ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3125/2011

Asupra recursului

civil de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul

Tribunalului Argeș, la data de 26 martie 2009, reclamanții D.I., D.L., D.S., D.C.,

D.R., R.M., J.I. și C.A. au chemat în judecată pe pârâții Municipiul Pitești prin

Primar și Primarul Municipiului Pitești contestând legalitatea dispoziției din 23

februarie 209 emisă de pârâtul Primarul Municipiului Pitești.

Reclamanții au

solicitat admiterea contestației și obligarea pârâților la emiterea unei dispoziții

cuprinzând propunerea de acordare a măsurilor reparatorii sub forma despăgubirilor

bănești, pentru terenul în suprafață de 1.494 m.p. situat în Pitești, str. N.B.

și construcțiile edificate pe acesta, respectiv cea cu destinație de casă de locuit

în suprafață de 312,12 m.p., magazia din ziduri și cărămidă, în suprafață de 43,89

m.p., naționalizate din patrimoniul autorului D.I.

Prin sentința

civilă nr. 49 din 3 martie 2010, Tribunalul Argeș a admis contestația, a anulat

în parte dispoziția sus menționată, a constatat că reclamanții sunt îndreptățiți

la recunoașterea dreptului de proprietate pentru suprafața de 1.494 m.p. teren și

pentru construcția reprezentând magazie, în suprafața de 43,89 m.p., situată pe

același teren, prin acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale.

Tribunalul a menținut

dispoziția atacată cu privire la construcția în suprafață de 312,12 m.p.

Pentru a pronunța

această sentință, instanța de fond a reținut că imobilul a aparținut autorului reclamanților

D.I., fiind naționalizat în întregime ca efect al Decretului nr. 92/1950 și trecut

în proprietatea statului, conform H.C.M. nr. 1672 din 17 noiembrie 1959, fără a

se acorda despăgubiri proprietarului deposedat, astfel cum rezultă din adresa din

4 octombrie 2001 a ADP Pitești, iar ulterior la 28 septembrie 1989 a fost demolat.

Conform expertizei

administrată în cauză, imobilele au fost identificate la nr. poștal a, instanța

reținând că acestea face parte din suprafața de 8.000 m.p., conform actului dotai

nr. X/1941, nefăcând obiectul sentinței civile nr. 3223 din 1 iunie 2007, diferența

de teren nereconstituit fiind solicitată în această cauză.

La 1 ianuarie

1990 cât și la data notificării, tribunalul a reținut că imobilul se afla în proprietatea

statului, iar terenul în suprafață de 1.494 m.p. nu a făcut obiectul litigiului

soluționat prin sentința civilă nr. 3223/2007 a Judecătoriei Pitești.

Instanța a constatat

că reclamanții au îndrituirea de a solicita recunoașterea dreptului de proprietate,

dovedind că sunt persoane îndreptățite în sensul art. 3 din Legea nr. 10/2001, care

și-au dovedit legitimarea procesuală de pe urma autorului D.I., cu certificatele

de calitate de moștenitor din 5 martie 2001, din 29 mai 1997 și din 26 mai 2000

și față de împrejurarea că terenul este ocupat și nu poate fi retrocedat în natură,

au fost aplicate dispozițiile art. ll alin. (8) din actul normativ menționat.

Împotriva sentinței

tribunalului au declarat apel pârâții Primarul Municipiului Pitești și Municipiul

Pitești, susținând că în mod greșit s-au acordat despăgubiri pentru terenul în suprafață

de 1.494 m.p., întrucât au mai fost acordate despăgubiri pentru aceeași suprafață

și în condițiile Legii nr. 247/2005.

Apelanții-pârâți

au mai criticat hotărârea tribunalului, deoarece a pus în discuție calitatea reclamanților

de persoane îndreptățite, deși dispoziția contestată le-a recunoscut această calitate,

motivarea respingerii notificării făcând referire, doar la împrejurarea că pentru

terenul ce formează obiectul litigiului de față, au mai fost acordate despăgubiri.

Au fost invocate

critici referitoare la faptul că expertiza dispusă și administrată în cauză trebuia

să verifice și să evalueze construcția demolată, nu și terenul.

Prin decizia civilă

nr. 72/A din 20 mai 2010, Curtea de Apel Pitești a respins apelul declarat de pârâți,

păstrând soluția și motivarea instanței de fond.

Astfel, instanța

de control judiciar a confirmat că un obiectiv distinct al expertizei administrată

a fost verificarea terenului solicitat prin notificare, anume dacă acesta se identifică

cu cel ce a format obiectul litigiului finalizat prin sentința civilă nr. 3223/2007

a Judecătoriei Pitești.

Curtea de Apel

a înlăturat această critică, reținând că, referitor la terenul în suprafață de 1.494

m.p., acesta nu a făcut obiectul vreunei reconstituiri în baza legilor funciare

și nu face parte din suprafață de 51,75 ha, reconstituită conform sentinței civile

sus menționate.

În ceea ce privește

critica privind obiectivele la care trebuia să răspundă expertul, respectiv evaluarea

construcției și nu a terenului, instanța de apel a arătat că pârâții nu au formulat

obiecțiuni la raportul de expertiză, care a elucidat acest obiectiv, astfel că,

în lipsă acestora, în raport de prevederile art. 212 alin. (2) C. proc. civ., ele

nu mai pot fi formulate, concluziile raportului de expertiză fiind însușite de apelanți,

de vreme ce nu au fost contestate.

Împotriva deciziei

nr. 72/A din 20 mai 2010 a Curții de Apel Pitești, secția civilă, pentru cauze privind

conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de familie,

au declarat recurs pârâții Municipiul Pitești și Primarul Municipiului Pitești,

fără a motiva în drept calea extraordinară de atac.

În recurs, pârâți

realizează o succintă prezentare a situației de fapt, cu referire la obiectul contestației,

la soluția cuprinsă în dispoziția din 23 februarie 2009 emisă de Primăria Municipiului

Pitești prin Primar, la conținutul notificării formulată în temeiul Legii nr. 10/2011,

fiind doar enunțate și reiterate generic, fără a fi dezvoltate, criticile din apel

referitoare la acordarea de despăgubiri pentru terenul în suprafață de 1.494 m.p.;

la calitatea reclamanților de persoane îndreptățite, ce nu trebuia analizată de

instanțe; la expertiza efectuată în cauză, care nu a verificat situația construcțiilor

demolate, întrucât terenul nu a format obiectul de reglementare al Legii nr. 10/2001.

Din modul în care

sunt redate aceste „critici", neîncadrate în motivele de nelegalitate prevăzute

de art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ., este de observat că, acestea nu se pot constitui

într-o motivare, în accepțiunea dispozițiilor art. 306 alin. (3) teza finală C.

proc. civ., deoarece, pe de o parte aceste motive nu sunt dezvoltate și nu au un

conținut care să permită instanței a le califica în drept, iar pe de altă parte,

nu sunt indicate dispozițiile legale care au fost încălcate de instanță.

Potrivit textului

procedural mai sus evocat, a motiva recursul presupune indicarea motivelor expuse

prin raportare la criticile de nelegalitate cuprinse în cele 9 pct. ale art. 304

C. proc. civ., iar pe de altă parte, este de observat că, numai indicarea greșită

a motivelor de recurs obligă instanța la o încadrarea corectă a acestora, în condițiile

art. 306 alin. (3) C. proc. civ.

Or, în ipoteza

în care recurenții nu au indicat care sunt aceste motive, în sensul formulării unor

critici pertinente privind modul de judecată al instanței, în funcție de motivele

invocate, nu se poate reține în sarcina instanței obligația de a realiza o încadrare

a criticilor, dacă acestea nu îmbracă, prin conținutul expunerii, o formă care să

permită instanței a le califica din punct de vedere al temeiului de drept.

Afirmațiile cu

caracter generic privind faptul că instanța „nu a dat o interpretare corectă actelor,

raportându-se la cererea de chemare în judecată și la notificarea formulată de reclamanți",

ca și aceea potrivit căreia „hotărârea instanței este nelegală sub aspectul verificării

și interpretării actelor depuse de ambele părți în vederea susținerii legalității

dispoziției contestate" sunt aspecte ce țin de netemeinicia hotărârii, critica

vizând o eventuală omisiune a instanței de a analiza o probă hotărâtoare pentru

dezlegarea pricinii, reglementată de pct. 10 al art. 304 C. proc. civ., fiind abrogată,

astfel că nu mai poate forma obiect al examinării în recurs.

Așa fiind, cum

criticile pârâților nu pot fi încadrate în motivele de nelegalitate, expres și limitativ

prevăzute de art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ., Înalta Curte va constata nul recursul

declarat de pârâți, conform art. 306 alin. (3) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul

declarat de pârâții Municipiul Pitești prin Primar și Primarul Municipiului Pitești

împotriva deciziei nr. 72/A din 20 mai 2010 a Curții de Apel Pitești, secția civilă,

pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu

minori și de familie.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 1 aprilie 2011.