ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7645/2011

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin sentința civilă

nr. 867 din 24 aprilie 2008, Tribunalul Suceava a admis în parte acțiunea, a

desființat dispoziția nr. 705 din 19 februarie 2007, emisă de Primarul

Municipiului Suceava și a dispus restituirea în natură, în favoarea

reclamanților, în calitate de moștenitori ai persoanei îndreptățite F.R., a

suprafeței de 375 mp teren, identică cu parte din vechea parcelă din C.F. a

comunei cadastrale Suceava, evidențiată cu galben în planul de situație, anexă

la raportul de expertiză întocmit de expert A.M.

Pentru a se pronunța

astfel, instanța de fond a reținut, în esență, că terenul de 375 mp ce include

parcela de 240 mp, pentru care s-a aprobat servitutea de trecere, face parte

din domeniul privat al municipiului Suceava, iar, în prezent, această cale de

acces la drumul public nu este folosită de alți vecini, vecina de la sud H.F.,

având altă ieșire la drumul public.

Instanța a hotărât

astfel având în vedere că raportul de expertiză topo nu a fost contestat de

reclamanți în termenul prevăzut de art. 212 alin. (2) C. proc. civ. și, că prin

acest raport se constată că terenul de 375 mp, ce a fost expropriat de la

autorul reclamanților face parte din domeniul privat al municipiului Suceava,

iar în prezent această cale de acces nu este folosită de alți vecini, vecina de

la sud, H.F., având altă ieșire la drumul public.

Prin decizia civilă

nr. 137 din 3 decembrie 2008, Curtea de Apel Suceava a admis apelul

reclamanților împotriva sentinței civile nr. 867 din 24 aprilie 2008 a

Tribunalului Suceava, a schimbat în parte această sentință civilă, în sensul

că, admițând acțiunea în totalitate (în loc de în parte) a menținut

dispozițiile de desființare a dispoziției din 19 februarie 2007, emisă de

Primarul municipiului Suceava și de restituire în natură a suprafeței de 375 mp

și a constatat că reclamanții sunt îndreptățiți să primească despăgubiri în

sumă de 101.250 lei.

Împotriva deciziei

civile nr. 137 din 03 decembrie 2008 a declarat recurs pârâtul Municipiul

Suceava prin primar, invocând motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

A arătat că instanța de apel a ignorat împrejurarea că, în motivele de apel s-a

precizat că nu a fost posibilă restituirea în natură a terenului, întrucât

unitatea deținătoare nu are bunuri sau terenuri care să poată fi acordate în

compensare. Instanța de apel a reținut, cu încălcarea dispozițiilor titlului

VII din Legea nr. 247/2005 că, atunci când nu este posibilă restituirea în

natură, se cuvin măsuri reparatorii ce constau în compensarea cu alte bunuri

sau servicii echivalente, ori despăgubiri.

Prin decizia civilă

nr. 9452 din 19 noiembrie 2009, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis

recursul, a casat decizia atacată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași

instanțe.

Pentru a hotărî

astfel, instanța a reținut că instanța de apel a stabilit că se poate restitui

în natură suprafața de teren de 375 mp, fără a se clarifica dacă aceasta este

liberă și dacă este posibilă compensarea cu terenul ce asigură ieșirea la

drumul public (în ce măsură aceasta reprezintă sau nu o cale de acces la drumul

public), nefiind analizate nici susținerile Municipiului Suceava, potrivit

cărora restituirea în natură nu este posibilă, întrucât unitatea deținătoare nu

are bunuri sau terenuri care să fie acordate în compensare.

Astfel, în rejudecare

după casare, prin decizia civilă nr. 78 din 21 decembrie 2010 a Curții de Apel

Suceava, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie s-a admis apelul

reclamanților F.F. și F.C., s-a schimbat în parte hotărârea instanței de fond

în sensul admiterii în totalitate a acțiunii, menținând dispozițiile de desființare

a dispoziției din 19 februarie 2007 emisă de Primarul municipiului Suceava și

de restituire în natură a suprafeței de 375 mp teren.

A fost obligată

Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor să emită dispoziție

reprezentând titlul de despăgubire pentru diferența de valoare între terenul

expropriat și cel acordat în compensare reclamanților.

De asemenea, s-a

respins ca nefondat apelul declarat de pârâtul Municipiul Suceava.

Pentru a pronunța

această hotărâre au fost reținute următoarele considerente:

În conformitate cu

Tabelul nominal cuprinzând proprietarii ale căror imobile au fost expropriate

cu Decretul Consiliului de Stat nr. 34/1978, autorului reclamanților i s-a

expropriat suprafața de 395 mp teren. Raportul de expertiză întocmit în primul ciclu

procesual în apel stabilește, în mod clar, că această suprafață de teren este

ocupată în integralitatea sa de un bloc de locuințe și nu poate să facă

obiectul restituirii în natură. Suprafața pe care o solicită în compensare

reclamanții nu se identifică cu terenul expropriat ci este un teren care face

obiectul domeniului privat al municipiului Suceava, în suprafață de 375 mp și

constituie o cale de acces, obținută cu acordul pârâtului Municipiul Suceava,

folosită doar de către reclamanți, astfel cum a rezultat și cu ocazia

cercetării la fața locului efectuată în rejudecare. Reclamanții au solicitat,

în mod constant, compensarea cu terenul arătat mai sus iar, pentru diferența de

valoare dintre imobilul expropriat și cel propus în compensare, diferență

constatată chiar în raportul de expertiză întocmit în primă instanță, au cerut

despăgubiri, ca atare instanța de apel a reținut că și pârâtul Municipiul

Suceava a arătat că este de acord cu măsurile reparatorii prin compensare cu

terenul folosit de reclamanți ca servitute de trecere, iar pentru eventuala

diferență de valoare dintre terenuri să fie stabilite despăgubiri de către

Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, în condițiile Titlului VII

din Legea nr. 247/2005.

Ca atare, instanța de

apel, având în vedere dispozițiile art. l alin. (2) și (4) din Legea nr.

10/2001 și dispozițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005 a constatat dreptul

reclamanților la măsurile reparatorii prin echivalent în compensare, combinate

cu despăgubiri pentru diferența de valoare contestată, despăgubiri ale căror

cuantum va fi stabilit de către Comisia Centrală pentru Stabilirea

Despăgubirilor.

Împotriva acestei

hotărâri a declarat recurs pârâtul Municipiul Suceava prin Primar, solicitând

în temeiul art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., modificarea ei în sensul

respingerii apelului.

Astfel, criticile

aduse hotărârii instanței de apel vizează nelegalitatea ei sub următoarele

aspecte:

Recurentul susține că

în cauză Comisia Centrală pentru stabilirea Despăgubirilor nu a fost parte, dar

a fost obligată la emiterea deciziei privind titlul de despăgubire pentru

diferența de valoare între terenul expropriat și cel acordat în compensare.

O altă critică

vizează faptul că în considerente sunt cuprinse aspecte contradictorii legat de

despăgubirile pentru diferența de valoare dintre imobilul expropriat și cel

propus în compensare, diferență constatată chiar în raportul de expertiză din

prima instanță.

În aceeași idee se

arată că raportul de expertiză ce relevă faptul că terenul de 375 mp este

folosit ca acces de la terenul construcții și curți la drumul public și s-a

evaluat la 202.500 lei și că prin urmare această sumă nu reprezintă diferența

de valoare dintre terenul expropriat și cel ce reprezintă servitute de trecere,

ci evaluarea suprafeței de 375 mp.

Or, susține

recurentul și în suplimentul la raportul de expertiză se arată că suprafața de

375 mp ce a făcut obiectul exproprierii a fost evaluată la 193.320 lei și

include parte din bloc de locuințe și spațiul aferent acestei părți aflat între

bloc și limită, precum și cel dintre bloc și Str. Grigore Ureche.

Ca atare, se susține

că nu ar mai exista diferențe de valoare care să fie stabilite de Comisia

Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor în favoarea reclamanților.

Examinând hotărârea

instanței de apel prin prisma motivelor de recurs ale dispozițiilor art. 304

pct. 8 și 9 C. proc. civ., Înalta Curte reține că recursul este, nefondat.

Instanța de apel a

făcut o legală apreciere a raporturilor juridice dintre părți prin raportare

chiar la poziția procesuală exprimată de pârâtul Municipiul Suceava și la

dispozițiile cuprinse în Titlul VII din Legea nr. 247/2005.

Urmare a modificărilor

și completărilor aduse Legii nr. 10/2001 prin Legea nr. 247/2005 competența

privind modalitatea de acordare și stabilire a cuantumului măsurilor

reparatorii revine Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, care

emite la finalul procedurii o decizie ce va cuprinde și cuantumul

despăgubirilor ce vor consta în titluri de despăgubire.

Astfel, o evaluare

făcută prin expertiză în cadrul contestației întemeiate pe dispozițiile art. 26

din Legea nr. 10/2001 are doar un caracter provizoriu și nu leagă Comisia

Centrală în procedura stabilită prin art. 26 alin. (1) și (2), finalizată prin

emiterea raportului de evaluare ce va conține cuantumul despăgubirilor în

limita cărora vor fi acordate ridurile de despăgubire.

Din perspectiva celor

expuse, criticile recurentului care vizează și o apreciere a probelor legate de

expertiză și suplimentul la expertiză, nu se circumscriu dispozițiilor art. 304

pct. 8 și 9 C. proc. civ., motiv pentru care recursul urmează a fi respins ca

nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat

recursul declarat de pârâtul Municipiul Suceava prin primar împotriva deciziei

nr. 78 din 21 decembrie 2010 a Curții de Apel Suceava, secția civilă și pentru

cauze cu minori și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 31 octombrie 2011.