ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2224/2025

Ședința publică din data de 4 decembrie 2025

Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:

Prin cererea principală înregistrată, în urma regulatorului de competență, pe rolul Tribunalului București, secția a III-a civilă la 15 februarie 2021, sub nr. x/2019, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții B. și Primăria Sectorului 6 București-Serviciul Autoritate Tutelară, să se constate că pârâta a încheiat contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/02.07.2013, acționând în calitate de mandatar al său (mandat fără reprezentare); să se pronunțe o hotărâre care să țină loc de act de transmitere a proprietății imobilului situat în București str. x, bl. Cl, sectorul 6; să fie obligată pârâta să îi lase în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul respectiv; să se stabilească locuința minorilor C. și D. la locuința sa; să fie obligată pârâta să participe la cheltuielile de întreținere a celor doi minori.

Prin cererea reconvențională depusă la 6 septembrie 2019, pârâta a solicitat stabilirea locuinței minorilor C. și Menie D. la locuința sa și obligarea reclamantului-pârât la plata unei pensii de întreținere, în cuantum de 1/3 din venitul său lunar.

Prin încheierea de ședință din 21 august 2020, Tribunalul București, secția a III-a civilă a dispus disjungerea petitelor din cererea principală având ca obiect stabilirea locuinței minorilor și plata pensiei de întreținere, precum și a cererii reconvenționale, și formarea unui nou dosar.

Prin cererea principală înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă la 2 august 2021, sub nr. x/2021, reclamantul A. a solicitat ca, în măsura în care acțiunea ce formează obiectul dosarului nr. x/2019 se va respinge, să fie obligată pârâta B. la restituirea sumei de 50.084 euro (echivalentul a 246.383,23 RON), compusă din suma de 30.500 euro, plătită vânzătoarei E. S.R.L. pentru apartamentul situat în București, str. x, și din suma de 19.584 euro, reprezentând ratele de credit plătite în perioada august 2013- august 2019, achitate în baza contractului de credit nr. x/13.05.2013.

Prin încheierea de ședință din 21 octombrie 2022, pronunțată în dosarul nr. x/2021, Tribunalul București, secția a IV-a civilă a admis excepția conexității, invocată de către reclamant, a conexat dosarul nr. x/2021 la dosarul nr. x/2019 și a trimis primul dosar completului inițial învestit.

Prin sentința civilă nr. 1355 din 15 decembrie 2023, Tribunalul București, secția a III-a civilă a respins cererea principală, ca neîntemeiată, a admis, în parte, cererea conexă, a obligat pârâta la plata către reclamant a sumei de 32.495 euro, în echivalent în RON la data plății, a obligat reclamantul la plata către pârâtă a sumei de 5.742,17 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe civile sus, au formulat apel ambele părți.

Prin decizia civilă nr. 1309A din 11 decembrie 2024, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a respins ambele apeluri, ca nefondate.

Împotriva acestei decizii civile, la 11 aprilie 2025, a declarat recurs pârâta, solicitând casarea deciziei și trimiterea cauzei, spre rejudecare, instanței de apel.

Recurenta-pârâtă a invocat motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., susținând că decizia cuprinde motive contradictorie, întrucât instanța de apel, pe de o parte, reține caracterul îndoielnic al declarației martorului F., iar, pe de altă parte, atunci când analizează apelul pârâtei, dă acestei declarații o valoare juridică absolută.

Recurenta-pârâtă a mai invocat motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., susținând că, interpretând eronat mijloacele de probă administrate în cauză, instanța de apel a aplicat, în mod greșit, dispozițiile art. 1.345 din C. civ. referitoare la îmbogățirea fără justă cauză.

Prin întâmpinarea formulată, intimatul-reclamant a invocat excepția nulității recursului, în baza art. 489 alin. (2) din C. proc. civ.

În ședința publică din 4 decembrie 2025, Înalta Curte a pus în discuție și a rămas în pronunțare asupra excepției nulității recursului.

Analizând excepția nulității recursului, invocată prin întâmpinare, Înalta Curte o va admite și va anula recursul, pentru următoarele considerente:

Din interpretarea coroborată a dispozițiilor art. 483 alin. (3) și ale art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., rezultă că recursul este calea extraordinară de atac, de reformare, prin care hotărârea este supusă controlului judiciar numai prin prisma conformității sale cu regulile de drept material și/sau procesual aplicabile. Cu alte cuvinte, în recurs se exercită strict un control de legalitate al hotărârii, prin raportare la motivele de casare prevăzute, în mod expres și limitativ, la art. 488 alin. (1) pct. 1-8 din C. proc. civ., niciunul dintre acestea nefiind conceput astfel încât să permită instanței de recurs reanalizarea mijloacelor de probă administrate sau reevaluarea situației de fapt.

Ca atare, faptele sunt stabilite, în mod suveran, de către instanțele de fond, în timp ce instanța de recurs judecă hotărârea, iar nu procesul, în sensul că verifică modalitatea în care au fost aplicate, de către instanța de apel, normele de drept procesual și/sau de drept material situației de fapt deja stabilite. Scopul recursului transcede, așadar, interesului particular și constă în asigurarea unui cadru juridic coerent și unitar, printr-o interpretare și aplicare uniformă a legii materiale și/sau procesuale, în timp ce interpretarea mijloacelor de probă este de resortul convingerii judecătorului de fond, care administrează probele și le poate aprecia (în primă instanță) sau, după caz, reaprecia și completa (în apel).

În cauză, se constată că, deși în memoriul de recurs s-au indicat motivele prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 din C. proc. civ., totuși acestea a fost invocate în mod formal, astfel cum a învederat și intimatul-reclamant prin întâmpinare, din moment ce recurenta-pârâtă nu a dezvoltat argumente prin care să demonstreze că decizia recurată ar fi contradictorie sau că ar fi fost pronunțată în urma aplicării greșite a normelor de drept material.

Astfel, criticile invocate nu se circumscriu motivului prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., din moment ce recurenta-pârâtă nu argumentează existența unor motive contradictorii în cuprinsul deciziei recurate, ci este nemulțumită de modalitatea în care instanța de apel a valorificat declarația martorului F.. Cu alte cuvinte, deși invocă caracterul contradictoriu al considerentelor, recurenta-pârâtă se raportează exclusiv la modul în care instanța de apel a interpretat un mijloc de probă administrat, cu toate că art. 264 alin. (2) din C. proc. civ. prevede că "în vederea stabilirii existenței și inexistenței faptelor pentru a căror dovedire probele au fost încuviințate, judecătorul le apreciază în mod liber, potrivit convingerii sale, afară de cazul în care legea stabilește puterea lor doveditoare", fiind consacrată libertatea pe care o are instanța în a aprecia asupra forței probante a dovezilor. Doar legalitatea probelor poate fi cenzurată în recurs, nu și modalitatea în care acestea au fost apreciate, pentru a se reține o anumită situație de fapt, instanța de apel fiind suverană în această privință, din moment ce instanța de recurs nu are competența legală de a cenzura aprecierea și coroborarea mijloacelor de probă.

De asemenea, criticile invocate nu se circumscriu nici motivului prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., din moment ce recurenta-pârâtă se raportează, în mod formal, la dispozițiile art. 1.345 din C. civ., fără a expune argumente punctuale de nelegalitate, urmărind, în realitate, schimbarea situației de fapt, stabilite definitiv de către instanța de apel. În acest sens, recurenta-pârâtă, prezentând modalitatea proprie în care ar fi trebuit interpretat materialul probatoriu administrat, susține că nu sunt îndeplinite condițiile necesare pentru admiterea acțiunii de in rem verso, fiind evident că toate aceste argumente aduc în discuție temeinicia deciziei recurate, iar nu legalitatea sa. În mod special, motivul reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. presupune enunțarea normei de drept material aplicabile cauzei, prezentarea interpretării pe care partea o consideră corectă și argumentarea discordanței acestei interpretări cu cea dată de instanța de apel, acest caz de casare nefiind incident atunci când se critică situația de fapt, prin raportare la modul de interpretare și coroborare a mijloacelor de probă.

Prin urmare, indicarea formală a motivelor prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 din C. proc. civ. nu poate avea nicio relevanță, în condițiile în care recurenta-pârâtă invocă doar critici prin care urmărește ca instanța de recurs să reevalueze situația de fapt stabilită de către instanța de apel.

Simpla expunere a unor texte de lege și prezentarea unor aspecte de fapt, fără a fi arătate argumentele de drept care să conducă la concluzia existenței unor considerente contradictorii sau interpretării ori aplicării greșite a normelor legale, nu poate conduce la concluzia că recursul este motivat, în conformitate cu exigențele legale, astfel că devine aplicabilă sancțiunea nulității, prevăzută de dispozițiile art. 489 alin. (2) din C. proc. civ.

Față de aceste considerente, în baza art. 496 alin. (1) coroborat cu art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., Înalta Curte va admite excepția nulității, invocată de către intimatul-reclamant prin întâmpinare, și va anula recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de către pârâta B. împotriva deciziei civile nr. 1309A din 11 decembrie 2024, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 4 decembrie 2025.