ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2034/2022

Ședința publică din data de 13 octombrie 2022

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă la 12 mai 2017 sub nr. x/2017, reclamanta C. civ. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâții B. și C., a solicitat repunerea părților în situația anterioară încheierii contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din 26 iulie 2007 de BNP D., obligarea pârâților, în solidar să restituie suma de 232.500 RON, reprezentând prețul vânzării apartamentului 11, situat în București str. x se. A, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 1692 din 4 iunie 2018 pronunțată în dosarul nr. x/2017, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul C..

A admis în parte acțiunea formulată de reclamanta C. civ. A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâtul C. și a dispus repunerea părților în situația anterioară încheierii contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din 26 iulie 2007 Ia BNP D..

A obligat pârâtul C. la plata către reclamanta C. civ. A. S.R.L. a sumei de 232.520 RON, reprezentând prețul vânzării apartamentului 11, situat în București, str. x, se. A.

A respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanta C. civ. A. S.R.L., față de pârâta B..

Împotriva acestei sentințe, atât reclamanta C. civ. A. S.R.L. cât și pârâtul C. au declarat apel.

Prin decizia civilă nr. 292/2019 din 18 februarie 2019, Curtea de Apel București, secția a V-a civilă a respins ca nefondate apelurile formulate de reclamanta C. civ. A. S.R.L. și de pârâtul C. împotriva sentinței civile nr. 1692 din 4 iunie 2018, pronunțată în dosarul nr. x/2017 de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, în contradictoriu cu intimata pârâtă B..

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul C..

Prin decizia civilă nr. 2170 din 4 noiembrie 2020, Înalta Curte de Casație si Justiție a admis recursul declarat de recurentul-pârât C. împotriva deciziei nr. 292/2019 din 18 februarie 2019 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, a casat decizia atacată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe de apel.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a V-a civilă la 10 iunie 2021 sub dosar nr. x/2017.

Prin decizia civilă nr. 1869 din 1 noiembrie 2021 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă au fost respinse ca nefondate apelurile formulate de reclamanta C. civ. A. S.R.L. și de pârâtul C. împotriva sentinței civile nr. 1692 din 4 iunie 2018 pronunțată în dosarul nr. x/2017 de Tribunalul București, secția a VI-a civilă.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, pârâtul C., întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

În argumentarea memoriului de recurs, recurentul consideră netemeinică și nelegală decizia atacată, întrucât instanța de apel, în rejudecare nu a respectat statuările și indicațiile instanței supreme raportat la constatările instanței de control, că atât procura cât și procesul-verbal de încetare a mandatului și încasare a prețului, cărora legea le stabilește puterea lor doveditoare, potrivit art. 270 si art. 273 C. proc. civ., nu au fost desființate, anulate sau declarate fals, context în care instanța trebuia să se raporteze la situația de fapt în vederea aflării adevărului, față de modul de redactare al înscrisurilor în discuție, prezența sau nu a intimatei-pârâte la vizionarea imobilului în vederea vânzării, încasarea sau nu a prețului, aspecte despre care instanța supremă amintește în statuările deciziei amintite, lăsând libertatea de administrare și a altor probatorii, dispoziții pe care însă instanța de apel le-a dat unora o interpretare greșită, iar pe celelalte le-a ignorat.

Totodată, se susține că instanța de apel, în rejudecare, a încălcat art. 22 C. proc. civ. limitând judecata și valoarea probatorie stabilită de lege înscrisurilor și reținând aceeași stare de fapt greșită bazată doar pe simple afirmații ale intimatei lipsite de dovezi, fiind astfel încălcat dreptul la un proces echitabil.

Așadar, îndrumările instanței supreme fiind obligatorii pentru instanța de apel, aceasta nu a suplimentat probatoriul și nici nu a respectat cele statuate în decizia instanței de control judiciar, preluând situația de fapt reținută de instanța de fond și raționamentul juridic bazat pe aprecierea probelor din decizia nr. 1188/10 noiembrie 2015 - inopozabilă, nefiind analizate acele critici si texte de lege evocate anterior, ci a făcut motivări pe aspectul lipsei "specialității procurii" termen pe care legiuitorul nici nu îl definește și nici nu îl prevede, ci îl stabilește doar din perspectiva cerințelor de formă - ad probationem - cum a și fost realizată procura, dar pe care instanța o apreciază altfel, încălcând și aplicând greșit normele de drept material.

Mai mult decât atât, menținând sentința instanței de fond care se fondează pe decizia nr. 1188/2015, considerată inopozabilă de instanța supremă și pe aspectul că prima instanță a înlăturat caracterul special al procurii autentice și puterea doveditoare conferită de legiuitor acestor înscrisuri autentice care fac dovada deplină a celor consemnate reprezintă o încălcare a normelor de procedură, motiv prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., situație de excepție când instanța nu poate aprecia, conform art. 264 C. proc. civ.

În acest context, recurentul susține că s-a încălcat principiul disponibilității cât și obligativitatea aflării adevărului în vederea pronunțării unei soluții juste și temeinice, instanța neavând un rol activ, de vreme ce nu a analizat probatoriile și nu le-a respectat puterea lor doveditoare conferită de lege pronunțând o decizie eronată și total străină de indicațiile instanței de casare.

Mai susține recurentul, că specialitatea procurii rezultă indubitabil din puterile de proprietate ale pârâtei, în calitate de proprietară și acordate mandatarului, trebuind să se refere la menționarea exactă a calității părților si a posibilității date mandatarului de a încheia actul de vânzare-cumpărare, ori în înscrisul denumit "procură" mandatarul fiind împuternicit pentru realizarea oricăror acte de "dispoziție", aceasta incluzând vânzarea imobilului.

Așadar, procura a fost dată în formă autentică, aceasta fiind instrumentată de același notar care a cunoscut voința pârâtei mandante de a înstrăina imobilul, care a și perfectat vânzarea, în procură fiind indicat imobilul proprietatea pârâtei care urma a fi vândut, identificat cadastral și în privința căruia pârâta a și solicitat eliberarea certificatului fiscal pentru înstrăinare, dovezi care se coroborează cu declarația cumpărătorului care confirmă prezența pârâtei la vizionarea imobilului în vederea vânzării, aspecte pe care instanța de apel, în rejudecare le-a înlăturat apreciind greșit că nu fac dovada unei confirmări a mandatului, deoarece, acest lucru poate avea relevanță în aprecierea specialității procurii (întinderea ei), legiuitorul neprevăzând o supraspecialitate a procurii decât întocmirea ei în forma autentică, condiție îndeplinită în cazul de față, iar un mandat "mai special" în interpretarea instanței de apel, este excesiv a fi cerut mai ales că legiuitorul nu prevede o asemenea interpretare, potrivit prevederilor art. 58 din Legea nr. 36/1995 privind notarii publici și activitățile notariale, întrucât la autentificarea unui act translativ de proprietate părțile pot fi reprezentate la autentificare printr-un mandatar cu procură specială autentică.

Față de aceste împrejurări, recurentul susține că instanța de apel a apreciat în mod greșit că aceste situații de fapt expuse, deși sunt reținute ca prezumții, în motivarea deciziei nu se coroborează cu celelalte probe și nu au caracterul unei dovezi a specialității procurii, deși aceste aspecte puteau fi considerate ca dovezi a ratificării caracterului special și al confirmării procurii.

Așadar, dincolo de posibilitatea constatării incidenței teoriei mandatului aparent, pe care Curtea de Apel nu 1-a reținut în virtutea rolului său activ, se poate constata că s-a făcut și dovada faptului că reclamanta a ratificat aceste operațiuni prin semnarea procesului-verbal de încetare a sarcinilor și de încasare a prețului prin care recunoaște existența contractului de vânzare.

Astfel, se putea reține că chiar dacă prin absurd, s-ar presupune că nu ar fi înțeles ori citit documentele semnate, totuși acestea au fost voluntare, iar nu rezultate din alte împrejurări sau circumstanțe, întrucât procura în sine reprezintă un act voluntar intuitu personae, iar atitudinea mandantei după înfățișarea în fața notarului și predarea documentelor solicitate, aceasta, la indicațiile și îndrumările comunicate de notar pentru a se perfecta vânzarea, s-a și conformat, iar toate acestea reprezentând o ratificare tacită a contractului de mandat din moment ce prin efectuarea formalităților pentru obținerea extrasului CF de înstrăinare și a certificatului fiscal de înstrăinare reclamanta și-a însușit calitatea de vânzătoare, semnând prin mandatar, conform sarcinilor decurgând din contractul de mandat.

Totodată, trebuie reținut că până la data formulării prezentei acțiuni, reclamanta nu a contestat această calitate prin nici un demers în vederea anulării procurii și nici nu a invocat lipsa acestui mandat, deși avea această posibilitate.

Pentru aceste considerente, recurentul solicită admiterea recursului, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

Prin întâmpinarea, depusă Ia 20 aprilie 2022, intimata-pârâtă reclamanta C. civ. A. S.R.L. a invocat excepția nulității recursului, apreciind că motivele invocate de către recurent nu se încadrează în motivele de legalitate ale art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ., iar pe fond a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea deciziei atacate ca legală și temeinică.

Prin răspunsul la întâmpinarea intimatei, depus la 5 mai 2022, recurentul a solicitat înlăturarea susținerilor acesteia ca fiind nefondate.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, întocmit în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ., prin raport constatându-se că recursul este inadmisibil.

Prin încheierea din Camera de Consiliu din data de 21 iulie 2022, potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ. s-a dispus comunicarea către părți a raportului asupra admisibilității în principiu a recursului.

La termenul din 13 octombrie 2022, în Completul de filtru, în temeiul dispozițiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora, instanța se va pronunța cu prioritate asupra excepțiilor de fond sau de procedură, care fac de prisos în tot sau în parte cercetarea fondului pricinii, Înalta Curte a luat în examinare excepția nulității recursului și, analizând actele dosarului din perspectiva normelor legale incidente, urmează să anuleze calea extraordinară de atac, în considerarea următoarelor:

Recursul are ca obiect decizia civilă nr. 1869 din 1 noiembrie 2021 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

Potrivit dispozițiilor imperative ale art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ. cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.

In conformitate cu prevederile art. 489 alin. (2) C. proc. civ.. sancțiunea nulității intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 din același Cod.

Astfel, din dispozițiile imperative ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ., se reține că instanțele au obligația de a verifica dacă motivele invocate de recurentă se încadrează în cazurile de casare prevăzute de art. 488, iar dacă această cerința nu este îndeplinită, operează sancțiunea nulității recursului.

Așadar, pentru a se putea constata că recursul este motivat, autorul căii de atac trebuie să arate în ce constă nelegalitatea hotărârii pe care a atacat-o, iar dezvoltarea motivelor de nelegalitate presupune încadrarea lor într-unul dintre motivele limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Prin urmare, controlul judiciar nu se poate realiza decât dacă recurenta aduce critici de nelegalitate punctuale hotărârii atacate și arată în ce constau greșelile de judecată săvârșite de instanță, cu referire la motivele de nelegalitate expres prevăzute de art. 488 menționat mai sus.

Din analiza memoriului de recurs, se constată că motivele invocate - art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ. - nu pot fi analizate din perspectiva dispozițiilor art. 488 C. proc. civ., conform cărora, casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate, întrucât criticile vizează de fapt aspecte de netemeinicie privind modul în care instanța de apel a apreciat probatoriul administrat și a stabilit situația de fapt, chestiuni care nu pot forma obiectul controlului de legalitate exercitat în calea extraordinară de atac a recursului.

În acest context, recurentul arată că deși îndrumările instanței supreme fiind obligatorii pentru instanța de apel, din primul ciclu procesual, aceasta nu a suplimentat probatoriul și nici nu a respectat cele statuate în decizia instanței de control judiciar, preluând situația de fapt reținută de instanța de fond și raționamentul juridic bazat pe aprecierea probelor din decizia nr. 1188/2015, care este inopozabilă, nefiind analizate acele critici si texte de lege evocate

În susținerea memoriului de recurs se mai arată încălcarea de către instanța de apel a prevederilor art. 22 alin. (2) C. proc. civ., în condițiile în care instanța de apel nu ar fi suplimentat probatoriul și că procedând astfel, ar fi încălcat dispozițiile evocate care reglementează rolul activ al judecătorului în aflarea adevărului.

Referitor la aceste aspecte, Înalta Curte constată că dispozițiile art. 22 C. proc. civ. au fost invocate în mod formal, dezvoltarea acestora conducând de fapt la reevaluarea probatoriului administrat în cauză.

În susținerea motivului de casare întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul critică decizia atacată, considerând că instanța de apel nu a analizat probatoriile și nu le-a respectat puterea lor doveditoare conferită de lege pronunțând o decizie eronată și total străină de indicațiile instanței de casare.

În acest sens, recurentul susține că instanța de apel a apreciat în mod greșit că situațiile de fapt expuse, deși sunt reținute ca prezumții, în motivarea deciziei nu se coroborează cu celelalte probe și nu au caracterul unei dovezi a specialității procurii, deși aceste aspecte puteau fi considerate ca dovezi a ratificării caracterului special și al confirmării procurii.

Înalta Curte reține că sub aparența criticii de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul solicită reevaluarea probatoriului administrat și verificarea situației de fapt expusă de instanța de apel în considerentele deciziei recurate.

Or, conform art. 483 alin. (3) C. proc. civ., în recurs nu se reevaluează probatoriul și situația de fapt, această cale extraordinară de atac fiind limitată la examinarea în considerarea legii a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

În consecință, întrucât criticile dezvoltate de recurent subsumate prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. nu se circumscriu limitelor impuse analizei în recurs, Înalta Curte reține că nu poate proceda la o examinare a acestora.

În ceea ce privește motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., se susține încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept materiale ce vizează dispozițiile art. 1173, art. 1539, art. 1540, art. 1566, art. 1599 din C. civ. de la 1864, referitoare la procură, ca fiind un înscris autentic, însă criticile formulate nu pot fi circumscrise art. 488 C. proc. civ., recurentul invocând doar formal aceste texte de lege pentru a se putea reanaliza situația de fapt existentă în cauză și probele pe care își sprijină apărarea.

Așadar, se constată că prin memoriul de recurs, recurentul nu a indicat și nici nu a dezvoltat în memoriul de recurs motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., pentru a se putea efectua controlul de legalitate de către instanța de recurs.

În acest sens, se apreciază că motivele indicate de recurent în cuprinsul cererii de recurs nu se numără printre cele prevăzute în mod expres și limitativ de legiuitor.

Întinderea controlului judiciar este condiționată de cuprinsul criticilor formulate prin cererea de recurs și de limitele conferite de dispozițiile legale, iar simpla nemulțumire a părții cu privire la soluția pronunțată, la modalitatea în care au fost administrate și analizate probele, precum și succinta relatare a situației de fapt nu pot constitui obiectul analizei instanței de recurs în raport cu dispozițiile art. 488 C. proc. civ.

Aspectele învederate de recurent se situează în afara competențelor instanței de recurs atâta timp cât se raportează în mod explicit la situația de fapt ori la modul de interpretare și evaluare a dovezilor administrate, nefiind posibil a se reține vreo critică susceptibilă de a fi încadrată în cazurile de casare prevăzute limitativ de lege, context în care recursul nu poate fi analizat în afara cadrului restrictiv conferit de art. 488 C. proc. civ.

Pe de altă parte, recursul nefiind o cale de atac devolutivă, care să permită reanalizarea situației de fapt și reinterpretarea probelor, nefiind posibilă nici reîncadrarea criticilor în alte motive de nelegalitate limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ., Înalta Curte urmează a da eficiență dispozițiilor legale precitate și pe cale de consecință, a constata nulitatea cererii de recurs de față.

Constatând, deopotrivă, că nu sunt nici motive de ordine publică, ce ar putea fi invocate din oficiu, de către instanța de recurs, conform art. 489 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte, dând eficiență textului de lege invocat, va constata nulitatea cererii de recurs formulată de recurentul-pârât C. împotriva deciziei civile nr. 1869 din 1 noiembrie 2021 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, conform dispozițiilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurentul-pârât C. împotriva deciziei civile nr. 1869 din 1 noiembrie 2021 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, în contradictoriu cu intimata-reclamantă C. civ. A. S.R.L. și intimata-pârâtă B..

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 octombrie 2022.