ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 277/2019

Asupra recursului de față, din actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Cluj la 25 februarie 2009, sub nr. x/2009, reclamanta S.C. A. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâta S.C. B. S.R.L., solicitând instanței, ca prin hotărârea pe care o va pronunța:

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 969, art. 1004, art. 1005, art. 1007, art. 1011, art. 1012, art. 1019, art. 1021, art. 1080 - 1086 C. civ. din 1864, art. 43 și art. 46 C. com., art. 3 alin. (1) din Legea nr. 469/2002 și art. 109 C. proc. civ.

Prin Sentința civilă nr. 256 din 24 aprilie 2009, Tribunalul Cluj, secția civilă, a admis excepția necompetenței sale materiale procesuale, invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Comercial Cluj.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Comercial Cluj la 4 iunie 2009, sub același număr de dosar.

Prin Sentința comercială nr. 428/2010 din 26 ianuarie 2010, Tribunalul Comercial Cluj a admis acțiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.R.L.; a constatat rezoluțiunea antecontractului de vânzare-cumpărare din 12 iunie 2008, începând cu 16 iulie 2008; a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 976.618,72 RON, cu titlu de avans preț, a penalităților de întârziere de 0,2% pe zi, calculate asupra debitului principal, începând cu 27 iulie 2008 și până la plata integrală, precum și a cheltuielilor de judecată în cuantum de 31.291,78 RON; a respins ca nefondată cererea reconvențională formulată de pârâta-reclamantă S.C. B. S.R.L., în contradictoriu cu reclamanta-pârâtă S.C. A. S.R.L.

Împotriva acestei sentințe, pârâta S.C. B. S.R.L. a declarat apel, prin care a solicitat admiterea căii de atac și schimbarea sentinței atacate în sensul respingerii cererii de chemare în judecată și admiterii cererii reconvenționale.

Prin Decizia civilă nr. 194/2010 din 13 decembrie 2010, Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a respins ca nefondat apelul declarat de apelanta-pârâtă S.C. B. S.R.L. împotriva sentinței primei instanțe; a respins cererea intimatei-reclamante privind obligarea apelantei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată.

Împotriva acestei decizii, pârâta S.C. B. S.R.L. a declarat recurs, prin care a solicitat admiterea căii de atac și modificarea deciziei recurate în sensul respingerii cererii de chemare în judecată și admiterii cererii reconvenționale, precum și obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, recursul a fost întemeiat pe motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ.

Intimata-reclamantă S.C. A. S.R.L. a depus întâmpinare la dosar, prin care solicitat respingerea recursului ca nefondat, precum și obligarea recurentei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată.

Prin încheierea din 21 iunie 2011, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială, a suspendat judecata recursului, în temeiul art. 36 din Legea nr. 85/2006, până la soluționarea irevocabilă a dosarului nr. x/2010 al Tribunalului Comercial Cluj.

Prin încheierea din 17 mai 2016, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, a menținut măsura suspendării recursului.

Prin referatul întocmit la 29 noiembrie 2018, s-a consemnat că Dosarul nr. x/2010 a fost soluționat de Tribunalul Specializat Cluj, prin Sentința civilă nr. 474/2017 din 10 martie 2017, rămasă irevocabilă prin nerecurare la 13 aprilie 2017.

În temeiul dispozițiilor art. 137 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, a luat în examinare excepția perimării recursului, invocată din oficiu, reținând următoarele:

Cu titlu prealabil, instanța supremă notează că, deși prin art. 219 pct. 3 din Legea nr. 71/2011 a fost abrogat art. 248 alin. (3) C. proc. civ., această modificare legislativă nu este aplicabilă în prezenta cauză, întrucât acțiunea introductivă de instanță a fost formulată anterior intrării în vigoare a Legii nr. 71/2011. Or, art. 223 din Legea nr. 71/2011 prevede că, "dacă prin prezenta lege nu se prevede altfel, procesele și cererile în materie civilă sau comercială în curs de soluționare la data intrării în vigoare a C. civ. se soluționează de către instanțele legal învestite, în conformitate cu dispozițiile legale, materiale și procedurale în vigoare la data când acestea au fost pornite".

Potrivit art. 248 alin. (1) teza I C. proc. civ., "orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an", iar potrivit art. 248 alin. (3) din același act normativ, "în materie comercială termenul de perimare este de șase luni".

Perimarea reprezintă atât o sancțiune procedurală care conduce la stingerea procesului în faza în care se găsește, cât și o prezumție de desistare, dedusă din faptul nestăruinței părților în proces.

Conform textului de lege anterior evocat, perimarea poate opera atât în etapa judecății din primă instanță, cât și în etapa judecății din căile de atac.

Reglementată ca excepție de procedură, în strânsă legătură cu respectarea regulilor privind judecata, excepția de perimare este peremptorie, întrucât admiterea acesteia conduce la stingerea procesului în faza în care se găsește și absolută, întrucât este instituită prin norme de ordine publică, fiind prevăzută în interesul unei bune administrări a justiției.

Prin raportare la aceste considerații, instanța supremă constată că prin încheierea din 21 iunie 2011, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială, a suspendat judecata recursului, în temeiul art. 36 din Legea nr. 85/2006, până la soluționarea irevocabilă a dosarului nr. x/2010 al Tribunalului Comercial Cluj.

Prin Sentința civilă nr. 474/2017 din 10 martie 2017, rămasă irevocabilă prin nerecurare la 13 aprilie 2017 și pronunțată în Dosarul nr. x/2010, Tribunalul Specializat Cluj a dispus închiderea procedurii falimentului și radierea debitoarei S.C. B. S.R.L. din registrul comerțului.

Instanța supremă constată că de la data rămânerii irevocabile a sentinței anterior evocate pricina a rămas în nelucrare, deși nu mai subzista motivul care a impus suspendarea judecății recursului.

Având în vedere că pricina a rămas în nelucrare din vina recurentei-pârâte începând cu 13 aprilie 2017 și până la 19 februarie 2019, când a fost luată în examinare excepția perimării recursului, rezultă că s-a împlinit termenul de perimare de șase luni, aplicabil în materie comercială, conform art. 248 alin. (3) C. proc. civ. raportat la art. 223 din Legea nr. 71/2011.

Pentru aceste motive, constatând că pricina a rămas în nelucrare din vina recurentei-pârâte mai mult de șase luni, fără ca în acest termen să intervină o cauză de suspendare sau de întrerupere a termenului de perimare, conform art. 249 - 250 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 248 alin. (3) C. proc. civ. raportat la art. 223 din Legea nr. 71/2011 și art. 252 alin. (1) și (2) C. proc. civ., va constata perimat recursul declarat de recurenta-pârâtă S.C. B. S.R.L., prin lichidator judiciar C. S.P.R.L., împotriva Deciziei civile nr. 194/2010 din 13 decembrie 2010, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal.

Cu privire la cererea intimatei-reclamante de obligare a recurentei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată, Înalta Curte reține următoarele:

Dispozițiile art. 274 alin. (1) C. proc. civ. prevăd că partea care cade în pretenții va fi obligată, la cererea părții care a câștigat procesul, la plata cheltuielilor de judecată, iar cele ale art. 1169 C. civ. din 1864 stabilesc că cel ce face o propunere înaintea judecății trebuie să o dovedească.

Din analiza coroborată a acestor texte de lege rezultă că partea care a învestit instanța cu o cerere de acordare a cheltuielilor de judecată trebuie să facă dovada efectuării acestor cheltuieli.

Având în vedere că la dosarul cauzei nu au fost depuse înscrisuri justificative care să ateste efectuarea cheltuielilor de judecată solicitate în recurs, astfel cum impun dispozițiile legale anterior evocate, Înalta Curte va respinge cererea formulată de intimata-reclamantă privind obligarea recurentei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată perimat recursul declarat de recurenta-pârâtă S.C. B. S.R.L., prin lichidator judiciar C. S.P.R.L. împotriva Deciziei civile nr. 194/2010 din 13 decembrie 2010, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal.

Respinge cererea formulată de intimata-reclamantă privind obligarea recurentei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 19 februarie 2019.

GGC - ED