ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7645/2011

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 867 din 24 aprilie 2008, Tribunalul Suceava a admis în parte acțiunea, a desființat dispoziția nr. 705 din 19 februarie 2007, emisă de Primarul Municipiului Suceava și a dispus restituirea în natură, în favoarea reclamanților, în calitate de moștenitori ai persoanei îndreptățite F.R., a suprafeței de 375 mp teren, identică cu parte din vechea parcelă din C.F. a comunei cadastrale Suceava, evidențiată cu galben în planul de situație, anexă la raportul de expertiză întocmit de expert A.M. Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut, în esență, că terenul de 375 mp ce include parcela de 240 mp, pentru care s-a aprobat servitutea de trecere, face parte din domeniul privat al municipiului Suceava, iar, în prezent, această cale de acces la drumul public nu este folosită de alți vecini, vecina de la sud H.F., având altă ieșire la drumul public.

Instanța a hotărât astfel având în vedere că raportul de expertiză topo nu a fost contestat de reclamanți în termenul prevăzut de art. 212 alin. (2) C. proc. civ. și, că prin acest raport se constată că terenul de 375 mp, ce a fost expropriat de la autorul reclamanților face parte din domeniul privat al municipiului Suceava, iar în prezent această cale de acces nu este folosită de alți vecini, vecina de la sud, H.F., având altă ieșire la drumul public.

Prin decizia civilă nr. 137 din 3 decembrie 2008, Curtea de Apel Suceava a admis apelul reclamanților împotriva sentinței civile nr. 867 din 24 aprilie 2008 a Tribunalului Suceava, a schimbat în parte această sentință civilă, în sensul că, admițând acțiunea în totalitate (în loc de în parte) a menținut dispozițiile de desființare a dispoziției din 19 februarie 2007, emisă de Primarul municipiului Suceava și de restituire în natură a suprafeței de 375 mp și a constatat că reclamanții sunt îndreptățiți să primească despăgubiri în sumă de 101.250 lei. Împotriva deciziei civile nr. 137 din 03 decembrie 2008 a declarat recurs pârâtul Municipiul Suceava prin primar, invocând motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. A arătat că instanța de apel a ignorat împrejurarea că, în motivele de apel s-a precizat că nu a fost posibilă restituirea în natură a terenului, întrucât unitatea deținătoare nu are bunuri sau terenuri care să poată fi acordate în compensare. Instanța de apel a reținut, cu încălcarea dispozițiilor titlului VII din Legea nr. 247/2005 că, atunci când nu este posibilă restituirea în natură, se cuvin măsuri reparatorii ce constau în compensarea cu alte bunuri sau servicii echivalente, ori despăgubiri. Prin decizia civilă nr. 9452 din 19 noiembrie 2009, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul, a casat decizia atacată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că instanța de apel a stabilit că se poate restitui în natură suprafața de teren de 375 mp, fără a se clarifica dacă aceasta este liberă și dacă este posibilă compensarea cu terenul ce asigură ieșirea la drumul public (în ce măsură aceasta reprezintă sau nu o cale de acces la drumul public), nefiind analizate nici susținerile Municipiului Suceava, potrivit cărora restituirea în natură nu este posibilă, întrucât unitatea deținătoare nu are bunuri sau terenuri care să fie acordate în compensare. Astfel, în rejudecare după casare, prin decizia civilă nr. 78 din 21 decembrie 2010 a Curții de Apel Suceava, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie s-a admis apelul reclamanților F.F.

și F.C., s-a schimbat în parte hotărârea instanței de fond în sensul admiterii în totalitate a acțiunii, menținând dispozițiile de desființare a dispoziției din 19 februarie 2007 emisă de Primarul municipiului Suceava și de restituire în natură a suprafeței de 375 mp teren. A fost obligată Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor să emită dispoziție reprezentând titlul de despăgubire pentru diferența de valoare între terenul expropriat și cel acordat în compensare reclamanților. De asemenea, s-a respins ca nefondat apelul declarat de pârâtul Municipiul Suceava. Pentru a pronunța această hotărâre au fost reținute următoarele considerente: În conformitate cu Tabelul nominal cuprinzând proprietarii ale căror imobile au fost expropriate cu Decretul Consiliului de Stat nr. 34/1978, autorului reclamanților i s-a expropriat suprafața de 395 mp teren.

Raportul de expertiză întocmit în primul ciclu procesual în apel stabilește, în mod clar, că această suprafață de teren este ocupată în integralitatea sa de un bloc de locuințe și nu poate să facă obiectul restituirii în natură. Suprafața pe care o solicită în compensare reclamanții nu se identifică cu terenul expropriat ci este un teren care face obiectul domeniului privat al municipiului Suceava, în suprafață de 375 mp și constituie o cale de acces, obținută cu acordul pârâtului Municipiul Suceava, folosită doar de către reclamanți, astfel cum a rezultat și cu ocazia cercetării la fața locului efectuată în rejudecare.

Reclamanții au solicitat, în mod constant, compensarea cu terenul arătat mai sus iar, pentru diferența de valoare dintre imobilul expropriat și cel propus în compensare, diferență constatată chiar în raportul de expertiză întocmit în primă instanță, au cerut despăgubiri, ca atare instanța de apel a reținut că și pârâtul Municipiul Suceava a arătat că este de acord cu măsurile reparatorii prin compensare cu terenul folosit de reclamanți ca servitute de trecere, iar pentru eventuala diferență de valoare dintre terenuri să fie stabilite despăgubiri de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005.

Ca atare, instanța de apel, având în vedere dispozițiile art. l alin. (2) și (4) din Legea nr. 10/2001 și dispozițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005 a constatat dreptul reclamanților la măsurile reparatorii prin echivalent în compensare, combinate cu despăgubiri pentru diferența de valoare contestată, despăgubiri ale căror cuantum va fi stabilit de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul Municipiul Suceava prin Primar, solicitând în temeiul art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., modificarea ei în sensul respingerii apelului. Astfel, criticile aduse hotărârii instanței de apel vizează nelegalitatea ei sub următoarele aspecte: Recurentul susține că în cauză Comisia Centrală pentru stabilirea Despăgubirilor nu a fost parte, dar a fost obligată la emiterea deciziei privind titlul de despăgubire pentru diferența de valoare între terenul expropriat și cel acordat în compensare.

O altă critică vizează faptul că în considerente sunt cuprinse aspecte contradictorii legat de despăgubirile pentru diferența de valoare dintre imobilul expropriat și cel propus în compensare, diferență constatată chiar în raportul de expertiză din prima instanță. În aceeași idee se arată că raportul de expertiză ce relevă faptul că terenul de 375 mp este folosit ca acces de la terenul construcții și curți la drumul public și s-a evaluat la 202.500 lei și că prin urmare această sumă nu reprezintă diferența de valoare dintre terenul expropriat și cel ce reprezintă servitute de trecere, ci evaluarea suprafeței de 375 mp. Or, susține recurentul și în suplimentul la raportul de expertiză se arată că suprafața de 375 mp ce a făcut obiectul exproprierii a fost evaluată la 193.320 lei și include parte din bloc de locuințe și spațiul aferent acestei părți aflat între bloc și limită, precum și cel dintre bloc și Str. Grigore Ureche.

Ca atare, se susține că nu ar mai exista diferențe de valoare care să fie stabilite de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor în favoarea reclamanților. Examinând hotărârea instanței de apel prin prisma motivelor de recurs ale dispozițiilor art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., Înalta Curte reține că recursul este, nefondat. Instanța de apel a făcut o legală apreciere a raporturilor juridice dintre părți prin raportare chiar la poziția procesuală exprimată de pârâtul Municipiul Suceava și la dispozițiile cuprinse în Titlul VII din Legea nr. 247/2005. Urmare a modificărilor și completărilor aduse Legii nr. 10/2001 prin Legea nr. 247/2005 competența privind modalitatea de acordare și stabilire a cuantumului măsurilor reparatorii revine Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, care emite la finalul procedurii o decizie ce va cuprinde și cuantumul despăgubirilor ce vor consta în titluri de despăgubire.

Astfel, o evaluare făcută prin expertiză în cadrul contestației întemeiate pe dispozițiile art. 26 din Legea nr. 10/2001 are doar un caracter provizoriu și nu leagă Comisia Centrală în procedura stabilită prin art. 26 alin. (1) și (2), finalizată prin emiterea raportului de evaluare ce va conține cuantumul despăgubirilor în limita cărora vor fi acordate ridurile de despăgubire. Din perspectiva celor expuse, criticile recurentului care vizează și o apreciere a probelor legate de expertiză și suplimentul la expertiză, nu se circumscriu dispozițiilor art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., motiv pentru care recursul urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Municipiul Suceava prin primar împotriva deciziei nr. 78 din 21 decembrie 2010 a Curții de Apel Suceava, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 31 octombrie 2011.