ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2699/2011

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2699/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința nr.

1858 din 21 aprilie 2010, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, a respins excepția de nelegalitate a actului

administrativ atacat de către reclamantul G.T., în contradictoriu cu pârâtul C.N.S.A.S.,

ca inadmisibilă și a respins acțiunea formulată de către reclamant, ca

neîntemeiată, prin care a solicitat să se constate nulitatea absolută a

Deciziei nr. 1655 din 30 noiembrie 2006, emisă de pârât.

Pentru a pronunța

această soluție, Curtea a reținut că prin Decizia nr. 1655 din 30 noiembrie

2006 a Colegiului C.N.S.A.S., adoptată în temeiul Legii nr. 187/1999 privind

accesul la propriul dosar și deconspirarea poliției politice comuniste, s-a

stabilit că reclamantul a fost agent al poliției politice comuniste, având

gradul de locotenent major în 1974, apoi căpitan în 1980 la I.J. Vrancea,

Serviciul 1.

Reclamantul a

susținut că Decizia nr. 1655 din 30 noiembrie 2006 emisă de pârât este nelegală

pentru faptul că C.N.S.A.S, în urma Deciziei nr. 51 din 31 ianuarie 2008 a

Curții Constituționale prin care s-a constatat neconstituționalitatea Legii nr.

187/1999, nu mai avea competența să adopte astfel de acte, iar cadrul

legislativ ulterior, în speță O.U.G. nr. 24/2008 aprobată și modificată prin

Legea nr. 293/2008 nu mai prevedea în competența sa o astfel de activitate.

Pe cale de excepție,

reclamantul a invocat și excepția de nelegalitate a deciziei contestate, ca

urmare a declarării neconstituționale a Legii nr. 187/1999, în temeiul căreia

această decizie a fost emisă.

Prima instanță a

admis excepția inadmisibilității excepției de nelegalitate invocată, constatând

că excepția de nelegalitate a deciziei de constatare a calității de lucrător al

Securității a fost ridicată de reclamant în același dosar în care reclamantul

solicită a se constata nulitatea absolută a deciziei amintite, ceea ce

contravine condiției de admisibilitate prevăzută în art. 4 alin. (1) teza

finală din Legea nr. 554/2004, fiind vorba despre unul și același act

administrativ.

Referitor la Legea

nr. 187/1999, Curtea a reținut că rolul instanței judecătorești învestite cu

soluționarea unei acțiuni în constatarea calității de lucrător sau după caz,

colaborator al Securității, nu este acela de a stabili vinovății sau de a le

comensura, de a aplica pedepse și de a le individualiza, instanța nerealizând o

justiție retributivă, ci de a verifica, pe baza copiilor certificate de pe

documentele aflate în arhiva pârâtului C.N.S.A.S. și eventual, a altor probe,

întrunirea cumulativă a condițiilor prevăzute de lege pentru existența

calității în discuție.

În speță, Curtea a

apreciat că sunt îndeplinite condițiile art. 5 alin. (2) din Legea nr.

187/1999, care definesc noțiunea de agent al poliției comuniste, reținând că

toate măsurile întreprinse de către reclamant având gradul de locotenent major

au încălcat flagrant drepturi și libertăți fundamentale ale omului garantate

prin legile în vigoare și la acea dată.

Astfel, acțiunile

întreprinse de reclamant au presupus grave imixtiuni în viața privată, încălcându-se

concomitent, și dreptul fundamental la libertatea de opinie și de exprimare:

pătrunderea în mod abuziv în apartamentul unei persoane, acțiunea de urmărire a

unor persoane de o altă religie, etc.

În concret, măsurile

dispuse au vizat îngrădirea dreptului la libertatea cuvântului (art. 28 din

Constituția României din 1965), dreptul la inviolabilitatea domiciliului (art.

32 din Constituția României din 1965), dreptul la secretul corespondenței (art.

33 din Constituția României din 1965.)

Susținerile reclamantului

în sensul că nu a făcut decât să respecte legile în vigoare la acel moment

precum și ordinele date de superiorii săi, nu au fost reținute de către

instanță, Curtea constatând că la momentul acela reclamantul avea posibilitatea

de a decide neluarea unor astfel de acțiuni vătămătoare pentru alții, în

virtutea funcție de conducere pe care o deținea.

În ceea ce privește

aspectele menționate de reclamant, pe cale de excepție, conform cererii de

chemare în judecată, Curtea a constatat că reclamantul realizează o gravă

eroare între două proceduri diferite prevăzute de legea în discuție, la data

emiterii deciziilor.

Astfel, reclamantul

nu se află în procedura reglementată de art. 15 în referire la art. 2 din lege,

ci în cea prevăzută de art. 17 alin. (2) care prevede publicarea tuturor

agenților poliției politice comuniste, a funcțiilor acestora, precum și a

faptelor acestora, calificate ca fiind activități de poliție politică,

indiferent de împrejurarea dacă aceștia ocupă sau nu vreuna dintre funcțiile enumerate

de art. 2 din Legea nr. 187/1999.

Ca atare, nu era

nevoie nici ca în prealabil, să se fi realizat vreo cerere în acest sens și

nici ca reclamantul să fi fost candidat sau să fi avut vreo funcție din cele

prevăzute de lege, așa încât, temeiul juridic indicat de partea pârâtă este

unul corect.

Împotriva acestei

sentințe a declarat recurs reclamantul G.T., criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinicie, fiind invocate motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 5 C.

proc. civ. și art. 304 pct. 9 C. proc. civ. - hotărârea pronunțată cuprinde

motive contradictorii ori străine de natura pricinii, respectiv "hotărârea

pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau

aplicarea greșită a legii", precum și dispozițiile art. 304

1

C.

proc. civ., potrivit cărora recursul nu este limitat la motivele de casare

prevăzute în art. 304 C. proc. civ., instanța putând să examineze cauza sub

toate aspectele.

Criticile formulate

de recurentul-reclamant sunt, în esență, următoarele:

- instanța de fond nu

a observat că prin invocarea excepției de nelegalitate a Deciziei nr. 1655 din

30 noiembrie 2006 dată de C.N.S.A.S., recurentul-reclamant nu a dorit

examinarea acesteia în condițiile art. 4 din Legea nr. 554/2004 a

contenciosului administrativ, ci a solicitat să se constate că este lovită de

nulitate absolută, dat fiind că a fost emisă de o structură - C.N.S.A.S. - ce

nu mai era competentă să emită astfel de acte, Legea nr. 187/1999 fiind

declarată neconstituțională prin Decizia nr. 51 din 31 ianuarie 2008 a Curții

Constituționale și ulterior abrogată, iar O.U.G. nr. 24/2008 reglementează clar

situațiile în care se fac verificările - la cerere sau din oficiu, în cazurile

prevăzute de art. 3 și 5 din Ordonanța nr. 24/2008 aprobată și modificată prin Legea

nr. 293/2008, el neregăsindu-se în niciuna din aceste situații;

- hotărârea instanței

de fond cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii, din

considerentele acesteia rezultând că finalitatea legii ar consta în stabilirea

identității tuturor ofițerilor de securitate și nu numai a celor care ocupă

funcțiile de la art. 3 și 4 din O.U.G. nr. 24/2008 aprobată și modificată prin

Legea nr. 293/2008;

- în mod eronat prima

instanță a reținut că recurentul-reclamant a comis faptele reținute ca fiind de

poliție politică, știut fiind că acțiunile informative se deschideau, așa cum

și în timpurile actuale se deschid, pe baza unor informații ce evidențiau

suspiciuni că persoana ce face obiectul acțiunii, comite fapte prevăzute și

pedepsite de legea penală în toată perioada verificată, persoana vector neavând

cunoștință despre aceste verificări pentru a-și limita și reevalua

comportamentul și acțiunile, iar informațiile solicitate de la diverse

structuri interesau securitatea statului.

Se solicită admiterea

recursului și modificarea sentinței atacate în sensul admiterii acțiunii și a

anulării Deciziei nr. 1655 din 30 noiembrie 2006 emisă de C.N.S.A.S.

Analizând recursul

formulat de reclamant, în raport de motivele invocate, legislația incidentă în

cauză, precum și întreg probatoriul administrat în cauză, Înalta Curte constată

că este nefondat, potrivit considerentelor ce urmează.

În fapt, prin Decizia

nr. 1655 din 30 noiembrie 2006, Colegiul C.N.S.A.S., în temeiul Legii nr.

187/1999 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea poliției politice

comuniste, a stabilit că recurentul-reclamant a fost agent al poliției politice

comuniste, având gradul de locotenent major în 1974 și apoi căpitan la I.J.

Vrancea, din anul 1980.

Contestația formulată

de recurentul-reclamant împotriva acestei decizii a fost respinsă prin Decizia

nr. 1524 din 10 mai 2007 a C.N.S.A.S.

Acțiunea

reclamantului G.T. împotriva Deciziei nr. 1655 din 30 noiembrie 2006 prin care

a solicitat să se constate nulitatea absolută a acesteia, a fost respinsă ca

neîntemeiată, după cum a fost respinsă, ca inadmisibilă, și excepția de

nelegalitate a aceluiași act administrativ.

Într-un prim motiv de

recurs formulat reclamantul critică sentința sub aspectul faptului că în mod

greșit instanța de fond a respins, ca inadmisibilă, excepția de nelegalitate a

Deciziei nr. 1655 din 30 noiembrie 2006 emisă de C.N.S.A.S., întrucât el a

înțeles să solicite instanței constatarea nulității absolute a acestei decizii

pe considerentul că a fost emisă de C.N.S.A.S. într-un moment când nu mai era

competent să emită o astfel de decizie, Legea nr. 187/1990 fiind declarată

neconstituțională prin Decizia nr. 51 din 31 ianuarie 2008 a Curții

Constituționale și ulterior abrogată.

Critica formulată sub

acest aspect este neîntemeiată deoarece decizia emisă de C.N.S.A.S. și

contestată de recurent nu poate fi declarată nulă absolut, la data emiterii

acesteia fiind în vigoare Legea nr. 187/1999 și Regulamentul din 16 mai 2000 al

C.N.S.A.S., emitentul actului respectând procedura prevăzută de art. 17 alin.

(2) din lege, care prevede publicarea numelor tuturor agenților poliției

politice comuniste, a funcțiilor acestora, precum și a faptelor acestora,

calificate ca fiind activități de poliție politică, indiferent de împrejurarea

că aceștia ocupă sau nu vreuna din funcțiile enumerate de art. 2 din lege.

Legea nr. 187/1999 a

fost declarată neconstituțională ulterior emiterii deciziei contestate și anume

prin Decizia nr. 51/2008 a Curții Constituționale, iar declararea ca neconstituțională

a unei legi produce efecte pentru viitor, nu și pentru situațiile juridice

concrete petrecute anterior, afară de cazul în care textul legii a fost

declarat neconstituțional în baza unei excepții de neconstituționalitate

ridicată într-o cauză determinată, potrivit dispozițiilor art. 29 - 31 din

Legea nr. 47/1992.

Pe de altă parte,

art. 34 din O.U.G. nr. 24/2008 astfel cum a fost modificat prin Legea nr.

293/2008 reglementează situațiile tranzitorii, precizând că în cauzele ce au ca

obiect contestarea unei decizii emisă în temeiul Legii nr. 187/1999, instanța

"va continua judecarea cauzelor cu luarea în considerare a probelor admise

și a actelor procesuale efectuate de instanța civilă", deci instanța este

chemată să judece temeinicia unor astfel de decizii adoptate în condiții de

legalitate deplină, anterior pronunțării deciziei Curții Constituționale.

Așa fiind,

constatarea calității de agent al poliției politice comuniste de către

C.N.S.A.S. nu este influențată de noua reglementare cuprinsă în O.U.G. nr.

24/2008 și care prevede clar situațiile în care poate avea loc procedura

verificării, la cerere sau din oficiu, în cazurile prevăzute de art. 3 și art.

5 din ordonanță, susținerile recurentului sub acest aspect fiind nefondate.

Cât privește cea de-a

doua critică referitoare la faptul că sentința cuprinde motive contradictorii

ori străine de natura pricinii, se constată că și aceasta este neîntemeiată.

Instanța de fond a

motivat menținerea deciziei contestate pe dispozițiile art. 17 alin. (2) din

Legea nr. 187/1999 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea poliției

politice comuniste, text de lege avut în vedere la emiterea deciziei de către

C.N.S.A.S. și în baza căruia contestatorul a făcut obiectul verificării,

prevederea legală referindu-se la publicarea numelor tuturor agenților poliției

politice comuniste, a funcțiilor acestora, precum și a faptelor acestora,

calificate ca fiind activități de poliție politică, indiferent că aceștia

ocupau sau nu vreuna din funcțiile enumerate de art. 2 din Legea nr. 187/1999.

Recurentul-reclamant,

în mod greșit, invocă aplicarea O.U.G. nr. 24/ 2008 referitor la situațiile pe

care aceasta le reglementează cu privire la categoriile de persoane supuse

verificării.

Ultima critică adusă

sentinței de către recurent se referă la faptul că în mod greșit cele reținute

în sarcina sa au fost calificate ca fiind fapte de poliție politică

"acțiunile informative întreprinse interesând tocmai securitatea

statului".

Critica este

neîntemeiată, instanța de fond interpretând corect dispozițiile art. 5 din

Legea nr. 187/1999 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea poliției

politice comuniste, potrivit căruia "prin poliție politică se înțelege

toate acele activități ale securității statului sau ale altor structuri și instituții

cu caracter represiv, care au vizat instaurarea și menținerea puterii totalitar

comuniste, precum și suprimarea sau îngrădirea drepturilor și libertăților

fundamentale ale omului".

Prima instanță a

apreciat în mod just că acțiunile întreprinse de reclamant au avut ca efect

îngrădirea unor drepturi și libertăți fundamentale ale omului, cum ar fi

dreptul fundamental la libertatea de opinie și de exprimare, dreptul la viața

privată, dreptul la libertatea de conștiință și religie, dreptul la inviolabilitatea

domiciliului și dreptul la secretul corespondenței.

Susținerile

recurentului-reclamant cum că acțiunile informative se deschideau numai pentru

acele persoane care erau suspectate de comiterea unor fapte penale și care

vizau securitate statului, nu pot fi reținute ca argumente solide în apărările

formulate, acțiunile și faptele sale fiind mult prea grave și împotriva

prevederilor Constituției, exemplul cel mai elocvent constituindu-l faptul că

recurentul a dirijat "un informator recrutat pentru supravegherea

informativă a persoanelor din (sănătate)", care a sustras din domiciliul

unei persoane urmărite informativ, două scrisori primite de la ambasade din

București, scrisori ce nu au mai putut fi puse la loc, recurentul solicitând

sursei să facă o copie de pe cheia locuinței persoanei urmărite și să informeze

dacă acesta este vizitată de străini.

Intimatul-pârât

C.N.S.A.S., cu documentația depusă, a demonstrat pe deplin că activitățile

profesionale ale recurentului-reclamant au condus la îngrădirea unor drepturi

și libertăți fundamentale ale cetățenilor, astfel cum s-a precizat mai sus.

Având în vedere

considerentele expuse, Înalta Curte constată că prima instanță, menținând

decizia contestată, a pronunțat o soluție legală și temeinică, aceasta urmând a

fi păstrată ca urmare a respingerii recursului ca nefondat, în baza art. 312 C.

proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de G.T. împotriva Sentinței nr. 1858 din 21 aprilie 2010 a Curții de

Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca

nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 11 mai 2011.