ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1871/2022

HOTĂRÂRE

13.10.2022

CAMERĂ

civil_1

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2022
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1871/2022 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2022)

Ședința publică din data de 13 octombrie 2022

Asupra cauzei de față, reține următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Cererea de chemare în judecată și cererea reconvențională

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 București, la data de 23.06.2021, reclamantul A. a solicitat în contradictoriu cu pârâta B. desfacerea căsătoriei încheiate între părți la data de 12.09.2014 din culpa exclusivă a pârâtei, revenirea pârâtei la numele avut anterior încheierii căsătoriei, exercitarea autorității părintești în mod exclusiv de către tată cu privire la minorii C. și D., stabilirea locuinței minorilor la reședința tatălui din Spania, stabilirea unui program de vizitare a minorilor de către mamă, obligarea pârâtei la plata pensiei de întreținere în favoarea minorilor, suplinirea consimțământului pârâtei cu privire la eliberarea pașapoartelor minorilor și la călătoria acestora, în scop turistic/educațional, însoțiți de tată sau de un cadru didactic, în măsura în care se va stabili exercitarea autorității părintești în comun.

Pe cale reconvențională, pârâta reclamantă a solicitat desfacerea căsătoriei din culpa exclusivă a soțului, exercitarea autorității părintești în comun de către ambii părinți cu privire la minorii rezultați din relația părților, încuviințarea unui program precizat de legături personale cu minorii. A arătat pârâta reclamantă că este de acord ca locuința minorilor să fie stabilită la tată, în Spania, întrucât minorii s-au născut în Spania, au trăit în această țară și sunt atașați de aceste locuri și de tatăl lor, având o locuință stabilă.

Totodată, pârâta reclamantă a solicitat revenirea la numele avut anterior încheierii căsătoriei, solicitând să fie obligată la plata unei pensii de întreținere în favoarea minorilor, cu luarea în considerare a faptului că mai are în întreținere un copil minor.

Prin sentința civilă nr. 1080 din 10 februarie 2022, Judecătoria Sectorului 5 București, secția a II-a civilă a admis excepția necompetenței teritoriale invocate din oficiu și a declinat competența în favoarea Judecătoriei Curtea de Argeș.

În motivare, a reținut că la data sesizării instanței, 23 iunie 2021, reclamantul pârât locuia în Spania, iar pârâta reclamantă locuia în com. Tigveni, sat Bârșeștii de Jos, jud. Argeș, potrivit susținerilor părților, confirmate de mențiunile din referatul de anchetă socială întocmit.

Prin urmare, instanța a constatat că la data introducerii acțiunii doar reclamantul pârât avea locuința în străinătate, în timp ce pârâta reclamantă locuia în România, sens în care a reținut incidența art. 915 alin. (1) C. proc. civ., competența revenind instanței de la domiciliul reclamantei.

Învestită prin declinare, Judecătoria Curtea de Argeș a pronunțat sentința civilă nr. 844 din 07 iulie 2022, prin care a admis excepția necompetenței teritoriale invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 5 București, a constatat ivit conflictul negativ de competență și, suspendând din oficiu judecata cauzei, a trimis dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului negativ de competență.

În motivare, a arătat că ultimul domiciliu comun al părților a fost în Spania, Cebolla Toldeo; la data sesizării instanței, 23 iunie 2021, reclamantul pârât locuia în Spania, iar pârâta reclamantă se afla, se pare, în Germania.

Totodată, a reținut că referatul de anchetă socială întocmit la solicitarea Judecătoriei Sector 5 confirmă susținerile pârâtei reclamante conform cărora aceasta locuiește în com. Tigveni, sat Bârșeștii de Jos, jud. Argeș din data de 13.09.2020, dar din conversațiile de pe Facebook rezultă că aceasta nu a stat din data de 13.09.2020 în România, întrucât la 27.05.2021, într-o discuție cu o prietenă preciza că nu merge în țară (România), ci plecă în Valencia.

Din probatoriul astfel administrat, instanța a reținut incidența art. alin. (2) al art. 915 C. proc. civ.

II. Considerentele Înaltei Curți

Examinând conflictul negativ de competență cu a cărui judecată a fost legal sesizată, în temeiul dispozițiilor art. 133 pct. 2 coroborate cu cele ale art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Se observă că instanțele aflate în conflict au interpretat diferit prevederile art. 915 din C. proc. civ., prin circumstanțiere la domiciliul părților.

Astfel, norma de competență în materia divorțului, reglementată de C. proc. civ. la art. 915 alin. (1), stipulează în sensul că aceasta aparține judecătoriei în circumscripția căreia se află cea din urmă locuință comună a soților. În teza a doua a articolului menționat anterior, se prevede că în situația în care soții nu au avut locuință comună sau dacă niciunul nu mai locuiește în circumscripția judecătoriei în care se află ultima locuință comună, judecătoria competentă este aceea în circumscripția căreia își are locuința pârâtul, iar când pârâtul nu are locuința în țară și instanțele române sunt competente internațional, este competentă judecătoria în circumscripția căreia își are locuința reclamantul.

Așa cum rezultă din norma de drept menționată, regula generală în materie de divorț este aceea că instanța competentă teritorial să soluționeze cererea este cea în circumscripția căreia se află cea din urmă locuință comună a soților, însă aceasta poate fi aplicată doar dacă sunt îndeplinite în mod cumulativ două condiții, și anume: cei doi soți să fi avut o locuință comună și cel puțin unul dintre soți să mai locuiască în circumscripția respectivei instanțe.

Competența prevăzută de art. 915 din C. proc. civ. nu are un caracter facultativ, ci absolut, reclamantul neavând un drept de opțiune între instanțele menționate în cadrul acestui articol, ci fiind obligat să aleagă instanța competentă în funcție de ordinea prevăzută de text.

În speță, prin cererea de chemare în judecată prin care reclamantul a solicitat desfacerea căsătoriei, precum și exercitarea autorității părintești în ceea ce privește copiii minori, s-a arătat că ambele părți au domiciliul în România, dar din 2014 locuiesc în Spania.

La rândul său, prin cererea reconvențională, pârâta și-a indicat domiciliul în România Argeș.

În dosarul Judecătoriei Sectorului 5 București, la data de 14 decembrie 2021 a fost întocmit referat de ancheta socială la domiciliul pârâtei din Argeș; cu această ocazie, pârâta a fost prezentă și a declarat că ar fi angajată în România la Gaești, fără a depune probe în acest sens.

La termenul din 3 februarie 2022, apărătorul reclamantului a susținut că la data introducerii acțiunii, pârâta ar fi domiciliat în fapt în Spania, cum ar rezulta din conversațiile purtate prin intermediul aplicație de socializare Whatsapp, depuse la dosar.

La același termen, avocatul pârâtei a susținut că pârâta ar locui în România încă din luna septembrie 2020.

Din probator administrat în cauză, Înalta Curte reține fără dubiu că reclamantul domiciliază în fapt în Spania.

Cu privire la pârâtă, Înalta Curte constată că la dosar nu au fost depuse dovezi în sensul celor susținute de pârâtă, că ar domicilia în Argeș, chiar dacă pârâta a fost prezentă la domiciliul său din Argeș la data întocmirii referatului de anchetă socială.

Ca urmare, chiar dacă acest referat a fost întocmit la 6 luni de la data sesizării instanței, se va aprecia că domiciliul de fapt al pârâtei este în Argeș, ceea ce atrage incidența art. 915 alin. (1) teza finală C. proc. civ. și competența de soluționare a Judecătoriei Curtea de Argeș.

Înalta Curte constată că în cauză sunt incidente prevederile art. 90 alin. (2) C. civ., conform cărora "În lipsă de reședință, persoana fizică este considerată că domiciliază la locul ultimului domiciliu, iar dacă acesta nu se cunoaște, la locul unde acea persoană se găsește."

Totodată, Înalta Curte reține că nu pot fi aplicate dispozițiile art. 108 C. proc. civ., care reglementează regulile de stabilire a competenței teritoriale în cazul pârâtului cu domiciliul sau sediul necunoscut. Potrivit acestor dispoziții, "Dacă domiciliul sau, după caz, sediul pârâtului este necunoscut, cererea se introduce la instanța în a cărei circumscripție se află reședința sau reprezentanța acestuia, iar dacă nu are nici reședința ori reprezentanța cunoscută, la instanța în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul, sediul, reședința ori reprezentanța, după caz."

Având în vedere că nu există suficiente probe pentru a stabili care este locuința pârâtei la momentul sesizării judecătoriei, instanța competentă să judece cererea de divorț este judecătoria în circumscripția căreia se află locul ultimului domiciliu cunoscut al acesteia, în aplicarea dispozițiilor art. 915 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ. coroborate cu prevederile art. 90 alin. (2) C. proc. civ.

Prin urmare, competența de soluționare a cererii de divorț revine Judecătoriei Curtea de Argeș, în conformitate cu dispozițiile art. 915 alin. (1) C. proc. civ.