ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1029/2012

Asupra cauzei de față, constată următoarele: La data de 9 noiembrie 2009 numiții R.M.C., R.A.G. și R.D.O., prin mandatar G.M., au formulat contestație împotriva Dispoziției nr. 3062 din 22 octombrie 2009 a Primarului Municipiului Suceava, solicitând anularea parțială a acesteia, în sensul excluderii obligației de restituire a sumei de 45.011,75 RON prevăzută la art. 3 din dispoziția menționată. Prin Dispoziția nr. 3062 din 22 octombrie 2009, contestatorilor li s-a acordat la schimb imobilul situat în Suceava, str. C., ca măsură reparatorie în compensare pentru imobilul din str. M., preluat de stat și demolat ulterior, în sarcina acestora stabilindu-se obligația de plată a sumei de 45.011,75 RON, actualizată, reprezentând valoarea despăgubirii acordată la acea vreme pentru imobilul demolat.

Contestatorii au susținut, în motivarea cererii lor, că prevederea din dispoziție este nelegală deoarece sunt condiționați de dobândirea dreptului lor de proprietate asupra imobilului, deși acest aspect nu a fost prevăzut în dispozitivul hotărârii judecătorești prin care intimata a fost obligată la emiterea dispoziției de acordare a acorde măsurilor reparatorii în compensare cu alte bunuri. Au apreciat că introducerea în cuprinsul dispoziției a obligației de plată este abuzivă și contrară dispozitivului hotărârii judecătorești irevocabile, această obligație putând constitui, eventual, obiectul unui alt litigiu. Au menționat în drept dispozițiile art. 26, alin. (3) din Legea nr. 10/2001. Intimata a invocat lipsa calității procesuale pasive, făcând referire la dispozițiile art. 77 din Legea nr. 215/2001, respectiv art. 87 pct. 1 din C. proc.

civ., iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea contestației, arătând că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 11 alin. (2) teza a II-a din Legea nr. 10/2001, întrucât prin admiterea contestației s-ar ajunge la o dublă compensare pentru aceeași expropriere, pe de o parte suma primită la momentul exproprierii și, pe de altă parte, imobilul acordat prin compensare. Prin Sentința civilă nr. 245 din 2 februarie 2010, Tribunalul Suceava a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a intimatei Primăria Municipiului Suceava, ca nefondată, fiind respinsă, pe fond, ca nefondată, contestația având ca obiect Legea nr. 10/2001.

În motivare, referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive s-a reținut că primăria este reprezentată de către primar, care este una și aceeași persoană cu cea care emite dispozițiile de respingere sau admitere a notificării, iar pe fondul cauzei au fost avute în vedere prevederile art. 11 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, conform cărora atribuirea în natură este condiționată de rambursarea diferenței dintre valoarea despăgubirii primite și valoarea construcției demolate, actualizată conform legislației în vigoare. S-a mai reținut că în considerentele hotărârilor de care se prevalează contestatorii s-a făcut vorbire de echivalarea compensărilor, respectiv, că aceștia nu au contestat primirea despăgubirilor și nici cuantumul sumei avansate.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamanții, în dezvoltarea motivelor susținând că Municipiul Suceava, prin primar, a fost obligat prin hotărâre judecătorească la emiterea unei dispoziții prin care să acorde contestatorilor măsuri reparatorii în compensare cu alte bunuri, respectiv prin acordarea la schimb a imobilului din str. C., Suceava. Au mai arătat că la momentul emiterii dispoziției nu s-a avut în vedere diferența de valoare dintre imobilul preluat la stat și cel acordat la schimb, caz în care, în urma compensării valorice, contestatorii nu ar mai fi datorat statului nici o sumă de bani. Au solicitat admiterea apelului și schimbarea sentinței în sensul admiterii acțiunii cu privire la înlăturarea obligației de restituire a sumei de 45.011,75 RON, actualizată.

Prin Decizia civilă nr. 40 din 16 iunie 2010, Curtea de Apel Suceava, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a respins, ca nefondat, apelul declarat de contestatori.

În argumentarea deciziei curtea de apel a reținut că prin Sentința civilă nr. 1285 din 22 octombrie 2007, pronunțată de Tribunalul Suceava în Dosarul nr. 5392/86/2007, rămasă irevocabilă prin Decizia nr. 7900 din 10 decembrie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, contestatorii au obținut obligarea Municipiului Suceava - prin primar - de a emite o dispoziție în baza Legii nr. 10/2001 în sensul acordării măsurilor reparatorii în compensare cu alte bunuri, respectiv cu imobilul situat în municipiul Suceava, str. C. Procedând în conformitate cu cele stabilite de instanță, Municipiul Suceava a emis Dispoziția nr. 3062 din 22 octombrie 2009 prin care a acordat la schimb imobilul menționat, solicitând notificatorilor restituirea sumei primită cu titlu de despăgubiri la momentul preluării abuzive.

Nemulțumiți de această prevedere, notificatorii au contestat dispoziția în instanță, criticând nerespectarea dispozitivului hotărârii judecătorești executate, care prevedea doar emiterea unei dispoziții de acordare a unui imobil în schimb, fără a se face referire la vreo sumă de restituit, așa cum nelegal s-a prevăzut în dispoziția atacată. Astfel, s-a reținut că apelul declarat împotriva acestei sentințe și care face obiectul prezentei cauze se întemeiază pe critici aduse Dispoziției nr. 3062/2009, total diferite de cele formulate la fond, respectiv pe nerespectarea dispozițiilor art. 11.5 din H.G. nr. 250/2007 privind Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, care prevăd că în cazul în care s-a primit o despăgubire, acesta se va actualiza și se va deduce din valoarea măsurilor reparatorii stabilite potrivit prevederilor art. 11 alin. (8) din lege.

Prin urmare, a constatat curtea de apel, direct în calea de atac a apelului, apelanții au invocat neanalizarea compensării datoriilor reciproce ale părților, contrar dispozițiilor art. 294 C. proc. civ., care prevăd că în apel nu se pot formula cereri noi și nici nu se poate schimba cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată, ci se pot cere doar dobânzi, rate și alte venituri ajunse la termen, precum și compensația legală. În cazul de față, nefiind îndeplinite condițiile de existență ale compensației legale, nu se poate vorbi decât, eventual, de intervenirea unei compensații convenționale sau judecătorești care, dat fiind momentul invocării acestei critici, nu poate fi analizată direct în calea de atac.

În consecință instanța apelului a constatat că nu poate verifica hotărârea prin prisma acestui aspect cât timp critica nu a fost invocată și în cererea introductivă, tribunalul pronunțându-se doar asupra legalității impunerii acestei sume în sarcina contestatorilor, fapt în legătură cu care a fost chemat să se pronunțe. Împotriva acestei din urmă decizii au declarat recurs reclamanții criticând-o pentru nelegalitate, fără a proceda la indicarea vreunei teze dintre cele expres prevăzute de art. 304 pct. 1 - 9 C. proc. civ.

Astfel, prim memoriul de recurs, după prezentarea istoricului cauzei, recurenții au susținut că în mod greșit instanța de apel a menținut în sarcina acestora obligația de restituire a sumei de 450011,75 RON; - această obligație este nelegală și abuzivă, întrucât le condiționează dobândirea dreptului de proprietate de restituirea sumei menționate, deși acest aspect nu a fost prevăzut în dispozitivul hotărârii judecătorești prin care intimata a fost obligată la emiterea dispoziției de acordare a măsurilor reparatorii în compensare cu alte bunuri, putând constitui obiectul unui alt litigiu. Mai susțin recurenții că această obligație este nelegală avându-se în vedere diferența dintre valoarea imobilului expropriat și valoarea imobilului acordat în compensare, care la momentul preluării de către aceștia era complet nelocuibil, fiind propus pentru demolare.

Menționează că pentru a face locuibil imobilul au investit o sumă mult mai mare decât suma pe care trebuie să o restituie. Susțin că au așteptat 8 ani de la depunerea notificării, iar după obținerea unei hotărârii judecătorești irevocabile au fost nevoiți să formuleze plângere penală la Parchetul de pe lângă Judecătoria Suceava, împotriva primarului, pentru nerespectarea acestei hotărâri și pentru abuz în serviciu, întrucât, acesta din rea- voință nu voia să emită dispoziția de acordare a măsurilor reparatorii. Solicită admiterea recursului, anularea parțială a Dispoziției nr. 3062 din 22 octombrie 2009, în sensul înlăturării obligației la restituirea sumei de 4500111, 75 RON.

Înalta Curte, prioritar, va analiza excepția lipsei de obiect invocată de intimata-pârâtă, Primăria Municipiului Suceava prin Primar, reținând următoarele: Prin demersul judiciar contestatorii au învestit instanța de judecată cu o contestație împotriva Dispoziției nr. 3062 din 22 octombrie 2009 a Primarului Municipiului Suceava, întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 10/2001, prin care au solicitat anularea parțială a acesteia, în sensul excluderii obligației de restituire a sumei de 45.011,75 RON prevăzută la art. 3 din dispoziția menționată.

Or, față de obiectul cauzei, faptul achitării de către recurenții a sumei menționate la art. 3 din dispoziția atacată, nu prezintă relevanță și nu afectează fondul litigiului, câtă vreme nu plata acestei sume a constituit obiectul pricinii, recurenții având un interes actual privind anularea parțială a dispoziției primarului, în sensul înlăturării obligației de restituire a sumei ce reprezintă valoarea despăgubirii acordată pentru imobilul demolat, chiar dacă în fapt au achitat această sumă. Față de aceste considerente, reținând și faptul că reclamanții insistă în judecarea căii de atac promovată, Înalta Curte constată nefondată excepția lipsei de obiect invocată de intimata pârâtă Primăria Municipiului Suceava prin Primar.

Pe fondul recursului, întrucât, cele dezvoltate de recurenți, cu titlu de critici împotriva deciziei instanței de apel, deși sunt în mare parte susțineri de fapt care nu au legătură cu decizia recurată, sunt susceptibile de a fi încadrate în prevederile art. 304 pct. (9) C. proc. civ., dar care sunt nefondate pentru cele ce se succed: Din expozeul deciziei de față rezultă că soluția primei instanțe a fost în sensul respingerii contestației, ca nefondată, reținându-se prevederile art. 11 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, conform cărora atribuirea în natură este condiționată de rambursarea diferenței dintre valoarea despăgubirii primite și valoarea construcției demolate, actualizată conform legislației în vigoare.

Prin motivele de apel reclamanții au criticat Dispoziția nr. 3062 din 22 octombrie 2009 a Primarului Municipiului Suceava, sub aspectul neanalizării compensării datoriilor reciproce, respectiv, diferența de valoare dintre imobilul preluat la stat și cel acordat la schimb, caz în care, în urma compensării valorice, contestatorii nu ar mai fi datorat statului nici o sumă de bani. Astfel, în condițiile în care reclamanții au invocat temeiul juridic al cererii, ca fiind reprezentat de dispozițiile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, iar pe fondul cauzei au fost avute în vedere prevederile art. 11 alin. (2) din Legea nr. 10/2001- examinate ca atare în primă instanță - analizarea pretențiilor acestora, din perspectiva altor prevederi legale echivalează cu schimbarea cauzei juridice în timpul procesului.

Or, o atare soluție, cum corect a reținut și instanța de apel, este contrară dispozițiilor art. 294 alin. (1) teza (I) C. proc. civ., potrivit cărora "în apel nu se poate schimba calitatea părților, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată și nici nu se pot face cereri noi", în consecință, Înalta Curte constată că nu sunt îndeplinite condițiile cazului de modificare prevăzut de art. 304 pct. (9) C. proc. civ. În ceea ce privește susținerile recurenților cu referire la valoarea imobilului acordat în compensare și situația acestuia la momentul preluării, suma investită pentru a face locuibil imobilul, durata procedurii judiciare, precum și aspectele privind conduita primarului și demersurile recurenților pentru punerea în executarea a hotărârii judecătorești irevocabile, sunt susțineri de fapt, care nu permit controlul de nelegalitate, respectiv încadrarea în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 1 - 9 C. proc.

civ., întrucât, dezvoltarea acestora vizează aspecte ce nu țin de judecata din apel. În aceste condiții, Înalta Curte constată că instanța de apel a făcut o corectă aplicare a legii, drept urmare, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. va respinge recursul ca nefondat,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge excepția lipsei de obiect a recursului declarat de recurenții - reclamanți R.M.C., R.A.G. și R.D.O., invocată de intimata pârâtă Primăria Municipiului Suceava prin Primar. Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanții R.M.C., R.A.G. și R.D.O. prin mandatar G.M. împotriva Deciziei civile nr. 40 din 16 iunie 2010 a Curții de Apel Suceava, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 februarie 2012. Procesat de GGC - AA