ÎCCJ, decizie (scj.ro #81821)

Cerere de acordare de măsuri reparatorii în baza Legii nr. 10/2001 pentru un imobil expropriat. Renunțarea la succesiunea fostului proprietar al imobilului preluat de stat. Lipsa calității de persoană îndreptățită. Cuprins pe materii : Drept civil. Drept de proprietate. Index alfabetic : imobil expropriat - despăgubiri - succesiune - renunțare la moștenire Legea nr. 10/2001, art. 4 Cod civil, art. 696 Conform art.696 Cod civil, eredele care renunță la moștenire e considerat că nu a fost niciodată erede, aceste dispoziții de drept comun fiind preluate și în conținutul legii speciale de reparație nr.10/2001. Astfel dispozițiile art.4 alin.3 din lege fac referire doar la succesibili care, după data de 6 martie 1945, nu au acceptat moștenirea, numai aceștia fiind repuși în termenul de acceptare.

Prin art.4.6 din Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr.10/2001, textul de lege a fost explicitat în sensul că, față de împrejurarea că prevederile legale fac referire numai la succesibili neacceptanți, per a contrario, rezultă că succesibilii renunțători nu beneficiază de prevederile legii, deci se recunoaște valabilitatea renunțării exprese a unuia dintre succesori, urmând ca de cota care a făcut obiectul renunțării exprese să profite succesibilii acceptați notificatori împreună cu cei neacceptați notificatori, care au fost repuși de drept în termen. ICCJ, Secția civilă și de proprietate intelectuală, decizia civilă nr. 3591 din 3 mai 2011 Petenta V.A. a chemat în judecată Municipiul Buzău prin Primar, solicitând anularea dispoziției emisă de Primarul Municipiului Buzău, prin care a fost respinsă cererea de acordare de despăgubiri pentru imobilul expropriat.

În motivare s-a arătat că imobilul a fost expropriat prin Decretul nr.110/1984, iar pe acest amplasament se află o parte din Bulevardul Unirii. Cu privire la calitatea de moștenitor, se arată că nu a înțeles niciodată să renunțe la drepturile conferite de Legea 10/2001. Tribunalul Buzău, prin sentința civilă nr. 526/ 2009, a respins contestația ca neîntemeiată, reținând că petiționara V.A. a renunțat la succesiunea rămasă de pe urma defunctului său soț, V.P., conform certificatului de moștenitor din 17 septembrie 1992 emis de fostul Notariat de Stat al Județului Buzău.

Curtea de Apel Ploiești - Secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, prin decizia nr.215/2009, a admis apelul reclamantei, a schimbat în tot sentința, a admis plângerea formulată de reclamantă, a anulat dispoziția emisă de primarul municipiului Buzău și a constatat dreptul reclamantei de a beneficia de măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr.10/2001 pentru cota de 10/16 din imobilul, compus din teren în suprafață de 584 m .p. și construcții, astfel cum a fost identificat în certificatul de moștenitor nr.2/1979, pentru motivele ce urmează: Certificatul de moștenitor referitor la dezbaterea succesorală a averii defunctului V.P.

conține mențiunea că reclamanta este străină de succesiune, în dreptul rubricii renunțători, fără însă a se menționa declarația de renunțare a acesteia, declarație ce trebuia luată în conformitate cu dispozițiile privind procedura succesorală notarială în vigoare la acea dată conform Decretelor nr.40/1953 și nr. 377/1960, precum și art.696 C.civ. În condițiile în care nu se face mențiunea existenței unei asemenea declarații de renunțare din partea notificantei V.A., rezultă că aceasta este străină de succesiunea defunctului V.P. prin neacceptare conform art.700 C.civ. și nu prin renunțare, astfel cum a stabilit instanța anterioară.

Dispozițiile legii speciale, respectiv art.4 alin.3 din Legea nr.10/2001, derogă de la dispozițiile generale ale codului civil și, chiar în cazul în care un moștenitor nu ar fi acceptat moștenirea defunctului, proprietar al imobilului preluat de către stat, cererea de restituire a bunului are valoare de acceptare a succesiunii pentru acesta, astfel încât mențiunea sus arătată nu are relevanță în cauză. Observând că reclamanta este moștenitoarea, în înțelesul Legii 10/2001, a defunctului V.P., proprietar al cotei de 10/16 din imobilul situat în municipiul Buzău, astfel cum acesta este identificat în certificatul de moștenitor nr.2/1979 și că imobilul sus arătat a fost expropriat prin Decretul nr.110/1984 de către stat, astfel cum rezultă din procesul verbal nr.7295/1984 și din conținutul Dispoziției nr.7/2009 a Municipiului Buzău, Curtea de Apel a constatat că sunt întrunite dispozițiile din Legea nr.10/2001 pentru acordarea măsurilor reparatorii.

Împotriva deciziei a declarat recurs primarul Municipiului Buzău întemeiat pe dispozițiile art.304 pct.7 și pct.9 C.proc.civ., susținând că reclamanta a renunțat expres la moștenirea rămasă de pe urma defunctului său soț, așa încât dispozițiile art.4 alin.3 nu sunt aplicabile cauzei. În recurs s-a administrat proba cu înscrisuri potrivit cu dispozițiile art.305 C.proc.civ., respectiv copia, certificată pentru conformitate, a declarației de renunțare la succesiunea defunctului V.P. dată de V.A., autentificată de Notariatul de Stat județean Buzău. Înalta Curte, analizând decizia prin prisma criticilor formulate, a probatoriilor administrate în toate etapele procesuale și a dispozițiilor legale aplicabile cauzei, reține caracterul fondat al recursului pentru argumentele ce succed.

Eredele care renunță la moștenire e considerat că nu a fost niciodată erede, conform art.696 C.civ. Dispozițiile de drept comun au fost preluate în legea specială de reparație nr.10/2001, privind regimul juridic al unor imobile preluate abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989. Astfel dispozițiile art.4 alin.3 din lege fac referire doar la succesibili care, după data de 6 martie 1945, nu au acceptat moștenirea, numai aceștia fiind repuși în termenul de acceptare.

Prin art.4.6 din Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr.10/2001, textul de lege a fost explicitat în sensul că, față de împrejurarea că textul de lege face referire numai la succesibili neacceptanți, per a contrario, rezultă că succesibilii renunțători nu beneficiază de prevederile legii (deci se recunoaște valabilitatea renunțării exprese a unuia dintre succesori, urmând ca de cota care a făcut obiectul renunțării exprese să profite succesibilii acceptați notificatori împreună cu cei neacceptați notificatori, care au fost repuși de drept în termen). Față de conținutul neechivoc al dispozițiilor legale menționate se constată că instanța de apel a aplicat greșit legea atunci când a apreciat că reclamanta beneficiază de prevederile legii de reparație.

Recurentul, deși invocă și dispozițiile pct.7 al art.304 C.proc.civ., nu indică care sunt motivele contradictorii ori străine de natura pricinii, așa încât instanța nu are a se pronunța asupra acestui motiv de modificare. Înalta Curte, pentru argumentele ce preced, a admis recursul în temeiul dispozițiilor art.312 alin.1, alin.2 și alin.3 C.proc.civ. împotriva deciziei Curții de Apel Ploiești, a modificat decizia în tot, în sensul respingerii apelului declarat de reclamantă împotriva sentinței Tribunalului Buzău.