ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 873/2010

Asupra recursului civil de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 274 din 17 februarie 2009, Tribunalul Suceava, secția civilă, a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta C.B., în contradictoriu cu pârâta Primăria municipiului Suceava, a dispus anularea dispoziției nr. 557 din 28 ianuarie 2005 emisă de Primarul municipiului Suceava, precum și obligarea acestuia să restituie în natură reclamantei terenul în suprafață de 341 mp, identic cu parcela nr. 466 din C.F. nr. 144 a comunei cadastrale Suceava. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că, în baza actelor de stare civilă și a certificatului de calitate de moștenitor nr. 1/1998 eliberat de BNP M.E.B., reclamanta a făcut dovada calității de moștenitoare, în calitate de fiică și, respectiv nepoată, a celor doi proprietari tabulari, C.M.

și T.M., înscriși în C.F. nr. 144 a comunei cadastrale Suceava cu parcela de clădire nr. 909 și parcela funciară nr. 466, deținute în cote indivize egale de ½, trecute în proprietatea statului în mod abuziv în anul 1978. Conform planului de situație depus la dosar, parcela nr. 909 s-a comasat la parcela nr. 466, rezultând parcela nr. 466, în suprafață de 341 mp și, întrucât aceasta este liberă și nu este cuprinsă în inventarul domeniului public sau privat al Municipiului Suceava, tribunalul a decis restituirea în natură a acesteia. Prin decizia nr. 95 din 17 iunie 2009, Curtea de Apel Suceava, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a respins ca nefondată excepția lipsei calității procesuale pasive, invocată de pârâta Primăria municipiului Suceava și a respins apelul declarat de pârâtă.

În motivarea acestei soluții, instanța de apel a reținut, cu privire la respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Primăria municipiului Suceava că, față de dispozițiile art. 21 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 247/2005, calitatea de entitate obligată la restituire o deține primăria. Pe de altă parte, potrivit dispozițiilor art. 21 alin. (2) din Legea nr. 215/2001 a administrației publice locale, primarii acționează în reprezentarea persoanelor juridice de drept public care, conform art. 20 din aceeași lege, sunt comunele, orașele, municipiile.

Ca atare, indiferent de titulatura purtată de pârât, la instanța de fond Municipiul Suceava a stat în judecată prin primar, făcându-și apărările astfel cum a considerat, interesele sale au fost susținute de consilierul juridic din cadrul serviciului contencios administrativ al Primăriei municipiului Suceava, iar apelul a fost declarat de primar în numele municipiului. Pe fond, s-a reținut că din dispozițiile Legii nr. 10/2001 rezultă că accesul moștenitorilor la beneficiul acestei legi de reparație nu impun condiția prezentării unui certificat de moștenitor, în dovedirea calității de persoană îndreptățită, fiind suficiente actele de stare civilă care dovedesc această calitate. În ce privește critica vizând neidentificarea unității deținătoare a imobilului, art. 26 din Legea nr. 10/2001 prevede procedura ce trebuie urmată în această situație.

Or, în speță, Primarul municipiului Suceava a respins notificarea reclamantei, cu motivarea că nu au fost depuse actele doveditoare ale dreptului de proprietate, ceea ce înseamnă că s-a considerat unitate deținătoare a imobilului. Împotriva deciziei curții de apel a declarat recurs pârâta Primăria municipiului Suceava, prin reprezentantul său legal care, invocând motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. formulează următoarele critici: În mod greșit instanța de apel a respins excepția lipsei calității procesuale pasive întrucât, față de dispozițiile Legii nr. 215/2001, primăria nu poate fi subiect de drepturi și obligații; doar municipiul Suceava, prin primar, respectiv primarul, în calitate de emitent al dispoziției, pot sta în justiție.

Pe fond, prin decizia recurată au fost interpretate greșit dispozițiile pct. 4.2 din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, în sensul că accesul moștenitorilor persoanei îndreptățite la beneficiul legii nu impune condiția obligatorie a prezentării unui certificat de moștenitor, fiind suficiente actele de stare civilă. De asemenea, în mod greșit s-a dispus obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată. Verificând legalitatea deciziei recurate în raport de criticile formulate, Înalta Curte constată că recursul declarat în cauză este nefondat, urmând a fi respins pentru următoarele considerente: În înțelesul reglementările legale, „unitatea de ținătoare” este fie entitatea cu personalitate juridică care exercită, în numele statului, dreptul de proprietate publică sau privată asupra bunului care face obiectul Legii nr. 10/2001, fie entitatea care are înregistrat în patrimoniul său un asemenea bun.

Aceleași reglementări semnifică „entitatea investită cu soluționarea notificării” ca fiind, după caz, unitatea de ținătoare sau persoana juridică abilitată de lege să soluționeze o notificare cu privire la un bun care nu se află în patrimoniul său. Nu mai puțin, textele art. 3-5 din Legea nr. 10/2001 circumscriu sfera și criteriile de identificare a „persoanelor îndreptățite” la restituire potrivit procedurii prevăzute de această lege. Rezultă că în concepția acestor reglementări raportul de drept procesual nu se poate lega valabil decât între „entitatea investită cu soluționarea notificării” și „persoana îndreptățită”, adică numai între titularii dreptului ce rezultă din raportul de drept material reglementat de Legea nr. 10/2001 și dedus judecății.

Potrivit dispozițiilor art. 21 alin. (4) din Legea 10/2001, în cazul imobilelor deținute de unitățile administrativ teritoriale, restituirea în natură sau prin echivalent a imobilelor se face prin dispoziția motivată a primarilor. Pe de altă parte, art. 19 din Legea nr. 215/2001 privind administrația publică locală prevede că sunt persoane juridice de drept public comunele, orașele, municipiile, județele, adică unitățile administrativ teritoriale. Aceste persoane juridice pot sta în justiție prin reprezentanții lor legali, primarii și prefecții, conform art. 67 alin. (1) din Legea nr. 215/2001 și art. 87 pct. 2 C. proc. civ. În raport de aceste dispoziții, Legea nr. 247/2005 a prevăzut expres care sunt persoanele juridice obligate la restituirea imobilelor preluate în mod abuziv.

Astfel, art. 21 alin. (3) al legii stipulează că în cazul imobilelor deținute de unitățile administrativ teritoriale, restituirea în natură sau prin echivalent către persoana îndreptățită se face prin dispoziția motivată a primarilor. În redactarea acestui text, legiuitorul a înțeles să folosească denumirea de unitate administrativ teritorială pentru a desemna persoana juridică de drept public, deținătoare a imobilului, respectiv comuna, orașul sau municipiul, care, potrivit legii, are personalitate juridică, capacitate de folosință și un patrimoniu în care se pot afla bunuri ce cad sub incidența acestui act normativ.

De asemenea, din cuprinsul întregului text al Legii nr. 247/2005 rezultă fără putință de tăgadă că în procedura de restituire a imobilelor, primarul reprezintă unitatea administrativ teritorială în exercitarea atribuțiilor ce îi revin în calitate de reprezentant legal al persoanei juridice de drept public, primarul fiind abilitat să emită dispoziția motivată. Prin cel de-al doilea motiv de recurs, se contestă calitatea de persoană îndreptățită a reclamantei, respectiv cea de succesoare a proprietarilor imobilului, susținându-se că reclamanta nu a prezentat un certificat de moștenitor din care să rezulte această calitate. Și această critică este nefondată. Potrivit art. 23 din Legea nr. 10/2001, modificată, actele doveditoare ale dreptului de proprietate precum și cele care atestă calitatea de moștenitor al proprietarului imobilului se depun până la data soluționării notificării.

Textul citat nu conține dispoziții speciale în privința dovedirii calității de moștenitor al adevăratului proprietar, însă H.G. nr. 250/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001 prevede expres, la art. 23.1 pct. b, că proba calității de moștenitor de poate face cu certificatul de moștenitor, certificatul de calitate de moștenitor sau acte de stare civilă care să ateste rudenia sau filiația față de adevăratul proprietar. Cum, în speță reclamanta și-a probat calitatea de descendentă a proprietarilor tabulari ai imobilului cu actele de stare civilă și cu certificatul de calitate de moștenitor, iar recurenta nu a făcut dovada contrară a calității reclamantei, soluția instanțelor de fond apare ca fondată.

Nici critica vizând obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, doar enunțată, dar nemotivată, nu poate fi primită. Potrivit dispozițiilor art. 274 C. proc. civ., partea care cade în pretenții va fi obligată să plătească cheltuieli de judecată. Potrivit textului citat, la baza obligației de plată a cheltuielilor efectuate în proces stă culpa procesuală, dedusă din sintagma „partea care cade în pretențiuni”. Prin urmare, partea din vina căreia s-a purtat procesul trebuie să suporte cheltuielile făcute de cealaltă parte, iar rezolvarea corectă a cererilor privind cheltuielile de judecată asigură repararea completă a pagubei suferite de partea care câștigă procesul. Sub aspectul cheltuielilor de judecată, poziția juridică de parte câștigătoare este determinată de raportul dintre conținutul obiectului acțiunii și rezultatul obținut prin hotărârea judecătorească de soluționare a litigiului.

În speță, reclamanta este partea câștigătoare care poate să pretindă cheltuielile făcute în proces, astfel că în mod corect a dispus curtea de apel obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, în cuantumul dovedit cu chitanțele depuse la dosar. Pentru considerentele ce preced, în baza dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat.â

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta Primăria municipiului Suceava împotriva deciziei nr. 95 din 17 iunie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședința publică, astăzi 12 februarie 2010.