ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1558/2023

Ședința publică din data de 21 iunie 2023

Deliberând asupra recursului și subliniind, în prealabil, că, potrivit art. 499 C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanței de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate și analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins (...)", reține următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă la 07.05.2020, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâții B. și C., solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să îl decadă pe pârâtul B. din beneficiul termenelor tuturor ratelor de credit nerambursate, aferente contractului de credit încheiat între părți și să îi oblige pe pârâți la restituirea întregului credit nerambursat până la data formulării cererii, în sumă de 68.703,70 euro, la care se adaugă 21.082,60 euro dobânzi și 170,86 euro, reprezentând penalități de întârziere, calculate până la 22.04.2020, în echivalent în RON la data plății, la care se adaugă dobânda de 5,65% calculată până la plata integrală a debitului datorat, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 546/18.03.2022, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a respins cererea formulată împotriva pârâtei C., ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, a admis în parte cererea formulată împotriva pârâtului B., a dispus decăderea acestuia din beneficiul termenelor aferente tuturor ratelor de credit nerambursate din contractul de credit încheiat între reclamantă și pârât, a obligat pârâtul la restituirea către reclamantă a sumei de 68.703,70 euro, cu titlu de debit principal, a sumei de 20.872,77 euro, cu titlu de dobândă și a sumei de 3.387,63 euro, cu titlu de penalități de întârziere aferente contractului de credit, până la 22.04.2020, în echivalent în RON la data plății, la care se adaugă dobânda de 5,65% calculată asupra debitului principal până la plata integrală a debitului datorat; a respins în rest cererea.

Împotriva acestei sentințe, B. și C. au declarat apel.

La 06.12.2022, în fața Curții de Apel București, secția a V-a civilă, apelanții au depus o cerere de sesizare a Curții Constituționale cu 26 de excepții de neconstituționalitate, modificată la termenul din 25.01.2023, când instanța de apel a luat act că apelanții au solicitat sesizarea Curții Constituționale doar cu privire la 8 din cele 26 de excepții, pe care le-au motivat prin cererea înregistrată la 11.01.2023.

Prin încheierea din 01.02.2023, Curtea de Apel București, secția a V-a civilă a admis, în parte, cererea, a dispus, în baza art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, sesizarea Curții Constituționale cu privire la unele dintre excepții și a respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curții Constituționale cu privire la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 707 alin. (1) și (2) și art. 711 C. proc. civ., precum și a dispozițiilor art. 2.504 alin. (1), art. 2.512 alin. (1) și (2) și art. 2.513 C. civ.

B. și C. au recurat dispoziția de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale, cuprinsă în această încheiere, iar în fața instanței de recurs, la termenul din 07.03.2023, recurenții au invocat excepția de neconstituționalitate a art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992.

Prin încheierea din 09.05.2023, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a respins această cerere.

Pentru a dispune astfel, instanța supremă a reținut că nu sunt îndeplinite condițiile cumulative de admisibilitate a sesizării, dispoziția legală contestată nemaiavând legătură cu soluționarea cauzei, cât timp autorii excepției au avut acces la soluționarea căii de atac promovate fără a li se opune vreo nulitate în legătură cu termenul de 48 de ore sau motivarea recursului în acest termen.

Împotriva acestei încheieri, B. și C. au declarat recurs, solicitând anularea ei și sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992.

În motivare, recurenții, evocând dispozițiile art. 146 lit. d) din Constituție și ale art. 10 alin. (1) și 29 din Legea nr. 47/1992, au susținut că cererea lor îndeplinește toate condițiile de admisibilitate; astfel, au susținut că dispozițiile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 sunt neconstituționale deoarece impunerea termenului de 48 de ore pentru promovarea recursului împotriva unei dispoziții de respingere ca inadmisibilă a cererii de sesizare a Curții Constituționale nu permite cunoașterea, de către autorul excepției, a motivării instanței care a respins cererea de sesizare, iar în lipsa considerentelor încheierii nu își poate motiva recursul, fiind încălcate drepturile garantate de art. 21 alin. (3) și art. 24 alin. (1) din Constituție. Au arătat că termenul de recurs ar trebui să fie de 15 zile, pentru a permite redactarea, dar și comunicarea încheierii de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale. Au mai susținut că nici termenul de 3 zile pentru judecarea recursului nu este posibil a fi respectat, după cum rezultă din chiar prezenta cauză, întrucât instanța de recurs trebuie să aibă timpul necesar pentru analizarea cauzei în vederea pronunțării unei soluții temeinice și legale.

În argumentarea îndeplinirii condițiilor de admisibilitate a sesizării, au arătat că excepția invocată are legătură cu soluționarea cauzei dedusă judecății, întrucât recursul promovat împotriva dispoziției de respingere ca inadmisibilă a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a fost formulată chiar în temeiul prevederilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, iar admiterea excepției de către instanța de contencios constituțional ar avea ca efect anularea hotărârii prin care a fost respins recursul ca nefondat.

La 15.06.2023, intimata a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat și obligarea recurenților la plata cheltuielilor de judecată.

Examinând încheierea atacată, în limitele controlului de legalitate, Înalta Curte reține următoarele:

Dispozițiile art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992 reglementează condițiile pe care o excepție de neconstituționalitate trebuie să le întrunească, pentru ca instanța de contencios constituțional să poată fi sesizată: excepția să aibă ca obiect o lege sau o ordonanță ori o dispoziție dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care să aibă legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia, excepția să fie ridicată în fața unei instanțe judecătorești ori arbitrale la cererea uneia din părți, din oficiu ori de către procuror, în cauzele în care acesta participă, iar prevederile atacate să nu fi fost declarate anterior neconstituționale.

Cerințele prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992 trebuie îndeplinite cumulativ, iar dacă una dintre acestea nu este îndeplinită, instanța va respinge cererea de sesizare a Curții Constituționale. Din cuprinsul alin. (1)-(3) din același articol, rezultă că legiuitorul a rezervat instanțelor de judecată, în fața cărora se invocă excepții de neconstituționalitate, rolul de prim filtru în privința acestora, a căror trimitere la Curtea Constituțională se poate dispune doar sub rezerva constatării întrunirii cumulative a tuturor condițiilor de admisibilitate instituite prin norma menționată.

Potrivit art. 29 alin. (5) din aceeași lege, dacă excepția este inadmisibilă, instanța respinge motivat cererea de sesizare a Curții Constituționale.

Or, în analiza sa, prin încheierea din 09.05.2023, instanța de recurs și-a exercitat rolul de prim filtru al sesizării de neconstituționalitate a dispozițiilor criticate de recurenți.

Totodată, Înalta Curte reamintește că, sub aspectul legăturii dintre excepția de neconstituționalitate și soluționarea cauzei, Curtea Constituțională a indicat în jurisprudența sa, reperele "legăturii cu soluționarea cauzei", subliniind că ele constau în aplicabilitatea textului criticat în cauza dedusă judecății și în necesitatea invocării excepției, în scopul restabilirii stării de legalitate. În concret, Curtea a apreciat că incidența textului de lege criticat în soluționarea cauzei aflate pe rolul unei instanțe judecătorești nu trebuie analizată in abstracto, ci trebuie verificat, în primul rând, interesul procesual al invocării excepției de neconstituționalitate, mai ales prin prisma efectelor unei eventuale constatări a neconstituționalității textului de lege criticat.

Prin urmare, excepția în dezbatere trebuie să se plaseze în contextul unui control concret de constituționalitate, pentru că o eventuală decizie de constatare a neconstituționalității trebuie să producă un efect util și direct asupra cauzei.

Transpunând aceste considerente în cauză, Înalta Curte reține, în acord cu cele expuse în încheierea atacată, că lipsește cerința existenței unei legături a prevederilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 cu judecata în cadrul căreia a fost invocată excepția de neconstituționalitate.

Astfel, în mod corect a statuat instanța supremă că, atât timp cât excepția nulității recursului invocată de intimată a fost respinsă, recurenților nu li se mai opune niciun impediment, derivat din eventuala nesocotire a termenului de 48 de ore de la pronunțarea încheierii pentru motivarea recursului, care să oprească judecata pe fond a căii de atac pe care o promovaseră.

În aceste condiții, textul de lege criticat pentru neconstituționalitate nu mai prezintă relevanță în cauză, iar recurenții nu mai justifică nici un interes procesual, de vreme ce eventuala admitere a excepției de neconstituționalitate invocate nu ar mai produce niciun efect real și concret asupra hotărârii care a fost pronunțată în cauză.

Așadar, cum dispozițiile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 prevăd că neîndeplinirea cumulativă a condițiilor de admisibilitate atrage respingerea cererii de sesizare a Curții Constituționale a României, iar în cauză s-a reținut în mod corect neîndeplinirea acestor cerințe, rezultă că, în mod judicios, prin încheierea recurată cererea de sesizare a instanței de contencios constituțional a fost respinsă.

Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ. și al art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, va respinge ca nefondat recursul.

Va respinge și cererea intimatei, de acordare a cheltuielilor de judecată, constatând că aceasta nu a depus dovezi care să ateste efectuarea lor, astfel cum impune art. 452 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenții C. și B. împotriva încheierii din 09.05.2023, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2020.1.

Respinge cererea intimatei de acordare a cheltuielilor de judecată, ca nefondată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 21 iunie 2023.