ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5428/2009

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel Constanța

reclamantul G.G. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta C.J.P. Constanța, anularea

hotărârii din 5 mai 2008, obligarea acesteia să-i recunoască calitatea de persoană

refugiată și, totodată, să-i acorde drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000,

pentru perioada 6 septembrie 1940 – 6 martie 1945.

În motivarea acțiunii

reclamantul a arătat că s-a născut la data de 10 septembrie 1939 în localitatea

S., Bulgaria, și a fost strămutat împreună cu părinții săi din motive etnice, urmare

aplicării Tratatului de la C. din 1940.

În susținerea acțiunii,

reclamantul a depus, în copie, mai multe înscrisuri, printre care acte de stare

civilă, înscrisuri eliberate de Arhivele Naționale, precum și sentința civilă

nr. 21030 din 24 noiembrie 2008 pronunțată de Judecătoria Constanța în Dosarul

nr. 3568/212/2008.

Pentru elucidarea stării

de fapt a fost audiat martorul C.N.

Pârâta, prin întâmpinare,

a solicitat respingerea acțiunii.

Prin sentința civilă

nr. 159 din 9 aprilie 2009 Curtea de Apel Constanța, a admis acțiunea, a anulat

hotărârea din 5 mai 2008 emisă de pârâtă, a obligat-o să-i recunoască reclamantului

calitatea de persoană refugiată, în perioada 6 septembrie 1940-6 martie 1945 și,

totodată, să-i acorde drepturile bănești prevăzute de Legea nr. 189/2000.

Pentru a adopta această

soluție, instanța de fond a reținut, în esență, că reclamantul a făcut dovada, prin

probele administrate, că se încadrează în dispozițiile prevederilor art. 1 lit.

c) din Legea nr. 189/2000.

Împotriva acestei hotărâri

pârâta, C.J.P. Constanța, a declarat recurs criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivele de recurs

se susține că reclamantul nu se încadrează în prevederile art. 1 lit. c) din Legea

nr. 189/2000, deoarece nu a dovedit faptul că a suferit efectiv persecuțiile prevăzute

de lege.

Reclamantul nu era născut

în anul 1940 când a avut loc schimbul de populație între România și Bulgaria, pentru

a susține că a avut alt domiciliu și a fost obligat să-l schimbe în altă localitate.

Recurenta mai arată că

între România și Bulgaria nu a avut loc nici un schimb de populație în 1939, pentru

ca reclamantul să susțină că a fost strămutat și că s-a născut în perioada de strămutare

a părinților.

Examinând cauza și sentința

atacată în raport cu actele și lucrările dosarului precum și cu dispozițiile legale

incidente în cauză precum și cu cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Înalta

Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în

continuare:

Potrivit art. 1 din

O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000 beneficiază de prevederile acestui

act normativ persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate cu

începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a suferit persecuții etnice,

aflându-se în una din situațiile expres prevăzute de lege.

Prin persoana care a fost

strămutată, expulzată sau refugiată în altă localitate se înțelege persoana care

a fost mutată sau care a fost obligată să-și schimbe domiciliul în altă localitate

din motive etnice.

Legiuitorul a urmărit

să acorde drepturi compensatorii tuturor persoanelor care au fost victimele și/sau

au avut de suferit ca urmare a persecuțiilor etnice.

Totodată, potrivit

art. 6 din O.G. nr. 105/1999 și art. 4 din Normele pentru aplicarea prevederilor

acestui act normativ, aprobate prin H.G. nr. 127/2002, dovada încadrării în situațiile

prevăzute la art. 1 din ordonanță se poate face cu acte oficiale eliberate de organele

competente, iar în cazul în care aceasta nu este posibil, prin orice mijloc de probă

prevăzut de lege.

Intimatul-reclamant și-a

dovedit calitatea de persoană refugiată prin intermediul probei cu înscrisuri și

a celei cu martori.

Așadar, înscrisurile și

declarațiile martorilor pe care instanța de fond le invocă în motivarea hotărârii,

respectă cerințele prevăzute de lege.

Situația creată pentru

reclamant și familie, s-a datorat persecuțiilor etnice, ca urmare a Tratatului Româno

– Bulgar, încheiat la C. în 1940.

Cum în cauză s-a făcut

dovada și este de necontestat faptul că reclamantul a fost strămutat împreună cu

părinții săi, în mod corect instanța de fond a reținut că acesta a suportat consecințele

morale și materiale ale refugiului și este îndreptățit să se bucure de drepturile

prevăzute de Legea nr. 189/2000, pronunțând o hotărâre temeinică și legală.

În consecință, pentru

considerentele arătate și în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C.

proc. civ. recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de C.J.P. Constanța, împotriva sentinței civile nr. 159 din 9 aprilie 2009 a Curții

de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, de contencios, administrativ

și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință

publică, astăzi 27 noiembrie 2009.