ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4188/2018

Asupra recursului, din examinarea lucrărilor și actelor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea din 23 ianuarie 2018, revizuentul A. a solicitat în contradictoriu cu intimata C. S.A. revizuirea deciziei civile nr. 497R din 20 decembrie 2017 a Tribunalului București, secția a V-a civilă pronunțată în dosarul nr. x, în sensul anulării acesteia întrucât este contradictorie cu sentința civilă nr. 1770 din 4 februarie 2016 a Judecătoriei Sectorului 1 București, rămasă definitivă și irevocabilă prin decizia nr. 693 R din 16 septembrie 2016 a Tribunalului București, secția a V-a civilă, pronunțată în dosarul nr. x

În drept, a invocat motivul de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 7 C. proc. civ.

Revizuentul a motivat că prin decizia civilă nr. 497 R din 20 decembrie 2017 pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă în dosarul nr. x, a fost admis recursul declarat de recurenta contestatoare C. S.A., a fost modificată în parte sentința civilă nr. 3990/2017 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București și a fost admis capătul de cerere referitor la restituirea sumei de 41.556 RON distribuită prin procesul-verbal de distribuire din 28.09.2016.

A susținut că această din urmă hotărâre judecătorească este contradictorie cu sentința civilă nr. 1770 din 4 februarie 2016 a Judecătoriei Sectorului 1 București, rămasă definitivă și irevocabilă prin decizia civilă nr. 693 R din 16 septembrie 2016 a Tribunalului București, secția a V-a civilă, pronunțată în dosarul nr. x, prin care deși au fost anulate actele de executare silită, ulterioare datei de 29.01.2015 în dosarul de executare nr. 124/2007 al BEJ D., a fost respinsă ca neîntemeiată cererea de întoarcere a executării silite.

A pretins că în ambele cauze instanțele au soluționat și un capăt de cerere având în vedere întoarcerea executării silite, cea de a doua hotărâre judecătorească încălcând puterea de lucru judecat a celei dintâi.

Prin întâmpinare, intimata a invocat excepția inadmisibilității cererii de revizuire motivat de faptul că între cele două cauze nu există identitate de obiect și cauză, iar pe fond a solicitat respingerea cererii de revizuire ca neîntemeiată, pe considerentul că în momentul pronunțării celei de a doua hotărâri nu mai exista nici un impediment pentru a se dispune restituirea sumei de 41.556 RON către C. S.A..

Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, prin decizia civilă nr. 243R/2018 din 18 mai 2018 a admis cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva deciziei civile nr. 497R/20.12.2017 pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă în dosarul nr. x, în contradictoriu cu intimații C. S.A. și Biroul Executorilor Judecătorești Asociați D. și E..

A anulat în parte decizia civilă nr. 497 R/2017 a Tribunalului București, secția a V-a civilă.

A respins recursul declarat de contestatoarea C. S.A. împotriva sentinței civile nr. 3990/15.05.2017 a Judecătoriei Sectorului 1 București, secția a II-a civilă, ca nefondat.

A înlăturat obligarea intimatului A. la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 450 RON din recurs.

A obligat pe intimata C. S.A. să plătească revizuentului suma de 410 RON cheltuieli de judecată din recurs.

În motivarea acestei soluții, curtea de apel analizând excepția inadmisibilității cererii de revizuire, a constatat că este neîntemeiată în raport de faptul că atât în primul dosar, respectiv în dosarul nr. x, în care s-a pronunțat sentința civilă nr. 1770/4.02.2016, de către Judecătoria Sectorului 1 București, cât și în cel de-al doilea dosar, respectiv în dosarul nr. x în care s-a pronunțat decizia civilă nr. 497/R/20.12.2017, de către Tribunalul București, secția a V-a civilă, instanțele au avut de soluționat printre altele și capătul de cerere referitor la întoarcerea executării silite formulat de către contestatoarea C. S.A. în contradictoriu cu intimatul A., atâta vreme cât a cerut în concret restituirea sumei de 41.556 RON, executată prin poprire.

Faptul că cele două cauze au avut și alte capete de cerere, respectiv anularea formelor de executare și respectiv anularea procesului-verbal de distribuire încheiat de executorul judecătoresc la data de 28.09.2016, în dosarul de executare silită nr. 124/2007, este irelevant întrucât revizuirea are ca obiect doar soluțiile pronunțate în capetele de cerere privind întoarcerea executării silite.

Astfel, a apreciat că apărarea conform căreia cererea de revizuire este inadmisibilă pe considerentul că cele două dosare au avut obiecte și temeiuri juridice diferite, nu este întemeiată.

De asemenea, curtea de apel a analizat, din perspectiva condițiilor impuse de art. 322 pct. 7 C. proc. civ., hotărârile despre care revizuentul a susținut că sunt contrare și a constatat că, în speță, în cel de-al doilea dosar exista putere de lucru judecat cu privire la netemeinicia cererii de întoarcere a executării silite, astfel încât cea de a doua hotărâre care a avut la bază aceeași situație de fapt care exista la data primei judecăți, a fost dată cu încălcarea puterii de lucru judecat al celei dintâi.

Curtea de apel a reținut că executarea silită prin poprire pentru suma de 41.556 RON, reprezentând drepturi salariale pentru perioada 01.06.2016-01.10.2015, a început în dosarul de executare silită nr. 124/2007 al BEJ D..

Prin sentința civilă nr. 1770 din 4 februarie 2016 a Judecătoriei Sectorului 1 București, rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 693R din 16 septembrie 2016 a Tribunalului București, secția a V-a Civilă, pronunțată în dosarul nr. x, ca urmare a respingerii recursului declarat de S.C. C. S.A., a fost respinsă cererea de întoarcere a executării silite formulată de către contestatoarea S.C. C. S.A., ca neîntemeiată.

În considerentele sentinței s-a statuat că din dosarul de executare silită nu rezultă că s-ar fi executat efectiv prin poprire creanța invocată de către intimat prin cererea din 29.01.2015.

Referitor la același aspect, prin decizia civilă nr. 693/R/16.09.2016 în baza căreia a rămas definitivă sentința, instanța, respingând recursul declarat de recurenta contestatoare S.C. C. S.A., a motivat că nu sunt îndeplinite cerințele prevăzute de lege pentru a se dispune întoarcerea executării silite pentru suma de 41.556 RON. Astfel, deși instanța de fond a dispus anularea actelor de executare efectuate ulterior datei de 29.01.2015, în dosarul de executare nr. 124/2007 al BEJ D., recurenta contestatoare nu a făcut dovada că s-ar fi finalizat executarea silită.

În schimb, prin decizia civilă nr. 497R din 20 decembrie 2017, pronunțată în dosarul nr. x, Tribunalul București, secția a V-a Civilă, admițând recursul declarat de C. S.A., a modificat în parte sentința civilă nr. 3990/2007 pronunțată de către Judecătoria Sectorului 1 București, în sensul că a admis capătul de cerere referitor la întoarcerea executării silite, dispunând restituirea sumei de 41.556 RON de către A. către contestatoarea C. S.A..

Prin urmare, curtea de apel a constatat că atât la data pronunțării sentinței civile nr. 1770/4.02.2016, cât și la data pronunțării deciziei 693/16.09.2016, exista adresa de înființare a popririi din data de 26.10.2015 a sumei de 41.556 RON, dar instanțele din dosarul nr. x au reținut că nu sunt îndeplinite, condițiile prevăzute de lege pentru a se dispune întoarcerea executării silite, respectiv că executarea silită nu a fost finalizată.

Or, instanțele din dosarul nr. x au reținut că este întemeiată cererea de întoarcere a executării silite tocmai ca urmare a existenței adresei de înființare a popririi din data de 26.10.2015 emisă de BEJA D. și E..

În raport de aceste statuări curtea de apel a constatat, că cea de a doua hotărâre a fost dată cu încălcarea puterii de lucru judecat al celei dintâi, motiv pentru care a admis cererea de revizuire.

Împotriva încheierii din 11 mai 2018 și deciziei civile nr. 243R/2018 din 18 mai 2018, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a declarat recurs C. S.A. (fostă C. International SA), întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 5, 7 și 9 C. proc. civ., solicitând în principal, admiterea căii de atac, casarea hotărârilor recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare, iar în subsidiar, modificarea acestora, cu consecința respingerii cererii de revizuire formulată de A. împotriva deciziei civile nr. 497 din 20 decembrie 2017 pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă.

O primă critică se referă la neanalizarea de către curtea de apel a excepției inadmisibilității cererii de revizuire, recurenta arătând faptul că prin întâmpinare a invocat această excepție, iar prin încheierea prin încheierea din 11 mai 2018, instanța a reținut această apărare, însă niciuna dintre cele două hotărâri atacate (nici în cuprinsul considerentelor și nici a dispozitivului) nu face vreo mențiune cât privește soluționarea acestei excepții, motiv pentru care apreciază că hotărârea este nemotivată, fiind dată cu aplicarea greșită a legii.

Contrar celor susținute de revizuentul A., recurenta susține că între cele două cauze nu există identitate, întrucât hotărârile pronunțate nu se referă la aceeași pricină, deoarece acestea vizează acte de executare distincte, inclusiv ca succesiune în timp, au la bază temeiuri de drept distincte (pe de o parte o contestație la executare propriu zisă și, pe de altă parte, o contestație la distribuire întemeiată pe dispozițiile art. 570 și următoarele C. proc. civ. (1865), iar cererea de întoarcere a executării privește momente diferite (una anterior finalizării executării silite și distribuirii sumei, iar cealaltă ulterior).

Prin urmare, întrucât instanța de fond a omis să se pronunțe asupra tuturor aspectelor care formează obiectul pricinii deduse judecății, consideră că se impune casarea celor două hotărâri (fiind incident motivul de recurs reglementat de art. 304 pe. 5 C. proc. civ.) și trimiterea cauzei spre rejudecare.

Recurenta invocă nelegalitatea hotărârii judecătorești față de încălcarea art. 258 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 261 alin. (6) din C. proc. civ., arătând că minuta trebuie considerată adevărata hotărâre pronunțată de instanță, întrucât reflectă rezultatul deliberării, iar neconcordanța dintre minută și dispozitiv atrage nelegalitatea hotărârii judecătorești.

Susține că, deși în cuprinsul încheierii din 11 mai 2018 se fac mențiuni cât privește invocarea și susținerea acestei excepții de reprezentantul C., instanța de fond nu a analizat în vreun fel această excepție/apărare, astfel că, raportat la prevederile art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., invocă nemotivarea hotărârii.

Un alt motiv de nelegalitate invocat de recurentă îl reprezintă încălcarea principiului disponibilității, a principiului contradictoriatății și a dreptului la apărare.

Arată că, în cuprinsul hotărârii de admitere a cererii de revizuire, instanța a reținut ca fundament al admiterii cererii de revizuire existența puterii de lucru judecat, însă puterea de lucru judecat nu a fost invocată de către A. prin cererea de revizuire formulată și, nefiind o chestiune de ordine publică, susține că instanța nu putea să o invoce din oficiu (fapt care din nou contravine legii). Mai mult decât atât, chiar dacă a reținut-o din oficiu, instanța era obligată să pună această chestiune în dezbaterea părților.

Astfel, recurenta consideră că măsura adoptată de curtea de apel constituie o eludare gravă a principiului contradictorialității și a dreptului său la apărare.

De asemenea, recurenta susține că în mod greșit a fost soluționată cererea de revizuire, având în vedere obiectul distinct ale celor două cauze și momentul diferit (raportat la distribuirea sumelor către creditor) la care în cele două dosare a fost analizată cererea de întoarcere a executării silite.

În concluzie, recurenta apreciază că nu există nicio contrarietate între cele două hotărâri, iar intimatul A. are obligația să restituie suma de 41.556 RON urmare a anulării tuturor actelor executare. Cele două hotărâri pretins a fi contradictorii, în realitate reflectă situația litigioasă dintre părți stabilită cu ocazia soluționării celor două contestații (prima - la executare și a doua - la distribuire) dintre C. S.A. și A..

Intimatul A. a depus la dosar întâmpinare, prin care a invocat excepția tardivității și excepția inadmisibilității recursului.

Analizând prioritar excepțiile tardivității și inadmisibilității invocate de intimatul A. prin întâmpinare, în temeiul dispozițiilor art. 137 C. proc. civ., Înalta Curte le va respinge având în vedere următoarele considerente:

Cu privire la excepția tardivității formulării recursului, conform dispozițiilor art. 301 C. proc. civ., termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel.

Or, în speța dedusă judecății se constatată că potrivit actelor și lucrărilor dosarului termenul de 15 zile, astfel cum este reglementat de dispozițiile legale anterior citate, nu a fost depășit, întrucât, decizia civilă nr. 243R/2018 din 18 mai 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a fost comunicată recurentei C. S.A. la data de 19.06.2018, astfel cum rezultă din dovada de comunicare aflată la dosar revizuire, iar recursul a fost declarat la data de 04.07.2018, conform plicului aflat la fila 16 verso, dosar recurs.

Astfel, în cauză se constată că recurenta nu a încălcat prevederile art. 301 C. proc. civ., deoarece a formulat recursul în termenul de 15 zile prevăzut de textul menționat, calculat în conformitate cu dispozițiile art. 101 alin. (1) C. proc. civ., împrejurare față de care, excepția tardivității va fi respinsă.

Referitor la excepția inadmisibilității recursului, potrivit dispozițiilor art. 328 alin. (1) C. proc. civ. hotărârea dată asupra revizuirii este supusă căilor de atac prevăzute de lege pentru hotărârea revizuită, iar potrivit art. 328 alin. (2) dacă revizuirea s-a cerut pentru hotărâri potrivnice calea de atac este recursul.

În speță, revizuentul A. a solicitat, retractarea deciziei civile nr. 497R/20.12.2017 pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă, în temeiul art. 322 pct. 7 C. proc. civ., întrucât este contradictorie sentinței civile nr. 1770 din 4 februarie 2016 a Judecătoriei Sectorului 1 București, rămasă definitivă și irevocabilă prin decizia nr. 693 R din 16 septembrie 2016 a Tribunalului București, secția a V-a Civilă.

Prin urmare, decizia recurată prin care a fost soluționată cererea de revizuire pentru contradictorialitate de hotărâri este supusă recursului, fiind deplin aplicabile dispozițiile art. 328 alin. (2) C. proc. civ.

Așa fiind, excepția inadmisibilității recursului este nefondată și va fi respinsă ca atare.

Prioritar, se constată că încheierea recurată reprezintă de fapt practicaua deciziei recurate, făcând corp comun cu aceasta.

Recurenta a invocat motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 5 și 7 C. proc. civ., potrivit cărora prin hotărârea dată instanța a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2) din același cod, precum și faptul că hotărârea este nemotivată, subsumând acestor critici de recurs neanalizarea de către curtea de apel a excepției inadmisibilității cererii de revizuire invocată prin întâmpinare de către C. S.A.

Din verificarea deciziei recurate, Înalta Curte constată că nu sunt fondate aceste motive de recurs, având în vedere că instanța de revizuire a pus în discuția părților excepția inadmisibilității cererii de revizuire, în conformitate cu dispozițiile art. 326 alin. (3) C. proc. civ. care prevăd că "dezbaterile sunt limitate la admisibilitatea revizuirii și la faptele pe care se întemeiază" și a argumentat în fapt și în drept soluția pronunțată, considerentele fiind clare, concise și raportate la obiectul dedus judecății.

Nu este obligatoriu ca instanța să se pronunțe prin dispozitiv asupra oricărei excepții invocate, cele de fond fiind analizate în considerente ca și apărări. Astfel, nu există contrarietate între dispozitiv și considerente.

Cu privire la motivul de nelegalitate care se referă la încălcarea principiului disponibilității, al contradictorialității și dreptului la apărare, instanța de recurs nu îl poate reține. Într-adevăr, instanța de revizuire a avut de analizat contrarietatea hotărârilor sub aspectul autorității de lucru judecat dar s-a referit în considerente la puterea de lucru judecat, fără să fie supusă discuției părților. Instanța de recurs consideră că este vorba doar de o confuzie regretabilă de termeni, analizând în realitate condițiile contradictorialității prin prisma art. 322 pct. 7 C. proc. civ.. Pe fond însă, condițiile vor fi analizate în cele ce urmează.

Deși invocă expres motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta nu indică în concret norma de drept încălcată sau greșit aplicată de instanța de prim control judiciar. În acest context, ținând seama de temeiurile învestirii instanței de revizuire și de parte a criticilor dezvoltate în recursul de față, critica se va analiza prin trimitere la modul în care instanța de apel a urmărit și aplicat dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., celelalte dispoziții legale și principii generale, în limitele în care a fost criticată hotărârea primei instanțe.

Examinând motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în contextul expus în precedent, Înalta Curte apreciază că acesta este fondat, pentru următoarele considerente:

Dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ. prevăd că revizuirea unei hotărâri definitive în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o instanță de recurs atunci când evocă fondul se poate cere "dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade deosebite, în una și aceeași pricină, între aceleași persoane, având aceeași calitate."

Instanța de revizuire a făcut în mod greșit aplicarea acestui articol la cazul dedus judecății, reținând eronat ca fundament al admiterii cererii de revizuire existența puterii de lucru judecat, deoarece scopul reglementării cazului de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 7 C. proc. civ. nu este cel al îndreptării hotărârilor greșite prin anularea acestora și pronunțarea altora, ci acela al respectării principiului autorității de lucru judecat, prin restabilirea situației determinate de nesocotirea lui.

Examinând considerentele reținute în deciziile pretins contradictorii, curtea de apel în mod eronat a concluzionat că în cel de-al doilea dosar exista putere de lucru judecat cu privire la netemeinicia cererii de întoarcere a executării silite, statuând că situația de fapt era aceeași care exista la data primei judecăți.

Se constată că obiectul diferit al celor două cereri de chemare în judecată este ceea ce împiedică în speță constatarea autorității de lucru judecat a celei dintâi hotărâri, anume a sentinței civile nr. 1770 din 4 februarie 2016 a Judecătoriei Sectorului 1 București, rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 693R din 16 septembrie 2016 a Tribunalului București, secția a V-a Civilă, pronunțată în dosarul nr. x

Constatarea decurge din observarea modalității în care instanțele de judecată au soluționat cele două litigii, constatându-se că, analizând cererea în raport de această realitate constatată pe baza probelor, cea de-a doua hotărâre diferă de prima prin obiectul diferit cercetat de instanțele de judecată care s-au pronunțat în cele două litigii, ținând cont și de faptul că intră în autoritatea lucrului judecat numai ceea ce a făcut obiect al dezbaterii contradictorii a părților și se reflectă în soluția adoptată de instanță.

În acest context, sunt fondate susținerile recurentei, conform cărora între cele două cauze nu există identitate de obiect, întrucât hotărârile pronunțate nu se referă la aceeași pricină, deoarece acestea vizează acte de executare distincte, inclusiv ca succesiune în timp, au la bază temeiuri de drept distincte (pe de o parte o contestație la executare propriu zisă și, pe de altă parte, o contestație la distribuire întemeiată pe dispozițiile art. 570 și următoarele C. proc. civ. (1865), iar cererea de întoarcere a executării privește momente diferite (una anterior finalizării executării silite și distribuirii sumei, iar cealaltă ulterior).

Pentru aceste motive, în temeiul art. 312 alin. (1) și (3), raportat la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va modifica încheierea din 11 mai 2018 și decizia civilă nr. 243R/2018 din 18 mai 2018, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, în sensul că va respinge cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva deciziei nr. 497R/2017 din 20 decembrie 2017, pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă.

Intimatul A., fiind în culpă procesuală, în temeiul art. 274 C. proc. civ., va fi obligat la plata sumei sumei de 5.553,48 RON reprezentând cheltuieli de judecată către recurenta C. S.A. (fostă C. International SA), reprezentând taxa judiciară de timbru și onorariul de avocat dovedit cu chitanțele depuse la dosarul de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepțiile tardivității și inadmisibilității recursului invocate de intimatul A..

Admite recursul declarat de recurenta C. S.A. împotriva deciziei civile nr. 243R/2018 din 18 mai 2018 și a încheierii din 11 mai 2018, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă.

Modifică încheierea din 11 mai 2018 și decizia civilă nr. 243R/2018 din 18 mai 2018, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, în sensul că:

Respinge cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva deciziei nr. 497R/2017 din 20 decembrie 2017, pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă.

Obligă pe intimatul A. la plata sumei de 5.553,48 RON reprezentând cheltuieli de judecată către recurenta C. S.A.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 octombrie 2018.