ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 28/2025

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 28/2025 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2025)

Ședința publică din data de 14 ianuarie 2025

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă, reclamanta A. S.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții B. și C., pronunțarea unei hotărâri judecătorești prin care să se dispună obligarea pârâților la restituirea sumei de 58.230,26 euro, reprezentând împrumut, dobândă contractuală, comisioane, primă de asigurare și penalități de întârziere datorate în baza contractului de credit bancar nr. 22 din 13.08.2007.

Pârâții B. și C. au depus întâmpinare, prin care au invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune și au solicitat respingerea cererii de chemare în judecată, în principal, ca inadmisibilă și, în subsidiar, ca nefondată.

Prin sentința civilă nr. 1260/03.06.2022, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a respins excepția lipsei de interes; a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune; a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâții B. și C. și a obligat reclamanta să achite pârâtului B. suma de 5.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe, a declarat apel reclamanta A. S.A., apelul fiind înregistrat pe rolul Curții de Apel București, secția a V-a civilă, sub numărul de dosar x/2021, la data de 24.11.2022, solicitând admiterea apelului, schimbarea în parte a hotărârii atacate și admiterea cererii de chemare în judecată în sensul obligării debitorilor B. și C. la restituirea sumei împrumutate și neachitate de aceștia.

Prin decizia civilă nr. 1468/A/10.10.2023, Curtea de Apel București, secția a V-a civilă a respins apelul declarat de apelanta-reclamantă A. S.A. împotriva sentinței civile nr. 1260/03.06.202,2 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă în dosarul nr. x/2021, în contradictoriu cu intimații-pârâți B. și C., ca nefondat, și a obligat apelanta la plata către intimat a sumei de 3.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei decizii civile, la data de 17.06.2024, a declarat recurs reclamanta A. S.A., solicitând casarea deciziei recurate, cu consecința trimiterii cauzei spre o nouă judecată instanței de apel, invocând motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ.

Raportat la dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta a invocat lipsa unei analize efective a argumentelor și apărărilor invocate, întrucât instanța de apel a preferat să le ignore sau să le înlăture, în mod nemotivat.

Astfel, instanța de apel a respins susținerile potrivit cărora valoarea accesoriilor împrumutului ar putea fi determinată pe baza unei analize contabile a plăților efectuate de către debitori, inclusiv prin schema de costuri susținută de A. și confirmată prin graficul inițial de rambursare.

A subliniat recurenta că instanța de apel s-a rezumat la simple afirmații, neargumentate, ce nu sunt suficiente pentru a satisface cerința motivării hotărârii.

Un alt aspect invocat, în ceea ce privește nemotivarea, se refera la faptul că instanța de apel a înlăturat argumentele de substanță prezentate de reclamantă, esențiale pentru corecta dezlegare a problemei de drept, interpretarea voinței concordante a părților, inclusiv prin raportare la prevederile dispozițiilor art. 2164 și art. 2167 C. civ., invocate în motivarea cererii.

Raportat la particularitățile situației și la multitudinea de argumente prezentate, recurenta a apreciat că analiza și motivarea instanței de apel este una formală, simplistă și superficială, conturată în jurul verdictului primei instanțe, fără a se proceda la o analiză proprie și efectivă.

În ceea ce privește administrarea probei cu expertiză, recurenta reclamantă a susținut că instanța de apel a respins această solicitare fără a prezenta motivat rațiunea pentru care a considerat netemeinice argumentele prezentate, simpla concluzie a instanței, neargumentată, nefiind suficientă pentru a satisface cerința motivării hotărârii.

Raportat la art. 488 alin. (1) pct. 6 teza 2 C. proc. civ., recurenta a precizat că instanța de apel a arătat, pe de o parte, că intimații au recunoscut contractarea împrumutului pe o durată de 30 de ani, însă, pe de altă parte, a arătat că nu pot fi obligați la restituirea unui credit care nu a fost declarat scadent anticipat.

Din această perspectivă, în aprecierea recurentei, rezultă confuzia instanței de apel între obligația de plată a unei sume de bani și modalitățile de care obligația de plată este afectată.

Un al treilea aspect invocat se referă la faptul că recurenta a reiterat, prin cererea de apel formulată, necesitatea și concludența administrării probei cu expertiză contabilă, solicitând încuviințarea acesteia inclusiv în apel, însă această solicitare a fost respinsă, fără a fi prezentată motivat rațiunea pentru care a considerat netemeinice argumentele prezentate.

În ceea ce privește dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta a susținut că instanța de apel a interpretat și aplicat greșit normele de drept ce reglementează împrumutul cu dobândă și interpretarea contractului.

Recurenta a subliniat că forma scrisă a contractului de împrumut este necesară doar ad probationem, nu și ad validitatem, astfel că acest contract se încheie ca urmare a simplei manifestări de voință a părților, în conformitate cu art. 1178 C. civ.

În plus, instanța de apel a reținut, în mod corect, faptul că intimații pârâți au recunoscut expres încheierea contractului de credit nr. x/13.08.2007, pe o perioadă de 30 de ani, prin care au împrumutat suma de 68.400 euro, iar asumarea tuturor costurilor contractului de credit nr. x/13.08.2007 de către intimați rezultă cu evidență și din cuprinsul contractului de ipotecă autentificat sub nr. x din data de 13.08.2007.

A indicat recurenta reclamantă prevederile art. 1266 C. civ., precizând că A. a depus o serie de documente din care reiese comportamentul părților ulterior încheierii contractului, instanța de apel apreciind în mod greșit că plățile efectuate de către clienți ulterior încheierii contractului nu pot conduce la interpretarea acestuia (în sensul de negotium) din perspectiva costurilor accesorii, deși aceste plăți reflectă tocmai comportamentul ulterior al părților, acesta fiind un factor de interpretare a contractului prevăzut expres de lege.

De asemenea, recurenta a arătat că instanța de apel a omis aplicarea prevederilor art. 2167 C. civ., referitoare la împrumutul cu dobândă, existența contractului de împrumut fiind recunoscută expres și de intimații pârâți.

În continuare, s-a susținut de către recurentă că instanța de apel nu a avut în vedere prevederile O.G. nr. 13/2011, care reglementează regimul și cuantumul dobânzii legale remuneratorii și penalizatoare.

De asemenea, s-a invocat interpretarea și aplicarea greșită a normelor de drept ce reglementează modalitățile unei obligații, respectiv dispozițiile art. 1396 alin. (1), ale art. 1398 C. civ. și ale art. 1412 alin. (1) C. civ., potrivit cărora termenul este suspensiv atunci când, până la împlinirea lui, este amânată scadența obligației.

În realitate, nu există nicio dispoziție legală care să condiționeze nașterea/existența obligației de restituire de decăderea debitorului din beneficiul termenului, materializată prin scadențarea anticipată.

Un ultim aspect invocat se refera la ignorarea dispozițiilor art. 1413 alin. (2) C. civ., potrivit cărora cel care are beneficiul exclusiv al termenului poate renunța oricând la acesta, fără consimțământul celeilalte părți, în acest context transmiterea notificării de dare în plată de către intimații pârâți putând fi considerată o renunțare la beneficiul termenului de plată.

Pentru toate concluziile prezentate, recurenta a solicitat casarea deciziei 1468/A/10.10.2023, cu consecința trimiterii cauzei spre o nouă judecată instanței de apel.

La data de 12.08.2024, intimații-pârâți au depus la dosar întâmpinare, prin care au invocat tardivitatea formulării recursului, excepția nulității recursului, cu consecința anulării recursului ca nemotivat, și respingerea recursului, ca nefondat.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă la 27.06.2024 și a fost repartizat aleatoriu completului de filtru nr. 4, astfel cum reiese din fișa Ecris.

În cauză, a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471

1

și art. 201 C. proc. civ., iar prin rezoluția din data de 27.09.2024, s-a fixat termen de judecată la data de 15.10.2024, în ședință publică, cu citarea părților.

La termenul din 14.01.2025, instanța a luat act de faptul că intimații pârâți nu au mai susținut excepția tardivității recursului, invocată prin întâmpinare, și, după dezbateri contradictorii, a respins, ca neîntemeiată, excepția nulității recursului și a reținut cauza în pronunțare.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul declarat de recurenta reclamantă A. S.A. este fondat, pentru următoarele considerente:

Prin decizia recurată a fost respins, ca nefondat, apelul formulat de apelanta reclamantă A. S.A., în contradictoriu cu intimații pârâți B. și C. împotriva sentinței civile nr. 1260/03.06.2022 pronunțate de Tribunalul București, secția a VI-a civilă în dosarul nr. x/2021, fiind menținută hotărârea primei instanțe de respingere, ca neîntemeiată, a cererii de chemare în judecată având ca obiect obligarea pârâților la restituirea sumei de 61.838,56 euro reprezentând împrumut, dobândă contractuală, comisioane, primă de asigurare și penalități de întârziere datorate în baza contractului de credit bancar nr. 22/13.08.2007. În esență, instanța de apel a reținut că demersul procesual al reclamantei este justificat de faptul că este pierdut înscrisul constatator al contractului de credit, însă este neîntemeiat deoarece, deși pârâții au recunoscut încheierea contractului de credit prin emiterea notificării de dare în plată a imobilului, fiind totodată depus la dosarul cauzei contractul de ipotecă autentificat sub nr. x/13.08.2007, care face referire la garantarea obligației de restituire a creditului în valoare de 68.400 EUR, precum și la plata dobânzilor aferente, a cheltuielilor, penalităților, comisioanelor și a tuturor celorlalte obligații care rezultă din contractul de credit, totuși probatoriul administrat nu a fost în măsură să permită stabilirea cuantumului dobânzilor contractuale, al comisioanelor, al primelor de asigurare și al penalităților asumate de către împrumutați prin semnarea contractului de credit, proba cu expertiza contabilă solicitată de apelanta reclamantă în fața primei instanțe și a instanței de apel fiind neconcludentă și neutilă soluționării cauzei. De asemenea, s-a mai reținut că ultima plată efectuată de împrumutați în baza contractului de credit a fost realizată la data de 13.02.2016, dar că nu au fost administrate dovezi care să ateste declararea scadenței anticipate a creditului, în condițiile în care, conform scadențarelor prezentate de bancă, perioada de acordare a creditului a fost 13.08.2007 - 13.08.2037, astfel că nu toate ratele de credit lunare sunt exigibile.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs recurenta reclamantă A. S.A., invocând motivarea necorespunzătoare a hotărârii și greșita interpretare și aplicare dispozițiilor de drept material referitoare la împrumutul cu dobândă și interpretarea contractului, urmărind să obțină casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre o nouă judecată în apel, în vederea admiterii pretențiilor deduse judecății.

Cu titlu prealabil, trebuie subliniat că decizia instanței de apel poate fi atacată cu recurs numai pentru motivele de nelegalitate expres și limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ., nefiind posibilă reaprecierea probatoriului sau reformarea hotărârii pentru alte argumente decât cele care privesc legalitatea deciziei recurate.

Motivele de recurs invocate de recurenta reclamantă, încadrate în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ., sunt fondate și determină admiterea prezentei căi de atac, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Primul motiv de recurs, încadrat în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., se referă la ipoteza în care hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura cauzei. În conformitate cu art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., considerentele hotărârii judecătorești trebuie să cuprindă arătarea obiectului cererii și susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților. În esență, motivarea hotărârii trebuie să fie efectivă și convingătoare, să conțină elementele necesare care să permită părților și instanței de control judiciar să înțeleagă raționamentul juridic ce a stat la baza soluției pronunțate.

În concret, sub un prim aspect, recurenta reclamantă a invocat lipsa motivării deciziei atacate prin aceea că instanța de apel nu a efectuat o analiză efectivă a argumentelor și apărărilor invocate referitoare la posibilitatea determinării valorii accesoriilor împrumutului (comisioane, dobândă etc.) pe baza unei analize contabile a plăților efectuate de către împrumutați și prin raportare la schema de costuri susținută de bancă și confirmată prin graficul inițial de rambursare, menționându-se în hotărâre numai faptul că expertiza contabilă nu este utilă și concludentă cauzei în lipsa dovedirii acceptării de către pârâți a elementelor necesare determinării accesoriilor creditului.

Această critică este fondată, deoarece din observarea considerentelor deciziei recurate nu rezultă expunerea vreunor argumente care să justifice lipsa de utilitate a expertizei contabile sub aspectul verificării componenței sumelor plătite de către intimații pârâți în perioada de rambursare a creditului în care au efectuat plăți ale ratelor de credit, respectiv în intervalul 13.08.2007 - 13.02.2016. Altfel spus, în contextul în care instanța de apel a reținut admisibilitatea demersului procesual ca urmare a lipsei înscrisului constatator al contractului de credit nr. x/13.08.2007, dar a reținut și existența raporturilor contractuale de împrumut în privința unui credit de 68.400 EUR, cu privire la care s-au asumat inclusiv obligații de plată a unor dobânzi contractuale, comisioane, prime de asigurare și penalități, ceea ce rezultă din conținutul contractului de ipotecă atașat la dosar, se constată că în cuprinsul hotărârii atacate nu se face nicio referire la motivele care ar susține teza conform căreia un expert contabil nu ar putea verifica plățile parțiale executate benevol de către împrumutați sub aspectul determinării structurii de costuri, respectiv a componentelor ratelor de credit achitate, pe baza graficului de rambursare emis în temeiul contractului de credit nr. x/13.08.2007.

Referirea la lipsa unui înscris constatator însușit de intimații pârâți și la lipsa acordului acestora pentru asumarea elementelor necesare determinării valorii accesoriilor creditului nu constituie o motivare corespunzătoare a soluției de respingere a administrării probei cu expertiza contabilă și, implicit, a soluției de respingere a pretențiilor deduse judecății, atât timp cât respectiva probă a fost solicitată tocmai în contextul pierderii înscrisului constatator al contractului de credit și al existenței divergențelor dintre părți cu privire la executarea obligațiilor asumate de către împrumutați.

În lipsa prezentării oricăror argumente care să susțină lipsa de utilitate și de concludență a probei cu expertiza contabilă în ceea ce privește verificarea plăților ratelor de credit efectuate de împrumutați până la data de 13.02.2016, sub aspectul determinării valorii principalului achitat, a dobânzilor contractuale aferente achitate, a comisioanelor, a primelor de asigurare și a penalităților plătite, nu se poate cunoaște raționamentul judiciar care susține soluția de respingere a apelului, astfel încât prima critică subsumată primului motiv de casare este pe deplin întemeiată.

Sub un al doilea aspect, recurenta reclamantă a susținut lipsa motivării prin expunerea cu superficialitate a argumentelor legate de interpretarea voinței concordante a părților, prin raportare la prevederile art. 2164 și art. 2167 C. civ., conform cărora dispozițiile referitoare la împrumutul cu dobândă sunt aplicabile, în mod corespunzător, ori de câte ori, în temeiul unui contract, se naște și o obligație de plată, cu termen, a unei sume de bani.

Așa cum s-a arătat anterior, lipsa corespunzătoare a motivării este reținută în contextul în care nu sunt prezentate argumente care să răspundă în mod explicit apărărilor reclamantei în sensul că un expert contabil ar putea verifica din ce se compun sumele achitate de intimații pârâți cu titlu de rate lunare de credit, atât timp cât aceștia au recunoscut împrumutul primit, iar existența accesoriilor creditului rezultă atât din contractul de ipotecă semnat de ambele părți, prin mențiunea că garanția se întinde și asupra acestora, dar și din graficul de rambursare și extrasele de cont emise de unitatea bancară, coroborate cu plățile parțiale voluntare efectuate de către debitori de la momentul încheierii contractului de credit (13.08.2007) și până la data emiterii notificării de dare în plată a imobilului (13.02.2016).

Atât timp cât prima instanță a respins proba cu expertiza contabilă solicitată de reclamantă, iar instanța de apel nu a expus motivele de fapt și de drept care justifică lipsa de utilitate a acestei dovezi, prin raportare la probatoriul administrat, dar și la împrejurarea pierderii înscrisului constatator al contractului de credit, împrumutul fiind recunoscut de către debitori, instanța de recurs constată că faza procesuală a apelului a fost soluționată în lipsa unei analize proprii și efective a instanței de apel, nefiind expusă motivarea corespunzătoare care să convingă părțile cu privire la raționamentul juridic ce susține soluția de respingere a apelului.

Din parcurgerea considerentelor deciziei recurate rezultă lipsa oricăror argumente prin care să fie înlăturate susținerile reclamantei în sensul că pârâții au recunoscut accesoriile creditului prin plățile efectuate. De asemenea, lipsește expunerea oricăror explicații în legătură cu împrejurarea că acordarea împrumutului a fost recunoscută de către împrumutați, dar nu s-au adus probe în sensul rambursării integrale a acestui împrumut, astfel încât un expert contabil, pe baza înscrisurilor puse la dispoziție de către părți, are posibilitatea de a determina toate elementele avute în vedere la acordarea împrumutului, inclusiv sub aspectul determinării valorii accesoriilor creditului, urmând a determina, în final, suma rămasă de restituit în baza contractului de credit încheiat între părți.

Printr-o altă critică recurenta reclamantă înțelege să susțină greșita respingere a probei cu expertiza contabilă în apel, invocând, în esență, aceleași apărări susținute și în fața primei instanțe. Prin considerentele anterior expuse instanța de recurs a explicat în ce a constat motivarea necorespunzătoare a deciziei sub aspectul criticilor legate de neîncuviințarea de către instanța de fond a probei cu expertiza contabilă, astfel încât nu este necesară reluarea argumentării de mai sus, fiind pe deplin valabile cele arătate anterior.

Tot subsumat motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta reclamantă a invocat motivarea contradictorie prin aceea că instanța de apel a reținut corect recunoașterea de către intimații pârâți a împrumutului pe o durată de 30 de ani, dar în mod contradictoriu nu i-a obligat la restituirea unui credit care nu a fost declarat scadent anticipat, rezultând confuzia între obligația de plată a unei sume de bani și modalitățile de care este afectată aceasta, neexistând vreo dispoziție legală care să condiționeze existența obligației de restituire a împrumutului de intervenirea decăderii debitorului din beneficiul termenului.

Înalta Curte constată, similar susținerilor din memoriul de recurs, că argumentarea expusă de instanța de apel este una contradictorie, atât timp cât s-a reținut existența raporturilor de împrumut prin acordarea unui credit în valoare de 68.400 EUR, la care se adaugă accesoriile menționate în contractul de ipotecă depus la dosar, fără ca intimații pârâți să fi restituit integral sumele datorate, ultima plată fiind efectuată la data de 13.02.2016, când debitorii au notificat darea în plată a imobilului în baza Legii nr. 77/2016. Cu toate acestea, deși s-a constatat nerambursarea integrală a împrumutului, instanța de apel nu a dispus soluția de obligare a împrumutaților la restituirea creditului rămas neachitat, fiind relevant și faptul că, inclusiv în ipoteza nedeclarării rambursării anticipate a creditului, de la data ultimei plăți și până la data pronunțării soluției în apel s-a scurs un interval de timp semnificativ, în care ratele lunare de credit au devenit scadente, conform acordului inițial exprimat de către părți la încheierea contractului de credit.

Mai mult decât atât, motivarea contradictorie apare în contextul în care instanța de apel acceptă admisibilitatea prezentei acțiuni în justiție pentru obținerea unui titlu executoriu împotriva împrumutaților rău-platnici, dar justifică soluția de respingere a pretențiilor deduse judecății prin lipsa înscrisului constatator al contractului de credit. Totodată, s-a reținut lipsa probatoriului adecvat pentru stabilirea cuantumului cert al sumei rămase de restituit, dar a fost respinsă administrarea probei cu expertiza contabilă fără o argumentare corespunzătoare, aptă să convingă părțile și instanța de control judiciar cu privire la corectitudinea raționamentului judiciar ce a stat la baza soluției pronunțate.

În raport de cele arătate, Înalta Curte constată că primul motiv de casare, prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., este fondat, fiind suficient pentru admiterea recursului și casarea deciziei recurate, cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe de apel, în lipsa motivării corespunzătoare a soluției de respingere a apelului și, implicit, a pretențiilor deduse judecății, atât timp cât lipsește argumentarea corespunzătoare pentru respingerea probei cu expertiza contabilă solicitată de către partea reclamantă.

Cu ocazia rejudecării, instanța de apel va analiza în ce măsură apare ca fiind justificată cererea de probatorii formulată de unitatea bancară în sensul efectuării unei expertize contabile pentru a răspunde obiectivelor propuse, respectiv determinarea sumei rămase de plată ca urmare a acordării creditului în valoare de 68.400 EUR, pe baza extraselor de cont, a graficului de rambursare și a plăților efectuate benevol de către împrumutați, cu arătarea defalcată a sumelor reprezentând principal, dobânzi, comisioane, penalități, prime de asigurare. Utilitatea administrării acestei dovezi trebuie analizată în contextul în care reclamanta a declarat că a pierdut înscrisul constatator al contractului de credit, iar pârâții nu au depus la dosar exemplarul propriu primit la încheierea contractului, deși au efectuat plata ratelor de credit până la data de 13.02.2016 și au emis notificarea de dare în plată a imobilului cu privire la care a fost acordat creditul, fiind, totodată, depus la dosar contractul de ipotecă autentificat sub nr. x/13.08.2007 la BNP D., care face mențiune expresă despre garantarea obligației de restituire a creditului în valoare de 68.400 EUR, precum și a obligației de plată a dobânzilor aferente, cheltuielilor, penalităților, comisioanelor și a tuturor celorlalte obligații care derivă din contractul de credit nr. x/13.08.2007.

Al doilea motiv de casare invocat de recurenta reclamantă se referă la motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Criticile concrete invocate privesc interpretarea și aplicarea greșită a dispozițiilor legale care reglementează contractul de împrumut cu dobândă și interpretarea contractului, fiind indicate prevederile art. 1266, art. 2167, art. 1488, art. 1396 alin. (1), art. 1398, art. 1412 și art. 1413 alin. (2) C. civ. Față de împrejurarea că instanța de apel a pronunțat o hotărâre care nu cuprinde o motivarea corespunzătoare, devine de prisos analiza susținerilor expuse din perspectiva acestui al doilea motiv de casare, deoarece numai după complinirea lipsei constatate sub aspectul calității argumentării hotărârii este posibilă exercitarea controlului judiciar în privința corectei interpretări și aplicări a dispozițiilor legale incidente.

Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 496 alin. (2) și art. 497 C. proc. civ., va admite recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.A. împotriva deciziei civile nr. 1468 A din 10 octombrie 2023, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, va casa decizia recurată și va trimite cauza spre o nouă judecată aceleiași instanțe de apel.

Totodată, cu ocazia rejudecării, în măsura existenței unor solicitări în acest sens, se va ține seama inclusiv de cheltuielile de judecată efectuate în primul ciclu procesual și cu prezentul recurs, având în vedere că, la acest moment, nu este stabilită, în mod definitiv, culpa procesuală în promovarea prezentului litigiu.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.A. împotriva deciziei civile nr. 1468 A din 10 octombrie 2023, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

Casează decizia recurată și trimite cauza spre o nouă judecată aceleiași instanțe de apel.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 ianuarie 2025.