ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 804/2022

HOTĂRÂRE

07.04.2022

CAMERĂ

civil_1

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2022
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 804/2022 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2022)

Ședința publică din data de 7 aprilie 2022

Asupra conflictului negativ dedus judecății, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Constanța sub nr. x/2021, la 24 februarie 2021, reclamanta-pârâtă A., în contradictoriu cu pârâtul-reclamant B., a solicitat instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună desfacerea căsătoriei încheiate între părți, din culpa comună a părților, cu revenirea la numele anterior, exercitarea autorității părintești asupra minorilor în comun de către ambii părinți și stabilirea domiciliului minorilor la mamă.

Prin cerere reconvențională, pârâul reclamant a solicitat admiterea, în parte, a cererii principale, cu stabilirea domiciliului minorilor la tată.

Prin sentința civilă nr. 5420 din 11 mai 2021, Judecătoria Constanța a admis excepția de necompetență teritorială exclusivă, invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cererii, în favoarea Judecătoriei Mangalia.

În motivarea soluției pronunțate, instanța a reținut incidența dispozițiilor art. 915 alin. (1) și alin. (2) C. proc. civ. care stabilesc o competență teritorială exclusivă în materia divorțului.

Ca situație de fapt, a constatat că niciuna dintre părți nu mai locuiește în mun. Constanța, unde a fost ultimul domiciliu al părților, că pârâtul locuiește în Franța, iar reclamanta în localitatea 23 august, arondată circumscripției Judecătoriei Mangalia.

Instanța a apreciat că acest fapt atrage competența de soluționare a cauzei de către Judecătoria Mangalia, potrivit dispozițiilor art. 38 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, raportate la prevederile H.G. nr. 337 din 9 iunie 1993 pentru stabilirea circumscripțiilor judecătoriilor și parchetelor de pe lângă judecătorii.

Învestită prin declinare, Judecătoria Mangalia a pronunțat sentința civilă nr. 1437 din 6 octombrie 2021, prin care a admis excepția de necompetență teritorială, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cererii în favoarea Judecătoriei Sectorului 5 București.

Ca situație de fapt a observat că niciuna dintre părți nu mai locuiește în mun. Constanța, unde a fost ultimul domiciliu al acestora, că părțile locuiesc efectiv în Franța, iar reclamanta nu domiciliază efectiv în localitatea 23 august arondată circumscripției Judecătoriei Mangalia, astfel cum rezultă din declarațiile mamei reclamantei reținute în raportul de anchetă socială depus la dosar.

S-a mai reținut că simpla prezență a reclamantei în fața instanței și susținerile sale nu sunt suficiente pentru a demonstra stabilirea domiciliului permanent în circumscripția Judecătoriei Mangalia, aceasta fiind o stare de fapt și nu una pur juridică ce poate fi acoperită prin indicarea unei reședințe pur formale care să atragă competența de soluționare a divorțului părților în România, în general și la Judecătoria Mangalia, în special.

Având în vedere că nici reclamanta și nici pârâtul nu au locuința în țară, iar între părți nu a intervenit un acord pentru introducerea cererii de divorț la Judecatoria Constanța sau la Judecătoria Mangalia, s-a apreciat că instanța competentă să soluționeze cauza este Judecătoria Sectorului 5 București.

Învestită prin declinare, Judecătoria Sectorului 5 București a pronunțat sentința civilă nr. 743 din 1 februarie 2022, prin care a admis excepția de necompetență teritorială, invocată de reclamanta pârâtă, a declinat competența de soluționare a cererii în favoarea Judecătoriei Mangalia, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a dispus înaintarea dosarului Înaltei Curți de Casație și Justiție, în vederea soluționării conflictului de competență.

În motivarea hotărârii pronunțate, instanța a reținut că, în prezent, pârâtul locuiește stabil în Franța, iar reclamanta are locuința în jud. Constanța, comuna 23 august, potrivit declarațiilor acesteia și având în vedere că în evidențe figurează cu acest domiciliu. S-a mai constatat că atât reclamanta, în cuprinsul acțiunii, cât și pârâtul, în întâmpinarea depusă la dosar, au indicat că aceasta domiciliază la adresa indicată începând cu 29 ianuarie 2021, când a părăsit teritoriul Franței pentru a reveni în România. Instanța a apreciat că reclamanta are, într-adevăr, locuința la adresa indicată având în vedere că, fiind citată pentru termenele din 11.05.2021, respectiv 6.10.2021, aceasta s-a prezentat personal în fața instanței de judecată.

În ceea ce privește concluzia instanței inițial învestite, potrivit căreia reclamanta nu are locuința în țară având în vedere mențiunile din cuprinsul anchetei sociale, din care rezultă că mama reclamantei a arătat că aceasta ar locui în Franța, instanța arată că această constatare nu a fost făcută personal de către lucrătorii autorității tutelare și nu este coroborată cu niciuna dintre probele administrate în cauză. Faptul că reclamanta își părăsește periodic locuința stabilă din România pentru a merge în străinătate în vederea menținerii legăturilor personale cu copiii săi, aflați pe teritoriul Franței, dar revine întotdeauna în domiciliul său, nu echivalează cu renunțarea la locuința din județul Constanța.

Reținând incidența dispozițiilor art. 915 C. proc. civ., care instituie o competență teritorială exclusivă în materie de divorț, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Mangalia, în a cărei rază teritorială își avea locuința reclamanta la momentul introducerii acțiunii.

Cu privire la conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza dispozițiilor art. 133 pct. 2, raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Sub aspectul determinării competenței teritoriale în funcție de obiectul cererii de chemare în judecată, sunt aplicabile dispozițiile art. 915 alin. (1) C. proc. civ.

Potrivit textului legal menționat, cererea de divorț este de competența judecătoriei în circumscripția căreia se află cea din urmă locuință comună a soților, în cazul în care cel puțin unul dintre soți mai locuiește în circumscripția instanței de la această locuință, iar dacă niciunul dintre soți nu mai locuiește în circumscripția judecătoriei în care se află cea din urmă locuință comună, judecătoria competentă este aceea în circumscripția căreia își are locuința pârâtul, iar când pârâtul nu are locuința în țară și instanțele române sunt competente internațional, este competentă judecătoria în circumscripția căreia își are locuința reclamantul.

Competența prevăzută de art. 915 C. proc. civ. nu are un caracter facultativ, ci absolut, reclamantul neavând un drept de opțiune între instanțele menționate de textul legal, fiind obligat să depună cererea de divorț la instanța competentă în funcție de ordinea prevăzută de text.

În speță, instanțele în conflict au considerat, în mod corect, că sunt aplicabile dispozițiile art. 915 alin. (1) C. proc. civ., conflictul negativ de competență fiind determinat de aplicarea diferită a dispozițiilor legale menționate anterior la situația de fapt din dosar.

Din examinarea actelor dosarului, Înalta Curte reține că ultimul domiciliu comun al părților a fost în municipiul Constanța, jud. Constanța, conform mențiunilor reclamantei din cererea de chemare în judecată, necontrazise de pârât, iar domiciliul pârâtului este în Franța, acesta fiind indicat prin întâmpinare.

În ceea ce o privește pe reclamantă, se reține că, la data sesizării instanței de judecată, aceasta avea stabilit domiciliul în localitatea 23 august, jud. Constanța, unde și locuiește, conform declarațiilor sale din cuprinsul cererii de chemare în judecată și ale pârâtului din cuprinsul întâmpinării, prin care învederează că, începând cu 29 ianuarie 2021, reclamanta a venit în România pentru a locui la adresa anterior indicată.

Raportat la situația de fapt reținută, se constată că niciuna dintre părți nu se mai află în locuința ce a constituit domiciliul comun, că pârâtul domiciliază în străinătate, iar reclamanta locuiește în localitatea 23 august, aflată în circumscripția teritorială a Judecătoriei Mangalia, astfel că învestirea acestei instanțe s-a realizat cu respectarea normelor de competență în vigoare la data începerii procesului.

Față de cele anterior expuse, constatând că la data sesizării instanței, reclamanta A. avea domiciliul în localitatea 23 august, jud. Constanța, Înalta Curte reține că în prezentul litigiu sunt incidente dispozițiile art. 915 alin. (1), ultima teză C. proc. civ. și va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Mangalia.