ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1433/2017
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1433/2017 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2017)
Decizia nr. 1433/2017
După
deliberare, asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin cererea
înregistrată la data de 28 decembrie 2006, pe rolul Tribunalul
București, sub nr. x/3/2006, reclamanții A. și B., în nume
propriu și în calitate de moștenitori ai defunctei C., au formulat
contestație împotriva Dispoziției nr. 6272 din data de 8 noiembrie
2006, emisă de Primarul General al Municipiului București, solicitând
anularea dispoziției atacate și emiterea unei noi dispoziții, în
sensul restituirii în natură a imobilului teren în suprafață de
450 mp, situat în București.
Prin
Sentința civilă nr. 639 din data de 7 mai 2005, pronunțată
în Dosarul x/3/2006, a fost admisă contestația formulată, a fost
anulată Dispoziția nr. 6272 din data de 8 noiembrie 2006, emisă
de Municipiul București, prin Primarul General și a fost obligat
intimatul Municipiul București, prin Primarul General, să emită
o nouă dispoziție în soluționarea notificărilor nr. 1000
din data de 16 iulie 2001 și nr. 1171 din data de 11 februarie 2002, prin
care să restituie în natură terenul de 450 mp situat municipiul
București, în cotă de Vz către D. și respectiv defuncta C.
În
rejudecare, în urma casării Deciziei nr. 428/A din 14 iulie 2010,
pronunțată de instanța de apel, în primul ciclu procesual, prin
Decizia nr. 1392 din data de 17 februarie 2011 a Înaltei Curți de
Casație și Justiție, în al doilea ciclu procesual, prin Decizia
civilă nr. 278A din 7 noiembrie 2013, pronunțată de Curtea de
Apel București, secția a III-a civilă au fost respinse, ca
nefondate, apelurile declarate împotriva Sentinței civile nr. 639 din data
de 7 mai 2005, pronunțată de Tribunalul București, secția a
V-a civilă.
Prin cererea
formulată la data de 3 martie 2017, revizuenții E. și F. au
solicitat revizuirea Deciziei civile nr. 278A din 7 noiembrie 2013,
pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a
civilă, în Dosarul nr. y/2/2011, invocând dispozițiile art. 322 pct.
5 C. proc. civ.
În motivarea
cererii de revizuire, au susținut, în sinteză, că au descoperit
un înscris nou, reprezentat de Monitorul Comunal al municipiului București
nr. 24 din data de 10 iunie 1934, având o importanță deosebită,
chiar hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii, în sensul că, dacă
instanța de apel și experții cunoșteau acest înscris,
coroborându-l cu alte probe, respectiv cu contractul notarial de ipotecă,
ar fi poziționat/amplasat altfel terenurile. Respectiv, ar fi ajuns la concluzia
că terenul dobândit prin titlul de proprietate din anul 1921 este situat
în XXX f.n., ulterior XXX nr. 409, iar ulterior XXX nr. 395, iar terenul de 450
mp din actul dotai încheiat în anul 1932 face parte din acest teren dobândit în
anul 1921, iar nu din terenul dobândit prin Actul de vânzare-cumpărare nr.
10704/1914, cum a reținut Curtea de Apel și experții.
Prin Decizia
civilă nr. 548A din data de 13 iunie 2017, pronunțata de Curtea de
Apel București, secția a IV-a civilă, a fost respinsă
cerere de revizuire formulată împotriva Deciziei civile nr. 278A din data
de 7 noiembrie 2013, pronunțată de Curtea de Apel București,
secția a III-a civilă, în Dosarul nr. y/2/2011.
Instanța
de revizuire a reținut că, prin Decizia civilă nr. 278A/2013, în
discuție, instanța de apel a respins apelul formulat de
reclamanții A. și B. împotriva Sentinței civile nr. 639 din 7
mai 2005, pronunțată de pronunțată de Tribunalul
București, secția a V-a civilă, reținând, în
esență, în urma analizării materialului probatoriu, ca terenul
de 450 mp în discuție a fost parte componentă a imobilului dobândit
de numitul G. prin Actul de vânzare-cumpărare nr. 10704/1914, ulterior
devenit corp comun cu terenul dobândit prin Titlul de proprietate nr.
1638/1921.
Această
reținere a instanței de apei s-a fundamentat pe mai multe probatorii,
anume: proces-verbal de inventariere din anul 1951, declarațiile
martorilor audiați în cauză, registrul agricol întocmit pentru anii
1964 - 1968, istoric de adresă poștală, expertiza judiciară
realizată de trei experți, adrese privind rolul fiscal, înscrisuri,
printre care Certificatele de moștenitor nr. 350/1960 și nr.
1100/1993. Totodată, s-au luat în considerare statuările
reținute ca intrate în puterea lucrului judecat, din Sentința
civilă nr. 2064/2012 a Tribunalului București și din Decizia
civilă nr. 1770/2013 a Curții de Apel București, secția a
IV-a civilă, în care s-a reținut că reclamanții din acea
cauză, A. și B., au calitate de persoane îndreptățite de pe
urma defunctei C., care la rândul sau, este succesoare numitei H. și
că terenul în suprafață de 450 mp, obiect al cauzei, a fost
dobândit de H. prin Actul dotal nr. 32427/1932 de la G., parte din terenul
dobândit de acesta prin Actul de vânzare-cumpărare 10704/1914. S-au
respins pretențiile reclamanților pentru diferența până la
2.500 mp, obiect al notificării, pe motiv că acesta este terenul din
Titlul de proprietate nr. 1638/1921, care nu a fost expropriat, nu face obiect
ai Legii nr. 10/2001, ci face obiectul Certificatului de moștenitor nr.
1100/1993, de pe urma defunctei H., teren dobândit de D. prin moștenire,
în calitate de fiu.
În
consecință, a reținut instanța de revizuire că, prin
invocarea înscrisului nou, revizuenții, succesori ai lui D., tind la a
modifica toate acest rețineri, în sensul că terenul de 450 mp, obiect
al actului dotal, face parte din titlul din 1921, iar nu din terenul din 1914,
prin Monitorul Comunal invocat, la fila 11, fiind menționat ca proprietar
G., pentru un imobil cu număr vechi 409 și care capătă
numere poștale noi 393 și 395.
În
privința condițiilor de admisibilitate ale cererii de revizuire,
întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ., curtea a
constatat ca sunt îndeplinite condițiile referitoare la noutatea
Înscrisului și existenta acestuia la data pronunțării
hotărârii atacate.
De asemenea,
în ceea ce privește condiția referitoare la imposibilitatea
producerii înscrisului pentru că a fost reținut de partea
potrivnică sau dintr-o împrejurare mai presus de voința
părților, Curtea a constatat că textul legal are în vedere o
imposibilitate obiectivă, o situație insurmontabilă pentru parte
de a depune drept probă în cauză înscrisurile invocate în cererea de
revizuire, care exclude culpa sau lipsa de diligență a părții.
Or, în prezenta cauză, în discuție este un înscris a cărui
existență și relevanță nu putea fi anticipată de
parte, în raport de elementele concrete ale dosarului, mai ales în
situația în care, la solicitarea instanței de judecată, Arhivele
Naționale comunicau în mod expres că nu mai sunt în posesia unui alt
înscris referitor la imobilele în discuție, Curtea a apreciat însă
că nu este îndeplinită condiția ca înscrisul să aibă
forța probantă prin el însuși, fără să fie nevoie
să fie confirmat prin alte mijloace de probă, coroborat cu alte mijloace
de probă, pentru a se extrage o anumită concluzie asupra
situației de fapt, aspect susținut de altfel și de
revizuenți și nici condiția ca înscrisul să fi fost
determinant, în sensul că, dacă ar fi fost cunoscut de
instanță, cu ocazia judecării fondului, soluția ar fi fost
alta decât cea pronunțată, raportat la analiza pe care instanța
de apel a făcut-o prin decizia supusă revizuirii.
Prin recursul
formulat la data de 26 iulie împotriva Deciziei nr. 548 A din data de 13 iunie
2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a
civilă, revizuenții au solicitat admiterea recursului, modificarea
Deciziei civile nr. 548A din 13 iunie 2017, pronunțată de Curtea de
Apel București, secția a IV-a civila, în sensul ca înscrisul nou
prezentat în cererea de revizuire are o importanță deosebită,
chiar hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii și pe cale de
consecință, să fie admisă cererea de revizuire, astfel cum
a fost formulată.
Prin motivele
de recurs, revizuenții au invocat că instanța a reținut
greșit că înscrisul indicat ca fiind nou nu are forță
probantă prin el însuși și nu este determinant ca urmare a
faptului că revizuenții au arătat că acest înscris se
coroborează cu restul probelor din dosar. Revizuenții au arătat
că înscrisul nou dovedește că numitul G. avea două terenuri
în XXX, ambele cu nr. 409, iar în anul 1934, cele două terenuri cu nr. 409
au fost renumerotate, unul cu nr. 393 și unul cu nr. 395. Or,
instanța a reținut, greșit, că G. avea un singur teren, cu
nr. 409, care ulterior a primit două numere poștale și că
înscrisul nou nu este determinant deși, dacă ar fi fost cunoscut de
instanța cu ocazia judecării pricinii, poziționarea terenurilor
ar fi fost cu totul alta.
Au
susținut că actul nou are formă probantă prin el
însuși în sensul că reiese din acesta că G. avea două
terenuri în XXX, ambele terenuri au deschidere la XXX; un teren are ca adresa
XXX nr. 393 și un teren are adresa XXX nr. 395; terenul de la XXX nr. 395
se învecinează cu închisoarea Văcărești; terenul de la XXX
nr. 393 se învecinează cu I.
Având în
vedere detaliile din actul nou, recurenții au arătat că reiese
că terenul din Actul de vânzare 10704/1914 este același cu terenul
din XXX nr. 393, deoarece acesta este singurul care se învecinează pe o
latură cu I. și nu are ca vecinătate închisoarea
Văcărești; terenul din Titlul de proprietate 1638/1921 este
același cu terenul din XXX nr. 395, de unde rezultă că din
acesta face parte și terenul de 450 mp din actul dotal, teren care are ca
vecinătate închisoarea Văcărești. Astfel, din actul nou
reies o serie de detalii, la care instanța de apel și experții
nu au putut ajunge, tocmai ca urmare a lipsei acestui înscris.
Recurenții-revizuenți
au susținut că lipsa înscrisului nou a dus la situația de fapt
eronată reținută de instanța de apel, Curtea concluzionând
că terenul în suprafață de 450 mp este o parte componentă a
imobilului dobândit de G. prin Actul de vânzare 10704/1914, având în vedere
faptul că terenul de 450 mp, are ca vecinătate la miază-zi (Sud)
închisoarea Văcărești, iar terenul din anul 1914 din care
reține instanța că face parte terenul de 450 mp, are ca
vecinătate la miază-zi (Sud), Vatra Mănăstirii
Văcărești.
Or, acest
aspect, coroborat cu actul nou, Monitorul Comunal al Municipiului
București nr. 24 din 10 iunie 1934, fila 11, coroborat cu alt act,
contractul notarial de ipotecă, pentru care a fost formulată o
altă cerere respinsă în Dosarul nr. z/2/2016 al Curții de Apel
București, secția a IV-a civilă, duce la concluzia că
terenul din anul 1921 este situat la XXX f.n, ulterior XXX nr. 409. ulterior
XXX nr. 395.
Revizuenții
au mai susținut că nu rezultă lipsa de forță
probantă a înscrisului, prin el însuși, din faptul că actul nou
certifică și alte elemente existente în actele de la dosarul
instanței de apel.
Analizând cu
prioritate excepția nulității recursului, invocată din
oficiu de instanță, în raport de dispozițiile art. 137 alin. (1)
C. proc. civ., coroborate cu cele ale ari 298 și art. 316 C. proc. civ.,
Înalta Curte urmează să o admită având în vedere următoarele
considerente:
Înalta Curte
reține că, potrivit art. 302
1
lit. c) C. proc. civ.,
cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe
care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz,
mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat, cu
respectarea termenului legal, imperativ, de decădere pentru motivarea
recursului.
Dispozițiile
legale stipulează, în art. 303 C. proc. civ., că recursul se
motivează prin însăși cererea de recurs sau înlăuntrul
termenului de recurs, fiecare motiv de recurs urmând a fi expus și
dezvoltat în mod distinct, în sensul formulării unor veritabile critici de
nelegalitate, conform celor statuate de art. 304 pct. 1 - 9 C. proc. civ.
Totodată,
instanța este obligată să verifice dacă nu devin aplicabile
dispozițiile înscrise în art. 306 alin. (3) C. proc. civ., conform
cărora: „indicarea greșită a motivelor de recurs nu atrage
nulitatea recursului, dacă dezvoltarea acestora face posibilă
încadrarea lor într-unul din motivele prevăzute de art. 304 ".
Sancțiunea
nerespectării acestor exigențe legale este cea reglementată de
art. 306 alin. (1) C. proc. civ., potrivit căreia recursul este nul,
dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazurilor care
se referă la motivele de ordine publică.
De aceea,
atunci când se constată de către instanță imposibilitatea
încadrării motivelor dezvoltate de parte într-unul din motivele
prevăzute expres de art. 304 C. proc. civ., se aplică sancțiunea
nulității recursului, întrucât nu orice nemulțumire a
părții poate duce la modificarea ori casarea hotărârii recurate.
În materia
nulității recursului, astfel cum este reglementată această
sancțiune de art. 306 C. proc. civ., există, deci, numai
excepția care privește motivele de ordine publica, ce pot fi puse în
dezbaterea părților ex officio, în ipoteza de principiu,
instanța de recurs putând examina numai critici le privitoare la decizia
atacată, formulate de părțile interesate, care fac posibilă
încadrarea în motivele expres prevăzute de art. 304.
În
speță recurenții-revizuenți, în dezvoltarea motivelor de
recurs, nu formulează veritabile critici de nelegalitate, care să
poată fi examinate din perspectiva vreunui caz de modificare ori de casare
prevăzute limitativ de art. 304 C. proc. civ., pentru exercitarea controlului
judiciar și care să poată constitui obiect de analiză în
recurs.
Totodată,
în cuprinsul cererii de recurs, nu se regăsesc veritabile critici la
adresa deciziei pronunțate în apei și nu se arată în ce
constă nelegalitatea deciziei atacate, prin raportare la soluția
pronunțată de instanța de revizuire ori la argumentele
arătate de instanță în fundamentarea hotărârii de
respingere a cererii de revizuire pe motivul că nu sunt îndeplinite toate
condițiile de admisibilitate ale unei astfel de cereri. Respectiv,
instanța de revizuire a reținut că nu este îndeplinită
condiția ca înscrisul nou să aibă forță probantă
prin el însuși, fără să fie nevoie să fie confirmat
prin alte mijloace de probă și nici cea ca înscrisul să fie
determinant, respectiv, dacă ar fi fost cunoscut de instanța de apel
soluția ar fi fost cu totul alta decât cea pronunțată.
Se
reține, în ceea ce privește lipsa forței probante, că
instanța de revizuire a reținut că înscrisul în discuție
invocat ca fiind nou, Monitorul Comunal al municipiului București nr. 24
din data de 10 iunie 1934, fila 11, nu relevă, prin el însuși, decât
faptul că proprietatea mai mare a numitului G. care, la nivelul anului
1934 purta nr. 409, a căpătat două numere poștale distincte,
respectiv 393 și 395. Or, pentru a ajunge la concluziile pe care le propun
revizuenții, cu privire la identificarea acestor loturi de teren ca
făcând parte dintr-un act de proprietate sau altul, înscrisul nou invocat
nu este câtuși de puțin suficient, ci este necesar a fi coroborat cu
multe alte mijloace de probă, astfel cum rezultă chiar din motivarea
cererii de revizuire.
În ceea ce
privește condiția ca înscrisul să fi fost determinant,
instanța de revizuire a reținut că instanța de apel a
făcut o foarte complexă analiză a unui material probatoriu
extrem de vast, iar concluziile extrase nu s-au sprijinit în mod determinant pe
un singur mijloc de probă, ci au fost rezultatul unei aprecieri coroborate
a mai multor mijloace de probă. Totodată, în mod esențial, s-au
avut în vedere statuări irevocabile din două hotărâri
judecătorești, Sentința civilă nr. 2064/2012 a Tribunalului
București, secția a IV-a civilă și Decizia civilă nr.
1770/2013 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă,
statuări făcute în sensul că terenul din Titlul de proprietate
nr. 1638/1921 nu a făcut obiectul Legii nr. 10/2001, nu a fost
niciodată expropriat și este cel moștenit de D. prin
Certificatul de moștenitor nr. 1100/1993, de la defuncta H., iar pe de
altă parte, H. nu a moștenit teren din Actul de vânzare-cumpărare
10704/1914, din acest teren H. dobândind doar în baza actului dotal din 1932.
Or, dată
fiind complexitatea analizei făcută prin Decizia civilă nr. 278
A/2013, precum și faptul că la baza concluziilor extrase au stat
și statuări irevocabile din cadrul altor două hotărâri
judecătorești, instanța de revizuire a constatat că
înscrisul nou invocat, prin el însuși, nu înfrânge întregul
raționament al instanței și nu demontează concluzia
extrasă pe baza unui probatoriu extrem de complex, reprezentat de înscrisuri,
martori, relații de la autoritățile statului, expertiză,
statuări judecătorești irevocabile.
Înalta Curte
constată că, prin recursul promovat împotriva Deciziei nr. 548A din
data de 13 iunie 2017, pronunțată de Curtea de Apel București,
secția a IV-a civilă recurenții își exprimă dezacordul
cu privire la soluția pronunțată de instanța de revizuire,
afirmând faptul că înscrisul invocat ca nou, Monitorul Comunal al
municipiului București nr. 24 din data de 10 iunie 1934, fila 11 are
forță probantă prin el însuși și caracter determinant.
Însă,
criticile formulate în recurs, nu dezvoltă, prin motive de nelegalitate
care să poată fi subsumate dispozițiilor art. 304 din C. proc.
civ., care sunt argumentele care duc la concluzia contrară considerentelor
reținute de instanța de revizuire în sensul că înscrisul invocat
ca nou are forță probantă prin el însuși și că
are caracter determinant.
Astfel,
recurenții nu fac decât să se limiteze la a relua argumentația
din cererea de revizuire și a reafirma că înscrisul nou, coroborat cu
alte mijloace de probă, conduce la concluzia că terenul dobândit prin
titlul de proprietate din anul 1921 este situat în XXX f.n., ulterior XXX nr.
409, iar ulterior XXX nr. 395, iar terenul de 450 mp din actul dotal încheiat
în anul 1932 face parte din acest teren dobândit în anul 1921, nu din terenul
dobândit prin Actul de vânzare-cumpărare nr. 10704/1914.
Totodată,
Înalta Curte reține că, în ceea ce privește concluzia lipsei
caracterului determinant, nu a fost formulată nicio o critică de
nelegalitate care să justifice susținerea părților că
înscrisul, dacă ar fi fost cunoscut de instanță ar fi condus la
o altă concluzie decât cea avută în vedere la momentul
pronunțării deciziei atacate cu cererea de revizuire.
Astfel, în
raport de toate probele pe care le-a avut în vedere instanța de apel
și, în mod esențial, de statuările cu autoritate de lucra
judecat cuprinse în Sentința civilă nr. 2064/2012 a Tribunalului
București, secția a IV-a civilă și Decizia civilă nr.
1770/2013 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă,
partea nu a argumentat în ce măsura conținutul noului înscris poate
dovedi, prin el însuși, o altă situație decât cea care
rezultă din probele avute în vedere de instanța de apel.
Prin urmare,
fără să combată în vreun fel raționamentul
instanței de apel și să formuleze astfel de critici susceptibile
de cenzură în recurs, recurenții se limitează numai la afirma
că este greșită soluția pronunțată de instanța
de revizuire și a reitera argumente din cererea de revizuire.
În aceste
circumstanțe, Înalta Curte reține că susținerile
recurenților-reclamanți, din cuprinsul cererii de recurs, nu se
circumscriu unor critici de nelegalitate care să vizeze soluția
pronunțată prin decizia instanței de apel, chiar dacă sunt
format indicate dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ.
Dată
fiind soluționarea cu prioritate a excepției nulității
recursului, excepția analizata fiind o excepție absolută și
peremptorie, ce face de prisos analiza fondului, Înalta Curte va constata
nulitatea recursului de față
PENTRU ACESTE
MOTIVE
ÎN NUMELE
LEGII
D E C I D E
Constată
nul recursul declarat de recurenții-revizuenți A. și B.
împotriva Deciziei nr. 548 A din 13 iunie 2017 a Curții de Apel
București, secția a IV-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunțată
în ședință publică, astăzi 3 octombrie 2017.
Procesat de