ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1433/2017

Decizia nr. 1433/2017 După deliberare, asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 28 decembrie 2006, pe rolul Tribunalul București, sub nr. x/3/2006, reclamanții A. și B., în nume propriu și în calitate de moștenitori ai defunctei C., au formulat contestație împotriva Dispoziției nr. 6272 din data de 8 noiembrie 2006, emisă de Primarul General al Municipiului București, solicitând anularea dispoziției atacate și emiterea unei noi dispoziții, în sensul restituirii în natură a imobilului teren în suprafață de 450 mp, situat în București.

Prin Sentința civilă nr. 639 din data de 7 mai 2005, pronunțată în Dosarul x/3/2006, a fost admisă contestația formulată, a fost anulată Dispoziția nr. 6272 din data de 8 noiembrie 2006, emisă de Municipiul București, prin Primarul General și a fost obligat intimatul Municipiul București, prin Primarul General, să emită o nouă dispoziție în soluționarea notificărilor nr. 1000 din data de 16 iulie 2001 și nr. 1171 din data de 11 februarie 2002, prin care să restituie în natură terenul de 450 mp situat municipiul București, în cotă de Vz către D. și respectiv defuncta C. În rejudecare, în urma casării Deciziei nr. 428/A din 14 iulie 2010, pronunțată de instanța de apel, în primul ciclu procesual, prin Decizia nr. 1392 din data de 17 februarie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în al doilea ciclu procesual, prin Decizia civilă nr. 278A din 7 noiembrie 2013, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă au fost respinse, ca nefondate, apelurile declarate împotriva Sentinței civile nr. 639 din data de 7 mai 2005, pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă.

Prin cererea formulată la data de 3 martie 2017, revizuenții E. și F. au solicitat revizuirea Deciziei civile nr. 278A din 7 noiembrie 2013, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă, în Dosarul nr. y/2/2011, invocând dispozițiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ. În motivarea cererii de revizuire, au susținut, în sinteză, că au descoperit un înscris nou, reprezentat de Monitorul Comunal al municipiului București nr. 24 din data de 10 iunie 1934, având o importanță deosebită, chiar hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii, în sensul că, dacă instanța de apel și experții cunoșteau acest înscris, coroborându-l cu alte probe, respectiv cu contractul notarial de ipotecă, ar fi poziționat/amplasat altfel terenurile.

Respectiv, ar fi ajuns la concluzia că terenul dobândit prin titlul de proprietate din anul 1921 este situat în XXX f.n., ulterior XXX nr. 409, iar ulterior XXX nr. 395, iar terenul de 450 mp din actul dotai încheiat în anul 1932 face parte din acest teren dobândit în anul 1921, iar nu din terenul dobândit prin Actul de vânzare-cumpărare nr. 10704/1914, cum a reținut Curtea de Apel și experții. Prin Decizia civilă nr. 548A din data de 13 iunie 2017, pronunțata de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a fost respinsă cerere de revizuire formulată împotriva Deciziei civile nr. 278A din data de 7 noiembrie 2013, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă, în Dosarul nr. y/2/2011.

Instanța de revizuire a reținut că, prin Decizia civilă nr. 278A/2013, în discuție, instanța de apel a respins apelul formulat de reclamanții A. și B. împotriva Sentinței civile nr. 639 din 7 mai 2005, pronunțată de pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă, reținând, în esență, în urma analizării materialului probatoriu, ca terenul de 450 mp în discuție a fost parte componentă a imobilului dobândit de numitul G. prin Actul de vânzare-cumpărare nr. 10704/1914, ulterior devenit corp comun cu terenul dobândit prin Titlul de proprietate nr. 1638/1921. Această reținere a instanței de apei s-a fundamentat pe mai multe probatorii, anume: proces-verbal de inventariere din anul 1951, declarațiile martorilor audiați în cauză, registrul agricol întocmit pentru anii 1964 - 1968, istoric de adresă poștală, expertiza judiciară realizată de trei experți, adrese privind rolul fiscal, înscrisuri, printre care Certificatele de moștenitor nr. 350/1960 și nr. 1100/1993.

Totodată, s-au luat în considerare statuările reținute ca intrate în puterea lucrului judecat, din Sentința civilă nr. 2064/2012 a Tribunalului București și din Decizia civilă nr. 1770/2013 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, în care s-a reținut că reclamanții din acea cauză, A. și B., au calitate de persoane îndreptățite de pe urma defunctei C., care la rândul sau, este succesoare numitei H. și că terenul în suprafață de 450 mp, obiect al cauzei, a fost dobândit de H. prin Actul dotal nr. 32427/1932 de la G., parte din terenul dobândit de acesta prin Actul de vânzare-cumpărare 10704/1914.

S-au respins pretențiile reclamanților pentru diferența până la 2.500 mp, obiect al notificării, pe motiv că acesta este terenul din Titlul de proprietate nr. 1638/1921, care nu a fost expropriat, nu face obiect ai Legii nr. 10/2001, ci face obiectul Certificatului de moștenitor nr. 1100/1993, de pe urma defunctei H., teren dobândit de D. prin moștenire, în calitate de fiu. În consecință, a reținut instanța de revizuire că, prin invocarea înscrisului nou, revizuenții, succesori ai lui D., tind la a modifica toate acest rețineri, în sensul că terenul de 450 mp, obiect al actului dotal, face parte din titlul din 1921, iar nu din terenul din 1914, prin Monitorul Comunal invocat, la fila 11, fiind menționat ca proprietar G., pentru un imobil cu număr vechi 409 și care capătă numere poștale noi 393 și 395. În privința condițiilor de admisibilitate ale cererii de revizuire, întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 5 C. proc.

civ., curtea a constatat ca sunt îndeplinite condițiile referitoare la noutatea Înscrisului și existenta acestuia la data pronunțării hotărârii atacate. De asemenea, în ceea ce privește condiția referitoare la imposibilitatea producerii înscrisului pentru că a fost reținut de partea potrivnică sau dintr-o împrejurare mai presus de voința părților, Curtea a constatat că textul legal are în vedere o imposibilitate obiectivă, o situație insurmontabilă pentru parte de a depune drept probă în cauză înscrisurile invocate în cererea de revizuire, care exclude culpa sau lipsa de diligență a părții.

Or, în prezenta cauză, în discuție este un înscris a cărui existență și relevanță nu putea fi anticipată de parte, în raport de elementele concrete ale dosarului, mai ales în situația în care, la solicitarea instanței de judecată, Arhivele Naționale comunicau în mod expres că nu mai sunt în posesia unui alt înscris referitor la imobilele în discuție, Curtea a apreciat însă că nu este îndeplinită condiția ca înscrisul să aibă forța probantă prin el însuși, fără să fie nevoie să fie confirmat prin alte mijloace de probă, coroborat cu alte mijloace de probă, pentru a se extrage o anumită concluzie asupra situației de fapt, aspect susținut de altfel și de revizuenți și nici condiția ca înscrisul să fi fost determinant, în sensul că, dacă ar fi fost cunoscut de instanță, cu ocazia judecării fondului, soluția ar fi fost alta decât cea pronunțată, raportat la analiza pe care instanța de apel a făcut-o prin decizia supusă revizuirii.

Prin recursul formulat la data de 26 iulie împotriva Deciziei nr. 548 A din data de 13 iunie 2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, revizuenții au solicitat admiterea recursului, modificarea Deciziei civile nr. 548A din 13 iunie 2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civila, în sensul ca înscrisul nou prezentat în cererea de revizuire are o importanță deosebită, chiar hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii și pe cale de consecință, să fie admisă cererea de revizuire, astfel cum a fost formulată. Prin motivele de recurs, revizuenții au invocat că instanța a reținut greșit că înscrisul indicat ca fiind nou nu are forță probantă prin el însuși și nu este determinant ca urmare a faptului că revizuenții au arătat că acest înscris se coroborează cu restul probelor din dosar.

Revizuenții au arătat că înscrisul nou dovedește că numitul G. avea două terenuri în XXX, ambele cu nr. 409, iar în anul 1934, cele două terenuri cu nr. 409 au fost renumerotate, unul cu nr. 393 și unul cu nr. 395. Or, instanța a reținut, greșit, că G. avea un singur teren, cu nr. 409, care ulterior a primit două numere poștale și că înscrisul nou nu este determinant deși, dacă ar fi fost cunoscut de instanța cu ocazia judecării pricinii, poziționarea terenurilor ar fi fost cu totul alta.

Au susținut că actul nou are formă probantă prin el însuși în sensul că reiese din acesta că G. avea două terenuri în XXX, ambele terenuri au deschidere la XXX; un teren are ca adresa XXX nr. 393 și un teren are adresa XXX nr. 395; terenul de la XXX nr. 395 se învecinează cu închisoarea Văcărești; terenul de la XXX nr. 393 se învecinează cu I. Având în vedere detaliile din actul nou, recurenții au arătat că reiese că terenul din Actul de vânzare 10704/1914 este același cu terenul din XXX nr. 393, deoarece acesta este singurul care se învecinează pe o latură cu I. și nu are ca vecinătate închisoarea Văcărești; terenul din Titlul de proprietate 1638/1921 este același cu terenul din XXX nr. 395, de unde rezultă că din acesta face parte și terenul de 450 mp din actul dotal, teren care are ca vecinătate închisoarea Văcărești.

Astfel, din actul nou reies o serie de detalii, la care instanța de apel și experții nu au putut ajunge, tocmai ca urmare a lipsei acestui înscris. Recurenții-revizuenți au susținut că lipsa înscrisului nou a dus la situația de fapt eronată reținută de instanța de apel, Curtea concluzionând că terenul în suprafață de 450 mp este o parte componentă a imobilului dobândit de G. prin Actul de vânzare 10704/1914, având în vedere faptul că terenul de 450 mp, are ca vecinătate la miază-zi (Sud) închisoarea Văcărești, iar terenul din anul 1914 din care reține instanța că face parte terenul de 450 mp, are ca vecinătate la miază-zi (Sud), Vatra Mănăstirii Văcărești.

Or, acest aspect, coroborat cu actul nou, Monitorul Comunal al Municipiului București nr. 24 din 10 iunie 1934, fila 11, coroborat cu alt act, contractul notarial de ipotecă, pentru care a fost formulată o altă cerere respinsă în Dosarul nr. z/2/2016 al Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, duce la concluzia că terenul din anul 1921 este situat la XXX f.n, ulterior XXX nr. 409. ulterior XXX nr. 395. Revizuenții au mai susținut că nu rezultă lipsa de forță probantă a înscrisului, prin el însuși, din faptul că actul nou certifică și alte elemente existente în actele de la dosarul instanței de apel. Analizând cu prioritate excepția nulității recursului, invocată din oficiu de instanță, în raport de dispozițiile art. 137 alin. (1) C. proc.

civ., coroborate cu cele ale ari 298 și art. 316 C. proc. civ., Înalta Curte urmează să o admită având în vedere următoarele considerente: Înalta Curte reține că, potrivit art. 302 1 lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat, cu respectarea termenului legal, imperativ, de decădere pentru motivarea recursului. Dispozițiile legale stipulează, în art. 303 C. proc. civ., că recursul se motivează prin însăși cererea de recurs sau înlăuntrul termenului de recurs, fiecare motiv de recurs urmând a fi expus și dezvoltat în mod distinct, în sensul formulării unor veritabile critici de nelegalitate, conform celor statuate de art. 304 pct. 1 - 9 C. proc.

civ. Totodată, instanța este obligată să verifice dacă nu devin aplicabile dispozițiile înscrise în art. 306 alin. (3) C. proc. civ., conform cărora: „indicarea greșită a motivelor de recurs nu atrage nulitatea recursului, dacă dezvoltarea acestora face posibilă încadrarea lor într-unul din motivele prevăzute de art. 304 ". Sancțiunea nerespectării acestor exigențe legale este cea reglementată de art. 306 alin. (1) C. proc. civ., potrivit căreia recursul este nul, dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazurilor care se referă la motivele de ordine publică. De aceea, atunci când se constată de către instanță imposibilitatea încadrării motivelor dezvoltate de parte într-unul din motivele prevăzute expres de art. 304 C. proc.

civ., se aplică sancțiunea nulității recursului, întrucât nu orice nemulțumire a părții poate duce la modificarea ori casarea hotărârii recurate. În materia nulității recursului, astfel cum este reglementată această sancțiune de art. 306 C. proc. civ., există, deci, numai excepția care privește motivele de ordine publica, ce pot fi puse în dezbaterea părților ex officio, în ipoteza de principiu, instanța de recurs putând examina numai critici le privitoare la decizia atacată, formulate de părțile interesate, care fac posibilă încadrarea în motivele expres prevăzute de art. 304. În speță recurenții-revizuenți, în dezvoltarea motivelor de recurs, nu formulează veritabile critici de nelegalitate, care să poată fi examinate din perspectiva vreunui caz de modificare ori de casare prevăzute limitativ de art. 304 C. proc.

civ., pentru exercitarea controlului judiciar și care să poată constitui obiect de analiză în recurs. Totodată, în cuprinsul cererii de recurs, nu se regăsesc veritabile critici la adresa deciziei pronunțate în apei și nu se arată în ce constă nelegalitatea deciziei atacate, prin raportare la soluția pronunțată de instanța de revizuire ori la argumentele arătate de instanță în fundamentarea hotărârii de respingere a cererii de revizuire pe motivul că nu sunt îndeplinite toate condițiile de admisibilitate ale unei astfel de cereri. Respectiv, instanța de revizuire a reținut că nu este îndeplinită condiția ca înscrisul nou să aibă forță probantă prin el însuși, fără să fie nevoie să fie confirmat prin alte mijloace de probă și nici cea ca înscrisul să fie determinant, respectiv, dacă ar fi fost cunoscut de instanța de apel soluția ar fi fost cu totul alta decât cea pronunțată.

Se reține, în ceea ce privește lipsa forței probante, că instanța de revizuire a reținut că înscrisul în discuție invocat ca fiind nou, Monitorul Comunal al municipiului București nr. 24 din data de 10 iunie 1934, fila 11, nu relevă, prin el însuși, decât faptul că proprietatea mai mare a numitului G. care, la nivelul anului 1934 purta nr. 409, a căpătat două numere poștale distincte, respectiv 393 și 395. Or, pentru a ajunge la concluziile pe care le propun revizuenții, cu privire la identificarea acestor loturi de teren ca făcând parte dintr-un act de proprietate sau altul, înscrisul nou invocat nu este câtuși de puțin suficient, ci este necesar a fi coroborat cu multe alte mijloace de probă, astfel cum rezultă chiar din motivarea cererii de revizuire.

În ceea ce privește condiția ca înscrisul să fi fost determinant, instanța de revizuire a reținut că instanța de apel a făcut o foarte complexă analiză a unui material probatoriu extrem de vast, iar concluziile extrase nu s-au sprijinit în mod determinant pe un singur mijloc de probă, ci au fost rezultatul unei aprecieri coroborate a mai multor mijloace de probă.

Totodată, în mod esențial, s-au avut în vedere statuări irevocabile din două hotărâri judecătorești, Sentința civilă nr. 2064/2012 a Tribunalului București, secția a IV-a civilă și Decizia civilă nr. 1770/2013 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, statuări făcute în sensul că terenul din Titlul de proprietate nr. 1638/1921 nu a făcut obiectul Legii nr. 10/2001, nu a fost niciodată expropriat și este cel moștenit de D. prin Certificatul de moștenitor nr. 1100/1993, de la defuncta H., iar pe de altă parte, H. nu a moștenit teren din Actul de vânzare-cumpărare 10704/1914, din acest teren H. dobândind doar în baza actului dotal din 1932. Or, dată fiind complexitatea analizei făcută prin Decizia civilă nr. 278 A/2013, precum și faptul că la baza concluziilor extrase au stat și statuări irevocabile din cadrul altor două hotărâri judecătorești, instanța de revizuire a constatat că înscrisul nou invocat, prin el însuși, nu înfrânge întregul raționament al instanței și nu demontează concluzia extrasă pe baza unui probatoriu extrem de complex, reprezentat de înscrisuri, martori, relații de la autoritățile statului, expertiză, statuări judecătorești irevocabile.

Înalta Curte constată că, prin recursul promovat împotriva Deciziei nr. 548A din data de 13 iunie 2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă recurenții își exprimă dezacordul cu privire la soluția pronunțată de instanța de revizuire, afirmând faptul că înscrisul invocat ca nou, Monitorul Comunal al municipiului București nr. 24 din data de 10 iunie 1934, fila 11 are forță probantă prin el însuși și caracter determinant. Însă, criticile formulate în recurs, nu dezvoltă, prin motive de nelegalitate care să poată fi subsumate dispozițiilor art. 304 din C. proc. civ., care sunt argumentele care duc la concluzia contrară considerentelor reținute de instanța de revizuire în sensul că înscrisul invocat ca nou are forță probantă prin el însuși și că are caracter determinant.

Astfel, recurenții nu fac decât să se limiteze la a relua argumentația din cererea de revizuire și a reafirma că înscrisul nou, coroborat cu alte mijloace de probă, conduce la concluzia că terenul dobândit prin titlul de proprietate din anul 1921 este situat în XXX f.n., ulterior XXX nr. 409, iar ulterior XXX nr. 395, iar terenul de 450 mp din actul dotal încheiat în anul 1932 face parte din acest teren dobândit în anul 1921, nu din terenul dobândit prin Actul de vânzare-cumpărare nr. 10704/1914. Totodată, Înalta Curte reține că, în ceea ce privește concluzia lipsei caracterului determinant, nu a fost formulată nicio o critică de nelegalitate care să justifice susținerea părților că înscrisul, dacă ar fi fost cunoscut de instanță ar fi condus la o altă concluzie decât cea avută în vedere la momentul pronunțării deciziei atacate cu cererea de revizuire.

Astfel, în raport de toate probele pe care le-a avut în vedere instanța de apel și, în mod esențial, de statuările cu autoritate de lucra judecat cuprinse în Sentința civilă nr. 2064/2012 a Tribunalului București, secția a IV-a civilă și Decizia civilă nr. 1770/2013 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, partea nu a argumentat în ce măsura conținutul noului înscris poate dovedi, prin el însuși, o altă situație decât cea care rezultă din probele avute în vedere de instanța de apel. Prin urmare, fără să combată în vreun fel raționamentul instanței de apel și să formuleze astfel de critici susceptibile de cenzură în recurs, recurenții se limitează numai la afirma că este greșită soluția pronunțată de instanța de revizuire și a reitera argumente din cererea de revizuire.

În aceste circumstanțe, Înalta Curte reține că susținerile recurenților-reclamanți, din cuprinsul cererii de recurs, nu se circumscriu unor critici de nelegalitate care să vizeze soluția pronunțată prin decizia instanței de apel, chiar dacă sunt format indicate dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ. Dată fiind soluționarea cu prioritate a excepției nulității recursului, excepția analizata fiind o excepție absolută și peremptorie, ce face de prisos analiza fondului, Înalta Curte va constata nulitatea recursului de față

PENTRU ACESTE

MOTIVE ÎN NUMELE LEGII D E C I D E Constată nul recursul declarat de recurenții-revizuenți A. și B. împotriva Deciziei nr. 548 A din 13 iunie 2017 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 octombrie 2017. Procesat de GGC - LM