ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4175/2009

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel

Constanța, reclamanta S.E. a solicitat în contradictoriu cu pârâta C.J.P.

Constanța anularea hotărârii din 30 noiembrie 2009 emisă de pârâtă, obligarea

acesteia să-i recunoască și să-i acorde drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000.

În motivarea acțiunii,

reclamanta a arătat că este născută în perioada refugiului părinților săi care,

au fost strămutați din Cadrilater, Bulgaria, în baza Tratatului de la Craiova.

În susținerea acțiunii,

reclamanta a depus în copie, mai multe înscrisuri, printre care: hotărârea din 30

ianuarie 2009 emisă de pârâtă, certificat de căsătorie, certificat de naștere,

declarație autentificată din 21 mai 2003, adresa din 23 decembrie 2008 emisă de

M.I.R.A., D.A.N.I.C.

Pârâta, prin întâmpinare, a

solicitat respingerea acțiunii.

Prin sentința civilă nr. 145/CA

din 6 aprilie 2009 Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și

fluvială, de contencios administrativ și fiscal, a respins ca nefondată

acțiunea reclamantei S.E.

Pentru a adopta această

soluție, instanța de fond a reținut, în esență, că prin probele administrate

reclamanta nu a făcut dovada că părinții săi au fost strămutați din Bulgaria în

România în anul 1940, deși ea a fost născută în perioada de refugiu.

Instanța de fond a mai

apreciat că actele de stare civilă depuse la dosar respectiv, certificatul de

naștere și cel de căsătorie precum și declarația autentică referitoare la

numele mamei reclamantei nu fac dovada îndeplinirii condițiilor prevăzute de

Legea 189/2000.

Împotriva acestei hotărâri,

reclamanta S.E. a declarat recurs criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinicie.

În motivarea recursului se

arată că instanța de fond în mod greșit a respins acțiunea, la dosar existând dovezi

din care rezultă că familia reclamantei a făcut obiectul schimbului de populație

dintre România și Bulgaria ca urmare a încheierii Tratatului de la Craiova.

Examinând cauza și sentința

atacată în raport cu actele și lucrările dosarului precum și cu dispozițiile

legale incidente, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte

constată că recursul este fondat, pentru considerentele ce se vor arăta în

continuare.

Potrivit art. 1 din O.G. nr.

105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000 beneficiază de prevederile acestui

act normativ persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate

cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a suferit persecuții

etnice, aflându-se în una dintre situațiile expres prevăzute de lege.

Prin persoana care a fost

strămutată, expulzată sau refugiată în altă localitate, se înțelege persoana

care a fost mutată sau care a fost obligată să-și schimbe domiciliul în altă

localitate din motive etnice.

Legiuitorul a urmărit să

acorde drepturi compensatorii tuturor persoanelor care au fost victimele și/sau

au avut de suferit ca urmare a persecuțiilor etnice.

Totodată, potrivit art. 6

din O.G. nr. 105/1999 și art. 4 din Normele pentru aplicarea prevederilor

acestui act normativ, aprobate prin H.G. nr. 127/2002, dovada încadrării în

situațiile prevăzute la art. 1 din ordonanță se poate face cu acte oficiale

eliberate de organele competente, iar în cazul în care aceasta nu este posibil,

prin orice mijloc de probă prevăzut de lege.

Din înscrisurile depuse la

dosar rezultă că reclamanta S.E. este născută la data de 2 martie 1942, în

localitatea Techirghiol, județul Constanța, din părinți G. și M.

Potrivit declarațiilor autentificate

ale martorilor G.N. și B.L. rezultă că reclamanta era fiica lui G. și M., care în

urma Tratatului Româno - Bulgar, în anul 1940 au fost strămutați în România,

din Cadrilater.

Mai mult, la dosarul de fond

se află adresa din 23 decembrie 2008 din care rezultă că în documentele ce le deține

figurează cu ”Declarație de avere imobilă rurală” în comuna Gargalâc, județul

Caliacra, următorii:

- D.N.C. cu soție Z. și

copii T., S. și N.;

- G.N.C. cu soție M. și

copil D.

Așadar, înscrisurile și

declarațiile martorilor pe care reclamanta le invocă în susținerea acțiunii

respectă cerințele prevăzute de lege, iar aceasta a făcut dovada că se

încadrează în prevederile art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000.

Prin urmare, Înalta Curte

constată că instanța de fond a încălcat dispozițiile art. 129 alin. (5) C.

proc. civ. pronunțând o hotărâre netemeinică și nelegală.

În consecință, pentru

considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. (1) C.

proc. civ. și art. 314 C. proc. civ., recursul va fi admis, sentința atacată va

fi modificată în sensul admiterii acțiunii reclamantei astfel cum a fost

formulată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de S.E.,

împotriva sentinței civile nr. 147/CA din 6 aprilie 2009 a Curții de Apel Constanța,

secția comercială, maritimă și fluvială, de contencios administrativ și fiscal.

Modifică sentința atacată în

sensul că admite acțiunea reclamantei S.E.

Anulează hotărârea din 30

ianuarie 2009 emisă de pârâtă și o obligă pe aceasta să emită o nouă hotărâre

prin care să-i recunoască calitatea de beneficiar al Legii nr. 189/2000 și să-i

acorde drepturile prevăzute de lege pentru perioada 2 martie 1942 – 6 martie

1945 cu începere de la 1 decembrie 2007.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 8 octombrie 2009.