ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 24.05.2017

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 944/2017

HOTĂRÂRE
24.05.2017
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 944/2017 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2017)

Asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin decizia civilă nr. 324 R/31.03.2016, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a respins, ca nefondat, recursul declarat de recurenții pârâți A. și B. împotriva deciziei civile nr. 571A/18.02.2015 pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă, în dosarul nr. x/2013, în contradictoriu cu intimații reclamanți C., D., E. și F. și a obligat recurenții, în solidar, la plata către intimata F. a cheltuielilor de judecată în cuantum de 1.600 RON.

Pentru a pronunța această decizie, curtea de apel a reținut următoarele:

Prin decizia civilă nr. 823A/2012 pronunțată de Tribunalul București, în primul ciclu procesual, în acest dosar, s-a admis apelul formulat de apelanții reclamanți, desființând sentința civilă apelată și trimițând cauza spre rejudecare.

În considerentele acestei decizii s-a reținut că, în calitatea lor de persoane interesate, apelanții se legitimează prin sentința civilă nr. 739/1999, prin care au dobândit dreptul de proprietate asupra terenului situat în Câmpulung, str. x, în suprafață de 474,25 mp, în calitate de moștenitori ai defunctei G..

Prin decizia civilă nr. 3581/A/2001 pronunțată de către Tribunalul București, și rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr. 1163/2006 pronunțată de Curtea de Apel București, s-a admis acțiunea formulată de către apelanții-reclamanți și s-a constatat nulitatea parțială a certificatului de legatar nr. x/1998 emis de către BNP H., în ceea ce privește includerea în masa succesorală a defunctei I., a imobilului în cauză.

Demersul judiciar a fost justificat de emiterea unui certificat de legatar având nr. 139/1999, suplimentar față de certificatul de legatar nr. x/1998, anulat printr-o hotărâre irevocabilă.

Instanța a apreciat că este întemeiată critica prin care apelanții au pretins că instanța de fond a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor care reglementează autoritatea de lucru judecat, prin aceea că, nu au fost opuse în prezenta cauză efectele unei hotărâri judecătorești ce a finalizat un litigiu desfășurat între aceleași părți și cu privire la același imobil.

Concluzionând, tribunalul a arătat că reclamanții și-au justificat atât interesul, cât și calitatea procesuală activă, trimițând cauza spre rejudecare.

Împotriva acestei decizii, nici o parte nu a declarat recurs, stabilindu-se așadar, în mod indubitabil, existența calității procesuale active a reclamanților din acest dosar.

Astfel, recurenții din cauză nu mai au posibilitatea să critice acest aspect care a intrat în puterea lucrului judecat.

Așadar, instanța nu mai poate analiza la acest moment probele la care fac referire recurenții pentru că ele nu ar mai putea conduce la o concluzie contrară celor statuate cu putere de lucru judecat.

Trebuie reținut și aspectul că prin sentința civilă nr. 739/1999 s-a reținut că autoarea reclamanților, G., a fost proprietara imobilului situat în Câmpulung, Str. x, în prezent cu nr. x, potrivit actului de vânzare-cumpărare din august 1939, imobil cumpărat în cote egale cu soțul său, J., și că naționalizarea imobilului s-a făcut abuziv, fiind obligată Primăria Câmpulung să lase reclamanților în deplină proprietate, imobilul în cauză.

Chiar dacă hotărârea nr. 739/1999 nu a fost pronunțată în contradictoriu cu pârâtul B., aceasta a stat la baza litigiului în care s-au pronunțat deciziile nr. 3581/2001 și nr. 1163/2006, pronunțate în contradictoriu cu acesta și care nu pot fi ignorate. În decizia nr. 3581/2001 s-au examinat relatările părților legate de sentința nr. 2114/1997 prin care numita I. a obținut anularea hotărârii nr. 126/1993, iar prin decizia nr. 1163/2006 s-a statuat că, în urma pronunțării sentinței nr. 2114/1997, imobilul în litigiu nu a reintrat în patrimoniul defunctei I..

Așadar, fiind aspecte asupra cărora instanța s-a pronunțat, acestea nu mai pot fi repuse discuției la acest moment.

De asemenea, prin decizia civilă nr. 1799/2001 pronunțată în contradictoriu cu pârâtul B., în urma admiterii apelului reclamanților, s-a admis cererea acestora, radiindu-se înscrierea intabulării din cartea funciară dispusă prin încheierea nr. 936/1999 a Judecătoriei Câmpulung. Instanța a reținut că proprietarii imobilului sunt reclamanții apelanți.

Totodată, prin decizia civilă nr. 3581/2001, pronunțată în contradictoriu cu pârâții B. și A. și rămasă irevocabilă, prin decizia nr. 1163/2006, s-a constatat nulitatea parțială a certificatului de legatar nr. x/1998 emis de BNP H., în ceea ce privește includerea în masa succesorală a defunctei I., decedată în anul 1998, a imobilului în cauză.

Împotriva deciziei civile nr. 324 R/31.03.2016 au formulat contestație în anulare contestatorii A. și B., arătând că instanța a omis să cerceteze motivele de fapt și de drept care au determinat instanța să nu se pronunțe mai întâi pe excepția lipsei calității procesuale active a intimaților - reclamanți (motivul 4 din cererea de recurs) în condițiile în care această pronunțare ar fi făcut de prisos judecarea în fond a pricinii (de altfel acest refuz s-a manifestat și anterior judecării pe fond când instanța de recurs a refuzat să judece excepția când i s-a cerut în ședință publică).

Prin decizia nr. 104 din 24 februarie 2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III- a civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie s-a respins, ca nefondată, contestația în anulare formulată de contestatorii A. și B., împotriva deciziei civile nr. 324 R din 31.03.2016, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă în dosarul nr. x/2013, în contradictoriu cu intimații C., D., E. și F.; s-a luat act că nu se solicită cheltuieli de judecată de către intimați.

Hotărârea astfel pronunțată este irevocabilă.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs, recurenții B. prin mandatar A. și A., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Recursul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, sub nr. x/2016.

La termenul de judecată din data de 24 mai 2017, Înalta Curte a pus în dezbaterea părților excepția inadmisibilității recursului, dat fiind faptul că a fost declarat împotriva unei hotărâri judecătorești irevocabile, având a se pronunța, cu prioritate, în condițiile art. 137 alin. (1) C. proc. civ. asupra acestei excepții.

Astfel, art. 299 din C. proc. civ. stabilește ce categorie de hotărâri judecătorești sunt susceptibile de a fi atacate cu recurs și anume, hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum și, în condițiile legii, hotărârile altor organe cu activitate jurisdicțională.

Prin urmare, dreptul de recurs există numai în ceea ce privește hotărârile menționate, neexistând posibilitatea să se declare recurs și împotriva unei hotărâri judecătorești irevocabile.

În speță, decizia nr. 104 din 24 februarie 2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie, cu privire la contestația în anulare formulată de contestatorii B. și A. este irevocabilă, în sensul dispozițiilor art. 377 alin. (2) pct. 5 raportat la art. 320 alin. (3) C. proc. civ., calea extraordinară de atac fiind exercitată, la rândul său, împotriva unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile.

În consecință, fiind în prezența unei hotărâri irevocabile (pronunțată în contestație în anulare), calea de atac a recursului exercitată împotriva acesteia, este inadmisibilă și, în consecință, recursul declarat de recurenții B. prin mandatar A. și A. urmează a fi respins, ca inadmisibil.

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de recurenții B. PRIN MANDATAR A. și A. împotriva deciziei nr. 104 din 24 februarie 2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III- a civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 mai 2017.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2017-10-03
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1433/2017
fost rezultatul unei aprecieri coroborate a mai multor mijloace de probă. Totodată, în mod esențial, s-au avut în vedere statuări irevocabile din două hotărâri judecătorești, Sentința civilă nr. 2064/2012 a Tribunalului București, secția a
ÎCCJ 2014-12-10
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2044/2016
a fost anulată încheierea apelată și trimisă cauza pentru continuarea judecății la Tribunalul București, ca instanță de fond, reținându-se că încheierea privind vânzarea bunului prin licitație publică, este nelegală, fiind exclusă incidența
ÎCCJ 2016-11-11
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2181/2016
Decizia nr. 2181/2016 Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul București nr. x/3/2011, reclamantele A., B., C., D., E., F. au chemat în judecată pe pârâtele G. și H., solicitând obligarea acestor
ÎCCJ
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2002/2018
, recalificat în recurs, pârâții-reclamanți N. și O. și reclamantele-pârâte. Prin decizia civilă nr. 3271/R/20.12.2013, Tribunalul București, secția a III-a civilă a constatat nul recursul declarat de recurentele-reclamante și a respins, ca
ÎCCJ 2025-11-26
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2114/2025
cință, să se constate că este titularul exclusiv al dreptului de proprietate asupra terenurilor enumerate în cuprinsul cererii introductive. De asemenea, a formulat și un alt capăt de cerere, în sensul de a se constata deschisă succesiunea
Sursă