ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 514/2024

Ședința publică din data de 6 martie 2024

Deliberând asupra recursului și subliniind, în prealabil, că, potrivit art. 499 C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanței de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate și analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins (...)", reține următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă la 11.05.2022 și completată la 09.06.2022, reclamanta S.C. A. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâta S.C. B. S.R.L., solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 978.150,65 RON, daune-interese pentru acoperirea prejudiciului cauzat prin încălcarea obligațiilor, declarațiilor și garanțiilor din contractul de vânzare încheiat de părți și la plata dobânzii legale penalizatoare aferente, calculată începând cu 04.09.2020.

Prin încheierea din 01.11.2022, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a dispus, în temeiul art. 293 corelat cu art. 355 C. proc. civ., amânarea judecății în vederea administrării probei cu interogatoriu și a probei cu înscrisuri, iar prin sentința civilă nr. 3291/28.12.2022, a respins cererea și a obligat reclamanta să plătească pârâtei suma de 18.686,33 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva încheierii din 01.11.2022 și acestei sentințe, reclamanta S.C. A. S.R.L. a declarat apel.

Prin decizia civilă nr. 754/11.05.2023, Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă a admis apelul, a anulat sentința apelată și a trimis cauza primei instanțe spre rejudecare.

Pârâta S.C. B. S.R.L. a promovat recurs împotriva acestei decizii, solicitând casarea ei, trimiterea cauzei instanței de apel în vederea judecării apelului declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L. și obligarea părții adverse la plata cheltuielilor de judecată.

Recurenta a invocat încălcarea de către instanța de apel a regulilor de procedură prevăzute de art. 480 alin. (3) C. proc. civ. s-a prevalat, astfel, de motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

În dezvoltarea acestuia, a susținut că nu erau întrunite condițiile cumulative reglementate de art. 480 alin. (3) C. proc. civ. astfel, a apreciat că, pe de o parte, prima instanță nu a soluționat procesul fără a intra în judecata fondului, iar pe de altă parte, că părțile nu au cerut expres trimiterea cauzei spre rejudecare, prin cererea de apel sau prin întâmpinare.

Cu referire la prima condiție, autoarea căii de atac a arătat că sentința tribunalului respectă exigențele de motivare a hotărârilor judecătorești, cuprinse în art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

A argumentat că prima instanță a intrat în judecata fondului, câtă vreme nu a dat eficiență unei excepții procesuale peremptorii, iar art. 480 alin. (3) teza I C. proc. civ., indicând în cuprinsul său judecata și nu cercetarea fondului, impune o interpretare restrictivă.

Cu referire la a doua condiție, recurenta a reliefat că părțile nu au solicitat, prin apel sau prin întâmpinare, trimiterea cauzei primei instanțe, astfel încât curtea de apel a dat greșit eficiență solicitării făcute de intimată în acest sens cu ocazia dezbaterilor din apel, într-un moment procesual la care intervenise decăderea.

Prin întâmpinarea depusă la 25.10.2023, intimata S.C. A. S.R.L. a solicitat respingerea recursului ca nefondat și obligarea părții adverse la plata cheltuielilor de judecată.

Reclamanta a relevat că prima instanță a soluționat procesul fără a intra în judecata fondului, întrucât nu a răspuns unei părți semnificative din argumentele sale, punând instanța de control judiciar în imposibilitatea de a aprecia dacă a fost sau nu analizat fondul procesului.

A subliniat că a formulat în dezbateri solicitarea de trimitere a dosarului primei instanțe spre rejudecare, iar cum intimata, actuala recurentă, nu i-a opus decăderea, înseamnă că a renunțat la dreptul de a invoca această nulitate, în temeiul art. 2.550 și 2.513 C. civ. și al art. 178 alin. (4) C. proc. civ.

La 13.11.2023, recurenta a răspuns la întâmpinare.

Examinând decizia atacată, în limitele controlului de legalitate, în raport cu criticile formulate și cu dispozițiile legale incidente, Înalta Curte constată următoarele:

Recursul pune în discuție, prin prisma art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., respectarea de către instanța de apel a dispozițiilor art. 480 alin. (3) C. proc. civ., fiind deopotrivă contestate atât statuarea curții în legătură cu incidența sancțiunii nulității sentinței, cât și dispoziția de trimitere a cauzei spre rejudecare primei instanțe.

Primul segment al căii de atac presupune cercetarea legalității dispoziției de anulare a sentinței tribunalului, determinată de motivarea deficitară; autoarea recursului afirmă că sintagma "fără a intra în judecata fondului" trebuie interpretată restrictiv și cuprinde exclusiv ipoteza reținerii unei excepții cu efect peremptoriu.

Articolul 480 alin. (3) teza I C. proc. civ. dispune că, "în cazul în care se constată că, în mod greșit, prima instanță a soluționat procesul fără a intra în judecata fondului (...) instanța de apel va anula hotărârea atacată și va judeca procesul, evocând fondul". Este, astfel, conceptualizată regula generală, care, valorificând caracterul devolutiv al căii de atac, abilitează instanța de apel să judece ea însăși procesul, inclusiv când hotărârea primei instanțe este nulă, în prezența unei incorecte nejudecări a fondului.

Prin decizia recurată, după o analiză aplicată a sentinței, curtea de apel a conchis că aceasta nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, lipsind analiza motivelor de fapt pe care reclamanta le-a expus în cererea de chemare în judecată, ceea ce echivalează cu nesocotirea prevederilor art. 425 alin. (1) lit. b), raportate la cele ale art. 9 alin. (2) și ale art. 22 alin. (6) C. proc. civ.

Instanța supremă reține faptul că, un proces civil, finalizat prin hotărârea care dezleagă fondul, cu garanțiile date de art. 6 paragraful (1) din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, include, printre altele, dreptul părților de a fi în mod real "ascultate", ceea ce implică, în sarcina instanțelor, obligația de a proceda la un examen efectiv, real și consistent al mijloacelor, argumentelor și elementelor de probă ale părților, cel puțin pentru a le aprecia pertinența în determinarea situației de fapt.

Motivarea unei hotărâri judecătorești este înțeleasă ca un silogism logic, de natură a explica inteligibil hotărârea luată, ceea ce, fără a însemna un răspuns exhaustiv la toate argumentele aduse de parte - dar nici ignorarea lor -, presupune un răspuns la cele fundamentale, susceptibile, prin conținutul lor, să influențeze soluția.

Aplicând aceste exigențe la cererea pendinte, Înalta Curte constată, în acord cu instanța de prim control judiciar, că judecata fondului impunea statuarea asupra condițiilor răspunderii civile contractuale, câtă vreme aceasta era cauza acțiunii.

Cum sentința tribunalului omite analiza, prin raportare la motivele acțiunii și la probatoriul propus, a elementelor de care depinde atragerea răspunderii contractuale a vânzătoarei, concluzia curții de apel privind lipsa judecării fondului este întemeiată și atrage, consonant art. 480 alin. (3) teza I C. proc. civ., anularea hotărârii primei instanțe.

Domeniul de aplicare a reglementării analizate nu este limitat la situațiile în care procesul a fost soluționat în temeiul unei excepții, ori în care instanța s-a pronunțat asupra unei cereri complet diferite decât aceea pentru care s-a formulat acțiunea, ci înglobează și situații de natura celei de față în care, în lipsa unei motivări care să o susțină, formalismul soluției cuprinse în dispozitiv împiedică practic exercitarea căilor de atac și a controlului judiciar.

În consecință, această critică apare ca fiind nefondată.

În cel de-al doilea segment al recursului, recurenta contestă dispoziția de trimitere a cauzei spre rejudecare și arată că părțile nu au solicitat-o prin apel sau prin întâmpinare; intimata opune acestei susțineri art. 178 alin. (4) C. proc. civ. și afirmă că, prin pasivitatea față de cererea sa formulată în acest sens cu ocazia dezbaterilor, partea adversă a renunțat la dreptul de a se prevala de această nulitate relativă.

Critica autoarei căii de atac este fondată.

Ca excepție de la regula evocării fondului în apel, reglementată de teza I, teza a II-a a art. 480 alin. (3) C. proc. civ. permite trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe o singură dată în cursul procesului și numai dacă părțile o cer expres, prin motivele de apel ori prin întâmpinare.

Prin Decizia nr. 23/2017, obligatorie potrivit art. 517 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, interpretând dispozițiile art. 480 alin. (3) C. proc. civ., a statuat că, în privința "termenului și actului de procedură prin care partea interesată poate cere instanței de apel trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe, textul de lege dispune în mod clar că această solicitare trebuie să fie expres formulată prin cererea de apel sau prin întâmpinare", iar nu prin "alte acte procedurale (cum ar fi notele de ședință, concluziile scrise sau orale)", deoarece această interpretare semnifică o adăugare la lege.

În subsecvența acestei dezlegări, instanța supremă reține că, potrivit art. 185 alin. (1) C. proc. civ., apelanta-reclamantă era decăzută în momentul dezbaterilor din dreptul de a cere trimiterea cauzei spre rejudecare, față de neexercitarea acestuia prin cererea de apel.

Consecutiv, constată, contrar susținerilor intimatei-reclamante, că încălcarea dispozițiilor art. 480 alin. (3) C. proc. civ. - care dau prioritate principiului celerității judecării proceselor în raport cu cel al dublului grad de jurisdicție și, astfel, ocrotesc un interes public - atrage nulitatea absolută, în sensul art. 174 alin. (2) C. proc. civ., care poate fi invocată în condițiile art. 178 alin. (1) din același cod.

Așa fiind, nu numai că instanța de apel avea obligația de a lipsi de efecte cererea - formulată prin avocat, în dezbaterea apelului - de trimitere a cauzei primei instanțe, dar, în considerarea caracterului imperativ al normei, Înalta Curte notează că omisiunea invocării decăderii de către actuala recurentă nu îi îngrădește acesteia dreptul de a se prevala de sancțiunea procesuală prin intermediul prezentei căi extraordinare de atac.

Nu mai puțin, distinct de absența în cauză a unui acord al pârâtei, învoiala expresă a litiganților nu era aptă să învestească legal instanța de apel cu remediul reglementat de teza a II-a a art. 480 alin. (3) C. proc. civ., câtă vreme aceasta nu ocrotește un interes personal al părților; prin urmare, ele nu pot conveni să se abată de la norma analizată, după cum nu pot acoperi, prin voința lor, viciile actului de procedură săvârșit cu încălcarea ei și nici nu pot renunța la dreptul de a invoca nesocotirea acesteia.

Pentru considerentele ce precedă, Înalta Curte conchide în sensul că, deși a dispus în mod just anularea sentinței primei instanțe - reținând corect că aceasta nu a intrat în judecata fondului -, curtea de apel a procedat la trimiterea cauzei spre rejudecare cu încălcarea prevederilor art. 480 alin. (3) C. proc. civ.

A fost, astfel, încălcată o condiție extrinsecă de validitate a deciziei din apel, sancționată cu nulitatea necondiționată de producerea unei vătămări, potrivit art. 176 pct. 6 C. proc. civ., ceea ce, din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., atrage casarea în parte a acesteia, exclusiv în privința dispoziției de trimitere a cauzei spre rejudecare primei instanțe.

În consecință, cauza va fi trimisă instanței de apel care va judeca procesul, evocând fondul, în condițiile art. 480 alin. (3) teza I C. proc. civ. cu acest prilej, va soluționa, în raport cu dispozițiile art. 453 C. proc. civ., și cererile accesorii ale părților, de acordare a cheltuielilor de judecată în recurs.

Având în vedere considerentele prezentate, Înalta Curte, în baza art. 496 și a art. 497 C. proc. civ., va admite recursul declarat de recurenta-pârâtă S.C. B. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 754/11.05.2023, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, cu consecința casării parțiale a acesteia, în sensul arătat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta-pârâtă S.C. B. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 754/11.05.2023, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

Casează dispoziția de trimitere a cauzei la prima instanță spre rejudecare, adoptată prin decizia recurată, și trimite cauza instanței de apel pentru evocarea fondului.

Menține restul dispozițiilor deciziei atacate.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 6 martie 2024.