ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 8580/2011

Deliberând, în condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra recursului de fată, retine următoarele: La 18 iunie 2010, reclamanta B.E. a contestat în instanță Dispoziția nr. 1182/14 mai 2010 emisă de Primarul Municipiului Pitești, solicitând constatarea nulității absolute a acesteia întrucât a fost emisă cu încălcarea dispozițiilor legale. În motivarea contestației, reclamanta arătă că, autoarea sa, B.S. a solicitat, în temeiul Legii nr. 10/2001, măsuri reparatorii pentru imobilul situat în Pitești, cartier Trivale, str. L., compus din 500 mp teren, casă în suprafață de 86,16 mp și anexe gospodărești în suprafață de 11,23 mp, preluat de Statul Român prin expropriere în anul 1979 de la foștii proprietari B.S.

și B.C., fiind emisă Dispoziția 1065/22 mai 2009 prin care s-a propus acordarea de despăgubiri. Reclamanta arată că, ulterior, la data de 20 mai 2010, i-a fost comunicată Dispoziția nr. 1182/14 mai 2010, contestată în speță, prin care art. 2 din Dispoziția nr. 1065/22 mai 2009, a fost modificat și completat în sensul respingerii cererii de despăgubiri pentru terenul în suprafață de 500 mp, cu propunerea de acordare de despăgubiri numai pentru imobilul construcție (casă și anexe gospodărești), în prezent demolat, în suprafață de 97,39 mp. Susține că dispoziția contestată este nelegală întrucât dispoziția inițială nu putea fi revocată printr-o altă dispoziție avându-se în vedere și dispozițiile art. 25 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, întrucât aceasta produce nemijlocit efecte în planul dreptului de proprietate ca act juridic civil.

De asemenea arată că sunt lipsite de temei juridic și motivele din dispoziția contestată potrivit cărora terenul în cauză ar fi făcut obiectul Legii nr. 18/1991 întrucât autorilor le-a fost reconstituit dreptul de proprietate în temeiul legii menționate pentru o suprafața diminuată cu aproximativ 500 mp, exact cât reprezintă terenul revendicat conform Legii nr. 10/2001. În ceea ce privește nedovedirea dreptului de proprietate după numita B.A., arată că la momentul exproprierii, proprietari ai terenului erau autorii săi S. și C.B., fapt dovedit atât cu declarațiile din 29 noiembrie 1979 prin care aceștia au consimțit la expropriere cât și cu borderoul din 26 decembrie 1981 în care se menționează că despăgubirile pentru terenul situat în str. L. au fost încasate de autorii săi.

Prin Sentința civilă nr. 234 din 4 noiembrie 2010, Tribunalul Argeș a admis acțiunea și a constatat nulitatea absolută a dispoziției contestate, obligând pe pârâta Primăria Municipiului Pitești, prin primar la plata sumei de 500 RON, reprezentând cheltuieli de judecată, către reclamantă. Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut cele ce urmează: În urma notificării formulată, în temeiul Legii nr. 10/2001, de către autoarea reclamantei, B.S., a fost emisă Dispoziția nr. 1065/22 mai 2009, prin care s-a constatat îndreptățirea acesteia la despăgubiri în condițiile legii speciale pentru imobilele din Pitești, cartier Trivale, str. L., constând în 500 mp teren, casă de 86,16 mp și anexe gospodărești de 11,23 mp, expropriate prin Decretul nr. 165/1981.

Fără ca cineva să atace în instanță această dispoziție, la 20 mai 2010, se comunică moștenitoarei testamentare a notificatoarei, respectiv reclamanta B.E., Dispoziția nr. 1182/14 mai 2010, prin care a fost modificată și completată dispoziția inițială, în sensul respingerii cererii de acordare a despăgubirilor pentru terenul de 500 mp, cu motivarea că acesta a făcut obiectul legilor fondului funciar, iar persoana îndreptățită nu a depus acte autentice pentru teren și nici dovezi privind calitatea de moștenitor după numita B.A. Tribunalul a constatat că nu există o normă legală care să permită unității deținătoare să-și revoce propria dispoziție, desființarea acesteia fiind posibilă exclusiv pe calea contestației reglementată de art. 26 alin. (1) și (3) sau pe calea dreptului comun, în acțiunea în anulare.

Referindu-se la motivarea deciziei contestate, tribunalul a reținut că Primarul Municipiului Pitești nu a prezentat dovezi din care să rezulte că foștilor proprietari le-ar fi fost restituit terenul într-o altă procedură, potrivit Legii nr. 18/1991, că lui B.C. i-a fost restituită o suprafață de 2.150 mp în cartierul Papucești, teren arabil, în vreme ce autoarea reclamantei a figurat în registrul agricol cu 0,25 ha din care 0,05 ha curți construcții, pentru acestea din urmă nefiind emis titlu de proprietate, potrivit aceleiași legi. Tribunalul a înlăturat susținerea pârâtei potrivit căreia nu s-ar fi dovedit calitatea de moștenitor a persoanei îndreptățite de pe urma autoarei B.A., reținând că terenul a fost expropriat de către stat de la B.S.

și B.C. care au primit și despăgubiri, făcându-se aplicațiunea art. 24 din Legea nr. 10/2001, ca urmare a dovedirii calității de moștenitor a celor doi, cu certificat emis în anul 2004. Tribunalul a mai reținut că imobilul din litigiu s-a aflat în Pitești, str. L., în vreme ce Primarul Municipiului Pitești pentru a contesta această îndreptățire, face trimitere la înscrisuri din care rezultă că B.A. era proprietara imobilului situat în Pitești, str. L., compus din 900 mp teren și construcții, imobil care este menționat distinct în decretul de expropriere. Împotriva sentinței tribunalului, pârâta Primăria Municipiului Pitești, prin primar a formulat apel, criticând-o ca fiind netemeinică și nelegală sub aspectul greșitei stabiliri a situației de fapt și de drept din cauză.

Prin motivele de apel, pârâta a susținut că în cauză fiind aplicabile prevederile art. 1.5 din Cap. II al H.G. nr. 250/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicarea a Legii nr. 10/2001, acțiunea trebuia respinsă nu admisă cum greșit a procedat tribunalul. A motivat că terenul pretins a făcut obiectul legilor fondului funciar, că notificatoarea B.S. a fost străină de succesiune, prin renunțare iar moștenitoarea acesteia nu a depus acte de proprietate, respectiv de preluare a terenului în proprietatea statului. A arătat că instanța de fond nu a observat că, în momentul preluării terenului în proprietatea statului, exista o stare de coproprietate a imobilului cu B.F.A., născută B., decedată în anul 1973, că potrivit Certificatului de moștenitor nr. X, notificatoarea B.S.

și moștenitoarea B.E., sunt renunțătoare la succesiunea provenită de pe urma numitei B.A. Curtea de Apel Pitești, secția civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de familie, prin Decizia nr. 13/A din 01 februarie 2011, a confirmat sentința tribunalului prin respingerea ca nefondat a apelului pârâtei. Pentru a decide astfel, instanța de apel, în esență, a reiterat motivarea din sentința tribunalului, cu unele precizări, după cum urmează: Referindu-se la calitatea de moștenitoare a notificatoarei B.S., față de defuncta B.F.A., născută B., decedată în anul 1973, cu privire la care pârâta susține că ar fi fost proprietara imobilului în litigiu, instanța de apel a reținut că averea lăsată de către aceasta din urmă la deschiderea succesiunii era reprezentată de terenul situat în str. P. (devenit ulterior L.), alături de o casă cu 2 camere din cărămidă.

Moștenitorul acesteia, legatar potrivit testamentului autentificat în anul 1973 a cotei de 1/1, a fost expropriat în anul 1981, fiind despăgubit pentru terenul de 900 mp, situat în cartierul Trivale, str. L. și construcția de 57,43 mp, până la acel moment aflându-se înscris în rolul agricol cu imobil. Totodată, s-a reținut că în evidențele administrației publice locale, respectiv în rolul agricol al unității administrativ-teritoriale notificate, cu proprietate distinctă pentru care s-au plătit impozite, s-a aflat înscrisă familia C. și E.B., având ca moștenitoare pe B.S. care, la rândul său, a lăsat-o moștenitoare pe B.E., exproprierea făcându-se pe numele B.C. și S. pentru terenul de 500 mp din str. L., cu construcția de 97,39 mp pentru care s-a și luat declarație, de către Consiliul Popular al Municipiului Pitești, celor doi proprietari.

În registrul de transcripțiuni și inscripțiuni al Notariatului de Stat Județean Argeș, în anul 1962 se afla înscrisă proprietatea B.C. și S. din Pitești, str. L., nemijlocit învecinată, pe latura de vest, cu proprietatea B.A., proprietate figurată în fișa imobilului întocmită de I.J.G.C.L. Argeș - Atelierul de proiectare în anul 1980. Instanța de apel a constatat că din niciun act al dosarului nu rezultă că proprietatea B. ar fi fost, cel puțin la momentul exproprierii, aparținătoare la patrimoniul numitei B.A., pentru a se cere notificatoarei să dovedească modalitatea în care ar fi moștenit-o pe aceasta. Dimpotrivă, inclusiv în decretul de expropriere, cele două proprietăți sunt menționate distinct la pozițiile 8 și 9 având compoziții diferite în ce privește suprafețele de teren și suprafețele construcțiilor.

În ceea ce privește susținerea pârâtei legată de redenumirea, respectiv renumerotarea adresei proprietății B.A., din str. T., în str. L. în prezent, instanța de apel a reținut că aceasta este doar o simplă afirmație, pârâta nedovedind în vreun fel identitatea de adresă. Totodată, instanța de apel a reținut că invocarea dispozițiilor art. 13 din Legea nr. 18/1991 sunt lipsite de aplicabilitate, câtă vreme, judecata se poartă potrivit cerințelor speciale ale Legii nr. 10/2001, notificarea fiind formulată de către moștenitoarea necontestată a foștilor proprietari de la care a operat exproprierea, iar nu a altei persoane la a cărei moștenire s-ar fi renunțat.

Legat de susținerea pârâtei în sensul că emiterea dispoziției contestate s-a datorat faptului că Agenția Națională de Restituire a Proprietății ar fi solicitat reevaluarea probatoriului, instanța de apel a reținut că această împrejurare nu justifică schimbarea soluției inițial dată prin Dispoziția nr. 1065, că pe această cale nu se urmărește altceva decât tergiversarea soluționării notificării adresată de către persoana îndreptățită. Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta Primăria Municipiului Pitești, prin primar invocând dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. În esență, recurenta pârâtă susține că situația reală de fapt din speță ar fi impus respingerea acțiunii, făcându-se aplicațiunea prevederilor pct. 1.5 din Cap. II al H.G.

nr. 250/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicarea unitară a Legii nr. 10/2001. În motivarea recursului, copie fidelă a apelului, recurenta pârâtă susține că atât tribunalul cât și instanța de apel nu au observat că la momentul exproprierii exista o stare de coproprietate a imobilului cu B.F.A., născută B., decedată în anul 1973, exproprierea facându-se de la moștenitorii acesteia în 1981. Recurenta pârâtă susține că, în acest context, nu a fost depus certificatul de moștenitor de pe urma defunctei B.A., iar contestatoarea nu a făcut dovada calității de moștenitoare și, implicit de persoană îndreptățită de pe urma numitei B.S. Mai susține că, potrivit Certificatului de moștenitor nr. X, notificatoarea B.S.

și contestatoarea B.E. au renunțat la succesiunea provenind de la B.A., proprietara de drept a imobilului situat în str. L., devenit după redenumire și renumerotare str. L. și că singura care a acceptant moștenirea după B.A. a fost B.M., de la care s-a făcut exproprierea. De altfel, arată că, potrivit art. 13 din Legea nr. 18/1991, renunțătorul nu poate face o nouă cerere de acceptare în condițiile legii speciale, pentru proprietatea aceluiași autor. Recurenta pârâtă susține că revenirea asupra art. 2 din dispoziția contestată a fost cerută de către Agenția Națională pentru Restituirea Proprietăților, în vederea aplicării pct. 1.5 din H.G.nr. 250/2007.

Mai susține că instanțele de fond nu s-au preocupat de cercetarea stării de fapt a proprietății în cauză, mărginindu-se doar la constatarea lipsei capacității organului emitent de a reveni la dispoziția inițială, cu toate că aceasta nu a produs efecte juridice, întrucât ar fi fost restituită, comunicată și apoi recomunicată. Înalta Curte, analizând decizia atacată prin prisma criticilor formulate, constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente: Deși recurenta invocă motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., potrivit căruia se poate cere modificarea sau casarea unei hotărâri când instanța, interpretând greșit actul juridic dedus judecății, a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia, din dezvoltarea motivelor de recurs se constată că recurenta pârâtă nu invocă nicio critică care să se circumscrie acestui motiv.

Totodată, din verificarea lucrărilor dosarului se constată că reclamanta a învestit instanțele de fond cu judecata unei contestații împotriva dispoziției emisă de Primarul Municipiului Pitești, formulată în temeiul art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, cadru procesual în limita căruia s-a desfășurat judecata. Așa fiind, cum instanțele de fond s-au pronunțat cu privire la actul juridic pe care reclamanta l-a dedus judecății, fără a-i schimba natura ori înțelesul, critica privind interpretarea greșită a acestuia se dovedește a fi străină lucrărilor dosarului. Cât privește motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte îl găsește nefondat în condițiile în care din analiza deciziei recurate nu rezultă că instanța de apel ar fi încălcat vreun text de lege aplicabil speței sau că a aplicat greșit dispoziții legale, interpretându-le prea extins sau prea restrâns ori cu totul eronat.

Recursul, nefiind o cale de atac devolutivă, pentru a conduce la casarea sau modificarea hotărârii, nu se poate limita la o simplă indicare formală a textelor, condiția legală a dezvoltării motivelor de recurs implicând determinarea greșelilor anume imputate, o minimă argumentare a criticii în fapt și în drept, precum și indicarea probelor pe care se întemeiază. Recurenta pârâtă circumscrie, practic, motivului prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., critici de netemeinicie și nu de nelegalitate, urmărind, prin criticile subsumate acestui motiv, o reapreciere a probelor administrate care să conducă la stabilirea unei alte situații de fapt decât cea reținută în dosar. Numai că în recurs este inadmisibilă o reapreciere a probelor și, față de situația de fapt reținută (care nu mai poate fi schimbată în recurs), nu rezultă nici lipsa temeiului legal, nici vreo încălcare a legii sau o aplicare greșită a acesteia.

Situația de fapt a fost corect stabilită de către instanțele de fond și de apel, din probatoriile administrate în cauză nerezultând că proprietatea B. ar fi fost, cel puțin la momentul exproprierii, aparținătoare la patrimoniul numitei B.A.. Dimpotrivă, în anexa la Decretul de expropriere nr. 165/1981 la poziția 8 figurează ca proprietari ai terenului de 500 mp din str. L., casă de 86,16 mp și anexe gospădărești de 11,23 mp autorii notificatoarei, C. și S.B., în timp ce B.A. figurează la poziția 9 cu imobilul situat în Pitești, str. L. compus din teren de 900 mp și construcții în suprafață de 57,43 mp. Susținerea recurentei pârâte în sensul că, potrivit Certificatului de moștenitor nr. X, notificatoarea B.S.

și contestatoarea B.E. au renunțat la succesiunea provenind de la B.A., este reală, însă, potrivit aceluiași certificat de moștenitor, averea lăsată de defunctă la deschiderea succesiunii era reprezentată de terenul situat în cartier Trivale, str. P. (actual L.) și nu de terenul în litigiu de 500 mp, situat în str. L., astfel că nu se poate susține că cele două ar fi renunțat la moștenirea terenului în litigiu. Invocarea de către recurenta pârâtă a identității de adresă dintre cele două imobile ca efect al redenumirii și renumerotării străzii este nerelevantă în cauză, fiind vorba de simple afirmații nedovedite în nici un fel. Ca atare, susținerea recurentei pârâte în sensul că notificatoarea nu a făcut dovada calității de moștenitoare după B.A.

este nefondată. Cât privește invocarea dispozițiilor art. 13 din Legea nr. 18/1991, se constată că instanța de apel a reținut în mod corect că nu au aplicabilitate în speță câtă vreme judecata se poartă potrivit cerințelor Legii nr. 10/2001, notificatoarea fiind moștenitoarea foștilor proprietari ai imobilului și nu a altei persoane la a cărei moștenire ar fi renunțat. Fată de cele reținute mai sus, criticile formulate de recurenta pârâtă sunt nefondate, decizia instanței de apel de confirmare a sentinței tribunalului fiind legală și temeinică. În consecință, recursul urmează să fie respins în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta Primăria Municipiului Pitești, prin primar împotriva Deciziei nr. 13/A din 01 februarie 2011 a Curții de Apel Pitești, secția civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 decembrie 2011.