ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6529/2012

Deliberând cauzei de

fată, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 4 mai

2009 pe rolul Tribunalului Suceava, reclamanții I.O.M., O.A. și I.E.F. au

chemat în judecată Primăria Municipiului Suceava și au solicitat instanței ca,

prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună anularea Dispoziției nr. 871

din 3 aprilie 2009 emisă de Primarul Municipiului Suceava și obligarea pârâtei

la restituirea în natură a imobilului în suprafață de 449 mp și a imobilului în

suprafață de 793 mp.

Aceeași cerere a

făcut obiectul unui alt dosar, înregistrat la data de 5 mai 2009 pe rolul

aceleiași instanțe, motiv pentru care, la termenul de judecată din data de 2

iunie 2009, a fost admisă excepția litispendenței și s-au conexat cele două

contestații.

Prin Sentința civilă

nr. 1771 din 9 noiembrie 2010, Tribunalul Suceava a admis contestația, a anulat

Dispoziția nr. 871 din 3 aprilie 2009 emisă de Primarul Municipiului Suceava și

a constatat îndreptățirea reclamanților la restituirea în natură a suprafeței

de 324 mp, teren identic cu parcela în suprafață de 171 mp și parcela în

suprafață de 153 mp precum și pentru suprafața de 137 mp identică cu parcela,

astfel cum au fost identificate în planul de situație anexă la raportul de

expertiză întocmit de expert F.J.

A constatat că

reclamanții sunt îndreptățiți la măsuri reparatorii în echivalent pentru

suprafața de 125 mp teren, respectiv 656 mp ocupați de construcții, identică cu

parte din suprafața de 449 mp și parte din suprafața de 793 mp.

A obligat pârâta să

plătească reclamanților suma de 2.000 RON cheltuieli de judecată.

Tribunalul a reținut

că dovada dreptului de proprietate a fost făcută cu Decretul de expropriere nr.

248/1962 și anexa aferentă, extras de carte funciară și certificat de

moștenitor, iar terenurile au fost identificate și individualizate în urma

efectuării unei expertize topo de către inginer F.J.

Împotriva acestei

sentințe a declarat apel Municipiul Suceava prin Primar, iar prin Decizia nr.

67 din 30 septembrie 2011, Curtea de Apel Suceava, secția civilă, a admis

apelul formulat și a schimbat în parte sentința apelată.

A menținut

dispozițiile privind anularea Dispoziției nr. 871 din 3 aprilie 2009 emisă de

Primarul Municipiului Suceava și obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de

judecată.

A constatat că

reclamanții sunt îndreptățiți la măsuri reparatorii constând în restituirea în

natură a suprafeței de 295 mp identică cu parcela în suprafață de 171 mp și

parcela în suprafață de 124 mp, delimitată prin punctele X, Y, Z și W în schița

anexă la raportul de expertiză întocmit în apel de expert F.J., precum și a

suprafeței de 134 mp teren, cuprinsă între punctele X, Y, Z și W, identică cu

parcela evidențiată în aceeași anexă a raportului de expertiză efectuat în

apel.

A constatat că

reclamanții sunt îndreptățiți la măsuri reparatorii prin echivalent pentru

suprafața de 125 mp teren, respectiv 656 mp ocupați de construcții, identică cu

parte din suprafața de 449 mp și parte din suprafața de 793 mp, inclusiv pentru

diferența de 32 mp, rămasă nerestituită prin diminuarea parcelelor de la 153 mp

la 124 mp și de la 137 mp la 134 mp.

A respins ca nefondată

cererea reclamanților privind acordarea cheltuielilor de judecată în apel.

Curtea de Apel a

constatat că apelul declarat este întemeiat doar în ceea ce privește întinderea

suprafețelor de teren restituite în natură.

Potrivit

certificatelor de moștenitor aflate la dosar, reclamanții sunt moștenitorii lui

I.E. (fii și soție supraviețuitoare) care, la rândul său, era fiul lui I.A.,

sora proprietarei deposedate. Conform Tabelului anexă la Decretul de

expropriere nr. 248/1962, terenul expropriat a fost preluat de la A.S.

(căsătorită I.) și V.S., fiind identificat de expert în cuprinsul raportului de

expertiză efectuat în cauză.

Referitor la

îndreptățirea reclamanților de a li se restitui în natură suprafețele cu

destinația spațiu verde și parcare, Curtea de Apel a constată că art. 6.1 din

H.G. nr. 250/2007 privind Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001

exclude din sfera de incidență a Legii nr. 213/1998 situația deținătorilor

imobilelor care, la data soluționării notificării, sunt calificate bunuri

proprietate publică. În consecință, instituția pârâtă are competența de a

dispune restituirea bunului în natură, fără a mai fi necesară parcurgerea

procedurii prevăzută de Legea nr. 213/1998 modificată.

Apărarea pârâtei

referitoare la faptul că, în temeiul art. 18 din Legea nr. 24/2007, privind

reglementarea spațiilor verzi, îi revine răspunderea pentru diminuarea acestei

categorii de suprafețe, nu este întemeiată, terenul fiind restituit în baza

unei hotărâri judecătorești, dată în aplicarea unei legi speciale de reparație.

Împrejurarea în

raport de care apelul unității pârâte este întemeiat vizează întinderea

suprafeței care poate fi restituită în natură, având în vedere că terenul de

153 mp, este parcare și face legătura între calea pietonală de acces dinspre

blocuri și aleea carosabilă și pietonală spre strada N. În acest sens, instanța

a apreciat că este necesar, iar reclamanții au fost de acord, ca expertul să

procedeze la o nouă identificare a parcelei care are destinația de parcare,

astfel încât să ofere posibilitatea de acces mașinilor de intervenție

(pompieri, salvare) la blocurile învecinate și să permită spații de manevră

pentru exploatarea garajelor aflate în zonă.

Față de aceste

împrejurări și văzând că în urma remăsurării parcelei cu destinația spațiu

verde a rezultat o suprafață diminuată, de 134 mp, în loc de 137 mp, Curtea de

Apel a admis apelul declarat de pârât și a schimbat în parte sentința doar în

ceea ce privește întinderea suprafețelor restituite în natură, respectiv 124 mp

în loc de 153 mp pentru parcela X și 134 mp în loc de 137 mp pentru parcela Y,

urmând ca pentru diferența de teren exclusă de la restituirea în natură să fie

acordate despăgubiri în condițiile legii speciale.

Împotriva acestei

decizii, în termen legal a declarat și motivat recurs pârâtul Municipiul

Suceava, prin Primar.

Prin motivele de

recurs se formulează următoarele critici de nelegalitate, întemeiate pe

prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.:

Instanța de apel a

admis apelul pârâtului doar prin diminuarea suprafeței de teren, însă a ignorat

faptul că terenul ce reprezintă parcare este destinată uzului public.

Fiind destinată

uzului public, restituirea în natură a terenului nu poate fi dispusă. Bunurile

aparținând domeniului public sunt, potrivit art. 11 din Legea nr. 213/1998

privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, inalienabile,

insesizabile și imprescriptibile.

Și în Anexa nr. 3

lit. g) din Normele Tehnice din 8 iulie 1999 pentru întocmirea inventarului

bunurilor care alcătuiesc domeniul public al comunelor, orașelor, municipiilor

și județelor figurează spațiile verzi, parcările și terenurile de joacă pentru

copii ca aparținând domeniului public.

Analizând decizia

recurată în limita criticilor formulate prin motivele de recurs, Înalta Curte constată

că recursul este fondat, urmând a fi admis pentru următoarele considerente:

Față de limitele

învestirii sale prin cererea de recurs formulată, Înalta Curte nu va mai

analiza calitatea reclamanților de persoane îndreptățite la restituirea, în

condițiile Legii nr. 10/2001, a terenului care a aparținut autorilor lor,

dovedirea și întinderea dreptului de proprietate ce a existat în patrimoniul

autorilor reclamanților.

Controlul de

legalitate exercitat ca urmare a învestirii instanței de recurs cu calea de

atac declarată de pârât, va viza exclusiv natura măsurilor reparatorii la care

sunt îndreptățiți reclamanții pentru suprafața de teren de 295 mp - identică cu

parcela X în suprafață de 171 mp și parcela Y în suprafață de 124 mp - și cea

de 134 mp - identică cu parcela X.

Curtea de Apel a

apreciat că aceste suprafețe de teren pot fi restituite în natură

reclamanților. Destinația de spațiu verde, respectiv de parcare, nu împiedică

aplicarea acestei măsuri reparatorii, cât timp legea nu interzice restituirea

în natură a unor terenuri cu destinația de spațiu verde sau de parcare, dacă

este posibil accesul mașinilor de intervenție la blocurile din apropiere și

dacă se pot efectua manevrele specifice pentru utilizarea garajelor din

vecinătate.

Prevederile art. 9

din Legea nr. 10/2001 consacră, într-adevăr, regula instituită de acest act

normativ, și care se regăsește și în cuprinsul art. 1 și art. 7 din Lege,

constând în prevalenta restituirii în natură a imobilelor al căror regim

juridic intră în sfera sa de reglementare.

Însă, de la acest

principiu al prevalentei restituirii în natură a imobilelor preluate în mod

abuziv de stat în perioada de referință a legii, sunt reglementate situații, în

care, prin excepție, restituirea bunului nu poate fi dispusă decât sub forma

măsurilor reparatorii prin echivalent constând în compensare cu alte bunuri sau

servicii sau în despăgubiri acordate în condițiile legii speciale.

Una dintre aceste

situații de excepție este cea prevăzută de art. 11 alin. (3) din Legea nr.

10/2001 potrivit cu care "în cazul în care construcțiile expropriate au

fost integral demolate și lucrările pentru care s-a dispus exproprierea ocupă

terenul parțial, persoana îndreptățită poate obține restituirea în natură a

părții de teren rămase liberă, pentru cea ocupată de construcții noi,

autorizate, cea afectată servituților legale și altor amenajări de utilitate

publică ale localităților urbane și rurale, măsurile reparatorii stabilindu-se

în echivalent".

Punctul 10.3 din

Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, aprobate prin

H.G. României nr. 250 din 7 martie 2007, prevede că sintagma "amenajări de

utilitate publică ale localităților urbane și rurale" are în vedere acele

suprafețe de teren afectate unei utilități publice, respectiv suprafețele de

teren supuse unor amenajări destinate a deservi nevoile comunității, amenajări

de spații verzi, precum și grădini publice, urmând a fi avute în vedere, de la

caz la caz, atât servituțile legale cât și documentațiile de amenajare a

teritoriului și de urbanism.

Din perspectiva

acestor norme legale

,

destinația celor două spații în litigiu ca fiind acea de parcare, respectiv de

spațiu verde, și poziționarea lor în imediata vecinătate a mai multor blocuri,

a unor alei carosabile și pietonale, respectiv a unui post trafo, probează

existența unei amenajări afectată unei folosințe generale, constituindu-se

într-o utilitate publică care, în condițiile art. 11 alin. (3) din Legea nr.

10/2001 împiedică restituirea în natură a respectivelor suprafețe de teren

către reclamanți.

Rațiunea modalităților de

restituire prevăzute de art. 11 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 este aceea de a

asigura folosirea normală a construcțiilor noi edificate pe terenurile ce au

aparținut persoanelor îndreptățite la acordarea măsurilor reparatorii prevăzute

de Legea nr. 10/2001.

Respingerea cererii

de restituire în

natură a terenurilor în litigiu nu împiedică însă accesul reclamanților la

beneficiul celorlalte măsurii reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001 în

cadrul procedurii pe care au declanșat-o prin formularea notificării în

legătură cu imobilele ce au aparținut autorilor lor.

Prin urmare,

constatând că, în raport de situația de fapt reținută, instanța de apel a făcut

o greșită aplicare a prevederilor art. 11 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, în

temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul

declarat de pârâtul Municipiul Suceava, prin Primar, iar în baza art. 304 pct.

9 C. proc. civ. va modifica în parte decizia recurată în sensul că va stabili

că reclamanții sunt îndreptățiți la măsuri reparatorii în echivalent și pentru

suprafețele de 295 mp și de 134 mp, menținând restul dispozițiilor deciziei

recurate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâtul Municipiul

Suceava, prin Primar împotriva Deciziei nr. 67 din 30 septembrie 2011 a Curții

de Apel Suceava, secția civilă.

Modifică în parte

decizia recurată în sensul că stabilește că reclamanții sunt îndreptățiți la

măsuri reparatorii în echivalent și pentru suprafețele de 295 mp și de 134 mp.

Menține restul

dispozițiilor deciziei.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 25 octombrie 2012.

Procesat de GGC - CL