ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 476/2019
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 476/2019 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2019)
Ședința publică din data de 5 martie 2019
Asupra contestației în anulare de față;
Prin cererea din 23 ianuarie 2018, revizuentul A. a solicitat în contradictoriu cu intimata B. S.A. revizuirea deciziei civile nr. 497R din 20 decembrie 2017 a Tribunalului București, secția a V-a civilă pronunțată în dosarul nr. x/2017, în sensul anulării acesteia întrucât este contradictorie cu sentința civilă nr. 1770 din 4 februarie 2016 a Judecătoriei Sectorului 1 București, rămasă definitivă și irevocabilă prin decizia nr. 693 R din 16 septembrie 2016 a Tribunalului București, secția a V-a Civilă, pronunțată în dosarul nr. x/2016.
În drept, a invocat motivul de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 7 C. proc. civ.
Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, prin decizia civilă nr. 243R/2018 din 18 mai 2018 a admis cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva deciziei civile nr. 497R/20.12.2017 pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă în dosarul nr. x/2017, în contradictoriu cu intimații B. S.A. și Biroul Executorilor Judecătorești Asociați C. și D.; a anulat în parte decizia civilă nr. 497 R/2017 a Tribunalului București, secția a V-a civilă și a respins recursul declarat de contestatoarea B. S.A. împotriva sentinței civile nr. 3990/15.05.2017 a Judecătoriei Sectorului 1 București, secția a II-a civilă, ca nefondat; a înlăturat obligarea intimatului A. la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 450 RON din recurs; a obligat pe intimata B. S.A. să plătească revizuentului suma de 410 RON cheltuieli de judecată din recurs.
Împotriva încheierii din 11 mai 2018 și deciziei civile nr. 243R/2018 din 18 mai 2018, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a declarat recurs B., întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 5, 7 și 9 C. proc. civ., solicitând în principal, admiterea căii de atac, casarea hotărârilor recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare, iar în subsidiar, modificarea acestora, cu consecința respingerii cererii de revizuire formulată de A. împotriva deciziei civile nr. 497 din 20 decembrie 2017 pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă.
Prin decizia civilă nr. 4188 din 10 octombrie 2018, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a respins excepțiile tardivității și inadmisibilității recursului invocate de intimatul A.; a admis recursul declarat de recurenta B. împotriva deciziei civile nr. 243R/2018 din 18 mai 2018 și a încheierii din 11 mai 2018, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă; a modificat încheierea din 11 mai 2018 și decizia civilă nr. 243R/2018 din 18 mai 2018, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, în sensul că a respins cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva deciziei nr. 497R/2017 din 20 decembrie 2017, pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă; a fost obligat intimatul A. la plata sumei de 5.553,48 RON reprezentând cheltuieli de judecată către recurenta B..
În motivarea hotărârii s-a reținut, în esență, că în mod eronat curtea de apel a concluzionat că în cel de-al doilea dosar exista putere de lucru judecat cu privire la netemeinicia cererii de întoarcere a executării silite, statuând că situația de fapt era aceeași care exista la data primei judecăți.
Instanța a apreciat că obiectul diferit al celor două cereri de chemare în judecată este ceea ce împiedică în speță constatarea autorității de lucru judecat a celei dintâi hotărâri, anume a sentinței civile nr. 1770 din 4 februarie 2016 a Judecătoriei Sectorului 1 București, rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 693R din 16 septembrie 2016 a Tribunalului București, secția a V-a Civilă, pronunțată în dosarul nr. x/2015.
Prin urmare, cea de-a doua hotărâre diferă de prima prin obiectul diferit cercetat de instanțele de judecată care s-au pronunțat în cele două litigii, ținând cont și de faptul că intră în autoritatea lucrului judecat numai ceea ce a făcut obiect al dezbaterii contradictorii a părților și se reflectă în soluția adoptată de instanță.
În acest context, s-a constatat că sunt fondate susținerile recurentei, conform cărora între cele două cauze nu există identitate de obiect, întrucât hotărârile pronunțate nu se referă la aceeași pricină, deoarece acestea vizează acte de executare distincte, inclusiv ca succesiune în timp, au la bază temeiuri de drept distincte (pe de o parte o contestație la executare propriu zisă și, pe de altă parte, o contestație la distribuire întemeiată pe dispozițiile art. 570 și următoarele C. proc. civ. (1865), iar cererea de întoarcere a executării privește momente diferite (una anterior finalizării executării silite și distribuirii sumei, iar cealaltă ulterior).
În consecință, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul, a modificat încheierea din 11 mai 2018 și decizia civilă nr. 243R/2018 din 18 mai 2018, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, în sensul că a respins cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva deciziei nr. 497R/2017 din 20 decembrie 2017, pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă și, constatând că intimatul A. este în culpă procesuală, în temeiul art. 274 C. proc. civ., a dispus obligarea acestuia la plata sumei sumei de 5.553,48 RON reprezentând cheltuieli de judecată către recurenta B., reprezentând taxa judiciară de timbru și onorariul de avocat dovedit cu chitanțele depuse la dosarul de fond.
Împotriva acestei decizii a formulat contestație în anulare A., întemeiată pe dispozițiile art. 318 C. proc. civ., solicitând anularea hotărârii contestate și rejudecarea pricinii pentru săvârșirea unor greșeli materiale la dezlegarea recursului.
Contestatorul susține, în esență, că admiterea recursului s-a datorat unei greșeli materiale de ordin procedural săvârșită de către instanța de recurs, care a confundat fără să analizeze și să facă nicio referire obiectul cererilor prin care s-au exercitat căile de atac în care s-au pronunțat hotărârile considerate contradictorii.
De asemenea, arată că instanța de recurs nu a ținut cont de faptul că, cererea prin care se exercită calea de atac ca formă de manifestare a acțiunii reprezintă actul de procedură prin care se declanșează procesul civil, iar obiectul cererii desemnează pretenția concretă dedusă spre soluționare instanțelor de judecată prin care se urmărește respectarea unui drept subiectiv civil sau al unui interes legitim.
Consideră că instanța de recurs, dacă analiza actele de procedură prin care s-au declanșat procesele civile reprezentate de cele două cereri de exercitare a unei căi de atac formulate de către recurenta B. S.A., soluționate în cele două dosare în care au fost pronunțate hotărârile considerate contradictorii, putea să constate că între cele două cauze există identitate de obiect și cauză, iar cele două dosare nu au avut obiecte și temeiuri juridice diferite.
Contestatorul mai susține și faptul că instanta de recurs a săvârșit o eroare materială constând în neobservarea de către instanță a unui act de procedură referitor la modalitatea în care B. S.A. a făcut dovada îndeplinirii obligației de achitare a taxei de timbru pentru cele două cauze soluționate în recurs de către Tribunalul București cu privire la care nu s-a făcut nicio referire, nicio judecată pentru a se reține cuantumul legal al acesteia în funcție de obiectul cererilor de recurs adresate instanței de judecată.
Intimata B. S.A. a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția tardivității contestației în anulare și inadmisibilitatea contestației în anulare, precum și caracterul nefondat al căii extraordinare de atac.
Analizând cu prioritate excepția tardivității, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că aceasta este întemeiată, pentru următoarele considerente:
Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac prin intermediul căreia se pot desființa, în cazurile expres și limitativ prevăzute de textele legale care o reglementează, decizii pronunțate de instanțele de recurs.
Termenul de exercitare este prevăzut de art. 319 alin. (2) teza a II-a C. proc. civ., care stipulează că împotriva hotărârilor care nu se aduc la îndeplinire pe cale de executare silită, contestația poate fi introdusă în termen de 15 zile de la data când contestatorul a luat cunoștință de hotărâre, dar nu mai târziu de un an de la data când hotărârea a rămas irevocabilă.
Textul de lege instituie două termene, diferite, în interiorul cărora se poate promova această cale extraordinară de atac.
Este vorba despre un prim termen de 15 zile care curge de la un moment subiectiv, respectiv de la data la care contestatorul a luat cunoștință de hotărâre și despre un al doilea termen de 1 an de zile care curge de la un moment obiectiv și anume acela al datei de la care hotărârea a rămas irevocabilă. Acest termen curge și se împlinește chiar și în situația în care contestatorul nu a luat cunoștință de hotărâre.
Nerespectarea acestor termene duce la decăderea din dreptul de a formula contestația în anulare, ambele termene trebuind a fi respectate.
În speță, prin decizia civilă nr. 4188 din 10 octombrie 2018, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, a admis recursul declarat de recurenta B. S.A. împotriva deciziei civile nr. 243R/2018 din 18 mai 2018 și a încheierii din 11 mai 2018, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a modificat hotărârile menționate, în sensul că a respins cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva deciziei nr. 497R/2017 din 20 decembrie 2017, pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă și a fost obligat intimatul A. la plata sumei de 5.553,48 RON reprezentând cheltuieli de judecată către recurentă.
Apărarea contestatorului în sensul că hotărârea atacată este supusă executării, nu va fi primită având în vedere că din dispozitivul deciziei pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție rezultă că hotărârea împotriva căreia s-a formulat contestație în anulare face parte din categoria hotărârilor irevocabile care nu se aduc la îndeplinire pe cale de executare silită, deoarece prin aceasta nu s-a rezolvat fondul pricinii, soluția fiind de respingere a cererii de revizuire, cu obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată aferente recursului.
Însă, în speță, contestatorul nu a atacat dispoziția executorie din hotărâre referitoare la obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată, ceea ce contestă este soluția pronunțată pe capătul principal de cerere referitor la admiterea recursului în sensul respingerii cererii de revizuire.
Hotărârea fiind irevocabilă, nu a fost comunicată părților, însă pe baza verificărilor efectuate, la prezentul dosar există dovada că la data de 03.01.2019, contestatorul A. a formulat o cerere de comunicare a hotărârii pronunțate de instanța de recurs, iar Înalta Curte de Casație și Justiție i-a comunicat copia legalizată a deciziei.
Astfel, contestatorul nu poate susține că nu a avut cunoștință de hotărârea instanței de recurs, cu atât mai mult cu cât împotriva deciziei contestate a formulat cerere de revizuire, înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, sub nr. de dosar x/2018
Prin urmare, este evident că, în cauză, contestatorul a luat cunoștință de hotărâre, în condițiile în care a promovat o cerere de revizuire împotriva acesteia la data de 13.11.2018, ceea ce face să curgă termenul de 15 zile de la data la care contestatorul a luat cunoștință de hotărâre, termen ce era împlinit la data promovării prezentei contestații în anulare, respectiv la data 6.02.2019.
Prin urmare, contestația în anulare, astfel cum a fost formulată de contestatorul A. la data de 6 februarie 2019, se constată că a fost declarată cu nerespectarea termenului de 15 zile prevăzut de art. 319 alin. (2) C. proc. civ., motiv pentru care Înalta Curte de Casație și Justiție va admite excepția tardivității și, în consecință respinge, ca tardivă, contestația în anulare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei civile nr. 4188 din 10 octombrie 2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2018.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite excepția tardivității.
Respinge ca tardivă contestația în anulare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei civile nr. 4188 din 10 octombrie 2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2018.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 martie 2019.