ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2679/2009
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2679/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin contestația formulată la instanța de contencios administrativ, reclamantul V.F. a chemat în judecată C.J.P. Constanța solicitând anularea Hotărârii nr. 31380 din 2 decembrie 2008 prin care i s-a respins cererea pentru stabilirea calității de persoană strămutată din motive etnice potrivit dispozițiilor art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000. În motivarea cererii reclamantul a arătat că s-a născut la data de 26 mai 1944 în localitatea Corbu, județul Constanța, după strămutarea părinților săi din motive etnice, în urma Tratatului de la Craiova din anul 1940. Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 34/C din 15 ianuarie 2009 a admis acțiunea formulată de reclamant, a anulat Hotărârea nr. 31380 din 2 decembrie 2008 emisă de C.J.P.
Constanța. A constatat că reclamantul beneficiază de drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000 pentru perioada 26 mai 1944- 6 martie 1945 și a obligat pârâta să emită o hotărâre în acest sens. Pentru a se pronunța astfel prima instanță a reținut că reclamantul, fiind născut în perioada de strămutare a familiei sale a suferit condițiile precare de viață alături de aceasta în zona de strămutare. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs C.J.P. Constanța criticând-o ca nelegală și netemeinică. Recurenta a susținut în esență că reclamantul nu se încadrează în prevederile art. 1 din O.G. nr. 105/1999 aprobată prin Legea nr. 189/2000 întrucât nu a dovedit faptul că a suferit efectiv persecuțiile etnice, nefiind născut la data refugierii părinților săi.
Recursul este nefondat pentru următoarele considerente: În cauză nu se contestă că părinții reclamantului s-au refugiat în anul 1940 din Caliacra –Bulgaria în România. Potrivit prevederilor art. 1 din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile acestui act normativ persoana, cetățean român, care în perioada 6 septembrie 1940 – 6 martie 1945 a suferit persecuții etnice, aflându-se într-una din situațiile enumerate în dispozițiile normative menționate. Din interpretarea teleologică a prevederilor ordonanței, rezultă că atât obiectul cât și scopul reglementării îl constituie acordarea unor drepturi compensatorii pentru prejudiciile suferite de persoanele persecutate de regimurile respective, din motive etnice, în perioada arătată.
Având în vedere că legiuitorul a urmărit ca de aceste drepturi compensatorii să se bucure toate persoanele, cetățeni români, care au avut de suferit consecințele persecuțiilor exercitate din motive etnice, prin persoane persecutate trebuie înțeles atât persoanele care au suferit acele persecuții în mod nemijlocit, cât și acelea care au suferit persecuțiile respective în mod indirect, prin consecințele care s-au răsfrânt nemijlocit asupra lor. Acesta este cazul copiilor care s-au născut în perioada în care părinții lor s-au refugiat sau au fost strămutați, ca urmare a unor persecuții din motive etnice și au suferit astfel toate consecințele nefavorabile care au decurs din această situație. În cauză este necontestat că reclamantul, care s-a născut ulterior datei la care familia sa a fost nevoită să se refugieze din localitatea de domiciliu, a suferit aceleași prejudicii pe care le-a suferit și aceasta ca urmare a persecuțiilor etnice exercitate.
În consecință, pentru motivele arătate, recursul va fi respins ca nefondat, menținându-se sentința criticată, ca fiind temeinică și legală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge recursul declarat de C.J.P. Constanța împotriva sentinței civile nr. 34 din 15 ianuarie 2009 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială și de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 mai 2009.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.