ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1554/2023

Ședința publică din data de 21 iunie 2023

Deliberând asupra recursului și subliniind, în prealabil, că, potrivit art. 499 C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanței de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate și analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins (...)", reține următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă la 06.10.2021, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta B. S.A., solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să oblige pârâta să-i plătească suma de 273.154,58 RON, achitată de către S.C. C. S.R.L. pârâtei, dobânda legală penalizatoare, calculată de la 19.11.2018 până la achitarea efectivă a debitului, precum și cheltuielile de judecată.

La 24.02.2022, pârâta a depus întâmpinare, prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale active; în subsidiar, a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată.

Prin sentința civilă nr. 1553/24.06.2022, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a respins atât excepția lipsei calității procesuale active, cât și acțiunea ca neîntemeiată și a obligat reclamantul la plata către pârâtă a sumei de 4.208,98 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva aceste sentințe, A. a declarat apel.

Prin decizia civilă nr. 1738A/17.11.2022, Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă a admis apelul și a schimbat în parte sentința atacată, în sensul că a obligat pârâta să restituie reclamantului suma de 273.154,58 RON, cu titlu de plată nedatorată, să-i achite dobânda legală penalizatoare aferentă debitului principal, conform art. 3 alin. (2

1

) din O.G. nr. 13/2011, calculată de la 19.11.2018 până la data plății efective a debitului; a menținut dispoziția privind respingerea excepției lipsei calității procesuale active; a obligat intimata-pârâtă să plătească apelantului-reclamant cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei decizii, B. S.A. a declarat recurs.

Prin memoriul de recurs, după prezentarea situației de fapt și a etapelor procesuale anterioare, autoarea căii de atac a susținut că hotărârea a fost dată cu interpretarea și aplicarea greșită a normelor de drept material, invocând dispozițiile art. 114 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, art. 1.800 alin. (1) pct. 1 din C. civ. de la 1864 și art. 1.341 C. civ.

A criticat hotărârea atacată, susținând că instanța de apel a reținut că prin decizia civilă nr. 158/23.09.2019, pronunțată de Curtea de Apel Suceava, B. S.A. a fost decăzută din dreptul de a se înscrie la masa credală în procedura de insolvență a debitorului S.C. D. S.R.L., decăderea operând de la 25.08.2017, chiar dacă hotărârea a fost pronunțată ulterior; aceeași instanță a mai reținut că această sancțiune echivalează cu stingerea obligației de plată, potrivit prevederilor art. 114 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, ceea ce atrage stingerea ipotecii garantului S.C. C. S.R.L. la aceeași dată cu stingerea obligației debitorului, potrivit prevederilor art. 1.800 alin. (1) din C. civ. de la 1864, astfel că, la momentul plății, nu mai exista nicio obligație în ființă în raporturile dintre părți, plata efectuată de garant la o dată anterioară constatării pe cale judecătorească a decăderii din dreptul de înscriere la masa credală fiind nedatorată.

Recurenta-pârâtă a arătat că aceste considerente sunt greșite, deoarece, din interpretarea art. 114 din Legea nr. 85/2014, reiese că decăderea înlătură doar dreptul creditorului de înscriere în tabelul creanțelor, astfel că acesta nu va avea calitate de creditor îndreptățit să participe la procedură; totodată, creditorul decăzut nu are dreptul de a-și realiza creanțele împotriva debitorului ulterior închiderii procedurii, cu excepția unor situații expres reglementate de lege, în care creanțele pot fi pretinse și după închiderea procedurii.

A afirmat că sancțiunea prevăzută de art. 114 din Legea nr. 85/2014 nu stinge creanța, ci doar oprește creditorul în urmărirea acesteia în afara procedurii insolvenței sau ulterior închiderii acestei proceduri, în cazul în care debitorul ar fi reintrodus în circuitul economic, în afara situațiilor de excepție, în care poate să urmărească creanța chiar și ulterior. A mai subliniat că decăderea este o sancțiune a conduitei creditorului nediligent, iar nu o modalitate de stingere a obligației contractuale, instanța de apel interpretând și aplicând greșit prevederile art. 114 din Legea nr. 85/2014.

Recurenta a susținut că art. 1.615 C. civ. prevede modalitățile de stingere a obligațiilor, iar decăderea nu se regăsește printre acestea; cum nici art. 114 din Legea nr. 85/2014 nu prevede în mod expres că decăderea stinge creanța, această sancțiune nu poate fi asimilată altor moduri expres prevăzute de lege, pentru a fi încadrată în teza finală a articolului menționat.

Autoarea căii de atac a arătat că interpretarea dată de instanța de apel prevederilor art. 114 din Legea nr. 85/2014 încalcă dispozițiile art. 1.615 C. civ., deoarece legea insolvenței nu prevede, în mod expres, decăderea ca modalitate de stingere a obligației; astfel, dacă obligația nu este stinsă, atunci nici prevederile art. 1.800 din C. civ. de la 1864 nu sunt aplicabile și, prin urmare, nici cele ale art. 1.341 C. civ.

A mai susținut că, în contra statuărilor instanței de apel, ceea ce produce efecte față de garantul creditor este hotărârea prin care s-a dispus înlăturarea creanței, iar momentul este cel al pronunțării ei, fiind fără relevanță data până la care s-ar fi putut formula cererea de înscriere a creanței. Așadar, hotărârea judecătorească prin care s-a dispus înlăturarea din tabelul de creanțe a sumei plătite de către garant pentru debitorul garantat a produs efecte față de garant de la momentul pronunțării, întrucât, până la acel moment, garantul era înscris în tabelul de creanțe al debitorului garantat. Prin urmare, instanța de apel a apreciat greșit ca hotărârile prin care s-a reținut decăderea formulării cererii de creanță produc efecte retroactive cu privire la plata efectuată de garant anterior pronunțării lor.

A afirmat că plata efectuată în temeiul unui contract ale cărui obligații erau exigibile și executorii nu poate fi considerată nedatorată, deoarece ar însemna să fie înlăturat efectul obligatoriu al unui contract valabil, fără a exista vreun impediment legal sau judiciar la executarea obligației. Plata s-a făcut pentru stingerea unei obligații proprii, cea de a garanta, deci nu poate fi considerată nedatorată sau efectuată din eroare, în raport cu situația de fapt din prezenta cauză.

Totodată, cu privire la cererea de plată a dobânzii penalizatoare, recurenta-pârâtă a susținut că instanța de apel, în mod greșit, a dispus admiterea acesteia având în vedere greșita aplicare a prevederilor de drept substanțial, mai ales cele cu efect direct, respectiv art. 1.341 C. civ.

În drept, a invocat dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

La 09.03.2023, intimatul-reclamant a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Analizând actele dosarului, precum și decizia atacată, în limita controlului de legalitate, Înalta Curte reține următoarele:

Disputa litigioasă poartă asupra modului de interpretare a dispozițiilor art. 114 din Legea nr. 85/2014, cu privire la efectul pe care-l produce decăderea titularului creanței din dreptul de a fi înscris în tabelul creditorilor și de a participa la procedura de insolvență, precum și impactul acestui efect asupra garanțiilor atașate creanței, prin prisma art. 1800 alin. (1) pct. 1 din C. civ. de la 1864.

În etapele devolutive ale procesului s-a reținut că reclamantul A., în calitate de cesionar, a preluat de la S.C. C. S.R.L. o creanță cu toate accesoriile, iar societatea cedentă a fost înlăturată din tabelul definitiv al S.C. D. S.R.L., aflată în insolvență, după ce, în calitate de garant ipotecar, achitase creditoarei B. S.A., suma de 273.154,58 RON, subrogându-se în drepturile acesteia, în temeiul art. 109 alin. (2) din Legea nr. 85/2014 și art. 1.597 alin. (2) C. civ.; radierea din tabelul definitiv de creanțe s-a realizat în temeiul sentinței civile nr. 179/26.06.2020, pronunțată de Tribunalul Suceava, secția a II-a civilă și a deciziei civile nr. 281/23.10.2020 a Curții de Apel Suceava, secția a II-a civilă, prin care s-a statuat că B. S.A. nu a depus cererea de înscriere a creanței în termenul prevăzut de Legea nr. 85/2014, stabilit prin sentința de deschidere a procedurii insolvenței S.C. D. S.R.L.

Față de caracterul colectiv și concursual al procedurii prevăzute de Legea nr. 85/2014, după deschiderea procedurii insolvenței împotriva debitorului, valorificarea drepturilor creditorilor se poate face numai în cadrul acestei proceduri, prin depunerea cererilor de admitere a creanțelor; așadar, aceștia au obligația de a înregistra cererile de creanță anterioare deschiderii procedurii, sub sancțiunea decăderii din dreptul de a fi înscriși în tabelul creditorilor societății respective. Legea specială obligă astfel toți creditorii care dețin creanțe anterioare deschiderii procedurii să se înscrie la masa credală pentru acoperirea creanțelor lor, fiindu-le interzis să încerce sau să continue urmăriri individuale asupra debitorului. Prin urmare, o dată cu deschiderea procedurii insolvenței, devin aplicabile dispozițiile legii speciale, demersurile creditorilor pentru realizarea creanțelor lor fiind guvernate de acestea.

Potrivit art. 114 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, "(...) titularul de creanțe anterioare deschiderii procedurii, care nu depune cererea de admitere a creanțelor până la expirarea termenului prevăzut la art. 100 alin. (1) lit. b), va fi decăzut, cât privește creanțele respective, din dreptul de a fi înscris în tabelul creditorilor și nu va dobândi calitatea de creditor îndreptățit să participe la procedură. El nu va avea dreptul de a-și realiza creanțele împotriva debitorului sau a membrilor ori asociaților cu răspundere nelimitată ai persoanei juridice debitoare ulterior închiderii procedurii, sub rezerva ca debitorul să nu fi fost condamnat pentru bancrută simplă sau frauduloasă ori să nu i se fi stabilit răspunderea pentru efectuarea de plăți ori transferuri frauduloase."

Iar art. 5 alin. (1) pct. 19 din aceeași lege definește creditorul îndreptățit să participe la procedură ca "acel titular al unui drept de creanță asupra averii debitorului, care a înregistrat o cerere de înscriere a creanței, în urma admiterii căreia acesta dobândește drepturile și obligațiile reglementate de prezenta lege pentru fiecare stadiu al procedurii. Calitatea de creditor încetează ca urmare a neînscrierii sau a înlăturării din tabelele creditorilor întocmite succesiv în procedură, precum și prin închiderea procedurii;(…)".

Din interpretarea coroborată a textelor de lege citate mai sus, Înalta Curte impune părților concluzia că titularul de creanțe anterioare procedurii care nu depune cererea de admitere a creanțelor până la expirarea termenului prevăzut de art. 100 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 85/2014 pierde însăși calitatea de creditor îndreptățit să participe la procedură, iar analiza tezei finale a art. 5 alin. (1) pct. 19 din Legea nr. 85/2014 relevă că înlăturarea din tabel produce efectul încetării calității de creditor, care nu va putea să se îndrepte ulterior împotriva debitorului sau asociaților acestuia, cu excepția situațiilor prevăzute expres și limitativ de lege, anume debitorul să nu fi fost condamnat pentru bancrută simplă sau frauduloasă ori să nu i se fi stabilit răspunderea pentru efectuarea de plăți ori transferuri frauduloase.

De aceea, vor fi confirmate statuările instanței de apel, care a reținut că decăderea creditoarei B. S.A. din dreptul de a se înscrie la masa credală a debitoarei S.C. D. S.R.L. conduce la pierderea dreptului subiectiv de creanță, astfel că nu va mai avea niciun mijloc sau prerogativă de realizare a creanței respective, context în care instanța supremă înlătură criticile recurentei-pârâte, potrivit cărora hotărârea judecătorească prin care s-a dispus înlăturarea de pe tabelul de creanțe a sumei plătite de către garant pentru debitorul garantat a produs efecte față de el însuși doar de la momentul pronunțării, așa încât în speță s-ar fi aplicat retroactiv această sancțiune, întrucât decăderea este o sancțiune care operează de drept, de la data împlinirii termenului în care creditorul trebuia să-și valorifice dreptul de creanță, 25.08.2017, iar instanța are atribuția de a constata intervenită decăderea de la momentul la care a operat.

O altă critică formulată de recurenta-pârâtă privește greșita interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 1.800 alin. (1) pct. 1 din C. civ. de la 1864, potrivit cărora privilegiile și ipotecile se sting prin stingerea obligației principale, aceasta susținând că, întrucât obligația principală nu s-a stins, nici cea de garanție nu se poate stinge.

Și această critică va fi înlăturată, deoarece, atât timp cât s-a stabilit că dreptul de creanță al B. S.A. s-a stins, s-a stins și obligația corelativă de plată a debitorului, iar raportat la dispozițiile art. 1.800 alin. (1) pct. 1 din C. civ. de la 1864, nici obligația garantului nu poate subzista decăderii, ce a operat la 25.08.2017.

Ultima critică vizează aplicarea greșită, în apel, a dispozițiilor art. 1.341 C. civ. privind plata nedatorată.

Temeiul juridic al litigiului derulat între părți a fost plata nedatorată, intimatul-reclamant, în calitate de cesionar al creanței disputate, susținând că plata efectuată de cedenta S.C. C. S.R.L. către B. S.A. la 19.11.2018 a fost făcută în afara unei obligații de plată valabile, după cum s-a statuat prin sentința civilă nr. 179/26.06.2020, pronunțată de Tribunalul Suceava, secția a II-a civilă și decizia civilă nr. 281/23.10.2020 a Curții de Apel Suceava, secția a II-a civilă.

În considerarea argumentelor prezentate mai sus, Înalta Curte subliniază că dezlegarea dată prin decizia atacată este legală, dispozițiile art. 1.341 C. civ. fiind corect aplicate, întrucât "Cel care plătește fără a datora are dreptul la restituire." Or, în speță, plata efectuată de cedenta S.C. C. S.R.L., în calitate de garant, fără a mai exista o obligație în ființă în raporturile dintre părți, nu era datorată, astfel că cel care a primit o astfel de plată trebuie să o restituie și să achite dobânda legală penalizatoare, de la data primirii plății nedatorate.

În concluzie, nu este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., motiv pentru care, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul.

Stabilind culpa procesuală a recurentei-pârâte, o va obliga, în baza art. 453 alin. (1) C. proc. civ., la plata către intimatul-reclamant a sumei de 3.779,86 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă B. S.A. împotriva deciziei civile nr. 1738A/17.11.2022, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

Obligă recurenta-pârâtă la plata către intimatul-reclamant a sumei de 3.779,86 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 21 iunie 2023.