ÎCCJ, decizie (scj.ro #81821)

Cerere de acordare de măsuri reparatorii în baza Legii nr.

10/2001 pentru un imobil expropriat. Renunțarea la succesiunea fostului

proprietar al imobilului preluat de stat. Lipsa calității de persoană

îndreptățită.

Cuprins pe materii

: Drept civil. Drept de

proprietate.

Index alfabetic :

imobil expropriat

- despăgubiri

- succesiune

- renunțare la moștenire

Legea nr. 10/2001, art. 4

Cod civil, art. 696

Conform art.696 Cod civil, eredele care

renunță la moștenire e considerat că nu a fost niciodată erede, aceste

dispoziții de drept comun fiind preluate și în conținutul legii

speciale de reparație nr.10/2001.

Astfel dispozițiile art.4 alin.3 din lege

fac referire doar la succesibili care, după data de 6 martie 1945, nu au

acceptat moștenirea, numai aceștia fiind repuși în termenul de acceptare. Prin

art.4.6 din Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr.10/2001, textul

de lege a fost explicitat în sensul că, față de împrejurarea că prevederile

legale fac referire numai la succesibili neacceptanți, per a contrario, rezultă

că succesibilii renunțători nu beneficiază de prevederile legii, deci se

recunoaște valabilitatea renunțării exprese a unuia dintre succesori, urmând ca

de cota care a făcut obiectul renunțării exprese să profite succesibilii

acceptați notificatori împreună cu cei neacceptați notificatori, care au fost

repuși de drept în termen.

ICCJ, Secția civilă și

de proprietate intelectuală, decizia civilă nr. 3591 din 3 mai 2011

Petenta

V.A. a chemat în judecată Municipiul Buzău prin Primar, solicitând anularea

dispoziției emisă de Primarul Municipiului Buzău, prin care a fost respinsă

cererea de acordare de despăgubiri pentru imobilul expropriat.

În motivare s-a arătat că imobilul a fost expropriat prin

Decretul nr.110/1984, iar pe acest amplasament se află o parte din Bulevardul

Unirii. Cu privire la calitatea de moștenitor, se arată că nu a înțeles

niciodată să renunțe la drepturile conferite de Legea 10/2001.

Tribunalul Buzău, prin sentința civilă nr. 526/

2009, a

respins contestația

ca neîntemeiată, reținând că petiționara V.A. a renunțat la succesiunea

rămasă de pe urma defunctului său soț, V.P., conform certificatului de

moștenitor

din 17 septembrie 1992 emis

de fostul Notariat de Stat al Județului Buzău.

Curtea de Apel Ploiești - Secția civilă și pentru cauze

cu minori și de familie, prin decizia nr.215/2009, a admis apelul reclamantei,

a schimbat în tot sentința, a admis plângerea formulată de reclamantă, a anulat

dispoziția emisă de primarul municipiului Buzău și a constatat dreptul

reclamantei de a beneficia de măsurile reparatorii prevăzute de Legea

nr.10/2001 pentru cota de 10/16 din imobilul, compus din teren în suprafață de

584 m

.p. și construcții,

astfel cum a fost identificat în certificatul de moștenitor nr.2/1979, pentru

motivele ce urmează:

Certificatul

de moștenitor referitor la dezbaterea succesorală a averii defunctului V.P.

conține mențiunea că reclamanta

este străină de succesiune, în dreptul rubricii renunțători,

fără însă a se menționa declarația de

renunțare a acesteia, declarație ce trebuia luată în conformitate cu

dispozițiile privind procedura

succesorală notarială în vigoare la acea dată conform Decretelor

nr.40/1953 și nr. 377/1960, precum și art.696 C.civ.

În

condițiile în care nu se face mențiunea existenței unei asemenea declarații de

renunțare din partea notificantei V.A., rezultă că aceasta este străină de

succesiunea

defunctului V.P. prin

neacceptare conform art.700 C.civ. și nu prin renunțare, astfel cum a stabilit

instanța

anterioară.

Dispozițiile

legii speciale, respectiv art.4 alin.3 din Legea nr.10/2001, derogă de la

dispozițiile generale ale codului civil și, chiar în cazul în care un

moștenitor nu ar fi acceptat moștenirea defunctului, proprietar al imobilului

preluat de către stat, cererea de restituire a bunului are valoare de acceptare

a succesiunii pentru acesta, astfel încât mențiunea sus arătată nu are

relevanță în cauză.

Observând

că reclamanta este moștenitoarea, în înțelesul Legii 10/2001, a defunctului

V.P., proprietar al cotei de 10/16 din imobilul situat în municipiul Buzău,

astfel cum acesta este identificat în certificatul de moștenitor nr.2/1979 și

că imobilul sus arătat a fost expropriat prin Decretul nr.110/1984 de către

stat, astfel cum rezultă din procesul verbal nr.7295/1984 și din conținutul

Dispoziției nr.7/2009 a Municipiului Buzău, Curtea de Apel a constatat că sunt

întrunite dispozițiile din Legea nr.10/2001 pentru acordarea măsurilor

reparatorii.

Împotriva

deciziei a declarat recurs primarul Municipiului Buzău întemeiat pe

dispozițiile art.304 pct.7 și pct.9 C.proc.civ., susținând că reclamanta a

renunțat expres la moștenirea rămasă de pe urma defunctului său soț, așa încât

dispozițiile art.4 alin.3 nu sunt aplicabile cauzei.

În

recurs s-a administrat proba cu înscrisuri potrivit cu dispozițiile art.305

C.proc.civ., respectiv copia, certificată pentru conformitate, a declarației de

renunțare la succesiunea defunctului V.P. dată de V.A., autentificată de

Notariatul de Stat județean Buzău.

Înalta

Curte, analizând decizia prin prisma criticilor formulate, a probatoriilor

administrate în toate etapele procesuale și a dispozițiilor legale aplicabile

cauzei, reține caracterul fondat al recursului pentru argumentele ce succed.

Eredele

care renunță la moștenire e considerat că nu a fost niciodată erede, conform

art.696 C.civ.

Dispozițiile

de drept comun au fost preluate în legea specială de reparație nr.10/2001,

privind regimul juridic al unor imobile preluate abuziv în perioada 6 martie

1945-22 decembrie 1989.

Astfel

dispozițiile art.4 alin.3 din lege fac referire doar la succesibili care, după

data de 6 martie 1945, nu au acceptat moștenirea, numai aceștia fiind repuși în

termenul de acceptare.

Prin

art.4.6 din Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr.10/2001, textul

de lege a fost explicitat în sensul că, față de împrejurarea că textul de lege

face referire numai la succesibili neacceptanți, per a contrario, rezultă că

succesibilii renunțători nu beneficiază de prevederile legii (deci se

recunoaște valabilitatea renunțării exprese a unuia dintre succesori, urmând ca

de cota care a făcut obiectul renunțării exprese să profite succesibilii acceptați

notificatori împreună cu cei neacceptați notificatori, care au fost repuși de

drept în termen).

Față de

conținutul neechivoc al dispozițiilor legale menționate se constată că instanța

de apel a aplicat greșit legea atunci când a apreciat că reclamanta beneficiază

de prevederile legii de reparație.

Recurentul,

deși invocă și dispozițiile pct.7 al art.304 C.proc.civ., nu indică care sunt

motivele contradictorii ori străine de natura pricinii, așa încât instanța nu

are a se pronunța asupra acestui motiv de modificare.

Înalta Curte, pentru argumentele ce

preced, a admis recursul în temeiul dispozițiilor art.312 alin.1, alin.2 și

alin.3 C.proc.civ. împotriva deciziei Curții de Apel Ploiești, a modificat

decizia în tot, în sensul respingerii apelului declarat de reclamantă împotriva

sentinței Tribunalului Buzău.