ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1029/2012

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

La data de 9

noiembrie 2009 numiții R.M.C., R.A.G. și R.D.O., prin mandatar G.M., au

formulat contestație împotriva Dispoziției nr. 3062 din 22 octombrie 2009 a

Primarului Municipiului Suceava, solicitând anularea parțială a acesteia, în

sensul excluderii obligației de restituire a sumei de 45.011,75 RON prevăzută

la art. 3 din dispoziția menționată.

Prin Dispoziția nr. 3062 din 22 octombrie

2009, contestatorilor li s-a acordat la schimb imobilul situat în Suceava, str.

C., ca măsură reparatorie în compensare pentru imobilul din str. M., preluat de

stat și demolat ulterior, în sarcina acestora stabilindu-se obligația de plată

a sumei de 45.011,75 RON, actualizată, reprezentând valoarea despăgubirii

acordată la acea vreme pentru imobilul demolat.

Contestatorii au

susținut, în motivarea cererii lor, că prevederea din dispoziție este nelegală

deoarece sunt condiționați de dobândirea dreptului lor de proprietate asupra

imobilului, deși acest aspect nu a fost prevăzut în dispozitivul hotărârii

judecătorești prin care intimata a fost obligată la emiterea dispoziției de

acordare a acorde măsurilor reparatorii în compensare cu alte bunuri. Au

apreciat că introducerea în cuprinsul dispoziției a obligației de plată este

abuzivă și contrară dispozitivului hotărârii judecătorești irevocabile, această

obligație putând constitui, eventual, obiectul unui alt litigiu. Au menționat

în drept dispozițiile art. 26, alin. (3) din Legea nr. 10/2001.

Intimata a invocat

lipsa calității procesuale pasive, făcând referire la dispozițiile art. 77 din

Legea nr. 215/2001, respectiv art. 87 pct. 1 din C. proc. civ., iar pe fondul

cauzei a solicitat respingerea contestației, arătând că în cauză sunt incidente

dispozițiile art. 11 alin. (2) teza a II-a din Legea nr. 10/2001, întrucât prin

admiterea contestației s-ar ajunge la o dublă compensare pentru aceeași

expropriere, pe de o parte suma primită la momentul exproprierii și, pe de altă

parte, imobilul acordat prin compensare.

Prin Sentința civilă

nr. 245 din 2 februarie 2010, Tribunalul Suceava a respins excepția lipsei

calității procesuale pasive a intimatei Primăria Municipiului Suceava, ca

nefondată, fiind respinsă, pe fond, ca nefondată, contestația având ca obiect

Legea nr. 10/2001.

În motivare,

referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive s-a reținut că

primăria este reprezentată de către primar, care este una și aceeași persoană

cu cea care emite dispozițiile de respingere sau admitere a notificării, iar pe

fondul cauzei au fost avute în vedere prevederile art. 11 alin. (2) din Legea

nr. 10/2001, conform cărora atribuirea în natură este condiționată de

rambursarea diferenței dintre valoarea despăgubirii primite și valoarea

construcției demolate, actualizată conform legislației în vigoare.

S-a mai reținut că în

considerentele hotărârilor de care se prevalează contestatorii s-a făcut

vorbire de echivalarea compensărilor, respectiv, că aceștia nu au contestat

primirea despăgubirilor și nici cuantumul sumei avansate.

Împotriva acestei

sentințe au declarat apel reclamanții, în dezvoltarea motivelor susținând că

Municipiul Suceava, prin primar, a fost obligat prin hotărâre judecătorească la

emiterea unei dispoziții prin care să acorde contestatorilor măsuri reparatorii

în compensare cu alte bunuri, respectiv prin acordarea la schimb a imobilului

din str. C., Suceava. Au mai arătat că la momentul emiterii dispoziției nu s-a

avut în vedere diferența de valoare dintre imobilul preluat la stat și cel

acordat la schimb, caz în care, în urma compensării valorice, contestatorii nu

ar mai fi datorat statului nici o sumă de bani.

Au solicitat admiterea

apelului și schimbarea sentinței în sensul admiterii acțiunii cu privire la

înlăturarea obligației de restituire a sumei de 45.011,75 RON, actualizată.

Prin Decizia civilă

nr. 40 din 16 iunie 2010, Curtea de Apel Suceava, secția civilă și pentru cauze

cu minori și de familie, a respins, ca nefondat, apelul declarat de

contestatori.

În argumentarea

deciziei curtea de apel a reținut că prin Sentința civilă nr. 1285 din 22

octombrie 2007, pronunțată de Tribunalul Suceava în Dosarul nr. 5392/86/2007, rămasă

irevocabilă prin Decizia nr. 7900 din 10 decembrie 2008 a Înaltei Curți de

Casație și Justiție, contestatorii au obținut obligarea Municipiului Suceava -

prin primar - de a emite o dispoziție în baza Legii nr. 10/2001 în sensul

acordării măsurilor reparatorii în compensare cu alte bunuri, respectiv cu

imobilul situat în municipiul Suceava, str. C.

Procedând în

conformitate cu cele stabilite de instanță, Municipiul Suceava a emis

Dispoziția nr. 3062 din 22 octombrie 2009 prin care a acordat la schimb imobilul

menționat, solicitând notificatorilor restituirea sumei primită cu titlu de

despăgubiri la momentul preluării abuzive. Nemulțumiți de această prevedere,

notificatorii au contestat dispoziția în instanță, criticând nerespectarea

dispozitivului hotărârii judecătorești executate, care prevedea doar emiterea

unei dispoziții de acordare a unui imobil în schimb, fără a se face referire la

vreo sumă de restituit, așa cum nelegal s-a prevăzut în dispoziția atacată.

Astfel, s-a reținut

că apelul declarat împotriva acestei sentințe și care face obiectul prezentei

cauze se întemeiază pe critici aduse Dispoziției nr. 3062/2009, total diferite

de cele formulate la fond, respectiv pe nerespectarea dispozițiilor art. 11.5

din H.G. nr. 250/2007 privind Normele metodologice de aplicare unitară a Legii

nr. 10/2001, care prevăd că în cazul în care s-a primit o despăgubire, acesta

se va actualiza și se va deduce din valoarea măsurilor reparatorii stabilite

potrivit prevederilor art. 11 alin. (8) din lege.

Prin urmare, a

constatat curtea de apel, direct în calea de atac a apelului, apelanții au

invocat neanalizarea compensării datoriilor reciproce ale părților, contrar

dispozițiilor art. 294 C. proc. civ., care prevăd că în apel nu se pot formula

cereri noi și nici nu se poate schimba cauza sau obiectul cererii de chemare în

judecată, ci se pot cere doar dobânzi, rate și alte venituri ajunse la termen,

precum și compensația legală.

În cazul de față,

nefiind îndeplinite condițiile de existență ale compensației legale, nu se

poate vorbi decât, eventual, de intervenirea unei compensații convenționale sau

judecătorești care, dat fiind momentul invocării acestei critici, nu poate fi

analizată direct în calea de atac.

În consecință

instanța apelului a constatat că nu poate verifica hotărârea prin prisma

acestui aspect cât timp critica nu a fost invocată și în cererea introductivă,

tribunalul pronunțându-se doar asupra legalității impunerii acestei sume în

sarcina contestatorilor, fapt în legătură cu care a fost chemat să se pronunțe.

Împotriva acestei din

urmă decizii au declarat recurs reclamanții criticând-o pentru nelegalitate,

fără a proceda la indicarea vreunei teze dintre cele expres prevăzute de art.

304 pct. 1 - 9 C. proc. civ.

Astfel, prim memoriul

de recurs, după prezentarea istoricului cauzei, recurenții au susținut că în

mod greșit instanța de apel a menținut în sarcina acestora obligația de

restituire a sumei de 450011,75 RON;

- această obligație

este nelegală și abuzivă, întrucât le condiționează dobândirea dreptului de

proprietate de restituirea sumei menționate, deși acest aspect nu a fost

prevăzut în dispozitivul hotărârii judecătorești prin care intimata a fost

obligată la emiterea dispoziției de acordare a măsurilor reparatorii în

compensare cu alte bunuri, putând constitui obiectul unui alt litigiu.

Mai susțin recurenții

că această obligație este nelegală avându-se în vedere diferența dintre

valoarea imobilului expropriat și valoarea imobilului acordat în compensare,

care la momentul preluării de către aceștia era complet nelocuibil, fiind

propus pentru demolare.

Menționează că pentru

a face locuibil imobilul au investit o sumă mult mai mare decât suma pe care

trebuie să o restituie.

Susțin că au așteptat

8 ani de la depunerea notificării, iar după obținerea unei hotărârii

judecătorești irevocabile au fost nevoiți să formuleze plângere penală la

Parchetul de pe lângă Judecătoria Suceava, împotriva primarului, pentru

nerespectarea acestei hotărâri și pentru abuz în serviciu, întrucât, acesta din

rea- voință nu voia să emită dispoziția de acordare a măsurilor reparatorii.

Solicită admiterea

recursului, anularea parțială a Dispoziției nr. 3062 din 22 octombrie 2009, în

sensul înlăturării obligației la restituirea sumei de 4500111, 75 RON.

Înalta Curte,

prioritar, va analiza excepția lipsei de obiect invocată de intimata-pârâtă,

Primăria Municipiului Suceava prin Primar, reținând următoarele:

Prin demersul

judiciar contestatorii au învestit instanța de judecată cu o contestație

împotriva Dispoziției nr. 3062 din 22 octombrie 2009 a Primarului Municipiului

Suceava, întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 10/2001, prin care au solicitat

anularea parțială a acesteia, în sensul excluderii obligației de restituire a

sumei de 45.011,75 RON prevăzută la art. 3 din dispoziția menționată. Or, față

de obiectul cauzei, faptul achitării de către recurenții a sumei menționate la

art. 3 din dispoziția atacată, nu prezintă relevanță și nu afectează fondul

litigiului, câtă vreme nu plata acestei sume a constituit obiectul pricinii,

recurenții având un interes actual privind anularea parțială a dispoziției

primarului, în sensul înlăturării obligației de restituire a sumei ce

reprezintă valoarea despăgubirii acordată pentru imobilul demolat, chiar dacă

în fapt au achitat această sumă.

Față de aceste

considerente, reținând și faptul că reclamanții insistă în judecarea căii de

atac promovată, Înalta Curte constată nefondată excepția lipsei de obiect

invocată de intimata pârâtă Primăria Municipiului Suceava prin Primar.

Pe fondul recursului,

întrucât, cele dezvoltate de recurenți, cu titlu de critici împotriva deciziei

instanței de apel, deși sunt în mare parte susțineri de fapt care nu au

legătură cu decizia recurată, sunt susceptibile de a fi încadrate în

prevederile art. 304 pct. (9) C. proc. civ., dar care sunt nefondate pentru

cele ce se succed:

Din expozeul deciziei

de față rezultă că soluția primei instanțe a fost în sensul respingerii

contestației, ca nefondată, reținându-se prevederile art. 11 alin. (2) din

Legea nr. 10/2001, conform cărora atribuirea în natură este condiționată de

rambursarea diferenței dintre valoarea despăgubirii primite și valoarea

construcției demolate, actualizată conform legislației în vigoare.

Prin motivele de apel

reclamanții au criticat Dispoziția nr. 3062 din 22 octombrie 2009 a Primarului

Municipiului Suceava, sub aspectul neanalizării compensării datoriilor

reciproce, respectiv, diferența de valoare dintre imobilul preluat la stat și

cel acordat la schimb, caz în care, în urma compensării valorice, contestatorii

nu ar mai fi datorat statului nici o sumă de bani.

Astfel, în condițiile

în care reclamanții au invocat temeiul juridic al cererii, ca fiind reprezentat

de dispozițiile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, iar pe fondul cauzei

au fost avute în vedere prevederile art. 11 alin. (2) din Legea nr. 10/2001-

examinate ca atare în primă instanță - analizarea pretențiilor acestora, din

perspectiva altor prevederi legale echivalează cu schimbarea cauzei juridice în

timpul procesului.

Or, o atare soluție,

cum corect a reținut și instanța de apel, este contrară dispozițiilor art. 294

alin. (1) teza (I) C. proc. civ., potrivit cărora "în apel nu se poate

schimba calitatea părților, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată

și nici nu se pot face cereri noi", în consecință, Înalta Curte constată

că nu sunt îndeplinite condițiile cazului de modificare prevăzut de art. 304

pct. (9) C. proc. civ.

În ceea ce privește

susținerile recurenților cu referire la valoarea imobilului acordat în

compensare și situația acestuia la momentul preluării, suma investită pentru a

face locuibil imobilul, durata procedurii judiciare, precum și aspectele

privind conduita primarului și demersurile recurenților pentru punerea în

executarea a hotărârii judecătorești irevocabile, sunt susțineri de fapt, care

nu permit controlul de nelegalitate, respectiv încadrarea în motivele de

nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 1 - 9 C. proc. civ., întrucât,

dezvoltarea acestora vizează aspecte ce nu țin de judecata din apel.

În aceste condiții,

Înalta Curte constată că instanța de apel a făcut o corectă aplicare a legii,

drept urmare, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. va respinge recursul

ca nefondat,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția

lipsei de obiect a recursului declarat de recurenții - reclamanți R.M.C.,

R.A.G. și R.D.O., invocată de intimata pârâtă Primăria Municipiului Suceava

prin Primar.

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de reclamanții R.M.C., R.A.G. și R.D.O. prin

mandatar G.M. împotriva Deciziei civile nr. 40 din 16 iunie 2010 a Curții de

Apel Suceava, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 17 februarie 2012.

Procesat de GGC - AA