ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6529/2012

Deliberând cauzei de fată, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 4 mai 2009 pe rolul Tribunalului Suceava, reclamanții I.O.M., O.A. și I.E.F. au chemat în judecată Primăria Municipiului Suceava și au solicitat instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună anularea Dispoziției nr. 871 din 3 aprilie 2009 emisă de Primarul Municipiului Suceava și obligarea pârâtei la restituirea în natură a imobilului în suprafață de 449 mp și a imobilului în suprafață de 793 mp. Aceeași cerere a făcut obiectul unui alt dosar, înregistrat la data de 5 mai 2009 pe rolul aceleiași instanțe, motiv pentru care, la termenul de judecată din data de 2 iunie 2009, a fost admisă excepția litispendenței și s-au conexat cele două contestații.

Prin Sentința civilă nr. 1771 din 9 noiembrie 2010, Tribunalul Suceava a admis contestația, a anulat Dispoziția nr. 871 din 3 aprilie 2009 emisă de Primarul Municipiului Suceava și a constatat îndreptățirea reclamanților la restituirea în natură a suprafeței de 324 mp, teren identic cu parcela în suprafață de 171 mp și parcela în suprafață de 153 mp precum și pentru suprafața de 137 mp identică cu parcela, astfel cum au fost identificate în planul de situație anexă la raportul de expertiză întocmit de expert F.J. A constatat că reclamanții sunt îndreptățiți la măsuri reparatorii în echivalent pentru suprafața de 125 mp teren, respectiv 656 mp ocupați de construcții, identică cu parte din suprafața de 449 mp și parte din suprafața de 793 mp.

A obligat pârâta să plătească reclamanților suma de 2.000 RON cheltuieli de judecată. Tribunalul a reținut că dovada dreptului de proprietate a fost făcută cu Decretul de expropriere nr. 248/1962 și anexa aferentă, extras de carte funciară și certificat de moștenitor, iar terenurile au fost identificate și individualizate în urma efectuării unei expertize topo de către inginer F.J. Împotriva acestei sentințe a declarat apel Municipiul Suceava prin Primar, iar prin Decizia nr. 67 din 30 septembrie 2011, Curtea de Apel Suceava, secția civilă, a admis apelul formulat și a schimbat în parte sentința apelată. A menținut dispozițiile privind anularea Dispoziției nr. 871 din 3 aprilie 2009 emisă de Primarul Municipiului Suceava și obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

A constatat că reclamanții sunt îndreptățiți la măsuri reparatorii constând în restituirea în natură a suprafeței de 295 mp identică cu parcela în suprafață de 171 mp și parcela în suprafață de 124 mp, delimitată prin punctele X, Y, Z și W în schița anexă la raportul de expertiză întocmit în apel de expert F.J., precum și a suprafeței de 134 mp teren, cuprinsă între punctele X, Y, Z și W, identică cu parcela evidențiată în aceeași anexă a raportului de expertiză efectuat în apel. A constatat că reclamanții sunt îndreptățiți la măsuri reparatorii prin echivalent pentru suprafața de 125 mp teren, respectiv 656 mp ocupați de construcții, identică cu parte din suprafața de 449 mp și parte din suprafața de 793 mp, inclusiv pentru diferența de 32 mp, rămasă nerestituită prin diminuarea parcelelor de la 153 mp la 124 mp și de la 137 mp la 134 mp.

A respins ca nefondată cererea reclamanților privind acordarea cheltuielilor de judecată în apel. Curtea de Apel a constatat că apelul declarat este întemeiat doar în ceea ce privește întinderea suprafețelor de teren restituite în natură. Potrivit certificatelor de moștenitor aflate la dosar, reclamanții sunt moștenitorii lui I.E. (fii și soție supraviețuitoare) care, la rândul său, era fiul lui I.A., sora proprietarei deposedate. Conform Tabelului anexă la Decretul de expropriere nr. 248/1962, terenul expropriat a fost preluat de la A.S. (căsătorită I.) și V.S., fiind identificat de expert în cuprinsul raportului de expertiză efectuat în cauză. Referitor la îndreptățirea reclamanților de a li se restitui în natură suprafețele cu destinația spațiu verde și parcare, Curtea de Apel a constată că art. 6.1 din H.G.

nr. 250/2007 privind Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001 exclude din sfera de incidență a Legii nr. 213/1998 situația deținătorilor imobilelor care, la data soluționării notificării, sunt calificate bunuri proprietate publică. În consecință, instituția pârâtă are competența de a dispune restituirea bunului în natură, fără a mai fi necesară parcurgerea procedurii prevăzută de Legea nr. 213/1998 modificată. Apărarea pârâtei referitoare la faptul că, în temeiul art. 18 din Legea nr. 24/2007, privind reglementarea spațiilor verzi, îi revine răspunderea pentru diminuarea acestei categorii de suprafețe, nu este întemeiată, terenul fiind restituit în baza unei hotărâri judecătorești, dată în aplicarea unei legi speciale de reparație.

Împrejurarea în raport de care apelul unității pârâte este întemeiat vizează întinderea suprafeței care poate fi restituită în natură, având în vedere că terenul de 153 mp, este parcare și face legătura între calea pietonală de acces dinspre blocuri și aleea carosabilă și pietonală spre strada N. În acest sens, instanța a apreciat că este necesar, iar reclamanții au fost de acord, ca expertul să procedeze la o nouă identificare a parcelei care are destinația de parcare, astfel încât să ofere posibilitatea de acces mașinilor de intervenție (pompieri, salvare) la blocurile învecinate și să permită spații de manevră pentru exploatarea garajelor aflate în zonă.

Față de aceste împrejurări și văzând că în urma remăsurării parcelei cu destinația spațiu verde a rezultat o suprafață diminuată, de 134 mp, în loc de 137 mp, Curtea de Apel a admis apelul declarat de pârât și a schimbat în parte sentința doar în ceea ce privește întinderea suprafețelor restituite în natură, respectiv 124 mp în loc de 153 mp pentru parcela X și 134 mp în loc de 137 mp pentru parcela Y, urmând ca pentru diferența de teren exclusă de la restituirea în natură să fie acordate despăgubiri în condițiile legii speciale. Împotriva acestei decizii, în termen legal a declarat și motivat recurs pârâtul Municipiul Suceava, prin Primar. Prin motivele de recurs se formulează următoarele critici de nelegalitate, întemeiate pe prevederile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ.: Instanța de apel a admis apelul pârâtului doar prin diminuarea suprafeței de teren, însă a ignorat faptul că terenul ce reprezintă parcare este destinată uzului public. Fiind destinată uzului public, restituirea în natură a terenului nu poate fi dispusă. Bunurile aparținând domeniului public sunt, potrivit art. 11 din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, inalienabile, insesizabile și imprescriptibile. Și în Anexa nr. 3 lit. g) din Normele Tehnice din 8 iulie 1999 pentru întocmirea inventarului bunurilor care alcătuiesc domeniul public al comunelor, orașelor, municipiilor și județelor figurează spațiile verzi, parcările și terenurile de joacă pentru copii ca aparținând domeniului public.

Analizând decizia recurată în limita criticilor formulate prin motivele de recurs, Înalta Curte constată că recursul este fondat, urmând a fi admis pentru următoarele considerente: Față de limitele învestirii sale prin cererea de recurs formulată, Înalta Curte nu va mai analiza calitatea reclamanților de persoane îndreptățite la restituirea, în condițiile Legii nr. 10/2001, a terenului care a aparținut autorilor lor, dovedirea și întinderea dreptului de proprietate ce a existat în patrimoniul autorilor reclamanților.

Controlul de legalitate exercitat ca urmare a învestirii instanței de recurs cu calea de atac declarată de pârât, va viza exclusiv natura măsurilor reparatorii la care sunt îndreptățiți reclamanții pentru suprafața de teren de 295 mp - identică cu parcela X în suprafață de 171 mp și parcela Y în suprafață de 124 mp - și cea de 134 mp - identică cu parcela X. Curtea de Apel a apreciat că aceste suprafețe de teren pot fi restituite în natură reclamanților. Destinația de spațiu verde, respectiv de parcare, nu împiedică aplicarea acestei măsuri reparatorii, cât timp legea nu interzice restituirea în natură a unor terenuri cu destinația de spațiu verde sau de parcare, dacă este posibil accesul mașinilor de intervenție la blocurile din apropiere și dacă se pot efectua manevrele specifice pentru utilizarea garajelor din vecinătate.

Prevederile art. 9 din Legea nr. 10/2001 consacră, într-adevăr, regula instituită de acest act normativ, și care se regăsește și în cuprinsul art. 1 și art. 7 din Lege, constând în prevalenta restituirii în natură a imobilelor al căror regim juridic intră în sfera sa de reglementare. Însă, de la acest principiu al prevalentei restituirii în natură a imobilelor preluate în mod abuziv de stat în perioada de referință a legii, sunt reglementate situații, în care, prin excepție, restituirea bunului nu poate fi dispusă decât sub forma măsurilor reparatorii prin echivalent constând în compensare cu alte bunuri sau servicii sau în despăgubiri acordate în condițiile legii speciale.

Una dintre aceste situații de excepție este cea prevăzută de art. 11 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 potrivit cu care "în cazul în care construcțiile expropriate au fost integral demolate și lucrările pentru care s-a dispus exproprierea ocupă terenul parțial, persoana îndreptățită poate obține restituirea în natură a părții de teren rămase liberă, pentru cea ocupată de construcții noi, autorizate, cea afectată servituților legale și altor amenajări de utilitate publică ale localităților urbane și rurale, măsurile reparatorii stabilindu-se în echivalent". Punctul 10.3 din Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, aprobate prin H.G.

României nr. 250 din 7 martie 2007, prevede că sintagma "amenajări de utilitate publică ale localităților urbane și rurale" are în vedere acele suprafețe de teren afectate unei utilități publice, respectiv suprafețele de teren supuse unor amenajări destinate a deservi nevoile comunității, amenajări de spații verzi, precum și grădini publice, urmând a fi avute în vedere, de la caz la caz, atât servituțile legale cât și documentațiile de amenajare a teritoriului și de urbanism.

Din perspectiva acestor norme legale , destinația celor două spații în litigiu ca fiind acea de parcare, respectiv de spațiu verde, și poziționarea lor în imediata vecinătate a mai multor blocuri, a unor alei carosabile și pietonale, respectiv a unui post trafo, probează existența unei amenajări afectată unei folosințe generale, constituindu-se într-o utilitate publică care, în condițiile art. 11 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 împiedică restituirea în natură a respectivelor suprafețe de teren către reclamanți. Rațiunea modalităților de restituire prevăzute de art. 11 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 este aceea de a asigura folosirea normală a construcțiilor noi edificate pe terenurile ce au aparținut persoanelor îndreptățite la acordarea măsurilor reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001.

Respingerea cererii de restituire în natură a terenurilor în litigiu nu împiedică însă accesul reclamanților la beneficiul celorlalte măsurii reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001 în cadrul procedurii pe care au declanșat-o prin formularea notificării în legătură cu imobilele ce au aparținut autorilor lor. Prin urmare, constatând că, în raport de situația de fapt reținută, instanța de apel a făcut o greșită aplicare a prevederilor art. 11 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de pârâtul Municipiul Suceava, prin Primar, iar în baza art. 304 pct. 9 C. proc. civ. va modifica în parte decizia recurată în sensul că va stabili că reclamanții sunt îndreptățiți la măsuri reparatorii în echivalent și pentru suprafețele de 295 mp și de 134 mp, menținând restul dispozițiilor deciziei recurate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de pârâtul Municipiul Suceava, prin Primar împotriva Deciziei nr. 67 din 30 septembrie 2011 a Curții de Apel Suceava, secția civilă. Modifică în parte decizia recurată în sensul că stabilește că reclamanții sunt îndreptățiți la măsuri reparatorii în echivalent și pentru suprafețele de 295 mp și de 134 mp. Menține restul dispozițiilor deciziei. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 octombrie 2012. Procesat de GGC - CL