ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2398/2019

Potrivit dispozițiilor art. 14 alin. (6) C. proc. civ., invocate de recurentă, instanța își va întemeia hotărârea numai pe motive de fapt și de drept, pe explicații sau pe mijloace de probă care au fost supuse, în prealabil dezbaterii contradictorii. Corelativ, alin. (5) al aceluiași articol prevede că instanța este obligată, în orice proces, să supună discuției părților toate cererile, excepțiile și împrejurările de fapt sau de drept invocate.

Astfel cum recurenta a menționat, dispozițiile art. 14 alin. (6) C. proc. civ. concretizează, fundamental, principiul contradictorialității, ele contribuind, în mod specific, la realizarea dreptului la apărare al părților, reprezentând o exigență circumscrisă dreptului la un proces echitabil.

Nerespectarea acestor cerințe are vocația de a atrage nulitatea hotărârii pronunțate cu încălcarea lor, ca sancțiune menită să asigure restabilirea ordinii procesuale încălcate și garantarea respectării dreptului la apărare al părților în temeiul contradictorialității.

În același timp însă, este de avut în vedere că punerea în operă a principiului contradictorialității nu trebuie să însemne întotdeauna și în mod necesar că instanța este obligată să pună în mod expres și direct în discuția părților orice chestiune de fapt sau de drept invocată în proces de cealaltă parte. Este suficient, sub acest aspect, ca partea împotriva căreia se invocă o excepție sau o apărare să aibă, în concret, posibilitatea de a-și spune părerea cu privire la cele invocate, astfel încât, în circumstanțele cauzei, să se poată în mod rezonabil considera că o asemenea posibilitate i-a fost asigurată părții. Dacă însă partea înțelege sau nu să răspundă celor afirmate în contra ei sau în legătură cu ea, aceasta reprezintă o opțiune ce-i aparține, în totul, respectivei părți, ca formă de realizare a principiului disponibilității.

Tot astfel, Înalta Curte are a observa că nepunerea în discuția părții interesate a unei chestiuni de fapt sau de drept invocată de cealaltă parte nu este, prin ea însăși, susceptibilă de a atrage nulitatea hotărârii pronunțate, fiind necesar ca prin încălcarea exigențelor privitoare la asigurarea principiului nemijlocirii - și, indirect, a dreptului la apărare - să se fi cauzat părții o vătămare. În cazul în care vătămarea lipsește, nefiind neîndeplinită această cerință prevăzută de art. 175 alin. (1) C. proc. civ., nici nulitatea nu mai poate fi reținută. Contrar celor afirmate de recurentă, nerespectarea principiului publicității în forma sus-evocată nu are semnificația neîndeplinirii unei cerințe extrinseci actului de procedură, înțeleasă ca sursă de nulitate necondiționată în sensul prevederilor art. 176 pct. 6 C. proc. civ., ci, dimpotrivă, a uneia intrinseci, nerespectarea ei putând angaja nulitatea condiționată la care se referă art. 175 C. proc. civ.. O asemenea concluzie se sprijină, esențial, pe observația că legătura dintre contradictorialitate și buna desfășurare a judecății este atât de intimă și directă încât exigența contradictorialității devine, în mod subtil, o condiție absorbită în însuși actul de procedură la care se referă, neputând fi plasată, pur și simplu, în rândul condițiilor legale extrinseci actului respectiv.

În prezentul proces este de avut în vedere că, într-adevăr, instanța de apel a menționat la finalul considerentelor în raport de care a respins apelul reclamantei că "Relevant în cauză mai este faptul că deși se solicită restituirea prețului achitat, reclamanta nu solicită restituirea prestațiilor în cazul admiterii cererii sale, rămânând și proprietar asupra terenului în suprafață de 4275 mp". Problema de drept conținută în această statuare a instanței de apel nu a fost, într-adevăr, pusă în mod expres de instanță în discuția reclamantei-apelante. În același timp însă, este de observat că încă înaintea primei instanțe pârâtul C. formulase prin întâmpinare (pagina 10 a acesteia, ultimul paragraf) apărarea potrivit căreia se impune respingerea capetelor de cerere 4-10 pentru motivele arătate mai sus, precum și pentru inexistența unui capăt de cerere prin care să se solicite desființarea/rezoluțiunea contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/30.01.2007, și repunerea părților în situația anterioară, conform art. 1021 din vechiul C. civ. A mai adăugat pârâtul că în lipsa acestui capăt de cerere, capetele de cerere 4-10, referitoare la cererea de restituire a anumitor sume de bani, sunt nefondate și neîntemeiate, mai mult, chiar inadmisibile.

Deși pârâtul a înfățișat această apărare raportându-se, ca temei juridic, la prevederile art. 1021 C. civ. 1864 privitoare la rezoluțiunea contractelor, nu încape nicio îndoială că, în esența ei, apărarea formulată trebuia înțeleasă prin raportare la circumstanțele de fapt și de drept specifice prezentei cauze și la obiectul și cauza cererii de chemare în judecată. Or, desființarea convențiilor încheiate între părți fusese pusă în discuție de însăși reclamanta, chiar dacă în contextul îndeplinirii/neîndeplinirii unora dintre condițiile stipulate în convențiile încheiate între părți prin urmare, sensul apărării pârâtului neputând fi desprins de particularitățile procesului de față. Invocarea prevederilor art. 1021 C. civ. 1864 trebuie înțeleasă în relație cu teza desființării convențiilor dintre părți, iar nu în mod îngust și rigid, prin raportare la sancțiunea rezoluțiunii unui contract ca urmare a neexecutării culpabile de către debitor a unei obligații contractuale asumate.

Astfel fiind, sensul apărării formulate de pârât putea fi cu ușurință înțeles de către reclamantă încă înaintea primei instanțe, cu atât mai mult cu cât aceasta era reprezentată în proces de un avocat. Pe care de consecință, reclamanta avea, în mod real, posibilitatea de formula apărări în contra acestei susțineri a pârâtului, iar măsura în care i-ar fi părut neclară ori nepertinentă putea solicita, chiar și prin mijlocirea instanței la judecată, lămuriri și precizări.

Rezultă, totodată, că prin evocarea acestei apărări a pârâtului în considerentele deciziei date în apel nu a fost încălcat principiul contradictorialității, nefiind necesar ca instanța să pună în mod expres această chestiune în discuția reclamantei, câtă vreme aceasta o cunoștea și se putea referi la ea încă din etapa judecății în primă instanță.

Suplimentar, Înalta Curte observă că, oricum, această statuare a instanței de apel este una subsidiară, principalele rațiuni de ordin juridic pentru care a fost respins apelul declarat de reclamantă fiind prezentate înainte de aceasta, ele rezultând din examinarea clauzelor contractuale și din identificarea voinței părților, precum și din observarea efectelor produse de intervenția, ulterior contractului, a unui eveniment precum acela reprezentat de anularea, prin hotărâre judecătorească definitivă, a hotărârii nr. 108/28.01.2011 a Consiliului Local a municipiului Iași. 19. Față de toate cele ce preced, primul motiv al recursului trebuie considerat neîntemeiat. Cu privire la motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.:

Se cunoaște că în materie contractuală autonomia de voință a părților este un principiu fundamental; în virtutea lui, persoanele interesate pot încheia convenții, stabilindu-le conținutul, le pot modifica ori stinge, sub singura cerință, de ordin general, de a respecta limitele impuse de lege, de ordinea publică și de bunele moravuri.

În virtutea acestui principiu ce garantează, în limitele sus-arătate, libertatea contractuală, și părțile din prezentul proces au încheiat în mod liber antecontractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/03.11.2006, contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/2007, precum și, ulterior, actele adiționale la acest contract.

Contrar celor afirmate de recurentă, instanța de apel nu a încălcat și nici nu a aplicat greșit nici dispozițiile art. 977 C. civ. 1864 ("Interpretarea contractelor se face după intenția comună a părților contractante, iar nu după sensul literal al termenilor"), nici pe acelea ale art. 1011 C. civ. 1864 ("Împlinirea condiției trebuie să se facă după cum au înțeles părțile să fie făcută").

Afirmând aceasta, Înalta Curte are în vedere că, într-adevăr, prin art. 3.1 al antecontractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/03.11.2006 s-a prevăzut că prețul la care se va perfecta vânzarea este de 1.500.000 Euro, sub condiția prezentării de către promitenții vânzători a unui plan urbanistic de detaliu (PUD) aprobat prin hotărâre a Consiliului Local al municipiului Iași, care să permită edificarea pe terenul ce face obiect la antecontractului a unei clădiri cu o suprafață construită totală de minimum 20.000 mp. Prin art. 8.3 din același antecontract s-a stipulat că în situația în care PUD-ul nu va fi aprobat până la data de 04.05.2007 prin hotărâre a Consiliului Local al municipiului Iași din cauze neimputabile niciuneia dintre părți, antecontractul se desființează de plin drept, fără nicio formalitate prealabilă, promitenții vânzători urmând a restitui promitentei cumpărătoare suma de 500.000 euro încasată cu titlu de avans și suma de 50.000 euro cu titlu de despăgubire.

Deși condiția menționată în cuprinsul antecontractului, aceea de a se adopta de către Consiliul Local al municipiului Iași, prin hotărâre, planul urbanistic de detaliu (PUD) care să permită edificarea pe teren a construcției, a rămas neîndeplinită, la data de 30.01.2007 părțile au înțeles să încheie contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/2007, reclamanta plătind la această dată încă 500.000 euro din prețul total convenit. S-a menționat în contract că achitarea acestei din urmă sume s-a făcut în urma obținerii de către vânzători a hotărârii Comisiei de Urbanism a Primăriei Iași prin care s-a aprobat tema PUD - conform art. 6.1 lit. c) din antecontractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/03.11.2006.

S-a mai menționat în contractul de vânzare-cumpărare că suma de 500.000 euro reprezentând rest de preț se va achita de către cumpărătoare până la data de 01.08.2007, însă numai sub condiția obținerii de către vânzători a hotărârii Consiliului Local Iași de aprobare a PUD prevăzut la art. 6.1 lit. c) din antecontractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/03.11.2006.

Rezultă din cele de mai sus că uzând de principiul libertății contractuale, părțile au modificat unele dintre condițiile stipulate prin antecontract pentru încheierea contractului de vânzare-cumpărare și plata diferenței de preț, reclamanta, în calitate de promitentă-cumpărătoare, acceptând încheierea contractului de vânzare-cumpărare deși încă nu se obținuse o hotărâre a Consiliului Local al municipiului Iași de aprobare a PUD specificat în antecontractul, reclamanta considerând suficientă existența hotărârii Comisiei de Urbanism a Primăriei Iași prin care se aprobase tema PUD.

Tot în virtutea principiului libertății lor de a contracta (inclusiv de a modifica convențiile anterioare), părțile au încheiat actele adiționale nr. x și 2 la contractul de vânzare-cumpărare, precum și actul adițional nr. x (autentificat sub nr. x/05.05.2009), prin care părțile au constatat ca fiind îndeplinită condiția stabilită prin art. 6 pct. 6.1 lit. c) din antecontractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/03.11.2006 și prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/30.01.2007. Această stipulație cuprinsă în actul adițional nr. x avea ea însăși semnificația unei modificări liber consimțite a contractului de vânzare-cumpărare, părțile convenind aceasta urmare a faptului că la data de 24.03.2009 Consiliul Local al Municipiului Iași a aprobat, prin Hotărârea nr. 108/2009 Planul Urbanistic Zonal Iași (PUZ), str. x întocmit în vederea construirii pe teren a unui imobil de locuințe colective, spații comerciale și birouri. Astfel fiind, în cuprinsul actului adițional nr. x părțile au menționat și că în condițiile în care s-a obținut Hotărârea Consiliului Local nr. 108/24.03.1999 privind aprobarea Planului urbanistic Zonal Iași, str. x, nu mai era necesară eliberarea documentației PUD stipulată în contractul de vânzare-cumpărare, astfel că "…. ambele părți constată că astfel a fost îndeplinită condiția stabilită prin art. 6 pct. 6.1 lit. c) din antecontractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/03.11.2006 și din contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/30.01.2001".

Toate cele de mai sus evidențiază îndeajuns de limpede care a fost voința ce a animat părțile la încheierea tuturor acestor acte juridice, reclamanta acceptând în mod liber că, de pe o parte, nu mai este necesară îndeplinirea condiției inițial stabilite prin antecontractul de vânzare-cumpărare (aceea de a se adopta de către Consiliul Local al Municipiului Iași, prin hotărâre, planul urbanistic de detaliu (PUD) menționat în antecontract), fiind suficientă aprobarea de către același Consiliu local, prin Hotărârea nr. 108/2009, a planului urbanistic zonal (PUZ) cu privire la terenul în litigiu și la construcția ce putea fi edificat pe acesta.

Se impune, așadar, constatarea că în raport de voința liberă a părților, astfel cum aceasta se găsește reflectată în actele juridice încheiate, instanța de apel a apreciat în mod corect că obținerea planului urbanistic de detaliu (PUD) a încetat a fi o condiție de eficacitate a vânzării-cumpărării sau, dintr-o altă perspectivă, de desființare a ei. Rezultă din actul adițional nr. x la contractul de vânzare-cumpărare că părțile au operat cu o substituire a condiției inițiale (ce prevedea obținerea hotărârii de aprobare a planului urbanistic de detaliu (PUD) cu o alta (constând în obținerea hotărârii de aprobare a planului urbanistic zonal (PUZ), iar față de faptul că aceasta din urmă a fost îndeplinită prin adoptarea Hotărârii nr. 108/24.03.2009 a Consiliului Local Iași), au preferat să însereze în actul adițional mențiunea că însăși condiția inițial stabilită, aceea privitoare la obținerea hotărârii de aprobare a PUD, se consideră îndeplinită.

Nu există, deci, nicio eroare a primei instanțe și a celei de apel în interpretarea voinței reale a părților (ca voință internă, în sensul prevederilor art. 977 C. civ. 1864) și nici în interpretarea sau aplicarea dispozițiilor art. 1022 C. civ., condiția stipulată convențional de către părți, precum și modificările ulterioare, fiind analizate de instanțe în acord cu voința părților.

Împrejurarea că ulterior momentului la care condiția stipulată de părți a fost considerată îndeplinită a intervenit un eveniment nou și imprevizibil constând în anularea prin hotărâre judecătorească definitivă a Hotărârii nr. 108/2009 a Consiliului Local a municipiului Iași nu poate produce efectele învederate de reclamanta recurentă, aceasta reprezentând o situație nouă și distinctă ce trebuie raportată la un contract valabil încheiat și în legătură cu care condiția cuprinsă în el fusese deja îndeplinită la un moment anterior intervenirii evenimentului nou - apărut. Or, în aceste condiții chestiunea (in)eficacității contractului inițial nu mai poate fi abordată din perspectiva unei afirmate neîndepliniri a condiției, astfel cum reclamanta a solicitat în prezentul recurs, ci din aceea a suportării consecințelor ce rezultă din intervenirea celui din urmă eveniment și a determinării subiecților chemate să le suporte.

Față de toate cele evocate, și acest motiv al recursului apare ca nefondat.

În temeiul prevederilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., prin raportare la motivele cuprinse în cererea de recurs, se va respinge deci, ca nefondat recursul declarat de reclamantă.

Față de faptul că este parte căzută în pretenții, în temeiul prevederilor art. 453 alin. (1) C. proc. civ. se va dispune obligarea recurentei la a-i plăti intimatului C. suma de 2.500 RON cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând onorariu avocațial.