ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1566/2017

Asupra recursului de față, constată următoarele:

La 25 iulie 2014, A. a înregistrat pe rolul Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, în contradictoriu cu intimata Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, cerere de revizuire a Deciziei civile nr. 2142 R din 27 iunie 2014, pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă, în Dosarul nr. x/2012.

În motivarea căii extraordinare de atac, întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., autoarea a arătat că hotărârea atacată este potrivnică Deciziei civile nr. 466 R din 19 februarie 2014, pronunțată de același tribunal în Dosarul nr. x/2011, ambele hotărâri judecătorești fiind irevocabile.

Prin Decizia civilă nr. 567 din 10 iunie 2016, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a respins cererea de revizuire ca neîntemeiată.

Pentru a hotărî astfel, instanța de revizuire a reținut cu titlu preliminar că, într-adevăr prin cele două hotărâri judecătorești, instanțele s-au pronunțat în mod irevocabil asupra unor contestații formulate de A.N.R.P. împotriva executării silite demarate împotriva sa în Dosarul nr. x/2011 al B.E.J. B., la cererea creditoarei A., moștenitoarea defunctei C., în baza titlului executoriu reprezentat de Sentința civilă nr. 1338 din 21 noiembrie 2005, pronunțată de Tribunalul București în Dosarul nr. x/2005 și a încheierii din 20 iunie 2006, date în același dosar.

Cu toate acestea, în continuare, a notat că prin Sentința civilă nr. 16399/2012 din 26 septembrie 2012, menținută prin Decizia civilă nr. 466R din 19 februarie 2014, nu s-a răspuns nici explicit și nici implicit vreunei critici de nelegalitate privind adresa de înființare a popririi, pentru a se putea reține încălcarea puterii de lucru judecat a hotărârii irevocabile date asupra contestației la executare ce a făcut obiectul Dosarului nr. x/2011

Împotriva acestei decizii, revizuenta A. a declarat recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ.

Prin Decizia civilă nr. 74 din 25 ianuarie 2017, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, a admis recursul, reținând ca fiind fondat cazul de de casare prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., apreciind că în considerentele deciziei recurate nu au fost analizate motivele formulate în cererea de revizuire, instanța rezumându-se la expunerea obiectului celor două decizii pretins contradictorii. Față de cele constatate, instanța supremă a reținut pronunțarea hotărârii atacate cu încălcarea dispozițiilor art. 261 pct. 5 C. proc. civ., astfel că, în baza art. 312 alin. (2) C. proc. civ., a admis recursul și a casat cu trimitere spre rejudecare decizia recurată.

Dosarul a fost înregistrat sub nr. x/2014* la 16 mai 2017, pe rolul Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, care prin Decizia nr. 363 din 27 iunie 2017 respins cererea de revizuire.

Pentru a decide astfel, în rejudecare, curtea a reținut în esență că în cadrul celui de-al doilea litigiu, ce a făcut obiectul Dosarului nr. x/2012, au fost dezbătute efectele autorității de lucru judecat a hotărârilor pronunțate în Dosarul nr. x/2011, inclusiv sub aspectul efectului pozitiv al acestora. Din această perspectivă a notat că cererea de revizuire nu poate fi admisă deoarece efectele puterii de lucru judecat vizând hotărârile pronunțate în Dosarul nr. x/2011 au fost analizate exhaustiv prin Decizia nr. 2142 din 27 iunie 2014, care a intrat, la rândul său, în puterea lucrului judecat cu privire la cele statuate asupra efectului negativ/pozitiv al Sentinței civile nr. 16399/2012 din 26 septembrie 2012, rămasă irevocabilă prin Decizia civilă nr. 466R din 19 februarie 2014.

Mai mult, a reținut că nu există nicio contrarietate între hotărârile menționate deoarece, în cadrul litigiului ce a format obiectul Dosarului nr. x/2011, contestația împotriva adresei de înființare a popririi a fost respinsă motivat de împrejurarea că făcea obiectul examinării în Dosarul nr. x/2012 al Judecătoriei Sectorului 2 București, potrivit competenței teritoriale exclusive în materie, în lipsa oricărei analize asupra fondului criticilor invocate referitor la evocatul act de executare.

De asemenea, lipsa contrarietății dintre hotărârile pretins potrivnice a fost argumentată pe împrejurarea că în litigiul înregistrat sub nr. x/2012, contestația împotriva adresei de înființare a popririi a fost admisă în considerarea puterii de lucru judecat a soluției cuprinse în Sentința civilă nr. 16399/2012 din 26 septembrie 2012 vizând somația din 28 noiembrie 2011, procesul-verbal de stabilire a cheltuielilor de executare din 17 octombrie 2011 și procesul-verbal din 21 februarie 2012.

Astfel, a notat că existența potrivniciei între cele două decizii, susținută de revizuentă în considerarea dispozitivului hotărârilor invocate, este doar aparentă și nu poate fi speculată prin ignorarea considerentelor care au justificat soluțiile pronunțate de instanțe în privința adresei de înființare a popririi și care în Dosarul nr. x/2011 au constat în simpla desesizare a instanței, față de competența teritorială exclusivă a unei alte instanțe deja învestite cu soluționarea unei cereri identice, iar în Dosarul nr. x/2012 au constat în valorificarea puterii de lucru judecat.

Pentru toate aceste argumente, curtea a respins cererea de revizuire.

Împotriva Deciziei nr. 363 din 27 iunie 2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, revizuenta A. a formulat recurs, indicând cazurile de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 5, 7, 8 și 9 C. proc. civ. și solicitând admiterea căii extraordinare de atac, în sensul admiterii cererii de revizuire.

După expunerea amplă a parcursului procesual al litigiului, autoarea a reprodus soluțiile instanțelor anterioare, invocând doar cazurile de nelegalitate reglementate de art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., potrivit celor ce succed.

Astfel, a arătat că instanța de revizuire nu a analizat motivele invocate în susținerea căii extraordinare de atac de retractare, situație pe care a apreciat-o ca echivalând cu nesoluționarea cererii și de natură să aducă atingere dreptului la apărare consfințit de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

De asemenea, a susținut că prin hotărârea pronunțată, curtea a nesocotit principiul autorității de lucru judecat, ceea ce în opinia sa impune instanței supreme evocarea fondului și admiterea cererii de revizuire.

În continuare, recurenta a apreciat decizia atacată ca fiind pe de o parte nemotivată în fapt și în drept, iar pe de altă parte cuprinzând motive contradictorii și străine de naturi pricinii. Din această ultimă perspectivă, a notat că, deși instanța a reținut ca fiind întrunită condiția triplei identități, a respins cererea sa de revizuire ca neîntemeiată, situație pe care a apreciat-o ca fiind ireconciliabilă.

Astfel, recurenta a susținut că din interpretarea prin deducție logică a considerentelor Sentinței civile nr. 16399/2012 din 26 septembrie 2012, în cuprinsul cărora Judecătoria Sectorului 1 București a reținut că "prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe s-a solicitat anularea tuturor actelor de executare silită efectuate în Dosarul de executare nr. x/2011 al B.E.J. B., respectiv anularea procesului-verbal din 17.10.2011, somația și adresa de înființare a popririi", rezultă că instanța a respins ca neîntemeiată cererea de anulare a adresei de înființare a popririi.

Față de cele anterior expuse a arătat că prin Decizia nr. 2142 din 27 iunie 2014, tribunalul, admițând recursul, a dispus anularea restului actelor de executare silită efectuate în Dosarul de executare nr. x/2011 al B.E.J. B. (cu excepția procesului-verbal de cheltuieli din 17 octombrie 2011 pentru care s-a reținut autoritatea de lucru judecat), deci și a adresei de înființare a popririi.

Din această perspectivă, a susținut că cele două hotărâri sunt potrivnice, încadrându-se în cazul de revizuire statuat de art. 322 pct. 7 C. proc. civ., aspectele semnalate nefiind analizate de curte în rejudecarea cererii de revizuire.

Subsumat cazului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta a dezvoltat în majoritate critici vizând Sentința civilă nr. 16972 din 4 decembrie 2012, pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 București și Decizia civilă nr. 2124 R din 27 iunie 2014, pronunțată în Dosarul nr. x/2012 de Tribunalul București, secția a IV-a civilă.

În considerarea celor anterior expuse, a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei atacate și, evocând fondul, instanța supremă să admită cererea de revizuire așa cum a fost formulată.

Analizând recursul prin prisma motivelor invocate și normelor legale incidente, Înalta Curte urmează să îl respingă în considerarea celor ce succed:

Cererea de revizuire fondată pe dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., soluționată prin Decizia nr. 363 din 27 iunie 2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, ce formează obiectul prezentului recurs, a vizat anularea Deciziei civile nr. 2142 R din 27 iunie 2014, dată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă, în Dosarul nr. x/2012, anulare solicitată în considerarea pretinsei contrarietăți dintre aceasta și Sentința civilă nr. 16399/2012 din 26 septembrie 2012 a Judecătoriei Sectorului 1 București, rămasă irevocabilă prin Decizia civilă nr. 466 R din 19 februarie 2014 a Tribunalului București, secția a IV-a civilă.

În calea extraordinară de atac de retractare, instanța a verificat îndeplinirea condițiilor de admisibilitate a revizuirii întemeiate pe existența unor hotărâri potrivnice, reținând că în cauză nu este întrunită decât aparent tripla identitate, de părți, contestatoarea A.N.R.P. și intimata A., în aceleași calități, având aceeași obiect - contestații la executarea silită pornite la cererea intimatei în Dosarul de executare nr. x/2011 al B.E.J. B. și parțial aceeași cauză, constând în suspendarea executării silite, anularea unor acte de executare și a executării silite înseși.

În cadrul primei contestații la executare formulate, ce a făcut obiectul Dosarului nr. x/2011, la 15 decembrie 2011 contestatoarea-debitoare Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților a solicitat, în contradictoriu cu intimata-creditoare A., anularea actelor de executare silită efectuate în Dosarul de executare nr. 2301/2011 al B.E.J. B., respectiv anularea procesului-verbal din 17 octombrie 2011, somația și adresa de înființare a popririi emise la 5 decembrie 2011.

Prin Sentința civilă nr. 16399/2012 din 26 septembrie 2012, Judecătoria Sectorului 1 București a admis în parte cererea, a anulat somația din 28 noiembrie 2011, procesul-verbal de stabilire a cheltuielilor de judecată din 17 2011 și procesul-verbal din 21 februarie 2012. În rest contestația la executare a fost respinsă ca neîntemeiată.

Pentru anularea acestor acte, instanța a reținut, în esență, că întrucât titlul de care se prevalează intimata-creditoare este Sentința civilă nr. 1388 din 21 noiembrie 2005 a Tribunalului București, pronunțată în aplicarea dispozițiilor reparatorii cu caracter special prevăzute de Legea nr. 10/2001, și punerea în executare a acestei sentințe este reglementată tot de dispozițiile speciale, respectiv, de prevederile Titlului VII al Legii nr. 247/2005. A mai reținut instanța pe de o parte, că sumele datorate în baza Legii nr. 10/2001 presupun parcurgerea unor proceduri speciale, nefinalizate în cauză, iar pe de alta parte, că există un impediment legal, de valorificare a creanței afirmate de intimată, generat de dispozițiile art. III din O.U.G. nr. 62/2010, potrivit cărora emiterea oricărui titlu este suspendată până la 15 mai 2013.

Pentru justificarea soluției de respingere a restului contestației, prima instanța a reținut că adresa de înființare a popririi din 5 decembrie 2011 prin care au fost poprite conturile contestatoarei aflate la Trezoreria Sectorului 1 este un act execuțional ce face obiectul examinării sub aspectul, legalității sale în Dosarul nr. x/2012 aflat pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 București, potrivit competenței teritoriale exclusive în aceasta materie.

Raționamentul primei instanțe a fost confirmat prin Decizia civilă nr. 466 R din 19 februarie 2014, pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă, în recursul declarat de A., calea extraordinară de atac fiind respinsă ca nefondată.

În cea de a doua contestație la executare, ce a format obiectul Dosarului nr. x/2012, la 19 ianuarie 2012 contestatoarea-debitoare Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, în contradictoriu cu intimata-creditoare A., a solicitat Judecătoriei Sectorului 2 București suspendarea executării silite dispuse în Dosarul nr. x/2011 al B.E.J. B., suspendarea tuturor actelor de executare silită dispuse sau care ar putea fi dispuse, inclusiv a popririi asupra conturilor deschise la Trezoreria Sectorului 1 București, anularea procesului-verbal încheiat la 17 octombrie 2011 și anularea executării silite dispuse în dosarul execuțional menționat.

Prin Sentința civilă nr. 16972 din 4 decembrie 2012, Judecătoria Sectorului 2 București a respins această contestație ca neîntemeiată.

Împotriva acestei hotărâri, contestatoarea Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților a declarat recurs, care a fost soluționat de Tribunalul București, secția a IV-a civilă, prin Decizia civilă nr. 2142 R din 27 iunie 2014, în sensul modificării în parte a sentinței atacate, cu consecința respingerii contestației la executare în privința procesului-verbal de cheltuieli din 17 octombrie 2011 pentru autoritate de lucru judecat și admiterii în rest a contestației, cu anularea celorlalte acte de executare silită.

În argumentarea acestei soluții, tribunalul a dat eficiență autorității de lucru judecat a Sentinței civile nr. 16399/2012 din 26 septembrie 2012, rămasă irevocabilă prin Decizia civilă nr. 466 R din 19 februarie 2014, ambele date în Dosarul nr. x/2011, în ceea ce privește procesul-verbal de stabilire a cheltuielilor de executare din 17 octombrie 2011, încheiat de B.E.J. B. în Dosarul de executare nr. x/2011 și contestat în ambele litigii.

De asemenea s-a reținut puterea de lucru judecat, ca efect pozitiv al lucrului judecat, a aceleiași hotărâri, pentru soluția de admitere în rest a contestației și de anulare a restului actelor de executare silită (inclusiv a adresei de înființare a popririi), în considerarea impedimentelor la executare, constând în procedura prevăzută de legea specială pentru valorificarea dreptului la măsuri reparatorii în echivalent, în cuantumul stabilit prin Sentința civilă nr. 1388 din 21 noiembrie 2005.

Prin decizia atacată în recursul pendinte, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, în rejudecare, a respins ca nefondată cererea de revizuire a Deciziei civile nr. 2142 R din 27 iunie 2014, pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă, în Dosarul nr. x/2012, în considerarea aspectelor detaliate anterior.

În memoriul depus la dosar, recurenta a expus amplu parcursul procesual al litigiilor purtate între părți și, deși a indicat ca temei de drept dispozițiile art. 304 pct. 5, 7, 8 și 9 C. proc. civ., a dezvoltat critici pe care le-a subsumat exclusiv cazurilor de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ.

Potrivit art. 304 pct. 7 C. proc. civ. modificarea unei hotărâri se poate cere atunci "când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii".

În speță, instanța supremă constată că criticile circumscrise acestui motiv de recurs, în sensul că instanța de revizuire, în rejudecare, a argumentat insuficient soluția pronunțată, au fost invocate în mod nefondat, în condițiile în care verificarea considerentelor deciziei atacate exhibă o motivare judicioasă a acesteia.

De asemenea, analiza deciziei recurate relevă respectarea cerințelor art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., în considerentele hotărârii regăsindu-se motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței în sensul soluției pronunțate.

Totodată, expunerea argumentelor instanței cuprinde elemente suficiente de natură să permită controlul instanței superioare asupra hotărârii în calea de atac, fiind respectate în același timp limitele trasate prin decizia de casare.

Prin urmare, față de împrejurarea că în rejudecarea căii extraordinare de atac de retractare, curtea a dezvoltat argumente în susținerea soluției pronunțate, instanța supremă impune concluzia că recurenta a expus strict formal critici circumscrise prevederilor art. 304 pct. 7 C. proc. civ., reiterând practic susținerile formulate în recursul anterior, concluzie în considerarea căreia le va înlătura.

Înalta Curte apreciază că nu poate fi reținută nici incidența motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. potrivit căruia nelegalitatea unei hotărâri poate fi cerută atunci când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea greșită a legii.

Subsumat cazului de nelegalitate evocat, recurenta a dezvoltat în majoritate critici vizând Sentința civilă nr. 16972 din 4 decembrie 2012, pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 București și Decizia civilă nr. 2124 R din 27 iunie 2014, pronunțată în Dosarul nr. x/2012 de Tribunalul București, secția a IV-a civilă, iar nu împotriva Deciziei nr. 363 din 27 iunie 2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, ce constituie obiectul prezentului recurs.

În acest sens, a invocat încălcarea dispozițiilor O.U.G. nr. 184/2002 referitor la modalitatea de actualizare a creanței și a O.G. nr. 22/2002, în sensul că nu a fost respectat termenul de 6 luni prevăzut de acest act normativ în care instituția este oblicată să dispună toate măsurile pentru efectuarea plății.

Or, având în vedere că criticile menționate vizează aspecte ce țin de fondul contestațiilor la executare, iar nu de revizuirea hotărârii ce a format obiectul deciziei recurate, instanța supremă impune concluzia că acestea nu pot forma obiectul analizei în calea extraordinară de atac de față.

Restul criticilor dezvoltate de autoare subsumat aceluiași motiv de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., vizează, în esență, greșita evaluare de către instanță a dispozițiilor art. 322 pct. 7 C. proc. civ., apreciind că cele două hotărâri pronunțate în litigiile dintre părți sunt contradictorii.

Din această perspectivă, examinând interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 322 pct. 7 C. proc. civ., Înalta Curte constată că decizia recurată este la adăpost de orice critică, constatarea potrivit căreia nu sunt întrunite condițiile de admisibilitate, respectiv lipsa identității de obiect dintre cele două cauze, fiind temeinică și legală și făcând practic imposibil demersul examinării pretinsei contradictorialități a celor două hotărâri.

În acest sens, este de reținut că, în primul dosar, s-a notat că adresa de înființare a popririi din 5 decembrie 2011, prin care au fost poprite conturile contestatoarei aflate la Trezoreria Sectorului 1 București, constituie un act execuțional ce este examinat sub aspectul legalității în cel de-al doilea dosar, respectiv în Dosarul nr. x/2012 al Judecătoriei Sectorului 2 București, potrivit competenței teritoriale exclusive în aceasta materie.

Or, în acest context rezultă că obiectul primei contestații nu a vizat și adresa de înființare a popririi din 5 decembrie 2011, spre deosebire de cea de-a doua.

Astfel, prin Sentința civilă nr. 16399/2012 din 26 septembrie 2012, menținută prin Decizia civilă nr. 466R din 19 februarie 2014, nu s-a răspuns nici explicit și nici implicit vreunei critici de nelegalitate privind adresa de înființare a popririi, pentru a se putea reține încălcarea puterii de lucru judecat a hotărârii irevocabile date asupra contestației la executare ce a făcut obiectul Dosarului nr. x/2011

Totodată, este de remarcat că pentru a se da eficiență prevederilor art. 322 pct. 7 C. proc. civ., în sensul admiterii unei cereri de revizuire pentru contrarietate de hotărâri este necesar să fie îndeplinită și condiția ca în cel de-al doilea proces să nu fi fost invocată excepția puterii de lucru judecat sau chiar dacă a fost invocată să nu se fi discutat. Din această perspectivă, se notează că, în speță, condiția nu este îndeplinită, în contextul în care excepția a fost invocată, astfel cum atestă Decizia civilă nr. 2142 R din 27 iunie 2014, pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă, prin care s-a dat eficiență autorității de lucru judecat a Sentinței civile nr. 16399/2012 din 26 septembrie 2012, rămasă irevocabilă prin Decizia civilă nr. 466 R din 19 februarie 2014, ambele date în Dosarul nr. x/2011, în ceea ce privește procesul-verbal de stabilire a cheltuielilor de executare din 17 octombrie 2011, încheiat de B.E.J. B. în Dosarul de executare nr. x/2011 și contestat în ambele litigii.

În raport cu cele anterior expuse, Înalta Curte subliniază că situația de fapt stabilită de instanțele de fond constituie o premisă care nu mai poate fi repusă în discuție în cadrul controlului de legalitate exercitat pe calea recursului, iar argumentele dezvoltate de recurentă nu relevă nicio încălcare a dispozițiilor legale de natură să impună casarea sau modificarea soluției adoptate, fiind chestiuni ce țin de administrarea și interpretarea probatoriilor, aspecte ce nu pot fi cenzurate de către instanța de recurs.

Pentru toate argumentele ce preced, în aplicarea dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de revizuenta A. împotriva Deciziei nr. 363 din 27 iunie 2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta A. împotriva Deciziei nr. 363 din 27 iunie 2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 26 octombrie 2017.

GGC - NN