ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1866/2023

Sentința pronunțată de Tribunalul București Prin sentința civilă nr. 50/14.01.2022 pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă în dosar nr. x/2018, instanța a respins cererea de chemare în judecată ca neîntemeiată și i-a obligat pe reclamanți la plata către pârâți a cheltuielilor de judecată de 5.000 RON reprezentând onorariu de avocat redus, conform art. 451 alin. (2) C. proc. civ.

Decizia pronunțată de Curtea de Apel București Prin decizia nr. 1794A din 25 noiembrie 2022 a Curții de Apel București – secția a IV-a civilă, s-a admis apelul declarat de apelanții-reclamanți A. și B. împotriva sentinței civile nr. 50/14.01.2022 pronunțate de Tribunalul București, secția a V-a civilă. A fost schimbată în tot sentința civilă apelată în sensul că s-a admis cererea de chemare în judecată. S-a dispus rezoluțiunea Promisiunii bilaterale de vânzare-cumpărare autentificate sub nr. x/15.06.2017 de C., D. și E. încheiate între promitenții-vânzători F., G. și H. și promitenții-cumpărători A. și B.. Au fost obligați pârâții la plata către reclamanți a sumei de 50.006,54 RON reprezentând avansul de 22.834 RON, daune-interese de 22.834 RON și cheltuielile ocazionate de încheierea și executarea promisiunii bilaterale de 4.338,54 RON. Au fost obligați pârâții la plata către reclamanți a cheltuielilor de judecată de 9.105,13 RON reprezentând taxă judiciară de timbru de 2.105,13 RON, onorariu de expert de 1.000 RON și onorariu de avocat de 6.000 RON. Au fost obligați pârâții la plata către apelanții-reclamanți a cheltuielilor de judecată de 4.052,56 RON reprezentând taxă judiciară de timbru în apel de 1.052,56 RON și onorariu de avocat în apel de 3.000 RON, cu aplicarea art. 451 alin. (2) C. proc. civ.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva deciziei pronunțate de Curtea de Apel București au declarat recurs recurenții-pârâți H., G. și F., formulând, în esență, următoarele critici: Instanța de apel în mod eronat a dispus rezoluțiunea promisiunii bilaterale de vânzare-cumpărare, reținând argumente doar în favoarea reclamanților. Instanța de apel ignoră motivarea primei instanțe în sensul că nu ține cont și nu face nicio referire la expirarea termenului imperativ stabilit în promisiune. Arată că intimații i-au informat pe vânzători despre respingerea creditului după expirarea lui, deși cunoșteau acest fapt de trei săptămâni, ceea ce atrage răspunderea acestora în nerespectarea termenului. Instanța de apel nu a reținut și nu a dorit să analizeze faptul că acel releveu al imobilului din pricina căruia nu s-ar fi putut obține creditul ipotecar, conținea o eroare de suprafață a holului de la intrare, de aproximativ 1,6 mp în plus, eroare care exista de la momentul intabulării imobilului la momentul construirii acestuia, din anii 70, nicidecum astfel cum au invocat reclamanții, o rea intenție a vânzătorilor care ar fi cunoscut acest aspect. Dacă promitenții-cumpărători ar fi anunțat vânzătorii încă din momentul la care au cunoscut faptul că le este respinsă creditarea (27.07.2017), vânzătorii aveau timp suficient să mute ușa așa cum apărea pe cadastrul vechi și eronat, micșorându-și suprafața utilă a imobilului cu aproximativ 1,6 mp, doar ca să se poată încasa creditul, însă instanța de apel a apreciat că simpla pasivitate a promitenților-cumpărători nu a influențat în niciun fel neperfectarea contractului de vânzare, deși aceștia erau obligați să plătească prețul convenit ce târziu la data de 15.08.2017. Instanța de apel în mod eronat a dispus rezoluțiunea promisiunii bilaterale de vânzare-cumpărare, fără să analizeze și obligația asumată de promitenții-cumpărători în promisiune, de a achita prețul imobilului cel târziu la data de 15.08.2017 din credit bancar sau din surse proprii, deci din orice surse și nu în mod imperativ doar prin credit bancar și doar de ta I.. Instanța de apel nu a reținut în culpa promitenților-cumpărători faptul că deși au depășit în mod vădit termenul promisiunii, aceștia au comunicat un înscris din care reieșea ca motiv al respingerii creditului ipotecar, paragraful "garanții insuficiente"; niciun moment reclamanții nu au explicat motivul real al respingerii dosarului. Invocă art. 1270 C. civ. și apreciază că promitenții-cumpărători se fac culpabili de nerespectarea termenului stabilit pentru data de 15.08.2017, aceștia asumându-și obținerea de fonduri bănești în vederea achitării întregului preț din orice surse, neprezentându-se cu prețul stabilit, nici după expirarea termenului de plată. Instanța de apel deși a invocat datele ulterioare de lămurire aduse de promitenții-cumpărători, nu a înțeles situația acestora și nu a vrut să analizeze acest aspect, mulțumindu-se să concluzioneze în două rânduri, faptul că "pentru această extindere nu existau documente, iar vânzătorul nu a dorit să reglementeze situația juridică a modificărilor în speță", neînțelegând că, în realitate, nu a existat nicio extindere, iar pe de altă parte, nu aveau ce situație juridică să reglementeze în condițiile în care creditul s-a respins pe motivul garanțiilor insuficiente. Reținerea curții de apel în sensul că nejustificat promitenții-vânzători au susținut că promitenții-cumpărători ar fi trebuit să se adreseze și unor alte bănci, deoarece aceștia s-ar fi lovit de aceleași probleme, normele de creditate ale băncilor și exigențele în privința documentației exhibate fiind similare, este părtinitoare și nu ține cont de prevederile promisiunii bilaterale de vânzare, atât cu privire la termen cât și privitor la modalitatea de obținere a fondurilor, atât bancare cât și din surse proprii. Consideră că promitenții-cumpărători s-au obligat să plătească prețul imobilului din credite bancare care puteau fi și neipotecare, situație în care nu mai conta schița topografică a imobilului, existând inclusiv instituții financiare care puteau acorda: credit atât cu ipotecă cât și fără, dar și cu o ipotecă pe un alt imobil. În mod nefondat instanța de apel a reținut că promitenții-vânzători nu și-au îndeplinit obligațiile contractuale, prin faptul că nu ar fi pus la dispoziția promitenților-cumpărători toate actele actualizate, precum și faptul că au păstrat în mod nemeritat avansul, ca ulterior să ofere imobilul spre vânzare prin anunțuri către terți. Astfel cum reiese din probatoriul administrat, promitenții-cumpărători au pus la dispoziția agenției de intermediere a vânzării toate actele solicitate, acte în baza cărora a fost înscris antecontractul de vânzare-cumpărare în cartea funciară din momentul semnării acestuia, la dala de 15.06.2017. În mod nefondat s-a reținut buna-credință a promitenților-cumpărători, atâta timp cât aceștia deși știau încă din data de 28.07.2017 că le-a fost respinsă cererea de acordare a creditului ipotecat, au stat într-o pasivitate totală, fără a depune un minim de efort măcar în a-i anunța pe vânzători că cererea le-a fost respinsă sau să justifice prin orice mijloc de probă încercarea acestora de a obține și o altă finanțare ori un alt fel de tip de creditare. Recurenții formulează concluzii cu privire la încălcarea dreptului la un proces echitabil și concluzionează prin a solicita admiterea recursului, casarea deciziei atacate și pe fond respingerea cererii de chemare în judecată. În drept, au fost invocate dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Apărările formulate în cauză Intimații A. și B. au depus întâmpinare prin care au invocat excepțiile de netimbrare, de tardivitate, de nulitate a recursului pentru nemotivare, dar și nulitatea căii de atac pentru că aceasta a fost depusă la instanța care judecă recursul. Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților, iar prin punctul de vedere la raport intimații A. și B. au reiterat excepția nulității recursului. Constatându-se încheiată procedura prealabilă, în condițiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., completul de filtru a stabilit termen de judecată la data de 31 octombrie 2023, în camera de consiliu, fără citarea părților, în vederea discutării admisibilității în principiu a recursului declarat în cauză.

Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție: Analizând recursul în condițiile art. 499 C. proc. civ., potrivit căruia în cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond, hotărârea va cuprinde numai motivarea soluției fără a se evoca și analiza motivele de casare, Înalta Curte constată următoarele: Cu titlu prealabil, Înalta Curte, în temeiul art. 248 C. proc. civ., observând că intimații A. și B. au depus întâmpinare prin care au invocat excepțiile de netimbrare, de tardivitate, de nulitate a recursului pentru nemotivare, dar și nulitatea căii de atac pentru că aceasta a fost depusă la instanța care judecă recursul, constată următoarele: Potrivit rezoluției din 14 aprilie 2023, recursul declarat în cauză este supus unei taxe judiciare de timbru în cuantum 1.152,56 RON, în temeiul art. 24 alin. (1) și (2) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, aferentă motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., raportat la valoarea obiectului cererii în cuantum de 50.006 RON. Recurenții-pârâți au depus la dosarul cauzei, dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 1.153 RON, astfel că excepția de netimbrare nu poate fi primită. De asemenea, Înalta Curte constată că recursul este declarat cu respectarea termenului prevăzut de art. 485 alin. (1) C. proc. civ., având în vedere că decizia atacată a fost comunicată recurenților la 24.02.2023 și respectiv 26.02.2023, iar calea de atac a fost depusă la 21.03.2023 (data ștampilei aplicată de oficiul poștal, dosar recurs), deci în interiorul termenului legal de 30 de zile de la comunicare. În ceea ce privește dispozițiile art. 490 alin. (1) C. proc. civ., din analiza actelor dosarului rezultă că cererea de recurs a fost depusă la instanța a cărei hotărâre se atacă, la f.3 dosar recurs aflându-se adresa Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, de înaintare a dosarului către instanța supremă, iar la f. x se regăsește ștampila de înregistrare a căii de atac pe rolul instanței de apel la data de 22 martie 2023, astfel că nici excepția de nulitate pentru acest motiv nu poate fi primită. În schimb, Înalta Curte constată că este incidentă excepția nulității recursului dată de dispozițiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ., pentru neîncadrarea criticilor în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ. În noua lege procesual civilă, legiuitorul a reașezat căile de atac, recursul constituind o cale extraordinară de atac ce poate fi exercitată de partea nemulțumită pentru motive de nelegalitate și numai în condițiile prevăzute de lege. Astfel, în considerarea caracterului său de cale extraordinară de atac, recursul poate fi exercitat numai pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ. Corelativ, art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ. stabilește că cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar art. 489 alin. (1) din același act normativ prevede că recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, afară de cazul în care instanța de judecată ar invoca din oficiu motive de ordine publică. Interpretarea acestor prevederi legale impune, totodată, și concluzia că cerința motivării recursului implică, în mod necesar, ca recurenții să formuleze critici de nelegalitate prin raportare directă la soluția și motivele cuprinse în hotărârea recurată, nefiind suficientă mențiunea potrivit căreia hotărârea recurată este netemeinică și nelegală. Prin urmare, cererea de recurs trebuie să conțină critici pertinente la adresa hotărârii atacate, fiind necesar ca motivele de recurs să aibă corespondent în ipotezele normative de la art. 488 alin. (1) din C. proc. civ. și, în același timp, să se raporteze la ceea ce s-a statuat prin hotărârea atacată pentru ca instanța învestită cu judecarea recursului să poată exercita un control judiciar efectiv. Ca atare, instanța de recurs nu poate examina decât susținerile ce reprezintă veritabile critici de nelegalitate la adresa hotărârii pronunțate în apel care să permită încadrarea acestora în vreunul dintre motivele de recurs strict și limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., normă de ordine publică. În contextul reperelor teoretice enunțate, în ceea ce privește cererea de recurs formulată de recurenții-pârâți H., G. și F., se observă că părțile s-au prevalat în mod formal de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., cât timp nu au circumstanțiat în niciun mod criticile sub aspectul motivelor străine sau contradictorii și respectiv al încălcării unor norme de drept material, în considerarea soluției pronunțate de instanța de apel. Astfel, prin calea de atac formulată recurenții au procedat la expunerea nemulțumirilor cu privire la raționamentul instanței de apel, cu referire la probatoriul administrat în cauză; în continuare au expus o analiză teoretică a dreptului la un proces echitabil, recurenții citând totodată dispozițiile art. 1270 alin. (1) din actualul C. civ. Din perspectiva criticilor ce ar putea fi circumscrise motivului de recurs reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte reține că în fapt este criticată soluția instanței de apel vizând argumentele care au condus la admiterea acțiunii, în raport de probatoriul administrat în cauză. Astfel, recurenții arată că instanța de apel: în mod eronat a dispus rezoluțiunea promisiunii bilaterale de vânzare-cumpărare, reținând argumente doar în favoarea reclamanților; ignoră motivarea primei instanțe în sensul că nu ține cont și nu face nicio referire la expirarea termenului imperativ stabilit în promisiune; nu a reținut și nu a dorit să analizeze faptul că acel releveu al imobilului din pricina căruia nu s-ar fi putut obține creditul ipotecar, conținea o eroare de suprafață a holului de la intrare; a reținut că simpla pasivitate a promitenților-cumpărători nu a influențat în niciun fel neperfectarea contractului de vânzare, deși aceștia erau obligați să plătească prețul convenit ce târziu la data de 15.08.2017; în mod eronat a dispus rezoluțiunea promisiunii bilaterale de vânzare-cumpărare, fără să analizeze și obligația asumată de promitenții-cumpărători în promisiune, de a achita prețul imobilului cel târziu la data de 15.08.2017 din credit bancar sau din surse proprii; nu a reținut în culpa promitenților-cumpărători faptul că aceștia au comunicat un înscris din care reieșea ca motiv al respingerii creditului ipotecar, paragraful "garanții insuficiente"; este părtinitoare și nu ține cont de prevederile promisiunii bilaterale de vânzare, atât cu privire la termen cât și privitor la modalitatea de obținere a fondurilor, atât bancare cât și din surse proprii; în mod nefondat a reținut că promitenții-vânzători nu și-au îndeplinit obligațiile contractuale, prin faptul că nu ar fi pus la dispoziția promitenților-cumpărători toate actele actualizate, față de probatoriul administrat; consideră că promitenții-cumpărători trebuia să dovedească prin orice mijloc de probă încercarea acestora de a obține și o altă finanțare ori un alt fel de tip de creditare. Înalta Curte constată că, prin decizia recurată Curtea de Apel București a reținut pe de o parte că, în speță, rezoluțiunea judiciară îndeplinește nu numai condiția de drept substanțial ce constă în neexecutarea însemnată a contractului, ci și condiția ca, în prealabil, debitorilor să li se fi acordat un termen suplimentar de executare, iar, pe de altă parte, partea care a achitat arvuna este îndreptățită la restituirea acesteia, câtă vreme promitenții-vânzători nu au reglementat situația juridică a modificărilor de releveu aferente imobilului. Totodată, instanța a reținut că neregularitatea din actele proprietarilor a constituit un impediment în acordarea unui credit ipotecar promitenților-cumpărători în vederea perfectării actului de înstrăinare, astfel cum era prevăzut în promisiunea bilaterală de vânzare-cumpărare. Se observă, așadar, că în realitate recurenții nu formulează critici susceptibile de a fi încadrate în motivul de recurs reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., întrucât nu se invocă o veritabilă nemotivare a hotărârii, și nici considerente contradictorii (în expunerea recursului nefiind subliniat un raționament eronat al instanței de apel), așa cum nu se invocă cuprinderea în hotărâre exclusiv a unor considerente străine de natura litigiului, ci se critică valența pe care instanța de apel a conferit-o probatoriului administrat în cauză, în raport cu reevaluarea situației de fapt. Înalta Curte reține așadar că recurenții exprimă nemulțumiri în legătură cu situația de fapt reținută de instanța de apel prin interpretarea probelor administrate, chestiune ce excedează motivelor de recurs prevăzute de lege, care permit doar o analiză a legalității, iar nu a temeiniciei hotărârii. De asemenea, se reține că prin calea de atac formulată, recurenții evocă aspecte ce țin de reaprecierea probelor apte a determina o altă situație de fapt decât cea statuată în apel, aspect ce nu poate fi cenzurat în prezenta cale de atac, în care controlul judiciar se limitează la verificarea legalității hotărârii atacate din perspectiva motivelor de recurs prevăzute în mod expres și limitativ de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ. Înalta Curte mai constată că deși în cuprinsul căii de atac, recurenții au invocat încălcarea sau greșita aplicare a dispozițiilor de drept material, în realitate nu se indică niciun articol ori principiu de drept care să fi fost încălcat ori greșit aplicat de către instanța de apel. Simpla referire la dispozițiile art. 1270 C. civ. vizând principiul forței obligatorii a contractelor din reglementarea actualului C. civ. nu echivalează cu formularea unor critici privind încălcarea sau aplicarea eronată a acestora. Or, în cuprinsul memoriului de recurs nu se aduc critici din perspectiva principiului pacta sunt servanda, astfel că instanța de recurs apreciază că aceste prevederi de drept substanțial au fost invocate în mod formal, fără a constitui o veritabilă critică de nelegalitate. În ceea ce privește încălcarea dreptului la un proces echitabil, se constată că recurenții redau in extenso considerații pur teoretice, fără legătură cu demersul judiciar pendinte, omițând a indica instanței de recurs care dintre garanțiile la care ei se referă în expunerea teoretică au fost încălcate și în ce modalitate concretă. Pentru aceste considerente, având în vedere că în cauză motivele de recurs nu sunt susceptibile de a fi încadrate în motivele de nelegalitate expres și limitativ prevăzute de lege și nici nu se pot reține motive de ordine publică ce pot fi invocate din oficiu, conform alin. (3) al art. 489 C. proc. civ., în temeiul prevederilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte va admite excepția nulității și va anula recursul declarat de recurenții-pârâți F., G. și H. împotriva deciziei nr. 1794A din 25 noiembrie 2022 a Curții de Apel București – secția a IV-a civilă, în contradictoriu cu intimații-reclamanți A. și B.. În raport cu dispozițiile art. 453 alin. (1) C. proc. civ., reținând că recurenții-reclamanți se află în culpă procesuală, se va dispune obligarea acestora la plata cheltuielilor de judecată către intimații-pârâți, respectiv a sumei de 3000 RON către intimata-reclamantă A. și a sumei de 3000 RON către intimatul-reclamant B., conform documentelor justificative aflate la dosar recurs.