ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4174/2009

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel Constanța, reclamantul C.C. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta C.J.P. Constanța,

anularea hotărârii nr. 31478 din 21 ianuarie 2009, obligarea acesteia să-i recunoască calitatea de persoană refugiată și, totodată, să-i acorde

drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000.

În motivarea acțiunii reclamantul a

arătat că s-a născut la 2 martie 1939, în localitatea Constanța, România, iar

părinții săi au fost strămutați în Bulgaria.

În susținerea acțiunii, reclamantul

a depus, în copie, mai multe înscrisuri, printre care acte de stare civilă și

declarația autentificată a martorului C.D. din care a rezultat că părinții

reclamantului au făcut obiectul schimbului de populație în luna septembrie

1940, în urma Tratatului româno-bulgar, încheiat la Craiova, fiind strămutați din Bulgaria.

Pentru elucidarea stării de fapt a

fost audiat martorul C.D.

Pârâta, prin întâmpinare, a

solicitat respingerea acțiunii.

Prin sentința civilă nr. 91/ CA din 2 martie 2009, Curtea de Apel Constanța a admis acțiunea, a anulat hotărârea nr. 31478 din

21 ianuarie 2009 emisă de pârâtă, a obligat-o să-i recunoască reclamantului

calitatea de persoană refugiată, și, totodată, să-i acorde drepturile bănești prevăzute

de Legea nr. 189/2000.

Pentru a adopta această soluție,

instanța de fond a reținut, în esență, că reclamantul a făcut dovada, prin

probele administrate, că se încadrează în dispozițiile prevederilor art. 1 lit.

c) din Legea nr. 189/2000, fiind născut în România, în timpul vizitei

părinților săi în această țară, iar, ulterior, au fost strămutați în România.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat recurs pârâta, C.J.P. Constanța, criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinicie.

În motivele de recurs se susține că

reclamantul nu se încadrează în prevederile art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000,

deoarece părinții săi s-au refugiat anterior nașterii sale, iar acesta s-a

născut pe un teritoriu care nu a fost niciodată ocupat de un alt regim.

Recurenta mai arată că reclamantul

nu a dovedit faptul că a suferit efectiv persecuțiile prevăzute de lege.

Pe de altă parte, în septembrie 1940,

reclamantul nu numai că nu era născut, data nașterii fiind 2 martie 1939, dar nici măcar nu era conceput, drepturile copilului fiind recunoscute de la data

concepției și, deci, reclamantul nu avea cum să sufere persecuțiile din motive etnice,

prevăzute de lege, fiind născut după 1 an și 6 luni de la data strămutării.

Se mai precizează faptul că reclamantul

nu era născut în anul 1940 când a avut loc schimbul de populație între România

și Bulgaria, pentru a susține că a avut alt domiciliu și a fost obligat să-l

schimbe în altă localitate.

Între România și Bulgaria nu a avut

loc nici un schimb de populații în 1939, pentru ca reclamantul să susțină că

fost strămutat și că s-a născut în perioada de strămutare a părinților.

Examinând cauza și sentința atacată

în raport cu actele și lucrările dosarului precum și cu dispozițiile legale

incidente în cauză precum și cu cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Curtea

constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în

continuare:

Potrivit art. 1 din O.G. nr. 105/1999,

aprobată prin Legea nr. 189/2000 beneficiază de prevederile acestui act

normativ persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate cu

începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a suferit persecuții etnice, aflându-se în una din situațiile expres prevăzute de lege.

Prin persoana care a fost

strămutată, expulzată sau refugiată în altă localitate se înțelege persoana

care a fost mutată sau care a fost obligată să-și schimbe domiciliul în altă

localitate din motive etnice.

Legiuitorul a urmărit să acorde

drepturi compensatorii tuturor persoanelor care au fost victimele și/sau au

avut de suferit ca urmare a persecuțiilor etnice.

Totodată, potrivit art. 6 din O.G. nr.

105/1999 și art. 4 din Normele pentru aplicarea prevederilor acestui act

normativ, aprobate prin H.G. nr. 127/2002, dovada încadrării în situațiile

prevăzute la art. 1 din ordonanță se poate face cu acte oficiale eliberate de

organele competente, iar în cazul în care aceasta nu este posibil, prin orice

mijloc de probă prevăzut de lege.

Intimatul-reclamant și-a dovedit

calitatea de persoană refugiată prin intermediul probei cu înscrisuri și a

celei cu martori.

Așadar, înscrisurile și declarația

martorului pe care instanța de fond le invocă în motivarea hotărârii, respectă

cerințele prevăzute de lege.

Situația creată pentru reclamant și

familie, s-a datorat persecuțiilor etnice, exercitate ca urmare a încheierii

Tratatului Româno-Bulgar de la Craiova.

Cum în cauză s-a făcut dovada și

este de necontestat faptul că reclamantul împreună cu familia sa a făcut obiectul

schimbului de populație, ca urmare a aplicării Tratatului Româno-Bulgar,

instanța de fond în mod corect a reținut că acesta este îndreptățit să se

bucure de drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, pronunțând o hotărâre

temeinică și legală.

În consecință, pentru considerentele

arătate și în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ.,

recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de C.J.P.C.,

împotriva sentinței civile nr. 91/ CA din 2 martie 2009 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal,

ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 8 octombrie 2009.