ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5428/2009

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel Constanța reclamantul G.G. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta C.J.P. Constanța, anularea hotărârii din 5 mai 2008, obligarea acesteia să-i recunoască calitatea de persoană refugiată și, totodată, să-i acorde drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, pentru perioada 6 septembrie 1940 – 6 martie 1945. În motivarea acțiunii reclamantul a arătat că s-a născut la data de 10 septembrie 1939 în localitatea S., Bulgaria, și a fost strămutat împreună cu părinții săi din motive etnice, urmare aplicării Tratatului de la C. din 1940. În susținerea acțiunii, reclamantul a depus, în copie, mai multe înscrisuri, printre care acte de stare civilă, înscrisuri eliberate de Arhivele Naționale, precum și sentința civilă nr. 21030 din 24 noiembrie 2008 pronunțată de Judecătoria Constanța în Dosarul nr. 3568/212/2008.

Pentru elucidarea stării de fapt a fost audiat martorul C.N. Pârâta, prin întâmpinare, a solicitat respingerea acțiunii. Prin sentința civilă nr. 159 din 9 aprilie 2009 Curtea de Apel Constanța, a admis acțiunea, a anulat hotărârea din 5 mai 2008 emisă de pârâtă, a obligat-o să-i recunoască reclamantului calitatea de persoană refugiată, în perioada 6 septembrie 1940-6 martie 1945 și, totodată, să-i acorde drepturile bănești prevăzute de Legea nr. 189/2000. Pentru a adopta această soluție, instanța de fond a reținut, în esență, că reclamantul a făcut dovada, prin probele administrate, că se încadrează în dispozițiile prevederilor art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000. Împotriva acestei hotărâri pârâta, C.J.P.

Constanța, a declarat recurs criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. În motivele de recurs se susține că reclamantul nu se încadrează în prevederile art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, deoarece nu a dovedit faptul că a suferit efectiv persecuțiile prevăzute de lege. Reclamantul nu era născut în anul 1940 când a avut loc schimbul de populație între România și Bulgaria, pentru a susține că a avut alt domiciliu și a fost obligat să-l schimbe în altă localitate. Recurenta mai arată că între România și Bulgaria nu a avut loc nici un schimb de populație în 1939, pentru ca reclamantul să susțină că a fost strămutat și că s-a născut în perioada de strămutare a părinților. Examinând cauza și sentința atacată în raport cu actele și lucrările dosarului precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză precum și cu cele ale art. 304 1 C. proc.

civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare: Potrivit art. 1 din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000 beneficiază de prevederile acestui act normativ persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a suferit persecuții etnice, aflându-se în una din situațiile expres prevăzute de lege. Prin persoana care a fost strămutată, expulzată sau refugiată în altă localitate se înțelege persoana care a fost mutată sau care a fost obligată să-și schimbe domiciliul în altă localitate din motive etnice. Legiuitorul a urmărit să acorde drepturi compensatorii tuturor persoanelor care au fost victimele și/sau au avut de suferit ca urmare a persecuțiilor etnice.

Totodată, potrivit art. 6 din O.G. nr. 105/1999 și art. 4 din Normele pentru aplicarea prevederilor acestui act normativ, aprobate prin H.G. nr. 127/2002, dovada încadrării în situațiile prevăzute la art. 1 din ordonanță se poate face cu acte oficiale eliberate de organele competente, iar în cazul în care aceasta nu este posibil, prin orice mijloc de probă prevăzut de lege. Intimatul-reclamant și-a dovedit calitatea de persoană refugiată prin intermediul probei cu înscrisuri și a celei cu martori. Așadar, înscrisurile și declarațiile martorilor pe care instanța de fond le invocă în motivarea hotărârii, respectă cerințele prevăzute de lege.

Situația creată pentru reclamant și familie, s-a datorat persecuțiilor etnice, ca urmare a Tratatului Româno – Bulgar, încheiat la C. în 1940. Cum în cauză s-a făcut dovada și este de necontestat faptul că reclamantul a fost strămutat împreună cu părinții săi, în mod corect instanța de fond a reținut că acesta a suportat consecințele morale și materiale ale refugiului și este îndreptățit să se bucure de drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, pronunțând o hotărâre temeinică și legală. În consecință, pentru considerentele arătate și în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de C.J.P. Constanța, împotriva sentinței civile nr. 159 din 9 aprilie 2009 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, de contencios, administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 27 noiembrie 2009.