ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 986/2014

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin Sentința civilă nr. 1285 din 22

octombrie 2007, pronunțată de Tribunalul Suceava în Dosarul nr. 5392/86/2007 a

fost admisă în parte acțiunea având ca obiect Legea nr. 10/2003, formulată de

reclamanții R.M.C., R.D.O. și R.A.G., în contradictoriu cu pârâtul Municipiul

Suceava, prin primar; a fost obligat pârâtul să emită dispoziție la notificarea

din 8 august 2001, reclamanții fiind îndreptățiți la măsuri reparatorii în

compensare cu alte bunuri, respectiv, prin acordarea imobilului din municipiul

Suceava; a fost respinsă cererea de obligare a pârâtului la plata daunelor

cominatorii.

Această sentință a

rămas irevocabilă conform Deciziei nr. 7900 din 10 decembrie 2008 a Î.C.C J.

Împotriva Sentinței

civile nr. 1285 din 22 octombrie 2007 au formulat cerere de lămurire dispozitiv

reclamanții, arătând că se impune a se preciza în ce constă imobilul din

municipiul Suceava, acordat la schimb cu imobilul demolat, în prezent fiind în

imposibilitate de a se intabula.

Reclamanții au arătat

că, potrivit Legii nr. 10/2001, prin imobile în sensul actului normativ se

înțeleg terenurile, cu sau fără construcții, cu oricare dintre destinațiile

avute la data preluării abuzive, precum și bunurile mobile devenite imobile

prin incorporare în aceste construcții.

Raportat la aceste

dispoziții legale, reclamanții au arătat că imobilul în care au locuit în

calitate de chiriași, acordat apoi la schimb, era compus din casă de locuit în

suprafață de 4,18 ari și grădină în suprafață de 2,47 ari, însumând în total

6,65 ari, conform planului de situație anexat în copie.

Prin încheierea din

13 decembrie 2012, Tribunalul Suceava a respins, ca nefondată, cererea de

lămurire dispozitiv, reținând că măsurile reparatorii stabilite prin Sentința

civilă nr. 1285 din 22 octombrie 2007 au vizat doar construcțiile situate în

str. M., nu și terenul aferent acestora.

La pronunțarea

acestei soluții, instanța de fond a avut în vedere faptul că reclamanții nu au

solicitat măsuri reparatorii pentru terenul aferent, că prin contractul

încheiat la data de 26 decembrie 1980 nu s-a înstrăinat și terenul aferent

construcției, care a trecut în proprietatea statului conform Legii nr. 58/1974

și că, pentru construcția din str. M., reclamanții au primit în folosință și nu

în proprietate suprafața de 100 mp, prin Decizia nr. 34 din 31 ianuarie 1981 a

Consiliului Popular Suceava.

Prin Decizia nr. 5

din 5 martie 2013, Curtea de Apel Suceava, secția I civilă, a respins, ca

nefondat, apelul petenților împotriva încheierii de ședință mai sus arătate.

Pentru a se pronunța

astfel, instanța de apel a reținut că împotriva Sentinței civile nr. 1285 din

22 octombrie 2007 a Tribunalului Suceava a declarat apel doar instituția

pârâtă, dosarul ajungând la instanța supremă în urma promovării recursului de

către aceeași parte, fără ca reclamanții să-și manifeste nemulțumirea în

legătură cu componența imobilului atribuit la schimb și fără a se lua în

discuție, în vreun fel, problema terenului aferent construcției. Mai mult decât

atât, în întâmpinarea formulată de reclamanți la recursul declarat de

Municipiul Suceava, aceștia afirmă că sunt "moștenitori ai proprietarului

unei case cu anexe expropriate în anul 1984", rezultând că la momentul

derulării litigiului au vizat doar construcția din str. C., pe care au

solicitat-o în schimbul casei expropriate. Această situație rezultă și din

actele dosarului de fond, respectiv, contractul de vânzare cumpărare din 26

decembrie 1980, prin care autorul reclamanților a cumpărat doar casa cu anexe

din str. M., terenul aferent trecând în proprietatea statului, precum și

Decizia nr. 34 din 31 ianuarie 1981 a Consiliului Popular Suceava, prin care i

se atribuie în folosință autorului reclamanților suprafața de 100 mp, pe toată

durata construcției, în schimbul unei taxe plătită anual.

Dat fiind faptul că,

prin prisma actelor menționate mai sus și a criticilor exprimate de părți în

căile de atac, instanța care a soluționat cauza a avut în vedere doar imobilul

casă, fără a se analiza problema terenului aferent și a întinderii acestuia,

este clar că dispozitivul sentinței face referire doar la imobilul construcție,

împrejurare corect reținută de instanța de fond.

Instanța de apel a

mai constatat ca pe calea acestei proceduri nu se pot examina împrejurări care

vizează fondul cauzei, soluționat irevocabil prin hotărâre judecătorească, sens

în care în mod corect tribunalul a constatat că doar imobilul casă a format

obiectul analizei la fond.

Împotriva acestei

hotărâri au declarat recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., reclamanții R.M.C., R.D.O. și R.A.G..

În susținerea

recursului, reclamanții au arătat că hotărârile anterioare sunt nelegale

întrucât au ignorat atât precizările acestora tăcute chiar la solicitarea

instanței, cât și dispozițiile Legii nr. 10/2001.

Astfel, prin

notificările formulate în temeiul Legii nr. 10/2001 reclamanții au solicitat ca

măsură compensatorie la schimb, imobilul situat în municipiul Suceava, pentru

imobilul situat în aceeași localitate, str. M., expropriat și demolat,

imposibil de restituit în natură.

Recurenții-reclamanți

au anexat acțiunii planurile de situație pentru cele două imobile, actele de

expropriere, notificările formulate în temeiul Legii nr. 10/2001, răspunsurile

la acestea prin care se face referire clară la casă și teren.

Recurenții-reclamanți

au arătat în mod constant că imobilul în discuție a fost preluat cu terenul

aferent de 880 mp, însă instanța de apel a ignorat aceste susțineri și

probatoriile pe care ele se sprijină, și anume: adresa din 17 aprilie 2011 prin

care se specifică expres că reclamanții au solicitat măsuri reparatorii pentru

casă și teren; planurile de situație depuse la dosar care atestă aceeași

solicitare; decretul de expropriere din 28 aprilie 1984; procesul-verbal de

evaluare și adresa din 3 octombrie 1984; răspunsul la notificarea nr. x/2001

prin care se face referire la imobilul constând în casă și teren; hotărâri

judecătorești de trecere a terenului în proprietatea statului, hotărâri

judecătorești ce au stat la baza contractelor de închiriere.

Prin memoriul depus

la dosarul cauzei la data de 15 aprilie 2008 recurenții-reclamanți au arătat că

în luna aprilie 1984 imobilul proprietatea acestora, cu teren aferent de 880 mp

a fost demolat, aceștia fiind mutați într-o locuință fără utilități, fără

anexe, fără gard, trecută la casare, situată în str. C. și fiind obligați să

investească sume importante de bani pentru a face imobilul locuibil.

De asemenea, prin

întâmpinarea depusă la Înalta Curte împotriva recursului formulat de Primăria

municipiului Suceava, reclamanții au arătat că în anul 1984 imobilul

proprietatea acestora cu teren aferent de 880 mp a fost preluată abuziv.

Deși instanța de apel

a reținut că reclamanții nu au declarat apel împotriva Sentinței nr. 1285 din

22 octombrie 2007 a Tribunalului Suceava, având în vedere soluția cuprinsă în

dispozitivul acestei hotărâri, de admitere a acțiunii și obligare a pârâtului

Municipiul Suceava să emită dispoziție la notificarea din 8 august 2001,

reclamanții nu aveau niciun interes să declare vreo cale de atac, prin imobil

aceștia înțelegând teren și construcții conform art. 6 din Legea nr. 10/2001

dar și a dispozițiilor art. 463 C. civ.

Recursul este

nefondat, pentru considerentele ce succed:

Dispozitivul

reprezintă partea cea mai importantă a unei hotărâri, pentru că el este pus în

executare și împotriva lui se exercită căile de atac, astfel încât trebuie să

conțină elemente clare privind modalitatea de rezolvare a cererilor părților,

întinderea drepturilor recunoscute și identificarea acestora prin diferiți

parametri, pentru a putea fi adus la îndeplinire pe calea executării.

Potrivit art. 281

1

alin. (1) C. proc. civ., "în cazul în care sunt necesare lămuriri cu

privire la înțelesul, întinderea sau aplicarea dispozitivului hotărârii ori

acesta cuprinde dispoziții potrivnice, părțile pot cere instanței care a

pronunțat hotărârea să lămurească dispozitivul sau să înlăture dispozițiile

potrivnice".

Prin motivele de

recurs formulate, petenții critică hotărârile anterioare arătând că acestea au

ignorat dispozițiile Legii nr. 10/2001, nu au luat în considerare probele

administrate în cauză referitor la componența imobilului atribuit la schimb și

nu au luat în discuție, în vreun fel, problema terenului aferent construcției.

Petenții învederează

astfel pe calea prezentului recurs al cărui obiect îl reprezintă modalitatea de

soluționare a cererii de lămurire dispozitiv, aspecte privind dezlegarea în

fond a pretențiilor deduse judecății, despre care arată că au fost greșit

rezolvate, solicitând casarea hotărârilor pronunțate.

Înalta Curte constată

că prin Sentința civilă nr. 1285 din 22 octombrie 2007, pronunțată de

Tribunalul Suceava în Dosarul nr. 5392/86/2007, în raport de care s-a formulat

cererea de lămurire dispozitiv, pârâtul Municipiul Suceava, prin primar a fost

obligat să emită dispoziție la notificarea din 8 august 2001, reclamanții fiind

îndreptățiți la măsuri reparatorii în compensare cu alte bunuri, respectiv, la

acordarea imobilului din municipiul Suceava, județul Suceava.

Sentința

sus-menționată a rămas irevocabilă prin Decizia nr. 7900 din 10 decembrie 2008

a instanței supreme, astfel încât cele statuate în considerentele și

dispozitivul acesteia au intrat în puterea lucrului judecat; inclusiv aspectele

privind componența imobilului atribuit la schimb și a terenului aferent

construcției, care nu au făcut obiect al vreunei critici de nelegalitate.

Se constată în acest

sens că, pe de o parte, dispozitivul a cărui lămurire se solicită nu conține

elemente contradictorii sau echivoce, care să impună clarificări sau

interpretări, iar pe de altă parte, că motivele de fapt sau de drept ce au stat

la baza soluției pronunțate nu intră sub incidența procedurii prevăzute de art.

281

1

alin. (1) C. proc. civ.

Identificarea și

componența imobilului în litigiu, întinderea și regimul juridic al terenului

aferent construcției reprezintă probleme de fond ale cauzei, ce nu pot fi

dezbătute decât în cadrul căilor de atac reglementate de lege, în cazul în care

acestea au fost exercitate și dacă au avut ca obiect atare critici, iar nu în

cadrul unei cereri de lămurire dispozitiv.

Aceasta întrucât nu

se poate proceda, prin intermediul instituției juridice reglementate de

dispozițiile art. 281

1

alin. (1) C. proc. civ., la o reanalizare sau

reevaluare a chestiunilor deduse judecății în cadrul dezbaterii pe fond a

cauzei, sens în care în mod corect instanțele anterioare au respins cererea de

lămurire dispozitiv.

De asemenea, nu pot

forma obiect al unei astfel de cereri nemulțumiri legate de modalitatea de

interpretare și aplicare a dispozițiilor legale incidente, ori de omisiune a

aplicării unor norme juridice, critici ce se circumscriu exclusiv atributelor

instanței de recurs.

În acest context,

criticile recurenților-reclamanți se îndreaptă, în realitate, împotriva

sentinței obiect al cererii de lămurire dispozitiv, iar nu punctual, împotriva

hotărârii instanței de apel prin care s-a menținut soluția de respingere a

respectivei cereri.

Or, în considerentele

acestei sentințe irevocabile se reține că autorul reclamanților, R.C., a

dobândit prin cumpărare, în anul 1980, imobilul casă de locuit și anexe situat

în str. M.; că terenul aferent acestor construcții a trecut în proprietatea

statului în baza Legii nr. 58/1974; că prin Decizia nr. 34 din 31 ianuarie 1981

emisă de Consiliul Popular al municipiului Suceava i s-a atribuit în folosință

numitului R.C. suprafața de 100 mp teren aferent imobilului situat la adresa

anterior menționată, pe durata existenței construcției respective.

Rezultă că instanțele

ce au instrumentat pe fond cauza au avut în vedere doar imobilul casă, sens în

care dispozitivul a cărui lămurire se cere este conform celor statuate prin

sentința a cărui componentă o constituie, fiind în concordanță cu aspectele

deduse judecății în acel cadru procesual, situație față de care nu se poate

reține incidența dispozițiilor art. 281

1

C. proc. civ.

Pentru aceste

considerente, în aplicarea dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ.,

Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de reclamanții R.M.C., R.D.O., R.A.G. împotriva

Deciziei nr. 5 din 5 martie 2013 a Curții de Apel Suceava, secția I civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 26 martie 2014.

Procesat de GGC - CL