ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3589/2011

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin dispoziția nr. 3131 din 24 septembrie 2007 emisă de Primarul mun. Suceava, s-a dispus respingerea notificării nr. 7 din 15 februarie 2001 formulată de B.V. privind restituirea în natură sau acordarea de măsuri reparatorii în echivalent pentru suprafața de 6.234 mp situat în mun. Suceava, deoarece terenul este ocupat de construcții și investiții de utilitate publică, s-a respins notificarea privind restituirea în natură sau acordarea de despăgubiri în echivalent pentru suprafața de 1.870 m.p., deoarece deține în proprietate suprafața de 1.370 mp, iar pentru diferența de 500 m.p. nu se face dovada proprietății. Pentru imobilul teren în suprafață de 4.364 mp ce nu putea fi restituit în natură, s-a propus acordarea de despăgubiri în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005, deoarece terenul este ocupat de construcții autorizate, iar unitatea deținătoare nu are terenuri și nu poate presta servicii în compensare.

Împotriva acestei dispoziții a formulat contestație notificatorul B.V. susținând că, în mod greșit s-a reținut că în litigiu este suprafața de 6.234 mp, deoarece prin Decretul de expropriere nr. 351 din 14 iulie 1962 a fost expropriat de la autorii săi doar suprafața de 5.734 m.p. identică cu p.f. 116/1 și 117 din care pentru o suprafață de 450 mp i s-a eliberat titlul de proprietate nr. 3448 din 24 noiembrie 2005. Din suprafața rămasă de 5.284 mp teren, doar o parte este ocupat de blocuri de locuințe, stradă și casele familiilor B.C. și B.T. (pentru care petentul a fost de acord cu despăgubiri), însă, pentru parte din teren, restituirea se poate face în natură, aspect ce poate fi clarificat prin efectuarea unei expertize.

A mai susținut că fără temei, pârâta a reținut că din suprafața de teren solicitată, ar deține în proprietate o suprafață de 1.370 mp, însă suprafața pe care este amplasată casa proprietatea sa, a fost moștenită de la autorii săi și nu a format obiectul Decretului de expropriere nr. 351 din 14 iulie 1962. S-a mai precizat că la data exproprierii suprafețelor de 5.734 m.p. teren, atât casa obținută prin moștenire cât și terenul aferent, în suprafață de 886 mp nu au format obiectul exproprierii. Prin sentința civilă nr. 688 din 30 martie 2010, Tribunalul Suceava a admis contestația formulată de reclamant, a desființat în parte Dispoziția nr. 3131 din 24 februarie 2007 emisă de Primarul Municipiului Suceava, a dispus restituiea în natură a suprafețelor de 131 mp, identică cu p.f.

116/12 și 75 m.p. identică cu p.f. nr. 116/13, astfel cum au fost identificate în planul de situație anexa nr. 2 la raportul de expertiză întocmit de expert C.D., precum și suprafața de 346 mp teren, delimitată cu culoare verde și albastru din planul de situație la raportul de expertiză întocmit de expert F.J., constatând că reclamantul are dreptul la despăgubiri pentru suprafața de 5.705 mp teren, ocupată de construcții autorizate și investiții de utilitate publică. Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut că, în conformitate cu raportul de expertiză topo efectuat de expert C.D., terenul expropriat prin Decretul nr. 351/1962 de la autorii notificatorului B.V., respectiv, p.f.

116/1, 117 și 123 este în suprafață totală de 6.707 mp și nu de 5.734 mp, după cum s-a trecut în Decretul de expropriere, eroare generată de faptul că p.f. nr. 117 este de 1.167 m.p. și nu de 200 m.p, iar celelalte două parcele au o suprafață cu 6 m.p. mai mare decât cea înscrisă în decret. După cum a rezultat din același raport de expertiză, terenul ce a făcut obiectul exproprierii este ocupat în parte de blocurile de locuințe B1 din str. X din str. Y din str. A. și S., precum și alei pietonale, iar parte de locuințe proprietate personală autorizate ca urmare a atribuirii terenurilor în folosință de fostul Consiliu popular al Municipiului Suceava, totalul suprafeței ocupate de construcții și utilități publice fiind de 5.705 mp, pentru care notificatorul are dreptul la despăgubiri conform art. 11 din Legea 10/2001.

S-a constatat de către același expert că suprafața de 131 mp, identică cu p.f. 116/2, situată între proprietatea numitei M.G. și blocul de locuințe din str. A., precum și suprafața de 75 mp teren, identică cu p.f. 116/13 situată între Postul de transformare nr. 10 și blocul de locuințe C2 de pe str. S., astfel cum au fost identificate în planul de situație anexa 2 din raportul de expertiză, pot fi restituite în natură. De asemenea, din raportul de expertiză efectuat de expert F.J., a rezultat că este liberă de construcții și suprafața de 346 mp teren, care poate fi restituit în natură, suprafață individualizată în planul de situație anexă la raport.

Prin raportul de expertiză întocmit în Dosarul nr. 8882/05 al Judecătoriei Suceava de expert C.D., a fost delimitată suprafața de 450 mp teren, pentru care notificatorului i s-a eliberat titlul de proprietate nr. 3448/05, raport în baza căruia s-a individualizat terenul liber de construcții prin suplimentul la raportul de expertiză efectuat de F.J. S-a constatat astfel, că pentru parte din terenul expropriat, respectiv de 450 mp, notificatorului i s-a eliberat titlul de proprietate nr. 3448/2005, teren care nu este inclus în suprafața de 5.705 mp pentru care se solicită despăgubiri și nici în suprafața pentru care restituirea se cere în natură.

În raport de aceste constatări, în temeiul dispozițiilor art. 10 și 11 din Legea 10/2001, tribunalul a desființat în parte dispoziția nr. 3131 din 24 septembrie 2007, în sensul restituirii în natură a suprafețelor libere de construcții, astfel cum au fost identificate în rapoartele de expertiză, precum și a acordării de despăgubiri pentru terenul ocupat de construcții și utilități publice. Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâtul Primarul municipiului Suceava care a criticat soluția primei instanțe pentru nelegalitate și netemeinicie, arătând că suprafețele dispuse a fi restituite au dimensiuni reduse, pricinuind numeroase probleme accesului proprietarilor imobilelor din zonă – blocuri de apartamente și case.

Pârâtul a mai susținut că suprafețele de teren solicitate de reclamant sunt afectate în totalitate de amenajări de utilitate publică, acesta neputând exercita în plenitudinea lui dreptul de proprietate astfel recunoscut, întrucât suprafețele de teren nu pot fi folosite nici în scop agricol și nici pentru edificarea de construcții. Prin Decizia civilă nr. 48 din 7 iulie 2010 a Curții de Apel Suceava, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, apelul formulat de pârât a fost respins ca nefondat. Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut că pârâtul a invocat nerespectarea spiritului reparator al Legii nr. 10/2001 prin restituirea către reclamant a unor suprafețe de teren reduse ca dimensiuni, improprii unei exploatări agricole sau pentru edificarea de construcții, precum și crearea de inconveniente proprietarilor din zonă, prin stânjenirea accesului la imobile și restituirea suprafețelor de teren pe care se află amenajări de utilitate publică.

Instanța de apel a constatat că pârâtul nu a formulat critici similare în fața primei instanțe, neformulând obiecțiuni sau solicitări de completare a rapoartelor de expertiză dispuse de către tribunal ori depuse de către reclamant la dosarul cauzei, în vederea completării eventualelor omisiuni, deși a fost solicitată și acordată amânarea judecării cauzei pentru studierea rapoartelor de expertiză în vederea formulării unor eventuale obiecțiuni. Referitor la conținutul concret al criticilor formulate de pârât, instanța de apel a constatat că acestea nu sunt confirmate de probele administrate de prima instanță. Astfel, cu privire la amenajările de utilitate publică, instanța a constatat că prin planurile de situație anexă la rapoartele de expertiză depuse la dosar nu au fost identificate astfel de amenajări care să fie amplasate pe suprafețele de teren propuse a fi restituite.

Singurele amenajări menționate de experți au fost aleile de acces la blocurile edificate parțial pe terenul expropriat de la autorii reclamantului. De asemenea, a fost exclus de la restituire terenul ocupat de postul de transformare al E., fiind asigurat accesul la acesta. Totodată, în ceea ce privește terenul aflat în spatele gospodăriilor familiilor B.C. și E. și B.T. și L., instanța a constatat că acesta nu afectează accesul la cele două case și la anexele gospodărești, respectiv, garajele construite în curțile acestora, astfel că, nici în privința acestora nu se poate invoca stânjenirea accesului proprietarilor la imobile. Tot astfel, nu au fost identificate alte amenajări de utilitate publică care să fie afectate de restituirea terenului identificat către reclamant.

În ceea ce privește posibilitățile limitate de exploatare a terenului datorită dimensiunilor reduse ale parcelelor, curtea de apel a apreciat că pârâtul nu are interes să invoce aceste aspecte. Inconvenientele cauzate reclamantului de limitarea exercitării dreptului de proprietate datorate suprafeței mici a terenurilor au fost asumate de către acesta, pârâtul neputând refuza atribuirea din acest motiv, în condițiile în care s-a făcut dovada îndreptățirii la restituire, iar reclamantul nu a solicitat atribuirea altor amplasamente. Terenurile identificate fac parte din fosta proprietate ce a aparținut autorilor reclamantului, acesta având propria gospodărie în imediata apropiere. Constatând că prima instanță a făcut o corectă apreciere a situației de fapt și a aplicat dispozițiile legale incidente, apelantul nerelevând aspecte care să impună schimbarea sentinței, în baza art. 296 C. proc.

civ. raportat la art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, apelul pârâtului a fost respins ca nefondat. În baza art. 274 C. proc. civ., același pârât a fost obligat să plătească reclamantului intimat suma de 620 lei cu titlu de cheltuieli de judecată din apel, reprezentând onorariu apărător. În termen legal, împotriva acestei decizii, pârâtul a promovat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. În dezvoltarea motivelor de recurs, recurentul a învederat că prevederile art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 stabilesc în mod clar suprafețele care pot fi restituite în natură. Or, așa după cum se poate observa din probele cauzei, toate construcțiile edificate sunt autorizate, iar terenul rămas este afectat în totalitate de amenajări de utilitate publică.

Restituirea în natură a unor suprafețe astfel afectate, pe lângă faptul că ar conduce la apariția unor reale probleme și ar face imposibilă exercitarea dreptului de proprietate în plenitudinea sa, întrucât aceste suprafețe nu ar putea fi folosite nici în scop agricol și nici nu se pretează a fi afectate edificării unor construcții cu respectarea normelor legale. Recurentul mai arată că instanța de apel a respins apărarea sa motivat de faptul că în planurile anexă ale rapoartelor de expertiză efectuate în cauză nu ar fi fost identificate amenajări de interes public plasate pe suprafețele de teren pentru care s-a dispus restituirea. Tot instanța de apel a precizat că singurele asemenea amenajări identificate de experți se constituie în alei de acces la blocurile edificate parțial pe terenul expropriat de la autorii intimatului și la casele familiilor B.C.

și E. și B.T. și L. În ceea ce privește posibilitățile limitate ale intimatului de a-și exploata terenurile datorită dimensiunilor reduse a parcelelor, instanța de apel a apreciat că Primăria nu ar avea interesul să invoce aceste aspecte întrucât aceste inconveniente ar fi asumate de intimat. Recurenta solicită ca instanța de recurs să aibă în vedere prevederile art. 57 alin. (2) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executărilor de construcții aprobate prin Ordinul ministrului transporturilor, construcțiilor și turismului nr. 1430/2005 care definește noțiunile de teren ocupat, teren liber și teren aparent liber.

Conform acestui act normativ, terenuri ocupate reprezintă terenurile cu construcții de orice fel (supraterane ori subterane), clasificate potrivit legii, inclusiv amenajările aferente, iar terenurile aparent libere sunt terenurile fără clădiri, asigurând funcțiuni urbane de interes public stabilite și executate în baza prevederilor documentațiilor urbanistice legal aprobate (spatiile verzi și de protecție, locuri de joacă pentru copii, trasee ale rețelelor tehnico - edilitare subterane - inclusiv zonele de protecție aferente - rezerve pentru lărgirea ori modernizarea căilor de comunicație etc). Așa cum se poate observa din planurile de situație anexate rapoartelor de expertiză depuse la dosar, suprafețele pentru care s-a dispus restituirea în natură sunt situate chiar în fața blocurilor de locuințe având o destinație de utilitate publică necesară bunei exploatări a construcțiilor.

Totodată, recurentul solicită a se avea în vedere și dispozițiile art. 3 alin. (1) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia care prevăd că aparțin domeniului public și orice alte bunuri care, potrivit legii sau prin natura lor, sunt de uz sau de interes public și sunt dobândite de stat sau de unitățile administrative - teritoriale prin modurile prevăzute de lege. Intimatul reclamant nu a formulat întâpinare la motivele de recurs, însă, pentru termenul de azi a depus concluzii scrise asupra recursului formulat de pârâtul primarul Municipiului Suceava. Recursul formulat este fondat. Analizând materialul probator administrat în cauză, văzând criticile formulate prin motivele de recurs și, verificând decizia recurată, în baza acestora, Înalta Curte constată că în cauză se verifică ipoteza de nelegalitate prevăzută de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., astfel încât se impune modificarea deciziei atacate, după cum urmează. Astfel cum instanțele de fond au reținut, reclamantul a promovat contestație împotriva dispoziției nr. 3131/2007 emisă de recurentul Primarul Municipiului Suceava prin care i s-a respins notificarea prin care a solicitat restituirea în natură a terenului în suprafață de 6.234 mp din Suceava, ce a fost preluat în mod abuziv de stat, fără despăgubiri, în anul 1962 în vederea construirii ansamablului de locuințe din municipiul Suceava; prin dispoziția contestată i s-a propus acordarea de despăgubiri, în condițiile Titlului VII din Legea 247/2005 pentru o suprafață de teren de 4.364 mp din totalul celor 6.234 mp; totdată, s-a respins cererea de restituire în natură sau de acordare a despăgubirilor pentru o suprafață de teren de 1.870 mp, reținându-se că, din aceasta, notificatorul deține deja în proprietate o suprafață de 1.370 mp, iar pentru diferența de 500 mp nu a făcut dovada proprietății.

Intimatul reeclamant, în motivarea contestației a susținut că notificarea pe care a formulat-o poartă asupra unei suprafețe de teren de 5.284 mp, întrucât în anexa la Decretul de expropriere nr. 351/1962, autorii săi figurează cu o suprafață expropriată de 5.734 mp, iar din această suprafață ce le-a fost expropriată, pentru 450 mp reclamantul a obținut deja titlul de proprietate nr. 3448/2005, în baza art. 36 din Legea nr. 18/1991. Pe de altă parte, s-a învederat că greșit s-a reținut de către pârât că suprafața de teren pe care s-a află locuința sa proprietate personală, moștenită de la autorii săi, ar face obiectul notificării formulate în baza Legii nr. 10/2001, când, în realitate, este vorba despre un imobil distinct compus din teren și construcție ce nu are legătură cu cauza de față.

Cum intimatul reclamant nu a fost în posesia actelor de proprietate pentru suprafața de teren solicitată spre restituire, instanțele, pentru analiza contestației, au avut în vedere dispozițiile art. 24 din Legea nr. 10/2001, a căror aplicare a impus concluzia dovedirii dreptului de proprietate pentru terenul expropriat și a întinderii lui, respectiv, teren în suprafață de 5.734 mp (care a și făcut obiectul expertizei efectuate la prima instanță); dacă din această suprafață se deduce ceea ce reclamantul a obținut în procedura Legii nr. 18/1991 (respectiv, 450 mp prin titlu de proprietate emis în baza art. 36), reiese că obiectul litigiului privește suprafața de 5.284 mp teren în mun. Suceava, cum a susținut reclamatul prin contestație, iar nu cea de 6.234 mp cum s-a solicitat în mod eronat prin notificare.

Recurentul susține, raportat la această situație de fapt, că cele 3 parcele restituite în natură reclamantului prin sentința pronunțată de tribunal și confirmată în apel, nu intrau în categoria ternurilor libere susceptibile de restitire în natruă, în raport de dispozițiile art. 11 din Legea 10/2001. Înalta Curte constată a fi fondată această susținere. Așa cum deja s-a menționat, terenul în discuție a fost preluat în mod abuziv de stat de la autorii reclamantului în vedeerea construirii unuor de blocuri de locuințe. Astfel, instanțele de fond au constatat că pe suprafața de teren expropriată s-a realizat obiectivul exproprierii, construindu-se un ansamblu de blocuri de locuințe, iar expertul judiciar a identificat două parcele de teren libere, care, în opinia sa, ar putea fi retrocedate în natură, astfel: o suprafață de teren de 131 mp, respectiv, p.f.

116/12 situată între proprietatea lui M.G. și blocul de locuințe B1 de pe str. A. și o suprafață de teren de 75 mp identică cu p.f. 116/13, situată între postul de tranformare nr. 10 și blocul de locuințe C2. În ce privește cea de-a treia suprafață de teren de 346 mp reținută ca suprafață liberă de prima instanță și, în consecință, restituită reclamantului, a fost reținută de instanța de fond în baza unei expertize extrajudiciare și a planurilor anexă ale acesteia, teren indicat de expertul extrajudiciar ca dețint fără titlu de numiții B.T. și L. (20 mp) și, respectiv, B.C. și E. (295 mp); se poate observa că din adiționarea celor două suprafețe nu rezultă totalul de 346 mp.

Înalta Curte constată că nu s-a motivat de niciuna dintre instanțele de fond pentru fundamentarea soluției în drept, posibilitatea coroborării unor probe judiciare cu o probă extrajudiciară și, de aici, consecința înlăturării parțiale a concluziilor expertizei judiciare (cu privire la care nu s-au formulat obiecțiuni și nu s-a constatat vreo neregularitate în ce privește la administrarea ei și care ar fi trebuit sancționată cu nulitatea totală sau parțială) doar pe baza celor contrare stabilite prin expertiza extrajudiciară, în condițiile în care nicio normă de procedură nu permite o atare soluție.

Or, pentru reținerea unei suprafețe de teren ca fiind liberă în sensul Legii nr. 10/2001, în contextul soluționării unei contestații împotriva unei dispoziții emise în soluționarea notificării privind restituirea în natură a unui teren ce a fost expropriat, trebuie să fie avute în vedere dispozițiile art. 11 din legea specială, ceea ce în speță nu se constată referitor la motivarea în drept a decizie atacate. Totodată, prin motivele de recurs, recurentul susține că prin restituirea suprafețelor de teren arătate, dată fiind întinderea redusă a acestor parcele, s-ar crea grave probleme în exploatarea proprităților limitrofe și ar face, practic, imposibilă exercitarea dreptului de proprietate de către reclamant în plenitudinea lui.

Prin decizia instanței de apel, această crtică a pârâtului a fost respinsă prin referire la neidentificarea unor amenajări de utilitate publică, care să fie amplasate pe suprafețele de teren pentru care s-a dispus restituirea.

Înalta Curte constată că instanța de apel a dat o greșită dezlegare în drept acestei critici, deoarece un atare impediment la restituire (existența unor amenajări de utilitate publică, astfel cum l-a încadrat curtea de apel – art. 11 alin. (3) din lege) este distinct de cel susținut în realitate de către pârât, dată fiind cauza preluării abuzive de către stat (expropriere), anume, impedimentul prevăzut de art. 11 alin. (4) din Legea nr. 10/2001 care dispune: „În cazul în care lucrările pentru care s-a dispus exproprierea ocupă funcțional întregul teren afectat, măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent pentru întregul imobil.” Ca atare, Înalta Curte apreciază că potrivit constatărilor de fapt ale instanțelor de fond, se impune concluzia incidenței acestui impediment la restituirea în natură, prevăzut de art. 11 alin. (4) din lege (ocuparea funcțională a terenului de lucrările pentru care s-a dispus exproprierea), întrucât configurația actuală a zonei se înscrie într-un efort de sistematizare echilibrată a ei, zonă ce a fost construită și concepută într-o anumită logică urbanistică, după expropriere, în vederea edificării unui ansamblu de locuințe (care a fost realizat), astfel că, cele două parcele de teren nu pot fi restituite în natură, în timp ce cea de-a treia nu a fost identificată ca suprafață de teren liberă prin probele câștigate în mod legal cauzei,

așa cum s-a arătat. Față de cele ce preced, Înalta Curte, în aplicarea dispozițiilor art. 312 alin. (1) și (3) rap. la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., va admite recursul formulat de pârât, iar decizia recurată va fi în tot modificată, în sensul admiterii apelului formulat de pârât împotriva sentinței primei instanțe. Pe fond, se va admite contestația, se va anula dispoziția contestată, în baza art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, iar în baza art. 11 alin. (4) corob. cu art. 26 din Legea nr. 10/2001, republicată, se va dispune obligarea pârâtului să emită dispoziție cu propunere de despăgubiri în condițiile legii speciale, în favoarea reclamantului pentru terenul în suprafață de 5.284 mp din Suceava.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de pârâtul Primarul Municipiului Suceava împotriva Deciziei nr. 48 din 7 iulie 2010 a Curții de Apel Suceava, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Modifică în tot decizia. Admite apelul declarat de pârâtul Primarul Municipiului Suceava împotriva sentinței nr. 688 din 30 martie 2010 a Tribunalului Suceava, secția civilă. Schimbă sentința în sensul că obligă pârâtul la emiterea dispoziției cu propunere de acordare despăgubiri în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005 pentru suprafața de teren de 6.234 mp, situat în Suceava. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 3 mai 2011.