ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție

Sursă originală

ÎCCJ 16.12.2009

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5851/2009

HOTĂRÂRE

16.12.2009

CAMERĂ

contencios

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2009
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5851/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă

și fluvială, contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 231/ CA

din 10 iunie 2009, a admis acțiunea formulată de reclamanta M.R., în

contradictoriu cu pârâta C.J.P. Constanța, a anulat Hotărârea nr. 31786 din 13

aprilie 2009, emisă de pârâtă și a dispus emiterea de către aceasta a unei

hotărâri prin care să acorde reclamantei drepturile prevăzute de Legea nr.

189/2000.

În acest sens, instanța a

reținut că potrivit înscrisurilor depuse la dosar și a tuturor probelor

administrate în cauză, părinții reclamantei au fost strămutați din Bulgaria,

sat Nastradin, comuna Ezbei, județul Caliacra, în baza Tratatului de la Craiova

și s-au stabilit în comuna M.K., județul Constanța, localitate în care, la data

de 13 mai 1942, s-a născut reclamanta.

Față de această situație de

fapt și apreciind că, din interpretarea dispozițiilor Legii nr. 189/2000

rezultă că beneficiază de prevederile acestui act normativ numai persoanele

care au suferit în mod direct de pe urma persecuțiilor din motive etnice, dar

și copiii născuți în perioada prevăzută de lege, asupra cărora s-au răsfrânt

consecințele acestei persecuții, instanța de fond a concluzionat că se impune

admiterea acțiunii reclamantei.

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs pârâta susținând, pe de o parte că reclamanta nu a făcut dovada

strămutării părinților săi, iar pe de altă parte că aceasta nu a dovedit nici

persecuția etnică la care a fost suspusă, întrucât la momentul strămutării

părinților săi nu era concepută, iar drepturile copilului sunt recunoscute de

la data concepției.

Recursul este nefondat.

Potrivit dispozițiilor art. 1

din O.G. nr. 105, aprobată prin Legea nr. 189/2000, de prevederile acestui act

normativ beneficiază persoana, cetățean român care, în perioada regimurilor instaurate

în România, cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, a avut de suferit persecuții etnice după cum urmează: c) a fost strămutată în altă localitate

decât cea de domiciliu.

Normele de aplicare a

ordonanței aprobate prin H.G. nr. 127/2000, în art. 2, au asimilat persoanelor

strămutate, pe cele expulzate, refugiate, precum și pe cale care au făcut

obiectul schimbului de populație, ca efect al tratatelor bilaterale, iar

potrivit art. 4 din același act normativ, dovada acestor împrejurări se poate

face cu înscrisuri oficiale sau, în lipsa acestora, cu declarații de martori.

Ori, în cauză este de

necontestat și rezultă din dovezile aflate la dosar că familia intimatei a

făcut obiectul unui asemenea schimb de populație, ca efect al Tratatului de la Craiova din anul 1940, aspect corect reținut de către instanța de fond.

În ceea ce privește dreptul

intimatei de a beneficia de dispozițiile Legii nr. 189/2000, din textul acestui

act normativ, astfel cum a fost menționat mai sus se constată că acesta a avut

în vedere persecuția din motive etnice la care au fost supuse unele persoane de

cetățenie română, fără a face distincție între părinți și copiii născuți, sau

concepuți, înainte sau în timpul strămutării, atâta vreme cât consecințele

traumatizante ale unei asemenea experiențe au fost suportate de toți membrii

familiei și în condițiile în care scopul legii este acordarea unor drepturi

compensatorii pentru cei afectați.

Pe cale de consecință,

intimata – reclamantă, fiind născută pe teritoriul României, în localitatea în

care părinții săi au fost strămutați, la data de 13 mai 1942, cu alte cuvinte