Decizia nr. 572/2021 — ÎCCJ, Secția I civilă — recurs împotriva sentinței nr. 14079/2017 a Judecătoriei Sectorului 4

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată la data de 03 iulie 2017 pe rolul Judecătoriei Sectorului 4 București, secția civilă, sub nr. x/2017, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâtul B., solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să-l oblige pe pârât să dea socoteală cu privire la mandatul încredințat conform procurii autentificate sub nr. x/12.10.2016; să fie obligat pârâtul la plata sumei de 54.223,62 euro, către reclamantă; să fie obligat pârâtul la plata dobânzii legale, calculată de la data de 05.05.2017 (data încheierii contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x) până la plata efectivă a sumei datorate; să fie obligat pârâtul să remită către reclamantă un exemplar al contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/2017 în original; să fie obligat pârâtul la plata cheltuielilor de judecată. Prin sentința civilă nr. 14079 din 09 noiembrie 2017, Judecătoria Sectorului 4 București, secția civilă a admis excepția necompetenței materiale, invocată de pârât, și a declinat competența în favoarea Tribunalului București.

Hotărârea pronunțată în primă instanță Prin sentința civilă nr. 2006 din 08 octombrie 2018, Tribunalul București, secția a IV-a civilă a admis în parte cererea reclamantei; a obligat pârâtul B. să plătească reclamantei suma de 34.276,29 euro cu titlu de diferență preț ca urmare a încheierii contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/05.05.2017, în executarea mandatului autentificat sub nr. x/12.10.2016; a obligat pârâtul să plătească reclamantei dobânda legală calculată la suma de 34.276,29 euro (echivalentul în RON la data plății) de la data de 14.06.2017 (data punerii în întârziere) și până la data plății efective a debitului, a fost obligat pârâtul să predea reclamantei toate actele întocmite în baza mandatului autentificat sub nr. x/12.10.2016; a respins ca neîntemeiată în rest cererea; a obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 9.440,97 RON cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru (4.440,97 RON calculați la valoarea pretențiilor admise) și onorariul de avocat (în cuantum de 5000 RON).

Hotărârea pronunțată în apel Prin decizia civilă nr. 107 A din 23 ianuarie 2020, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a respins ca nefondat apelul declarat de pârâtulTemelcea Mircea împotriva sentinței civile nr. 2006/08.10.2018, pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă; a admis apelul declarat de reclamanta A. împotriva aceleiași sentințe; a fost schimbată în parte sentința apelată în sensul că suma datorată de pârât reclamantului cu titlu de diferență de preț este de 54.223,63 euro, la care se va calcula și dobânda legală începând cu data indicată în sentință, iar contravaloarea cheltuielilor de judecată pe care pârâtul trebuie să plătească reclamantei este de 12.363,69 RON (din care 5000 RON contravaloare onorariu avocat, iar diferența contravaloare judiciară taxă de timbru); a menținut celelalte dispoziții ale sentinței; a obligat apelantul-pârât la plata sumei de 5.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată efectuate în apel, către apelanta-reclamantă, din care 3.500 RON reprezintă contravaloarea onorariului de avocat, iar 1.500 RON reprezintă contravaloarea taxei judiciare de timbru.

Recursul declarat în cauză Împotriva deciziei instanței de apel, a declarat recurs pârâtul B.. Recurentul-pârât a invocat motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ. și a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate, cu consecința trimiterii cauzei, spre o nouă judecată, instanței de apel. În argumentarea incidenței motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., pârâtul a arătat că decizia recurată nu cuprinde motivele în fapt și în drept pe care se întemeiază, criterii obligatorii prevăzute de art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ. a căror lipsă atrage nulitatea hotărârii, potrivit art. 175 alin. (1) din același cod. Din perspectiva dispozițiilor art. 21 alin. (3) din Constituția României, a celor ale art. 6 parag. 1 și a jurisprudenței C.E.D.O., expunând aspecte teoretice legate de obligativitatea motivării hotărârii, a apreciat că instanța de apel s-a limitat în a expune considerente fără a corobora situația de fapt cu prevederile legale aplicabile acesteia. În argumentarea incidenței motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurentul a susținut că instanța de apel nu a aplicat în mod corect dispozițiile art. 2013 și urm. din noul C. civ. Din această perspectivă, instanța de apel a reținut fără niciun suport legal faptul că din declarațiile martorilor propuși de apelanta-reclamantă reiese întru totul situația de fapt reținută de prima instanță, respectiv faptul că pârâtul a încercat să ascundă, ulterior vânzării bunului imobil situat în București, str. x, actele efectuate în baza mandatului acordat, în scopul restituirii parțiale a sumelor de bani încasate din această tranzacție. În contextul expus, instanța de apel nu a dat o justă calificare declarațiilor martorilor propuși de apelanta-reclamantă potrivit cu care suma de 40.000 RON nu ar fi fost remisă reclamantei în condițiile în care au declarat că nu au numărat banii, ci au sesizat faptul că erau bancnote de valoare mică. Totodată, nu a avut în vedere declarația martorului C., potrivit căreia recurentul a remis reclamantei suma de 205.000 RON la data de 12 mai 2017, pe considerentul că este infirmată de extrasul de cont eliberat de D.. Suma menționată era deținută de recurent în afara conturilor bancare motiv pentru care la 11 mai 2017 a transferat din contul apelantei-reclamante întregul preț al vânzării în contul său cu specificația "restituire împrumut", urmând ca, în baza înțelegerii verbale, după îndeplinirea mandatului să recupereze sumele avansate din resursele proprii. De asemenea, instanța de apel nu s-a pronunțat asupra sumelor pe care reclamantul le-a achitat în vederea îndeplinirii mandatului, respectiv cheltuielile efectuate cu: emiterea certificatului de calitate de moștenitor nr. 01/08.01.2015 (349,68 RON), a certificatului de moștenitor suplimentar - supliment la CM nr. 1/2015 - nr. 98/14.10.2016 (3364 RON), cadastru și intabulare conform chitanțelor nr. OCPIB x/22.11.2016 și nr. x/10.01.2017 (1192 RON), impozit pe clădire și teren aferent anului 2016, conform chitanței nr. x/2016 x din 23.09.2016 (634,98 RON), onorariu de expert în dosarul nr. x/2015 (1000 RON) și cheltuieli curente ale imobilului reprezentând facturi achitate către E. în cuantum de circa 200 RON. Toate aceste cheltuieli au fost suportate de către recurent din surse propri, anterior vânzării, urmând să le recupereze la momentul încasării sumei provenite din vânzarea bunului imobil.

Apărările formulate în cauză F. și G., în calitate de succesori ai intimatei-reclamante defuncte A., au depus întâmpinare, prin care au invocat, pe calea excepției, netimbrarea și nulitatea recursului, iar în subsidiar, au solicitat respingerea ca nefondată a căii de atac, cu consecința menținerii, ca temeinică și legală, a deciziei recurate. Cu privire la excepția netimbrării recursului, invocată în raport de dispozițiile art. 486 alin. (3) coroborate cu cele ale art. 486 alin. (2) din C. proc. civ., au arătat că recurentul nu a atașat cererii de recurs dovada achitării taxei judiciare de timbru. Cu privire la excepția nulității recursului, invocată în raport de dispozițiile art. 493 alin. (5) coroborate cu cele ale art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., au arătat că motivele invocate și dezvoltarea lor nu se încadrează în dispozițiile art. 488 din C. proc. civ. În ceea ce privește critica ce vizează nemotivarea în drept a deciziei recurate, s-a învederat că acest motiv de nelegalitate a fost invocat de către pârâtul B. și prin cererea de apel, ca o critică adusă hotărârii primei instanțe în raport de care hotărârea instanței de apel este motivată în fapt și în drept atâta timp cât a arătat în mod expres că prevederile legale incidente în cazul mandatului cu titlu gratuit au fost corect reținute și aplicate de prima instanță. Câtă vreme în exercitarea controlului de legalitate, instanța de apel a confirmat că normele de drept reținute pe larg în considerentele hotărârii primei instanțe sunt cele aplicabile speței deduse judecății, nu se impunea ca instanța să reia enumerarea acelorași norme de drept incidente în cauză în motivarea deciziei. Au arătat că critica adusă în apel cu privire la încălcarea de către prima instanța a prevederilor art. 158 alin. (2) din C. proc. civ. care ar atrage nulitatea actelor de procedură, conform art. 153 alin. (2) din C. proc. civ., a fost respinsă cu motivarea că partea vătămată (pârâtul B.) a avut posibilitatea la termenele ulterioare, când a fost prezent în instanță, dar și asistat de apărător, să îndrepte această neregularitate. Prin urmare, în mod corect Curtea de Apel București a constatat că partea a fost prezentă la termenele de judecată ulterioare termenelor din 30.04.2018, 25.05.2018, 29.06.2018 și 21.09.2019. Mai mult, neregularitatea a fost înlăturată în calea de atac a apelului, când instanța a administrat proba testimonială pentru ambii apelanți și a audiat câte doi martori pentru fiecare parte. În altă ordine de idei, instanța a arătat că deși apelantul-pârât a susținut ipoteza conform căreia la momentul încheierii contractului de cesiune de bun litigious nr. x/2012, acesta i-ar fi remis numitei H. (autoarea reclamantei) suma de 15.000 Euro cu titlu de împrumut, aceasta nu a fost dovedită și nici nu are la bază o cerere reconvențională prin care să se urmărească recuperarea împrumutului de Ia moștenitoarea debitoarei împrumutate. În concluzie, decizia atacată este motivată atât în fapt cât și în drept, ceea ce înlătură incidența cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. în referire la art. 2013 și urm. din noul C. civ., au arătat că recurentul aduce critici sub aspectul netemeiniciei hotărârii în contextul relevării modalității în care instanța de apel a interpretat probele administrate (depozițiile martorilor coroborate cu înscrisurile existente). Niciunde în dezvoltarea acestui motiv de recurs nu este menționată norma de drept care ar fi fost încălcată dintre cele indicate la modul general de către recurent. Contrar susținerilor recurentului, instanța de apel a reținut că motivul de apel ce vizează cheltuielile aferente mandatului a fost soluționat corect de prima instanța, care a respins solicitarea pârâtului cu motivarea că acesta "nu și-a preconstituit niciunfel de dovezi cu privire la cheltuielile mandatului (...)", iar "chitanțele la care face referire în cuprinsul întâmpinării relevă plăți efectuate de către reclamanta sau de către I., astfel că nu pot fi reținute ca fiind dovedite sumele pretins achitate de către pârât cu titlu de cheltuieli ale mandatului." În concluzie, au apreciat că nici acest motiv de recurs nu poate conduce la casarea deciziei recurate, dezvoltarea motivului de recurs neputând încadra critica în motivul de casare prevăzut de pct. 8 al art. 488 alin. (1) din C. proc. civ. Pe fondul recursul, au arătat că instanța de apel a administrat în completarea probatoriului și proba testimonială cu doi martori pentru fiecare parte, din declarațiile acestora rezultând că situația de fapt reținută de prima instanța este corectă, în sensul că pârâtul, deși a executat mandatul care i-a fost acordat în baza procurii speciale autentificate sub nr. x/2016, a încercat ulterior să ascundă de reclamantă actele pe care le-a efectuat în scopul restituirii parțiale a sumelor de bani încasate din vânzarea imobilului proprietatea reclamantei. Prin urmare, raportând prevederile art. 2019 alin. (1) din C. civ. la speța dedusă judecății, în mod legal și temeinic, instanțele de fond și apel au soluționat cererea reclamantei în sensul obligării pârâtului de a-l remite acesteia suma de 54.223,63 euro.

Procedura de filtru Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) din C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților, iar prin încheierea din 27 ianuarie 2021, completul filtru a respins ca nefondate excepțiile netimbrării și nulității recursului, invocate de F. și G., a admis, în principiu, recursul declarat depârâtul B. împotriva deciziei civile nr. 107 A din 23 ianuarie 2020, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă și a fixat termen de judecată la 23 martie 2021, în ședință publică, cu citarea părților. Prin încheierea din 11 februarie 2021, pronunțată în dosarul nr. x/2018, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a preschimbat, din oficiu, termenul de judecată de la 23 martie 2021 la 09 martie 2021,în ședință publică, cu citarea părților. II. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție asupra recursului și soluția pronunțată Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate de recurent și prin raportare la actele și lucrările dosarului și la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce urmează să fie expuse: Critica întemeiată pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. se raportează la neindicarea motivelor în fapt și în drept pe care se întemeiază decizia recurată în condițiile în care instanța de apel s-a limitat la a expune considerente fără a corobora situația de fapt cu prevederile legale aplicabile acesteia. Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., hotărârea trebuie să cuprindă, între altele, motivele de fapt și de drept ce au format convingerea instanței și cele pentru care au fost înlăturate susținerile părților. Așadar, obligația instanței de a-și argumenta soluția adoptată are în vedere stabilirea în concret, clar și concis a stării de fapt, încadrarea unei situații particulare în prevederile legii, scopul motivării fiind acela de a explica soluția adoptată de instanță, de a asigura posibilitatea exercitării controlului judiciar și de a proteja părțile împotriva unor soluții sau măsuri discreționare dispuse de către instanțele de judecată. Trebuie reamintit, deopotrivă, că inclusiv Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a se vedea cauza Albina împotriva României, cauza Gheorghe împotriva României) subliniază rolul pe care motivarea unei hotărâri îl are pentru respectarea art. 6 parag. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, respectiv că dreptul la un proces echitabil nu poate fi considerat efectiv decât dacă susținerile părților sunt examinate de către instanță, aceasta având obligația de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor și elementelor de probă sau cel puțin de a le aprecia. Prin prisma acestor considerente, Înalta Curte reține că instanța de apel, în temeiul efectului devolutiv al apelului, a examinat legalitatea și temeinicia hotărârii primei instanțe în limitele motivelor de apel formulate de pârât și, ținând cont de dispozițiile art. 476 - 478 din C. proc. civ., a structurat motivarea deciziei atacate pe analiza susținerilor și apărărilor părților, a ansamblului probator administrat în cauză care a dovedit situația de fapt reținută de prima instanță, precum și a dispozițiilor legale incidente raportului juridic dedus judecății. Astfel, punctul de plecare în examinarea criticilor deduse judecății în apel l-a constituit contractul de mandat încheiat de părți prin care s-au menționat operațiunile juridice vizate de împuternicire constând în dreptul mandatarului de a reprezenta mandantul în fața tuturor organelor competente, de a face dovada proprietății, de a face demersurile pentru obținerea actelor necesare perfectării vânzării, de a depune și ridica documentația în vederea efectuării lucrărilor de cadastru la A.N.C.P.I., de a semna contractul de vânzare cumpărare în formă autentică și de a consimți la intabularea în cartea funciară a dreptului de proprietate în favoarea cumpărătorilor, de a semna în numele mandantului și pentru el oriunde va fi necesar. Totodată, convenția de mandat s-a referit și la efectuarea tuturor demersurile necesare pentru vânzarea cotei ce-i va reveni reclamantei A. din imobilul situat în municipiul București, str. x prevăzându-se posibilitatea pentru mandatar (B.) de a înstrăina imobilul prin programul "Prima Casă", urmând să o reprezinte pe reclamantă în relațiile cu orice bancă, unde va putea deschide cont pe numele acesteia și va putea efectua orice operațiuni bancare în aceste conturi. Mandatul menționat și-a produs efectele pe perioada 12.10.2016 - 13.06.2017, dată la care mandantul a revocat procura autentificată sub nr. x/12.10.2016, prin notificarea transmisă prin intermediul BEJA J.. În executarea acestei convenții, pârâtul a încheiat contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/05.05.2017, potrivit cu care imobilul situat în București, str. x, sector 4 a intrat în patrimoniul cumpărătorilor K. și L., în schimbul prețului negociat la suma de 83.000 euro, echivalentul în RON a sumei de 377.218,4 RON, calculat la cursul B.N.R. din data de 05.05.2017, acesta fiind încasat de vânzătoare, prin mandatar, după cum urmează: suma de 40.000 de euro reprezentând echivalentul sumei de 181.792 RON, prin transfer bancar, din contul cumpărătorului deschis la I.N.G. Bank, în contul deschis pe numele vânzătoarei A., nr. x la D.., dovada plății constituind-o ordinul de plată avizat de către unitatea bancară a cumpărătorului și extrasul de cont al vânzătoarei; suma de 43.000 euro reprezentând echivalentul sumei de 195.426,4 RON, s-a achitat la data încheierii contractului, din surse proprii ale cumpărătorului, prin transfer bancar, în același cont bancar al vânzătoarei, deschis la D.. La data de 08.05.2017, a fost autentificat actul adițional nr. x de către B.N.P. "M.", prin care a fost modificat contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/2017, în sensul că prețul de 83.000 euro, echivalentul în RON a sumei de 377.218,4 RON a fost încasat de către vânzătoare, în două tranșe, prima de 40.000 euro și a doua de 43.000 euro, în contul x la data autentificării actului adițional. Din probatoriul administrat în cauză a rezultat că ulterior încheierii contractului de vânzare-cumpărare și a actului adițional, prin care părțile au convenit cu privire la conturile vânzătoarei în care urma să se facă transferul prețului imobilului, s-a constatat că la data de 10.05.2017, în contul în RON nr. x, deschis la D.. pe numele reclamantei, cumpărătorul a virat sumele de 195.427 RON și 181.792 RON, pentru ca la data de 11.05.2017, întreaga sumă de 377.200 RON să fie redirecționată spre contul mandatarului B., nr. x, cu titlu de "restituire împrumut." Instanța de apel a reținut că din suma de 83.000 euro încasată în urma vânzării apartamentului reclamantei, suma de 19.947,33 euro (echivalentul a 90.886 RON) a fost restituită avocatului N., cu titlu de onorariu cuvenit pentru dosarele civile nr. x/2017 și nr. y/2012, sumă ce a fost dedusă din prețul inițial, iar din diferența de 63.052,67 euro mandatarul a restituit reclamantei suma de 28.776,38 euro, rămânând un rest de 34.276,29 euro. Pârâtul B. nu i-a comunicat însă reclamantei copia contractului de vânzare-cumpărare și nici nu i-a adus la cunoștință cuantumul sumei obținute în urma vânzării ci, din contră, așa cum a rezultat din înscrisurile depuse la dosar și declarațiile martorilor, i-a înmânat doar suma de 40.000 RON. Date fiind circumstanțele factuale ale speței, reținând incidența dispozițiilor art. 2010, art. 2019 și art. 2020 din C. civ., instanța de apel a apreciat că mandatarul era dator să restituie mandantului toate sumele pe care le-a încasat în exercitarea mandantului, mai puțin acele sume care au fost plătite sau folosite pentru executarea contractului de mandat cu titlu gratuit (onorariul de avocat), precum și faptul că datorează dobânzi pentru sumele întrebuințate în folosul său începând din ziua întrebuințării, iar pentru cele cu care a rămas dator din ziua în care a fost pus în întârziere. Așadar, decizia recurată nu poate fi considerată nemotivată, neputându-se reține incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., critica întemeiată pe aceste dispoziții legale urmând a fi respinsă ca nefondată. Referitor la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. (hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material), indicat de recurentul-pârât ca temei de drept al recursului, Înalta Curte reține că ipotezele circumscrise acestui motiv se referă la situațiile în care instanța aplică un act normativ care nu este incident în pricina dedusă judecății, dă eficiență unei norme generale în condițiile existenței unei norme speciale aplicabile, dă o interpretare greșită textului de lege aplicabil în cauză. Cum din examinarea criticilor din cererea de recurs, astfel cum au fost expuse la pct. 4 din prezenta decizie, nu rezultă că instanța de apel ar fi încălcat sau aplicat greșit vreo normă de drept material, Înalta Curte reține că nu este incident nici motivul de casare reglementat de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. în condițiile în care instanța de apel a examinat raportul juridic dintre părți, față de obiectul cererii deduse judecății, ce vizează angajarea răspunderii contractuale prin prisma situației de fapt stabilite de instanța de apel pe baza elementelor de probatoriu, care nu mai poate fi repusă în discuție în cadrul controlului de legalitate exercitat pe calea recursului. În alte cuvinte, nu pot fi primite și analizate criticile privitoare la ignorarea/lipsirea de efecte a depozițiilor unor martori audiați în proces cu privire la cuantumul sumei remise reclamantei, critici care combat în mod direct starea de fapt reținută de către instanța de apel, iar nu modul de interpretare și aplicare a legii la cazul concret dedus judecății. Totodată, se reține că în mod judicios instanța de apel a dat eficiență prezumției legale de gratuitate stabilită de art. 2010 alin. (1) din C. civ. ce a guvernat raportul juridic dintre părți în virtutea căruia sumele reprezentând cheltuieli generate de emiterea certificatului de calitate de moștenitor, a certificatului de moștenitor suplimentar, pentru efectuarea cadastrului și a intabulării, pentru plata impozitului pe clădire și teren și pentru cheltuielile curente ale imobilului, respectiv plata facturilor către E. au fost achitate în executarea mandatului. În consecință, pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul B. împotriva deciziei civile nr. 107 A din 23 ianuarie 2020, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă. PENTRU ACESTE MOTIVE,