ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 181/2011

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin sentința nr. 270 din 14 decembrie 2009, pronunțată de Tribunalul Argeș, secția civilă, a fost admisă contestația formulată de reclamant și s-a dispus anularea Dispoziției nr. 1629/2009, în parte, constatându-se că petentul este îndreptățit la acordarea de despăgubiri, stabilite în condițiile legii speciale, pentru suprafața de 969 mp, teren situat în Pitești, județul Argeș, cu menținerea în rest a dispoziției și cu acordarea de cheltuieli de judecată. Pentru a se pronunța astfel instanța de fond a reținut următoarele: Prin actul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2193 din 31 octombrie 1964, reclamantul a dobândit dreptul de proprietate asupra 1269 mp cu vecinătățile: la răsărit - terenul MFA, la Apus - proprietatea P.G., la miazăzi - strada P. și la miazănoapte - proprietatea P.G.

si G.A.C., și a unei case construită din bârne, compusă din 2 camere și antreu. La baza contractului a stat certificatul nr. 33460 din 26 octombrie 1964, care atestă suprafața totală a terenului înstrăinat de 1269 mp. Prin Decretul de expropriere nr. 465/1970 întreg imobilul proprietate reclamantul a fost expropriat în vederea sistematizării zonei P., 300 mp fiind atribuită în natură prin decizia nr. 138/1971 a Consiliului Popular al Municipiului Pitești. La apariția Legii nr. 10/2001, reclamantul formulează notificare pe care o adresează Primarului Municipiului Pitești care prin Dispoziția nr. 21/2006 admite cererea de acordare despăgubiri atât pentru diferența de 969 mp cât și pentru construcția demolată, în suprafață construibilă de 72,90.

Dispoziția, atașată dosarului întocmit pentru despăgubiri în favoarea reclamantului, a fost înaintată A.N.R.P. care, deși nu a exprimat-o în mod expres, propune modificarea dispoziției în sensul reducerii suprafeței de teren de la 969 mp la 437 mp. Drept urmare, se emite dispoziția contestată prin prezenta, fără să se motiveze reducerea de suprafață, făcându-se doar trimitere la un referat al comisiei A.N.R.P. În cuprinsul acesteia, A.N.R.P. justifică „recomandarea” prin împrejurarea că în actele anexe decretului de expropriere reclamantul figurează numai cu 737 mp. La momentul emiterii primei dispoziții, autorități competente au efectuat documentația în teren, astfel că se întocmește planul de situație (f. 3 - 7) din care rezultă, coroborat cu schița de la fila 31, că întreaga suprafață de 1269 mp a fost ocupată de construcții de blocuri de locuințe și spații aferente (alei, grădinițe ale blocurilor etc.).

Potrivit adresei nr. 15499 din 9 ianuarie 1971, rolul fiscal al reclamantului a fost anulat, întrucât întreg terenul proprietatea sa (înscris conform actului de vânzare-cumpărare) a fost expropriat prin Decretul nr. 465/1971. Această situație de fapt este confirmată și de terțe persoane care, prin declarații pe proprie răspundere, autentice, extrajudiciare, arată că reclamantul a fost lipsit de întreaga suprafață de teren cumpărată de la unchiul unora din martori, pe acest amplasament construindu-se blocurile din P. Prin urmare, reducerea suprafeței de la 969 mp la 437 mp; ultimii rezultați din diferența a 737 mp, cu cât a figurat petentul n acte oficiale ca expropriat, și 300 mp atribuiți în F.S.

fără număr, este neîntemeiată, iar pe lângă aceasta și nelegală deoarece: - dispoziția nr. 21/2006 a devenit definitivă, nefiind contestată sau anulată pe cale judecătorească; - A.N.R.P. nu are competența de a impune modificarea dispoziției emise, cu atât mai puțin a „pune în gardă” autoritățile locale prin trimiterea la infracțiunile ce s-ar putea săvârși când se emit dispoziții în lipsa documentelor justificative, ci doar a refuza p lata despăgubirilor pentru motive expres și limitativ prevăzute de lege. Procedând astfel, A.N.R.P. nu apare ca un organism creat în scopul alinierii la Uniunea Europeană și al recuperării cu celeritate de către persoanele îndreptățite a proprietăților lor, ci un obstacol sau, cel puțin, o cauză de întârziere în realizarea drepturilor cetățeanului, vătămat astfel în conținutul patrimoniului său reprezentat de drepturi.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel Primarul Municipiului Pitești iar prin decizia civilă nr. 32 din 11 martie 2010 a Curții de Apel Pitești s-a respins ca nefondat apelul pârâtului reținându-se următoarele considerente: Prin actul de vânzare - cumpărare autentificat sub nr. 2193 din 31 octombrie 1964 reclamantul a dobândit dreptul de proprietate asupra terenului de 1269 mp și a unei case compusă din 2 camere și antreu, iar prin Decretul de expropriere nr. 465/170 întreg imobilul a fost expropriat în vederea sistematizării zonei P., fiind atribuiți în natură 300 mp, prin decizia nr. 138/1961 a Consiliului popular al municipiului Pitești. În urma notificării formulate de petent în baza Legii nr. 10/2001 s-a emis Dispoziția nr. 21/2006 prin care a fost admisă cererea de acordare de despăgubiri, atât pentru diferența de 969 mp cât și pentru construcția demolată în suprafață construibilă de 72,90 mp.

Această dispoziție a fost înaintată A.N.R.P. care indirect a propus modificarea acesteia, în sensul reducerii suprafeței de teren de 969 mp, la 437 mp cu toate că aceasta nu avea competență în sensul arătat, neavând posibilitatea să impună entităților investite cu soluționarea notificărilor să-și modifice sau să-și anuleze propriile decizii, care se înaintează către A.N.R.P., numai după rămânerea lor definitivă, adică numai după expirarea termenului în care aceste dispoziții puteau fi contestate. S-a mai reținut faptul că prima dispoziție respectiv nr. 21/2006 nu a fost anulată de către instanță întrucât aceasta își produce efectele, entitatea învestită cu aplicarea Legii nr. 10/2001 neavând posibilitatea legală de a-și anula propriul act, încât dispoziția emisă ulterior primei, respectiv Dispoziția nr. 1629/2009 este nelegală, motiv pentru care în mod corect, a fost anulată de instanța de fond.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul Primarul Municipiului Pitești solicitând desființarea hotărârii instanței de apel și pe cale de consecință respingerea acțiunii reclamantului. Recurentul a făcut o descriere a evoluției litigiului, arătând că instanța de fond a reținut în mod greșit că prin Decretul de expropriere nr. 465/1970 a fost preluată în proprietatea statului întreaga suprafață fostă proprietate a autorului reclamantului, adică 1269 mp și că dispoziția nr. 1629/2009 a fost dată cu respectarea datelor conținute în înscrisurile anexate la notificare. În ședința publică de azi s-a ridicat de către intimat excepția nulității recursului, întrucât sunt redate ca motive de recurs motivele de apel.

Față de excepția nulității recursului invocată de intimat, instanța reține că excepția este incidentă în cauză, urmând a se admite. Astfel recursul este nul în considerarea următoarelor argumente: Potrivit art. 302 1 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, iar potrivit art. 306 alin. (3) C. proc. civ., indicarea greșită a motivelor de recurs nu atrage nulitatea recursului dacă dezvoltarea acestora face posibilă încadrarea lor într-unul din motivele și cazurile de nelegalitate prevăzute expres și limitativ de art. 304 C. proc. civ., sancțiunea care intervine este nulitatea recursului.

În cauză, nu numai că recurentul nu s-a conformat exigențelor art. 302 1 alin. (1) lit. c) C. proc. civ. neindicând motivele de nelegalitate din art. 304 C. proc. civ., pe care și-ar întemeia recursul dar nu a formulat nici critici la adresa hotărârii instanței de apel, care să poată fi încadrate din oficiu în vreunul din cazurile de casare sau modificare prevăzute de art. 304 C. proc. civ. Astfel în cuprinsul cererii de recurs deduse judecății nu se regăsesc critici propriu zise la adresa deciziei din apel, care face obiectul recursului, ceea ce ar fi presupus indicarea punctuală de către recurent a motivelor de nelegalitate prin raportare la soluția pronunțată în apel și la argumentele folosite de instanță în fundamentarea acesteia.

Modalitatea de motivare a recursului adoptată de recurent, constă practic în redarea istoricului cauzei, fără a se arăta în concret în ce constă greșeala instanței de apel. Când în cuprinsul cererii de recurs nu se regăsesc critici propriu zise la adresa deciziei, care face obiectul recursului, ceea ce presupune indicarea punctuală a motivelor de nelegalitate prin raportare la soluția pronunțată și la argumentele folosite de instanță în fundamentarea acesteia, iar succesiunea de fapte și afirmații din cuprinsul cererii de recurs nefiind structurată din punct de vedere juridic în așa fel încât să se poată reține, măcar din oficiu, vreo critică susceptibilă de a fi încadrată în cazurile de modificare ori de casare prevăzute de art. 304 C. proc.

civ., în limita cărora se poate exercita controlul judiciar în recurs, sancțiunea care intervine și se impune este nulitatea recursului. Astfel, având în vedere că recursul nu poate fi analizat în afara cadrului restrictiv al art. 304 C. proc. civ., iar criticile formulate de recurent nu se circumscriu acestui cadru legal, Înalta Curte urmează a constata nulitatea recursului în temeiul art. 302 1 lit. c) C. proc. civ. coroborat cu art. 306 alin. (3) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite excepția nulității recursului pentru nemotivare invocată de intimatul - reclamant B.I. și în consecință Constată nul recursul declarat de pârâtul Primarul Municipiului Pitești împotriva deciziei nr. 32 A din 11 martie 2010 a Curții de Apel Pitești, secția civilă pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de familie. Obligă recurentul-pârât să plătească intimatului-reclamant B.I. suma de 1000 lei cheltuieli de judecată în recurs. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 ianuarie 2011.