ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1229/2017

Deliberând asupra recursurilor, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin decizia civilă nr. 495 din 20.05.2016 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a fost admisă cererea de revizuire formulată de revizuenta A. împotriva deciziei civile nr. 2693/12.09.2014 pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă, în dosarul nr. x/2013, în contradictoriu cu intimații B. și AUTORITATEA NAȚIONALĂ pentru RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR.

A fost anulată în parte decizia civilă nr. 2693/R/12.09.2014 pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă, în dosarul nr. x/2013, doar în partea privitoare la anularea executării silite cu privire la debitul principal în cuantum de 268.693,50 RON conform titlului executoriu și cheltuielilor de executare stabilite prin procesul-verbal din 11.01.2013 reduse la suma de 12.779,7 RON din dosarul de executare nr. 170/2012 al B.E.J. C., fiind menținută anularea executării cu privire la suma reactualizată menționată în Procesul-verbal din 11.01.2013 cu indicele de inflație și reducerea onorariului avocat de la 25.000 RON la 5.000 RON din același proces-verbal din cadrul cheltuielilor de executare.

În termen legal, împotriva acestei decizii, atât revizuenta A., cât și intimata AUTORITATEA NAȚIONALĂ pentru RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR au declarat recurs.

În motivarea recursului, invocând în drept dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta A. critică modul prin care Tribunalul București, prin decizia civilă nr. 2693/R/12.09.2014 pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă, în dosarul nr. x/2013 a judecat și a interpretat aplicarea dispozițiilor legale privind actualizarea debitului stabilit prin titlul executoriu din dosarul nr. x/2012 BEJ C..

Solicită admiterea recursului, modificarea deciziei recurate, iar pe fond admiterea cererii de revizuire și anularea în tot a sentinței civile nr. 2693/R/12.09.2014 pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă, în dosarul nr. x/2013.

Fără a-și încadra criticile în temeiul de drept al art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ., recurenta AUTORITATEA NAȚIONALĂ pentru RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR a solicitat admiterea recursului și, în consecință, respingerea cererii de revizuire formulată de revizuenta A..

În argumentarea recursului, AUTORITATEA NAȚIONALĂ pentru RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR a susținut, în esență, că instanța a reținut în mod eronat incidența art. 322 pct. 7 C. proc. civ.

Aceasta întrucât, arată recurenta, posibilitatea de a cere revizuirea pentru contrarietate de hotărâri este condiționată de împrejurarea ca în cadrul celui de al doilea proces, să nu se fi invocat prima hotărâre sau, chiar dacă aceasta a fost invocată, instanța să fi omis soluționarea excepției puterii lucrului judecat.

Or, în speță, susține recurenta, rezultă fără echivoc că în cel de-al doilea proces nu s-a pus în discuție excepția autorității de lucru judecat a deciziei civile nr. 2213/22.07.2014 pronunțată de Tribunalul București, în dosarul nr. x/2013.

Sub un alt aspect, având în vedere faptul că cele două contestații au vizat în mod exclusiv acte de executare diferite, în opinia recurentei, nu sunt incidente prevederile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., neexistând identitate de obiect.

A. a formulat întâmpinare la recursul declarat de AUTORITATEA NAȚIONALĂ pentru RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR solicitând, în esență, respingerea acestuia, ca nefondat.

De asemenea, AUTORITATEA NAȚIONALĂ pentru RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR a formulat întâmpinare la recursul declarat de A. prin care a invocat excepția nulității recursului, solicitând, în principal constatarea nulității recursului, iar, în subsidiar, respingerea acestuia.

Înalta Curte, examinând, cu prioritate, cererea de recurs formulată de revizuenta A., din perspectiva excepției nulității recursului invocată prin întâmpinare, în temeiul dispozițiilor art. 137 alin. (1) C. proc. civ. raportat la art. 302

1

alin. (1) lit. c) și la) art. 306 alin. (3) din același act normativ, constată că excepția este întemeiată.

Potrivit dispozițiilor art. 304 C. proc. civ., modificarea sau casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate, în situațiile prevăzute expres și limitativ la punctele 1 - 9.

Conform art. 302

1

alin. (1) lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, iar potrivit art. 306 alin. (3) C. proc. civ., indicarea greșită a motivelor de recurs nu atrage nulitatea recursului, dacă dezvoltarea acestora face posibilă încadrarea lor într-unul din motivele de casare sau modificare instituite de art. 304 pct. 1 - 9 C. proc. civ.

Per a contrario, dacă dezvoltarea motivelor de recurs nu face posibilă încadrarea acestora într-unul dintre cazurile de nelegalitate prevăzute expres și limitativ de art. 304 C. proc. civ., sancțiunea care intervine este nulitatea recursului.

În speță, se constată că recurenta A. a invocat formal în susținerea recursului său dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., fără a arăta în concret în ce constă nelegalitatea deciziei recurate din perspectiva textelor de lege indicate, iar dezvoltarea criticilor arătate în cuprinsul cererii de recurs nu face posibilă încadrarea acestora în niciunul dintre cazurile reglementate de pct. 1-9 ale textului de lege anterior menționat, astfel cum prevede art. 306 alin. (3) C. proc. civ.

În cuprinsul cererii de recurs dedusă judecății, nu se regăsesc critici propriu-zise la adresa deciziei recurate, ceea ce ar fi presupus indicarea punctuală de către recurentă a motivelor de nelegalitate, prin raportare la soluția pronunțată și la argumentele folosite de instanță în fundamentarea acesteia.

De altfel, întreaga construcție a recursului vizează modalitate prin care Tribunalul București, prin decizia civilă nr. 2693/R/12.09.2014 pronunțată, în dosarul nr. x/2013, decizie ce a format obiectul revizuirii, a judecat și a interpretat aplicarea dispozițiilor legale privind actualizarea debitului stabilit prin titlul executoriu din dosarul nr. x/2012 BEJ C..

Este de reținut că întinderea controlului judiciar este condiționată de cuprinsul criticilor formulate prin cererea de recurs și de limitele conferite de dispozițiile legale, iar simpla nemulțumire a părții cu privire la soluția pronunțată fără a formula critici de nelegalitate la adresa deciziei atacate, care formează obiectul prezentului recurs, nu poate constitui obiectul analizei instanței de recurs în raport de dispozițiile art. 304 C. proc. civ.

Recursul fiind un mijloc procedural prin care se realizează un examen al hotărârii atacate, sub aspectul legalității acesteia, instanța de recurs, soluționând această cale de atac, verifică dacă hotărârea atacată a fost sau nu pronunțată cu respectarea dispozițiilor legale. Această analiză nu se poate realiza în lipsa indicării și dezvoltării motivelor de nelegalitate prevăzute de dispozițiile art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ., obligație care revine sub sancțiunea nulității, titularului căii de atac promovate.

În consecință, constatând că recurenta A. nu s-a conformat obligației prevăzută de dispozițiile art. 302

1

alin. (1) lit. c) C. proc. civ., Înalta Curte, având în vedere și inexistența motivelor de ordine publică, care să inducă aplicarea art. 306 alin. (2) C. proc. civ., va aplica cererii de recurs sancțiunea nulității.

Cum problema timbrajului este prioritară oricăror excepții, cereri sau motive de recurs, Înalta Curte, conform art. 137 alin. (1) C. proc. civ. raportat la art. 20 alin. (1)-(3) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, modificată și completată, și la dispozițiile art. 302

1

alin. (2) C. proc. civ. potrivit cărora "la cererea de recurs se va atașa dovada achitării taxei de timbru", a luat în examinare excepția netimbrării cererii de recurs formulată de recurenta AUTORITATEA NAȚIONALĂ pentru RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR și a reținut:

Prin art. 1 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru a fost statuat principiul potrivit căruia acțiunile și cererile introduse la instanțele judecătorești sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute de acest act normativ, taxe datorate, atât de persoanele fizice, cât și de persoanele juridice, care se plătesc anticipat sau în mod excepțional, până la termenul stabilit de instanță, de regulă primul termen de judecată.

În speță, în sarcina recurentei a fost stabilită obligația achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 5 RON și depunerii timbrului judiciar în valoare de 0,15 RON.

Recurenta AUTORITATEA NAȚIONALĂ pentru RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR, în mod nejustificat, nu și-a îndeplinit obligația legală a timbrării recursului, nici până la acest termen de judecată, respectiv 20 septembrie 2017.

Potrivit dispozițiilor art. 9 din Ordonanța nr. 32/1995 a Guvernului României, art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru și normelor de aplicare a acestui act normativ, în cazul în care partea nu achită taxa judiciară de timbru și timbru judiciar, cererea părții se anulează, ca netimbrată.

Este de reținut că accesul la justiție presupune respectarea cerințelor formale în legătură cu promovarea unei acțiuni sau căi de atac, dar și respectarea dispozițiilor imperative vizând plata taxelor judiciare de timbru fără de care nu se poate trece la analiza cererilor formulate în fața instanței, aceasta nefiind legal învestită.

Este adevărat că atât la data de 10 februarie 2017, cât și la 11 septembrie 2017, recurenta a susținut în scris că este legal scutită de la plata taxei de timbru, conform art. 30 din O.U.G. nr. 80/2013 și art. 7 din Ordonanța nr. 22/2002 privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, însă, este de necontestat, că aceasta nu a înțeles să formuleze cerere de reexaminare conform art. 18 alin. (2) din Legea nr. 146/1997, aplicabilă speței, cerere ce putea fi soluționată numai în condițiile alin. (3) al art. 18 din același act normativ.

Așa fiind, constatând că prezenta cerere de recurs nu a fost timbrată anticipat, că recurenta nu s-a conformat obligației de timbrare, potrivit mențiunii din citația pentru termenul de judecată din 20 septembrie 2017, când procedura a fost legal îndeplinită, că, în cauză, nu operează scutirea de obligația timbrării, Înalta Curte urmează să dea eficiență dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997, respectiv celor ale art. 35 alin. (5) din Normele metodologice de aplicare a legii și ale art. 9 din O.G. nr. 32/1995 și va anula ca netimbrată cererea de recurs formulată de recurenta AUTORITATEA NAȚIONALĂ pentru RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR împotriva deciziei civile nr. 495 din 20 mai 2016 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nulitatea cererii de recurs formulată de recurenta A. împotriva deciziei civile nr. 495 din 20 mai 2016 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie.

Anulează ca netimbrată cererea de recurs formulată de recurenta AUTORITATEA NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR împotriva deciziei civile nr. 495 din 20 mai 2016 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 septembrie 2017.