ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 181/2011

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin sentința nr. 270 din 14

decembrie 2009, pronunțată de Tribunalul Argeș, secția civilă, a fost admisă

contestația formulată de reclamant și s-a dispus anularea Dispoziției nr.

1629/2009, în parte, constatându-se că petentul este îndreptățit la acordarea

de despăgubiri, stabilite în condițiile legii speciale, pentru suprafața de 969

mp, teren situat în Pitești, județul Argeș, cu menținerea în rest a dispoziției

și cu acordarea de cheltuieli de judecată.

Pentru a se pronunța astfel instanța

de fond a reținut următoarele:

Prin actul de vânzare-cumpărare

autentificat sub nr. 2193 din 31 octombrie 1964, reclamantul a dobândit dreptul

de proprietate asupra 1269 mp cu vecinătățile: la răsărit - terenul MFA, la Apus - proprietatea P.G., la miazăzi - strada P. și la miazănoapte - proprietatea P.G. si G.A.C.,

și a unei case construită din bârne, compusă din 2 camere și antreu.

La baza contractului a stat

certificatul nr. 33460 din 26 octombrie 1964, care atestă suprafața totală a

terenului înstrăinat de 1269 mp.

Prin Decretul de expropriere nr.

465/1970 întreg imobilul proprietate reclamantul a fost expropriat în vederea

sistematizării zonei P., 300 mp fiind atribuită în natură prin decizia nr.

138/1971 a Consiliului Popular al Municipiului Pitești.

La apariția Legii nr. 10/2001,

reclamantul formulează notificare pe care o adresează Primarului Municipiului

Pitești care prin Dispoziția nr. 21/2006 admite cererea de acordare despăgubiri

atât pentru diferența de 969 mp cât și pentru construcția demolată, în

suprafață construibilă de 72,90.

Dispoziția, atașată dosarului

întocmit pentru despăgubiri în favoarea reclamantului, a fost înaintată A.N.R.P.

care, deși nu a exprimat-o în mod expres, propune modificarea dispoziției în

sensul reducerii suprafeței de teren de la 969 mp la 437 mp.

Drept urmare, se emite dispoziția

contestată prin prezenta, fără să se motiveze reducerea de suprafață,

făcându-se doar trimitere la un referat al comisiei A.N.R.P.

În cuprinsul acesteia, A.N.R.P.

justifică „recomandarea” prin împrejurarea că în actele anexe decretului de

expropriere reclamantul figurează numai cu 737 mp.

La momentul emiterii primei

dispoziții, autorități competente au efectuat documentația în teren, astfel că

se întocmește planul de situație (f. 3 - 7) din care rezultă, coroborat cu

schița de la fila 31, că întreaga suprafață de 1269 mp a fost ocupată de

construcții de blocuri de locuințe și spații aferente (alei, grădinițe ale

blocurilor etc.).

Potrivit adresei nr. 15499 din 9

ianuarie 1971, rolul fiscal al reclamantului a fost anulat, întrucât întreg

terenul proprietatea sa (înscris conform actului de vânzare-cumpărare) a fost

expropriat prin Decretul nr. 465/1971.

Această situație de fapt este

confirmată și de terțe persoane care, prin declarații pe proprie răspundere,

autentice, extrajudiciare, arată că reclamantul a fost lipsit de întreaga

suprafață de teren cumpărată de la unchiul unora din martori, pe acest

amplasament construindu-se blocurile din P.

Prin urmare, reducerea suprafeței de

la 969 mp la 437 mp; ultimii rezultați din diferența a 737 mp, cu cât a figurat

petentul n acte oficiale ca expropriat, și 300 mp atribuiți în F.S. fără număr,

este neîntemeiată, iar pe lângă aceasta și nelegală deoarece:

- dispoziția nr. 21/2006 a devenit

definitivă, nefiind contestată sau anulată pe cale judecătorească;

- A.N.R.P. nu are competența de a

impune modificarea dispoziției emise, cu atât mai puțin a „pune în gardă”

autoritățile locale prin trimiterea la infracțiunile ce s-ar putea săvârși când

se emit dispoziții în lipsa documentelor justificative, ci doar a refuza p lata

despăgubirilor pentru motive expres și limitativ prevăzute de lege.

Procedând astfel, A.N.R.P. nu apare

ca un organism creat în scopul alinierii la Uniunea Europeană și al recuperării cu celeritate de către persoanele îndreptățite a

proprietăților lor, ci un obstacol sau, cel puțin, o cauză de întârziere în

realizarea drepturilor cetățeanului, vătămat astfel în conținutul patrimoniului

său reprezentat de drepturi.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat apel Primarul Municipiului Pitești iar prin decizia civilă nr. 32 din 11

martie 2010 a Curții de Apel Pitești s-a respins ca nefondat apelul pârâtului

reținându-se următoarele considerente:

Prin actul de vânzare - cumpărare

autentificat sub nr. 2193 din 31 octombrie 1964 reclamantul a dobândit dreptul

de proprietate asupra terenului de 1269 mp și a unei case compusă din 2 camere

și antreu, iar prin Decretul de expropriere nr. 465/170 întreg imobilul a fost

expropriat în vederea sistematizării zonei P., fiind atribuiți în natură 300 mp,

prin decizia nr. 138/1961 a Consiliului popular al municipiului Pitești.

În urma notificării formulate de

petent în baza Legii nr. 10/2001 s-a emis Dispoziția nr. 21/2006 prin care a

fost admisă cererea de acordare de despăgubiri, atât pentru diferența de 969 mp

cât și pentru construcția demolată în suprafață construibilă de 72,90 mp.

Această dispoziție a fost înaintată A.N.R.P.

care indirect a propus modificarea acesteia, în sensul reducerii suprafeței de

teren de 969 mp, la 437 mp cu toate că aceasta nu avea competență în sensul

arătat, neavând posibilitatea să impună entităților investite cu soluționarea

notificărilor să-și modifice sau să-și anuleze propriile decizii, care se

înaintează către A.N.R.P., numai după rămânerea lor definitivă, adică numai

după expirarea termenului în care aceste dispoziții puteau fi contestate.

S-a mai reținut faptul că prima

dispoziție respectiv nr. 21/2006 nu a fost anulată de către instanță întrucât

aceasta își produce efectele, entitatea învestită cu aplicarea Legii nr.

10/2001 neavând posibilitatea legală de a-și anula propriul act, încât

dispoziția emisă ulterior primei, respectiv Dispoziția nr. 1629/2009 este

nelegală, motiv pentru care în mod corect, a fost anulată de instanța de fond.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat recurs pârâtul Primarul Municipiului Pitești solicitând desființarea

hotărârii instanței de apel și pe cale de consecință respingerea acțiunii

reclamantului.

Recurentul a făcut o descriere a

evoluției litigiului, arătând că instanța de fond a reținut în mod greșit că

prin Decretul de expropriere nr. 465/1970 a fost preluată în proprietatea

statului întreaga suprafață fostă proprietate a autorului reclamantului, adică

1269 mp și că dispoziția nr. 1629/2009 a fost dată cu respectarea datelor

conținute în înscrisurile anexate la notificare.

În ședința publică de azi s-a

ridicat de către intimat excepția nulității recursului, întrucât sunt redate ca

motive de recurs motivele de apel.

Față de excepția nulității

recursului invocată de intimat, instanța reține că excepția este incidentă în

cauză, urmând a se admite.

Astfel recursul este nul în

considerarea următoarelor argumente:

Potrivit art. 302

1

alin. (1)

lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității,

motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, iar

potrivit art. 306 alin. (3) C. proc. civ., indicarea greșită a motivelor de

recurs nu atrage nulitatea recursului dacă dezvoltarea acestora face posibilă

încadrarea lor într-unul din motivele și cazurile de nelegalitate prevăzute

expres și limitativ de art. 304 C. proc. civ., sancțiunea care intervine este

nulitatea recursului.

În cauză, nu numai că recurentul nu

s-a conformat exigențelor art. 302

1

alin. (1) lit. c) C. proc. civ.

neindicând motivele de nelegalitate din art. 304 C. proc. civ., pe care și-ar

întemeia recursul dar nu a formulat nici critici la adresa hotărârii instanței

de apel, care să poată fi încadrate din oficiu în vreunul din cazurile de

casare sau modificare prevăzute de art. 304 C. proc. civ.

Astfel în cuprinsul cererii de

recurs deduse judecății nu se regăsesc critici propriu zise la adresa deciziei

din apel, care face obiectul recursului, ceea ce ar fi presupus indicarea

punctuală de către recurent a motivelor de nelegalitate prin raportare la

soluția pronunțată în apel și la argumentele folosite de instanță în

fundamentarea acesteia.

Modalitatea de motivare a recursului

adoptată de recurent, constă practic în redarea istoricului cauzei, fără a se

arăta în concret în ce constă greșeala instanței de apel.

Când în cuprinsul cererii de recurs

nu se regăsesc critici propriu zise la adresa deciziei, care face obiectul

recursului, ceea ce presupune indicarea punctuală a motivelor de nelegalitate

prin raportare la soluția pronunțată și la argumentele folosite de instanță în

fundamentarea acesteia, iar succesiunea de fapte și afirmații din cuprinsul

cererii de recurs nefiind structurată din punct de vedere juridic în așa fel

încât să se poată reține, măcar din oficiu, vreo critică susceptibilă de a fi

încadrată în cazurile de modificare ori de casare prevăzute de art. 304 C.

proc. civ., în limita cărora se poate exercita controlul judiciar în recurs, sancțiunea

care intervine și se impune este nulitatea recursului.

Astfel, având în vedere că recursul

nu poate fi analizat în afara cadrului restrictiv al art. 304 C. proc. civ.,

iar criticile formulate de recurent nu se circumscriu acestui cadru legal, Înalta

Curte urmează a constata nulitatea recursului în temeiul art. 302

1

lit. c) C. proc. civ. coroborat cu art. 306 alin. (3) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția nulității recursului pentru

nemotivare invocată de intimatul - reclamant B.I. și în consecință

Constată nul recursul declarat de

pârâtul Primarul Municipiului Pitești împotriva deciziei nr. 32 A din 11 martie 2010 a Curții de Apel Pitești, secția civilă pentru cauze privind conflicte de

muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de familie.

Obligă recurentul-pârât să plătească

intimatului-reclamant B.I. suma de 1000 lei cheltuieli de judecată în recurs.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 ianuarie 2011.