ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2170/2020

Ședința publică din data de 4 noiembrie 2020

Asupra recursului de față, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 12 mai 2017 pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă, sub nr. x/2017, reclamanta A. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâții B. și C., solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună repunerea părților în situația anterioară încheierii contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din 26 iulie 2007 de BNP D. și să fie obligați pârâții în solidar să restituie suma de 232.500 RON, reprezentând prețul vânzării apartamentului nr. x, situat în București, str. x, cu cheltuieli de judecată.

Pârâtul C. a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive.

Prin sentința civilă nr. 1692 din 4 iunie 2018, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul C., a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul C., a dispus repunerea părților în situația anterioară încheierii contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din 26 iulie 2007 la BNP D. și a obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 232.520 RON, reprezentând prețul vânzării apartamentului nr. x, situat în București, str. x. A respins, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamanta A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta B..

Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamanta A. S.R.L. și pârâtul C..

Prin decizia nr. 292/2019 din 18 februarie 2019, Curtea de Apel București, secția a V-a civilă a respins ambele apeluri ca nefondate.

Împotriva acestei decizii, pârâtul C. a declarat recurs, solicitând admiterea căii de atac formulate.

Motivele de recurs invocate sunt, în esență, următoarele:

Recurentul-pârât arată că au fost încălcate dispozițiile art. 22 și ale art. 435 alin. (2) C. proc. civ., dreptul la un proces echitabil, principiul disponibilității și principiul liberului acces la justiție întrucât instanța de apel a reținut o stare de fapt neconformă cu realitatea bazată pe simple afirmații ale intimatei-pârâte, fără a analiza înscrisurile depuse la dosar. Se arată că în mod greșit s-a reținut că decizia nr. 1188 din 10 noiembrie 2015 a Curții de Apel București este opozabilă recurentului-pârât în condițiile în care acesta nu a fost parte în litigiul astfel soluționat, această hotărâre nu i-a fost comunicată și nu a avut posibilitatea de a formula apărări sau de a ataca respectiva hotărâre.

Autorul căii de atac susține că a făcut dovada contrară, conform dispozițiilor art. 435 alin. (2) C. proc. civ. atât în fața instanței de fond, cât și în fața instanței de apel prin înscrisurile depuse și temeiurile de drept invocate, având în vedere că respectivele înscrisuri nu au fost declarate false, nu au fost anulate, instanțele nu au fost învestite să se pronunțe asupra lor în litigiul anterior, iar din dispozitivul deciziei nr. 1188 din 10 noiembrie 2015 nu rezultă că ar fi fost constatată nulitatea procurii și a procesului-verbal de încetare a mandatului.

Prin memoriul de recurs se invocă și aplicarea greșită a prevederilor art. 1546 C. civ. deoarece instanța de apel s-a raportat la modul de redactare al procesului-verbal din 31 iulie 2007 reținând că formularea este echivocă. Se mai arată că pârâta a avut cunoștință despre vânzarea imobilului, despre conținutul înscrisurilor în discuție și că limitele mandatului nu au fost depășite

Recurentul-pârât și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ.

Intimata-reclamanta și intimata-pârâtă nu au formulat întâmpinări.

Pe baza cererii de recurs, în temeiul art. 493 C. proc. civ., s-a dispus întocmirea raportului de către magistratul-asistent desemnat, prin care s-a reținut că recursul este admisibil în principiu, iar motivele invocate pot fi încadrate în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Prin încheierea din 13 mai 2020, s-a dispus comunicarea către părți a raportului asupra admisibilității în principiu a recursului declarat, în temeiul dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.. Intimata-pârâtă B. a depus punct de vedere cu privire la raport prin care a afirmat că cele reținute în raport sunt greșite. Prin punctul de vedere depus, recurentul-pârât arată că cele menționate în cererea de recurs pot fi încadrate și în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Prin încheierea din 24 iunie 2020, recursul declarat de recurentul-pârât C. împotriva deciziei nr. 292 din 18 februarie 2019, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă a fost admis în principiu și s-a fixat termen în ședință publica la 4 noiembrie 2020, în vederea soluționării acestuia.

Examinând decizia atacată, în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile formulate și de dispozițiile legale incidente, Înalta Curte reține următoarele:

Casarea hotărârii se poate cere atunci când aceasta a fost pronunțată cu încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității. Din perspectiva acestui motiv de nelegalitate reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., instanța supremă reține criticile prin care recurentul-pârât arată că instanța de apel a încălcat dispozițiile art. 435 alin. (2) C. proc. civ., în conformitate cu care hotărârea este opozabilă oricărei terțe persoane atât timp cât aceasta din urmă nu face, în condițiile legii, dovada contrară.

Conform jurisprudenței instanței supreme și a dezvoltărilor doctrinare, hotărârea judecătorească produce două categorii de efecte: substanțiale și procesuale. Efectul substanțial este rezultatul aplicării normei de drept la situația de fapt concretă, iar efectele procesuale sunt reglementate de dispozițiile art. 429-435 C. proc. civ., fiind vorba, în esență, despre dezînvestirea instanței, autoritatea de lucru judecat, puterea executorie și valoarea probantă de înscris autentic. Modalitatea în care se produc aceste efecte își află sediul materiei în cuprinsul art. 435 C. proc. civ. din a cărui interpretare rezultă că principiul relativității hotărârii judecătorești, atât sub aspectul efectelor obligatorii, cât și al lucrului judecat, este completat de principiul opozabilității hotărârii judecătorești, ca expresie a respectului datorat și impus tuturor de către o situație juridică.

Altfel spus, actul jurisdicțional își produce efectele substanțiale (modificarea situației juridice dintre părțile în litigiu, prin aplicarea regulii de drept la împrejurările de fapt) numai între părți și succesorii acestora și se opune terților care nu au fost atrași în niciun mod în proces cu valoarea unui mijloc de dovadă susceptibil de proba contrară.

În speța de față, întreaga motivare a instanței de apel se bazează pe aprecierea valorii probatorii a procurii autentificate sub nr. x din 15 iunie 2007 și a procesului-verbal de încetare a mandatului și predare-primire a prețului vânzării din 31 iulie 2008, raportat la opozabilitatea față de recurentul-pârât a deciziei nr. 1188 din 10 noiembrie 2015. Prin această decizie, Curtea de Apel București, secția a III-a Civila și pentru Cauze cu Minori și de Familie a admis recursul formulat de B., în calitate de recurentă-reclamantă în dosarul nr. x/2007, împotriva deciziei civile nr. 543A din 21 aprilie 2010 a Tribunalului București, secția a III-a civilă, în contradictoriu cu A. S.R.L., în calitate de intimată-pârâtă, a modificat decizia civilă recurată, a admis apelul formulat de apelanta-reclamantă B., împotriva sentinței civile nr. 5349 din 24 octombrie 2008, pronunțate de Judecătoria Sectorului 4 București, a schimbat în tot sentința civilă apelată, în sensul că a admis acțiunea și a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare - cumpărare autentificat sub nr. x din 26 iulie 2007 de BNP D..

Din dispozitivul acestei decizii rezultă că recurentul-pârât nu a fost parte în respectivul litigiu și mai rezultă că înscrisurile mai sus menționate (procura și procesul-verbal) nu au fost anulate, instanța nefiind învestită în dosarul nr. x/4/2007 cu acest capăt de cerere. Ca urmare, recurentul-pârât este îndreptățit să combată cele stabilite în procesul la a cărui desfășurare nu a participat, invocând apărări proprii, pe care curtea de apel era obligată să le analizeze, în raport de obiectul cererii de chemare în judecată din prezentul dosar, cu luarea în considerare a argumentelor și probelor administrate de părți.

Prin memoriul de recurs au fost invocate și motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., însă fără a se dezvolta critici care să poată fi analizate din această perspectivă, întrucât argumentele care vizează strict situația de fapt (respectiv modul de redactare al înscrisurilor în discuție, prezența sau nu a intimatei-pârâte la vizionarea imobilului în vederea vânzării, încasarea sau nu a prețului) excedează controlului de legalitate ce se efectuează în calea extraordinară de atac a recursului.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 496 alin. (1) teza I și al art. 497 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție va admite recursul declarat de recurentul-pârât C. împotriva deciziei nr. 292/2019 din 18 februarie 2019, pe care o va casa și va trimite cauza spre rejudecare Curții de Apel București, secția a V-a civilă.

În rejudecare, instanța de apel, în limitele efectului devolutiv, va proceda la stabilirea situației de fapt și la evaluarea probatoriului (pe care îl va putea completa dacă va considera necesar), cu respectarea dispozițiilor art. 22 și ale art. 435 alin. (2) C. proc. civ. și a principiilor disponibilității și contradictorialității.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurentul-pârât C. împotriva deciziei nr. 292/2019 din 18 februarie 2019, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

Casează decizia atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe de apel.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 4 noiembrie 2020.