ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1801/2025

Ședința publică din data de 2 decembrie 2025

Deliberând asupra contestației în anulare, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin încheierea din 22 decembrie 2020, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a admis excepția lipsei calității procesuale a pârâtei C. și a respins excepțiile inadmisibilității acțiunii și a prescripției dreptului material la acțiune.

Prin încheierea din 24 februarie 2021, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a respins cererea de recuzare formulată de pârât.

Prin încheierea din 16 aprilie 2021, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a respins excepția tardivității cererii de înscriere în fals împotriva notificării nr. x/24.08.2018 și a admis excepția inadmisibilității cererii de înscriere în fals împotriva notificării nr. x/24.08.2018.

Prin încheierea din 10 decembrie 2021, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a respins cererea privind recuzarea expertului desemnat și de anulare a raportului de expertiză.

La 01.03.2022, reclamanta și-a precizat acțiunea, solicitând obligarea pârâtului la plata sumelor indicate în raportul de expertiză.

Prin sentința civilă nr. 546/2022 din 18 martie 2022, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a respins acțiunea formulată împotriva pârâtei C., ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă; a admis cererea formulată de expertul contabil, de majorare a onorariului și a obligat reclamanta la plata onorariului suplimentar; a admis în parte acțiunea formulată împotriva pârâtului B., astfel cum a fost precizată, a dispus decăderea pârâtului din beneficiul termenelor aferente tuturor ratelor de credit nerambursate din cadrul contractului de credit nr. x/13.04.2010 și a obligat pârâtul la restituirea către reclamantă a sumelor de 68.703,70 euro, cu titlu de debit principal, de 20.872,77 euro, cu titlu de dobândă și de 3.387,63 euro, cu titlu de penalități de întârziere aferente contractului de credit, astfel cum au fost calculate prin raportul de expertiză contabilă judiciară întocmit, până la data de 22.04.2020, echivalent în RON la data plății efective, la care se adaugă dobânda în cuantum de 5,65% aplicată asupra debitului principal, ce se va calcula în continuare până la plata integrală a debitului datorat; a respins ca neîntemeiată restul acțiunii și a obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 21.847,67 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată; a respins ca neîntemeiată cererea pârâților privind plata cheltuielilor de judecată.

Prin decizia civilă nr. 224/2023 din 15 februarie 2023, pronunțată în dosarul nr. x/2020, Curtea de Apel București, secția a V-a civilă a respins ca nefondată cererea de apel formulată de apelanții-pârâți B., și C. împotriva încheierilor de ședință din 22.12.2020, 24.02.2021, 16.04.2021, 10.12.2021 și sentinței civile nr. 546/18.03.2022, pronunțate de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2020 și a obligat apelanții la plata către intimata-reclamantă A.., prin A. - Sucursala București a sumei de 3.000 de RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocațial redus.

Prin decizia nr. 537 din 7 martie 2024, pronunțată în dosarul nr. x/2020, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a Civilă a respins ca nefondat recursul declarat de recurentul-pârât B. împotriva deciziei civile nr. 224/15.02.2023, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă și a obligat recurentul la plata sumei de 11.822,41 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, către intimata-reclamantă A.., prin A. - Sucursala București.

În susținerea căii extraordinare de atac, cu titlu prealabil, contestatorul a arătat că, deși art. 503 din C. proc. civ. nu cuprinde un astfel de motiv, rolul contestației în anulare este tocmai acela de a putea anula/desființa orice hotărâre care este lovită de nulitate absolută, în sensul în care respectiva hotărâre a fost pronunțată cu "nerespectarea cerințelor legale, de fond sau de formă", sens în care a invocat 4 motive de nulitate absolută a deciziei atacate care, deși nu sunt prevăzute de art. 503 din C. proc. civ., constituie și critici de neconstituționalitate.

În acest sens, arată că un prim motiv de nulitate/contestație în anulare constă în aceea că decizia 537 din 7 martie 2024, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a fost redactată abia în luna mai 2025 și comunicată la 8 mai 2025, sens în care invocă dispozițiile art. 174 alin. (1), (2), art. 176 pct. 6 și art. 426 alin. (5) C. proc. civ.

De asemenea, prin cel de-al doilea motiv de contestație, autorul acesteia a învederat că decizia atacată nr. 537 din 7 martie 2024 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă nu este semnată de niciunul din judecătorii care au pronunțat-o, sens în care invocă dispozițiile art. 174 alin. (1), (2), art. 176 pct. 6, art. 426 alin. (3) și art. 427 alin. (1) C. proc. civ., dar și că hotărârea a fost comunicată cu încălcarea dispozițiilor art. 427 alin. (1) C. proc. civ., fără a fi semnată de niciunul din judecătorii care au pronunțat-o, aspect care, în opinia contestatorului, atrage nulitatea absolută și necondiționată.

Prin cel de-al treilea motiv de contestație, autorul acesteia a susținut că, din cele 5 critici de nelegalitate pe care s-a întemeiat cererea de recurs, 2 dintre acestea nu au fost supuse discuției contradictorii a părților, iar celelalte 3 critici au fost supuse discuției contradictorii de o manieră foarte succintă, fără a fi îndeplinite nici cu privire la acestea cerințele de legalitate privind judecata cauzelor civile, astfel cum acestea sunt prevăzute de art. 14 alin. (5) și alin. (6) și art. 224 din C. proc. civ.

Invocând și un al patrulea motiv de contestație, autorul menționează dispozițiile art. 2 alin. (1) și art. 1 alin. (2) din C. proc. civ., principii care sunt consfințite de art. 124 alin. (1) din Constituție, arătând că decizia a fost pronunțată fără o motivare în drept a soluției și fără a exista nicio prevedere legală care să susțină soluția pronunțată, în accepțiunea contestatorului decizia fiind pronunțată cu încălcarea dispozițiilor constituționale, cât și a dispozițiilor legale ce reglementează modalitatea de înfăptuire a justiției.

În acest sens, contestatorul a reprodus ceea ce a susținut prin cererea de recurs, a redat paragrafe din motivarea deciziei atacate, arătând că instanța de recurs nu și-a motivat în drept soluția, în sensul că nu a precizat în temeiul cărei dispoziții legale o hotărâre judecătorească definitivă ar produce efecte juridice fără ca aceasta să fie pusă în executare, după cum nu a precizat nici în temeiul cărei dispoziții legale o hotărâre judecătorească definitivă ar avea un termen de prescripție mai mare de 3 ani.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă la 30 mai 2025, sub nr. x/2025.

Prin întâmpinarea înregistrată la 10.09.2025, intimata a solicitat respingerea contestației ca netimbrată, ca tardiv formulată, ca inadmisibilă și ca nemotivată, iar pe fondul cauzei, respingerea acesteia ca neîntemeiată.

Cu privire la excepția netimbrării contestației în anulare, la termenul de judecată din 16 septembrie 2025, Înalta Curte, constatând că s-a depus taxa judiciară de timbru în cuantumul stabilit, a respins ca neîntemeiată excepția netimbrării și a dispus prorogarea discutării, pentru termenul acordat la data de 2 decembrie 2025, a excepțiilor tardivității și inadmisibilității, respectiv a nulității contestației în anulare, invocate de intimată.

Analizând excepția tardivității formulării contestației în anulare, Înalta Curte reține următoarele:

Potrivit art. 506 alin. (1) C. proc. civ.: "(1) Contestația în anulare poate fi introdusă în termen de 15 zile de la data comunicării hotărârii, dar nu mai târziu de un an de la data când hotărârea a rămas definitivă."

Înalta Curte constată că norma invocată reglementează două termene pentru formularea contestației în anulare: un termen subiectiv - 15 zile de la data comunicării hotărârii atacate și un termen obiectiv - un an de la data la care hotărârea a rămas definitivă.

În verificarea respectării termenului pentru formularea contestației în anulare, instanța învestită cu judecata acestei căi extraordinare de atac se va raporta în mod prioritar la termenul subiectiv și numai în subsidiar va lua în considerare termenul obiectiv pentru formularea căii de atac, anume în cazul în care comunicarea hotărârii lipsește sau aceasta nu a fost efectuată cu respectarea dispozițiilor procedurale.

Din verificările efectuate în dosarul de recurs, Înalta Curte constată că, astfel cum reiese din procesul-verbal de îndeplinire a procedurii de comunicare de la dosarul de recurs x/2020, decizia nr. 537 din 7 martie 2024, atacată cu contestație în anulare, a fost comunicată recurentului (contestator) B. la data de 8 mai 2025, la domiciliul procesual ales indicat în cererea de recurs, iar contestația în anulare a fost formulată la 26 mai 2025, în ultima zi în care se împlinea termenul de 15 zile, calculat potrivit art. 181 alin. (1) pct. 2 și alin. (2) C. proc. civ.

Pentru aceste motive, în aplicarea prevederilor art. 506 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge excepția tardivității formulării contestației în anulare.

Analizând excepția nulității contestației în anulare, Înalta Curte urmează a o respinge, reținând că prezenta cale extraordinară de atac a fost motivată odată cu formularea acesteia, în termenul legal de 15 zile de la data comunicării hotărârii atacate, potrivit art. 506 alin. (2) din C. proc. civ.

Examinând contestația în anulare formulată, Înalta Curte urmează să o respingă, ca inadmisibilă, în considerarea următoarelor argumente:

Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac, de retractare, prin care se solicită instanței ce a pronunțat hotărârea atacată, în cazurile și condițiile prevăzute de lege, să își anuleze propria hotărâre și să procedeze la o nouă judecată.

Aceasta poate fi exercitată doar pentru ipotezele expres determinate prin dispozițiile art. 503 alin. (1) C. proc. civ. (contestația în anulare obișnuită - al cărei obiect poate fi o hotărâre definitivă) și art. 503 alin. (2) C. proc. civ. (contestația în anulare specială - al cărei obiect poate fi atât o hotărâre a instanței de recurs, cât și o hotărâre a instanței de apel care, potrivit legii, nu mai poate fi atacată cu recurs).

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 503 alin. (1) din C. proc. civ., contestația în anulare poate fi exercitată în situația în care partea nu a fost legal citată și nici nu a fost prezentă la termenul când avut loc judecata, iar contestația în anulare reglementată de art. 503 alin. (2) din același act normativ poate fi introdusă în patru cazuri distincte, respectiv atunci când hotărârea dată în recurs, respectiv în apel [art. 503 alin. (3) din C. proc. civ..] a fost pronunțată de o instanță necompetentă absolut sau cu încălcarea normelor referitoare la alcătuirea instanței și, deși se invocase excepția corespunzătoare, instanța de recurs a omis să se pronunțe asupra acesteia; când dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale; când instanța de recurs, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis să cerceteze vreunul din motivele de casare invocate de recurent în termen; când instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra unuia dintre recursurile declarate în cauză.

În speță, cu toate că prezentul demers judiciar intitulat "contestație în anulare" a fost întemeiat pe dispozițiile art. 503, 505 și 506 din C. proc. civ., autorul acesteia a invocat în mod formal și necircumstanțiat incidența dispozițiilor prevăzute în art. 503 din C. proc. civ., neindicând niciunul din motivele limitativ prevăzute de dispozițiile art. 503 alin. (1) - (2) C. proc. civ. care ar fi, în aprecierea sa, incident în cauză.

Dimpotrivă, susținând că rolul contestației în anulare este acela de a putea anula/desființa orice hotărâre care este lovită de nulitate absolută, pentru nerespectarea cerințelor legale de fond sau de formă, însuși titularul prezentei căi extraordinare de atac admite că, deși art. 503 din C. proc. civ. nu cuprinde un astfel de motiv, cu toate acestea, în opinia sa, contestația în anulare ar putea fi invocată (și) în situația în care o hotărâre a fost pronunțată cu nerespectarea cerințelor legale, de fond sau de formă, sens în care, așa cum s-a arătat mai sus, a susținut nulitatea absolută a deciziei atacate pentru redactarea și comunicarea acesteia cu întârziere, pentru lipsa semnăturii judecătorilor, pentru că unele din criticile din recurs nu au fost supuse dezbaterii contradictorii, în timp ce altele au fost supuse de o manieră succintă și pentru o pretinsă nemotivare în drept a respectivei decizii.

Însă, având în vedere că instanța învestită cu judecarea unei contestații în anulare poate exercita un control judecătoresc al hotărârii atacate numai în măsura în care cel puțin unul din motivele de contestație în anulare prevăzute de dispozițiile art. 503 alin. (1) - (2) C. proc. civ. este indicat și dezvoltat într-o formă explicită, Înalta Curte reține că invocarea generică a temeiului de drept și a altor motive care excedează celor limitativ prevăzute de dispozițiile art. 503 alin. (1) - (2) C. proc. civ. nu constituie o motivare circumstanțiată a căii de atac în acord cu normele procedurale anterior menționate, contestatorul având obligația să arate și să dezvolte motive apte de a fi încadrate în cazurile expres și limitativ prevăzute de dispozițiile art. 503 alin. (1) sau alin. (2) C. proc. civ.

Prin urmare, având în vedere că motivele indicate nu permit încadrarea în vreunul dintre cazurile de contestație în anulare expres și limitativ prevăzute de art. 503 C. proc. civ., iar cele pentru care poate fi exercitată contestația în anulare nu pot fi extinse, prin analogie, la alte situații decât cele conținute expres în dispozițiile legal citate, se reține că titularul prezentului demers judiciar nu a formulat nicio critică care să vizeze vreunul din motivele prevăzute expres și limitativ de dispozițiile art. 503 alin. (1)-(2) C. proc. civ., acesta indicând în mod formal dispozițiile art. 503 C. proc. civ.

Având în vedere, totodată, că, prin art. 129 din Constituția României, cu referire la art. 126 din Legea fundamentală, legiuitorul a impus în sarcina persoanelor interesate exercitarea drepturilor procedurale în condițiile legii, recunoașterea unor căi de atac, în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală, constituie o încălcare a principiului legalității, precum și a principiului constituțional al egalității cetățenilor în fața legii și autorităților și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

În considerarea celor ce preced, Înalta Curte urmează a respinge, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatorul B. împotriva deciziei nr. 537 din 7 martie 2024 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2020.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepțiile tardivității și nulității contestației în anulare.

Respinge contestația în anulare formulată de contestatorul B. împotriva deciziei nr. 537 din 7 martie 2024 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2020.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 2 decembrie 2025.