ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1195/2022

Ședința publică din data de 18 mai 2022

Asupra recursului de față, constată și reține următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă la 5 februarie 2018, reclamanta S.C. A. S.R.L. a chemat în judecată pârâții B., C. și S.C. D. S.R.L., solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună rezoluțiunea promisiunii bilaterale de vânzare autentificată sub nr. x din 6 aprilie 2017 de E., să oblige pârâții la plata către reclamantă a sumelor de 60.000 euro, echivalent în RON la cursul B.N.R. din ziua plății, reprezentând dublul avansului achitat și de 259.827,53 RON, cu titlu de daune-interese, cu cheltuieli de judecată.

În drept, a invocat art. 1.544, art. 1.381 și urm. C. civ.

Prin sentința civilă nr. 3436/2019 din 25 noiembrie 2019, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a admis în parte acțiunea, a dispus rezoluțiunea promisiunii de vânzare autentificată sub nr. x din 6 aprilie 2017 de E. și a obligat pârâții la plata sumei de 60.000 euro, echivalent în RON la cursul B.N.R. din ziua plății, reprezentând dublul avansului achitat în baza promisiunii de vânzare; a respins în rest acțiunea și a obligat pârâții la plata către reclamantă a sumei de 9.905 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe, pârâții au declarat apel.

Prin decizia civilă nr. 372/A din 3 martie 2021, Curtea de Apel București, secția a V-a civilă a respins ca nefondat apelul și a obligat apelanții la plata către intimată a sumei de 2.700 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei decizii, pârâții au declarat recurs, solicitând casarea ei și trimiterea cauzei spre o nouă judecată curții de apel.

În motivare, au arătat că instanța de apel a pornit de la o premisă greșită, apreciind eronat că ei ar avea obligația de a efectua formalitățile legale pentru obținerea avizelor, în condițiile în care în promisiunea de vânzare nu se arată cine va face demersurile pentru eliberarea unei noi autorizații de construire.

Recurenții au mai susținut că în ipoteza în care le-ar fi revenit această obligație, era necesar ca intimata să facă dovada transmiterii documentației tehnice. Or, o dovadă în acest sens nu a fost făcută.

În continuare, au relevat aspecte legate de faptul că intimata a efectuat lucrări de construcție în lipsa unei autorizații, fiind modificat proiectul inițial prin efectuarea altor lucrări la subsolul imobilului, că atât intimata, cât și recurenții au fost sancționați contravențional pentru executarea de lucrări de construcție fără autorizație de construire, iar toate aceste aspecte conduc, în opinia recurenților, la concluzia că intimata trebuia mai întâi să întocmească documentația tehnică.

Au mai arătat că au demarat procedura de intrare în legalitate, însă nu au putut-o finaliza, dată fiind lipsa documentației tehnice, care trebuia întocmită de intimată, în calitate de executant, astfel că aceasta este cea care se află în culpă.

Potrivit recurenților, culpa privind neîncheierea în formă autentică a contractului de vânzare se datorează intimatei, care nu a făcut niciun demers pentru a obține avizele sau autorizațiile legale, deși, în baza actului încheiat, putea dovedi interesul legitim în fața autorităților locale.

Totodată, au subliniat că nu poate fi reținută starea lor de pasivitate, având în vedere probatoriul administrat, cu referire la adresa din 4 ianuarie 2018 emisă de Primăria Sectorului 4 București, prin care se arată necesitatea eliberării unei noi autorizații pentru recompartimentările efectuate la subsolul imobilului, obligație care, în opinia recurenților, îi revenea intimatei, conform actului adițional autentificat sub nr. x din 29 septembrie 2017.

Recurenții au mai relevat că aprecierea instanței, potrivit căreia ei sunt cei care nu au făcut demersurile necesare, este în vădită contradicție cu înscrisurile de la dosar, iar acordul pe care l-au dat intimatei cu privire la efectuarea lucrărilor de recompartimentare nu poate substitui autorizațiile și avizele cerute în materie de construcții.

În final, au evidențiat că au fost de bună-credință și că au efectuat toate demersurile în vederea obținerii autorizațiilor necesare finalizării vânzării la 15 decembrie 2017, astfel cum au fost prevăzute în actul adițional nr. x din 29 septembrie 2017, deși în cadrul acestuia s-a stabilit că obligația îi revine intimatei.

În drept, a invocat art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

La 10 iunie 2021, intimata a înregistrat la dosar întâmpinare, prin care a invocat excepția nulității recursului, în raport cu art. 489 alin. (2) C. proc. civ., pentru lipsa criticilor de nelegalitate; pe fond, a solicitat respingerea recursului.

La 23 iunie 2021, recurenții au răspuns la întâmpinare.

În temeiul art. 493 C. proc. civ., Înalta Curte a dispus întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului; acesta a fost depus la dosar și, în urma analizării lui de către completul de filtru, a fost comunicat părților, care au fost înștiințate asupra faptului că în termen de 10 zile de la comunicare pot depune puncte de vedere la raport.

Înalta Curte, constituită în complet de filtru, a luat în examinare excepția nulității recursului, invocată de intimată, asupra căreia, în conformitate cu prevederile art. 248 coroborat cu art. 493 alin. (5) din C. proc. civ., reține următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 486 alin. (1) lit. d) și alin. (3) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, iar potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ. recursul este nul dacă motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

În cauză, recurenții au indicat în mod expres motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., potrivit căruia casarea unei hotărâri se poate cere atunci când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Analiza memoriului de recurs relevă că recurenții nu au expus veritabile critici de nelegalitate împotriva deciziei din apel care să poată fi circumscrise motivului de recurs invocat, ci au urmărit să obțină o nouă evaluare a fondului pretențiilor și a materialului probator, incompatibilă cu natura nedevolutivă a căii de atac exercitate.

Astfel, recurenții au invocat greșita situație de fapt reținută de instanța de apel, în raport cu probatoriul administrat, cu privire la obligațiile asumate de către părți, sens în care au fost redate aspecte legate de imposibilitatea lor de a obține avizele sau autorizațiile necesare pentru a intra în legalitate, având în vedere că intimata nu le-a pus la dispoziție documentația tehnică, context în care consideră că nu poate fi reținută culpa lor.

Totodată, recurenții s-au limitat la afirmații referitoare la buna-credință a lor, la faptul că nu au fost într-o stare de pasivitate, că au inițiat demersuri pentru a obține înscrisurile necesare pentru perfectarea vânzării și că intimata se află în culpă pentru lipsa documentației tehnice pentru obținerea autorizației de construire, fără o dezvoltare punctuală a modului în care s-a ignorat ori aplicat greșit o dispoziție legală.

Aceste afirmații nu pot fi considerate că reprezintă o motivare a căii de atac din perspectiva exigențelor art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., ce ar putea fi subsumate motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Toate aceste chestiuni vizează aspecte de temeinicie și care nu mai pot fi repuse în discuție în calea extraordinară de atac a recursului, unde sunt supuse controlului judiciar exclusiv aspecte de legalitate.

Sancțiunea nulității recursului intervine nu numai atunci când motivele de recurs lipsesc cu desăvârșire, ci și în cazul motivării necorespunzătoare, care, de asemenea, nu constituie o motivare în sens procedural.

Față de considerentele expuse mai sus, subliniind că accesul la justiție presupune respectarea cerințelor formale în legătură cu promovarea căii de atac, Înalta Curte, dând eficiență prevederilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., va anula recursul.

Cererea intimatei de obligare a recurenților la plata cheltuielilor de judecată va fi respinsă ca neîntemeiată, având în vedere lipsa dovezilor privind efectuarea acestor cheltuieli.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenții-pârâți S.C. D. S.R.L., C. și B. împotriva deciziei civile nr. 372/A din 3 martie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

Respinge cererea de acordare cheltuieli de judecată, formulată de intimata-reclamantă S.C. A. S.R.L.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 mai 2022.