ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1465/2011

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1465/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei.

Prin acțiunea înregistrata

pe rolul Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, sub nr. 8520/2/2006 reclamantul

V.D. a chemat în judecată C.N.S.A.S., solicitând instanței anularea deciziei din

15 iunie 2006 emisă de Colegiul C.N.S.A.S. și a deciziei C.N.S.A.S. din 07

august 2006, prin care s-a respins contestația formulată împotriva deciziei din

15 iunie 2006.

de drept care au stat la baza formulării cererii.

În motivarea actiunii,

reclamantul a aratat ca prin decizia din 15 iunie 2006 Colegiul C.N.S.A.S. a hotărât

că reclamantul a fost colaborator al poliției politice comuniste, verificarea realizandu-se

in temeiul Legii nr. 187/1999 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea

poliției politice comuniste și la cererea reclamantului, ce fusese nominalizat de

Biroul Politic al Partidului C. pentru funcția de vice-prim ministru al României.

După emiterea deciziei

inițiale, reclamantul a contestat actul în termenul prevăzut de Legea nr. 187/1999,

Colegiul C.N.S.A.S. emițând decizia din 07 august 2006, prin care s-a respins această

contestație.

2.1. În continuare, reclamantul

a prezentat, pe larg, o serie de critici de nelegalitate ale celor două decizii,

anume pe de-o parte invocând motive de nelegalitate externă (de formă și procedură),

iar pe de altă parte, motive de nelegalitate internă.

2.1.1. Motive de nelegalitate

externă

- Cu privire la ambele

decizii

a) Reclamantul a susținut

că C.N.S.A.S. a ajuns la concluzia întrunirii calității de colaborator al poliției

politice comuniste a reclamatului în condițiile în care acesta făcuse obiectul verificării

în temeiul Legii nr. 187/ 1999 anterior, constatându-se contrariul (Decizia C.N.S.A.S.

din 11 noiembrie 2003 prin care s-a atestat că nu a fost agent/colaborator al securității

ca poliție politică și s-a emis adeverința C.N.S.A.S. din 05 octombrie 2004 și decizia

C.N.S.A.S. din 19 mai 2005, care a atestat, din nou, că reclamantul nu a fost colaborator

al Securității). Or, a argumentat partea, deși C.N.S.A.S. iterează teza că noua

decizie s-ar întemeia pe dovezi noi, aceste dovezi nu sunt numai neconcludente,

dar existau deja în dosarele anterior cercetate.

b) Procedura finalizată

cu emiterea celor doua decizii s-a desfășurat cu încălcarea principiilor dreptului

la apărare, prezumției de nevinovăție și a celui in dubio pro reo, de care reclamantul

trebuia să beneficieze, prin aceea că C.N.S.A.S. a făcut o analiză unilaterală a

probatoriului și, în plus, a refuzat accesul părții la probatorii.

c) Ambele decizii au fost

emise prin participarea la deliberare și chiar prin influențarea in mod semnificativ

a votului unor membri ai C.N.S.A.S. de către un membru aflat în stare de incompatibilitate

evidentă, anume M. Dinescu, stare de incompatibilitate relevată de împrejurarea

ca sus numitul, membru al Colegiului C.N.S.A.S. s-a antepronunțat în multiple rânduri

cu privire la soluția ce s-ar impune in cadrul dosarului ce-l privea pe reclamant

și, deși reclamantul a solicitat in scris neparticiparea acestui membru la deliberări

pe calea unor cereri de recuzare, acest demers a rămas fără rezultat.

- Cu privire la decizia

din 07 august 2006

a) Încălcarea normelor

legale privind majoritatea necesară pentru adoptarea deciziei în cadrul ședinței

Colegiului C.N.S.A.S. din 06 august 2006. În acest sens, s-a arătat că în cadrul

ședinței din 07 august 2006 au fost prezenți 9 membri, dintre care s-au exprimat

3 voturi pentru admiterea contestației, 3 voturi pentru respingere și 3 abțineri,

astfel că, față de prevederile art. 24 din Regulamentul de organizare și funcționare

al C.N.S.A.S., aprobat prin Hotărârea nr. 17 din 16 mai 2000 a Parlamentului României,

hotărârea nu a fost adoptată cu majoritatea cerută de lege, față de cvorumul de

9 membri prezenți. În privința prevederilor aceleiași norme - în sensul dublării

votului președintelui in caz de balotaj ("În caz de egalitate de voturi decide

votul președintelui care conduce ședința in momentul votării")-, Colegiul a

aplicat regula votului hotărâtor al președintelui contrar Regulamentului, din moment

ce nu se întrunise majoritatea absolută și, în plus, nici cu votul dublu al președintelui

majoritatea regulamentară nu se întrunea, întrucât 3+1=4, care nu reprezintă jumătatea

lui 9.

b) Emiterea deciziei cu

nerespectarea principiului motivării, cât timp nu s-au abordat punctual elementele

de argumentare, concrete și numeroase, prezentate de reclamant în contestația împotriva

deciziei din 15 iunie 2006.

c) Încălcarea prevederilor

art. 16 Legea nr. 187/1999 în privința termenului de soluționare a contestației

formulate de reclamant împotriva deciziei din 15 iunie 2006. În acest sens, s-a

arătat ca reclamantul a depus contestația la data de 4 iulie 2006, termenul legal

împlinindu-se la data de 3 august 2006, iar contestația a fost soluționată după

depășirea termenului legal, abia la data de 7 august 2006.

2.1.2. Motive de nelegalitate

interna

Aceste motive sunt axate

pe susținerea greșitei aprecieri dată de C.N.S.A.S. elementelor de probă pe care

și-a întemeiat deciziile, concluzia calității reclamantului de colaborator al fostei

politii politice comuniste fiind forțată și tendențioasă. Astfel, reclamantul a

susținut ca nu există nicio dovadă că a fost colaborator al poliției politice comuniste,

cât timp:

- nu există niciun angajament

scris al reclamantului, prin care să-și asume colaborarea cu fosta poliție politică

comunistă (Securitatea);

- nu există nicio dovadă

de recompensare;

- nu există nicio notă

informativă adresată vreunui ofițer de securitate; - lipsesc cu desăvârșire documente

emanând de la acele structuri recunoscute unanim de specialiști ca fiind unitățile

care făceau poliție politică, în primul rând structurile faimoasei direcții; există,

în schimb, dovezi numeroase că reclamantul a fost urmărit de Securitate, dosarul

de urmărire informativă abundând în delațiuni ale altora despre reclamant, filaje,

interceptări telefonice timp de luni de zile, percheziții domiciliare disimulate,

controlul corespondenței, existând note informative privindu-l pe reclamant, iscălite

cu nume de cod de cel puțin 18 informatori. În aceeași ordine de idei, s-a arătat

că Colegiul C.N.S.A.S. nu a observat că declarațiile și notele explicative care

i s-au cerut reclamantului au fost, de multe ori, determinate de existența notelor

informative, a adevăratelor delațiuni, ale altora împotriva sa; niciunul dintre

cei 27 de ofițeri ale căror nume apar in dosarul speței nu se regăsește pe lista

oficială a agenților de poliție politică, astfel că nu este posibil să se considere

că un așa-zis colaborator a produs documente de poliție politică, fără ca ofițerii

la care au ajuns documentele să fi făcut ei înșiși, poliție politică. Cu referire

concretă la forța probatorie a înscrisurilor pe care pârâtul C.N.S.A.S. și-a întemeiat

deciziile, reclamantul a susținut că acestea nu au aptitudinea de a configura calitatea

sa de colaborator al fostei poliții politice comuniste, cat timp:

- referitor la declarațiile

în care reclamantul făcea referire la verișoarele sale (S.P. și K.M., fosta N.):

înscrisul a fost adresat directorului unității, și nu Securității; a fost scris

mult după plecarea rudei din țară, aproximativ 1 an; constituie o justificare personală,

pe care era obligat să o facă; nu lezează cu nimic drepturile și libertățile cuiva;

- referitor la notele

de serviciu despre 2 parteneri străini ai V., acestea conțin generalități și au

fost informații uzuale despre acei parteneri, dar fără a cuprinde nimic concret,

care să fi putut atrage repercusiuni asupra unor persoane, inclusiv asupra celor

2 cetățeni străini. În plus, și aceste note au fost date tot conducerii unitații

de comerț exterior, in cadrul raportului de serviciu, având un caracter privat.

În aceeași ordine de idei, reclamantul a mai menționat că nu rezultă din niciun

element (dată de primire, înregistrare, rezoluția ofițerului de legătură, rezoluție

ierarhică, certificarea sursei) că ar fi fost predate unui ofițer de securitate,

absența formulelor obligatorii de recepționare și prelucrare a unei note informative

denotând că înscrisurile au ajuns la Securitate pe cale indirectă; conținutul lor

vag, general și persoanele la care se referă (foști parteneri comerciali străini)

nu corespund conținutului unor adevărate note informative; ambele înscrisuri au

fost făcute în aceeași zi, 29 decembrie 1977, fără nici un semn de actualitate,

referindu-se la un trecut îndepărtat; conținutul înscrisurilor nu se coroborează

cu nimic acuzator; presupusul nume de cod "F." era abandonat de Securitate

cu 4 ani înainte.

S-a mai arătat ca deformat

a fost interpretată și propoziția pe care a rostit-o reclamantul in timpul audierii

din 13 iunie 2006, când, prezentându-i-se cele 2 înscrisuri iscălite "F.",

a căror grafie a recunoscut-o, a exclamat cu surprindere și nedumerire: "F.

sunt eu (...)", în sensul că scrisul pare al sau, in nici un caz propoziția

neînsemnând recunoașterea faptului că ar fi folosit acel pseudonim ca nume de cod,

cum se pretinde în decizia atacată. - cu referire la înscrisurile cuprinse în dosarul

de rețea deschis pe numele presupusului colaborator "F.", reclamantul

nu are nicio răspundere și nicio implicare reproșabilă pentru deschiderea acelui

dosar, dosarul de rețea fiind opera unor ofițeri de securitate, eventual cu contribuția

urmașilor lor de după Revoluție, iar din examinarea documentelor dosarului putându-se

desprinde concluzia că s-a încercat recrutarea reclamantului drept colaborator cu

numele de cod "F.", dar nu s-a reușit, existența unor rapoarte și propuneri

ale ofițerilor exprimând, cel mult, intenția acestora, tendința de a-și justifica

activitatea, nu și reușita. În acest sens, s-a susținut ca eșecul de recrutare este

demonstrat și de rezoluțiile ritoase puse de șefii ierarhici pe propunerile făcute

în legătură cu "F."; motivarea superfluă a închiderii dosarului de rețea

imediat ce a fost deschis; "viața" incredibil de scurtă a "sursei"

F. (o zi); - referitor la înscrisurile făcând referire la sursa "M.",

nu există nicio dovadă concretă și plauzibilă că numele de cod respectiv ar avea

vreo legătură cu persoana și activitatea reclamantului. În vederea argumentării

acestei poziții, reclamantul a menționat că, ținând seama de metodele de acțiune

ale Securității, este judicios ca actele produse de lucrătorii acesteia să nu poată

fi acceptate ca probe în lipsa unor dovezi emanate și de la însăși persoanele verificate

de C.N.S.A.S., întrucât actele proprii, interne ale Securității nu pot sta la baza

unor acuzații intr-un stat de drept, acesta fiind și punctul de vedere al specialiștilor

europeni in materie.

Reclamantul a susținut ca ipoteza normei art.

5 alin. (3) Legea nr. 187/1999 nu este întrunită, întrucât, pe de-o parte, conținutul

documentelor nu are caracter de denunț în înțelesul DEX (ce impune mai multe condiții

cumulative: denunțul să privească fapte ori intenții concrete, determinate; fapta

ori faptele să aibă caracter infracțional, în speță caracterul de infracțiuni contra

regimului politic; să fie adresat unui organ jurisdicțional) și, pe de alta parte,

așa-zisele informații nu aveau nicio legătură cu protecția regimului totalitar comunist,

fiind vorba, în principal, de explicarea informațiilor care deja existau despre

reclamant și despre relațiile cu cetățenii străini, informații deja deținute de

către conducerea locului de muncă și de serviciul de cadre, după ce aflau din alte

surse de acele întâlniri ale reclamantului cu cetățenii străini

.

De asemenea, nu ar fi

îndeplinită nici condiția ca denunțul să fi fost de natură a aduce atingere drepturilor

și libertăților fundamentale ale omului, întrucât conținutul înscrisurilor nu vizează

nicio persoană determinată, iar susținerea C.N.S.A.S. ca s-ar fi adus atingere "dreptului

la libertate de exprimare, libertatea opiniilor" și a "dreptului de a

circula liber și a alege locul de reședință, dreptul de a părăsi orice țară, chiar

și propria țară" nu are suport probator și argumentativ. În acest sens, legat

de declarațiile sale privind plecarea din țară a celor două verișoare, reclamantul

a mai menționat că acele explicații au fost produse post-fatum, la intervale de

peste un an de la fiecare plecare, ele nu aveau cum să împiedice părăsirea țării

(demult produsă) nici stabilirea in țara străină (demult realizată), nu au cuprins

decât materializarea inocenței reclamantului reale față de intenția și faptul plecării

și nu au cuprins nici o referire care să limiteze, îngreuneze ori să sancționeze

expatrierea acelor persoane.

Tot în susținerea acestor

elemente argumentative, reclamantul a iterat poziția verișoarei sale, S.P., care

s-a prezentat din proprie inițiativa la C.N.S.A.S. și a fost audiată în ședința

Colegiului C.N.S.A.S. din 25 iulie 2006, arătând că nu a suferit nici un prejudiciu.

Raportat la argumentele

prezentate, reclamantul a susținut că deciziile C.N.S.A.S. atacate reprezintă acte

de răfuială politică, C.N.S.A.S. fiind folosit ca instrument al luptei politice,

contrar atribuțiilor sale jurisdicționale, această concluzie decurgând din componența,

modul de alcătuire a Colegiului (după criterii politice).

de pârâtul C.N.S.A.S.

Pârâtul C.N.S.A.S. a formulat

întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii ca neîntemeiata, întrucât cele doua

decizii au fost emise cu respectarea atât a cerințelor procedurale impuse de Legea

nr. 187/1999, cat și in considerarea elementelor probatorii deținute și a prevederilor

art. 5 din lege.

Ca urmare a invocării

de câtre reclamant a excepției de neconstituționalitate cu privire la dispozițiile

art. 31 alin. (9), art. 7 alin. (2), art. 8, art. 9 alin. (1), art. 11, art. 14

alin. (1) și (2), art. 15 alin. (5), art. 16 alin. (1) și (3), art. 221 alin. (1)

și (2) Legea nr. 187/1999 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea poliției

politice comuniste și a dispozițiilor art. II și ale art. V O.U.G. nr. 16/2006 pentru

modificarea și completarea Legii nr. 187/1999, prin Decizia Curții Constituționale

nr. 51 din 31 ianuarie 2008, publicată în M. Of. nr. 95/06.02.2009 Legea nr. 187/1999

privind accesul la propriul dosar și deconspirarea poliției politice comuniste a

fost declarată ca fiind neconstituțională în ansamblul său.

Urmare a declarării neconstituționalității

Legii nr. 187/1999, s-a adoptat O.U.G. nr. 24 din 05 martie 2008 privind accesul

la propriul dosar și deconspirarea Securității, care a abrogat expres Legea nr.

187/1999. Întrucât competenta de judecare a cauzelor, inclusiv cele fondate pe dispozițiile

art. 16 Legea nr. 187/1999 a fost stabilita ab initio în favoarea Tribunalului București,

secția contencios administrativ, cauza a fost înaintata acestei instanțe, pe rolul

căreia a fost înregistrata sub nr. 22502/3/2008. Ulterior, prin modificările aduse

art. 34 O.U.G. nr. 24/2008, competenta materiala a fost stabilita în favoarea Curții

de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, pe rolul

careia cauza a fost înregistrata sub același număr 22502/3/2008.

în dosar.

În cauză au formulat cereri

de interventie accesorie, în interesul paratului C.N.S.A.S., intervenientii S.P.,

S.V. și K.M..

Cererile de intervenție

au fost încuviințate în principiu, în considerarea întrunirii cerințelor art. 49

alin. (3) C. proc. civ., întrucât, fără a antama fondul litigiului, s-a reținut

că intervenienții justificau interesul de a susține apărările pârâtului C.N.S.A.S.

în scopul respingerii acțiunii și menținerii calității de colaborator al fostei

politii politice comuniste a reclamantului prin aceea ca erau persoane care apăreau

în materialele din dosarele ce au fost cercetate de Colegiul C.N.S.A.S. cu ocazia

emiterii celor doua decizii contestate.

de nelegalitate a deciziei contestate.

Față de pronunțarea Deciziei

nr. 51 din 31 ianuarie 2008 de către Curtea Constituțională și în raport cu evenimentul

legislativ constând în adoptarea O.U.G. nr. 24/2008 privind accesul la propriul

dosar și deconspirarea Securității - care a abrogat expres Legea nr. 187/1999 -

reclamantul a înțeles să întregească motivarea acțiunii prin invocarea unui nou

motiv de nelegalitate a celor două decizii contestate, în acest sens susținând că

efectele Deciziei nr. 51/2008 impun instanței să constate nulitatea acestor decizii

emise de C.N.S.A.S. în temeiul Legii nr. 187/1999.

S-a susținut că, atât

timp cât instanța a considerat ca admisibilă excepția de neconstituționalitate a

prevederilor Legii nr. 187/1999 indicate de titularul excepției, însemna ca s-a

stabilit înrâurirea asupra fondului cauzei a admiterii excepției, rațiunea suspendării

de drept a cauzei atunci când se ridică o excepție de neconstituționalitate într-o

cauză aflată pe rolul instanțelor de judecată fiind dată tocmai de scopul evitării

pronunțării unei soluții în baza unei legi care ulterior se poate dovedi ca neconstituțională.

Ca atare, judecătorul fondului nu poate să ignore soluția Curții Constituționale

și decizia obligatorie prin care se constată nelegalitatea normelor de care depinde

soluția ce se va pronunța în cauză.

Pârâtul a combătut teza

nulității absolute a deciziilor contestate ca efect al Deciziei Curții Constituționale

nr. 51/2008, susținând că aceasta face total abstracție de prevederile art. 34 O.U.G.

nr. 24/2008 și, pe de altă parte, nu trebuie omis faptul că însăși acțiunea promovată

de reclamant are ca temei juridic art. 16 alin. (1) teza finală Legea nr. 187/1999

cu modificările ulterioare, astfel că interpretarea reclamantului ar lăsa acțiunea

sa lipsită de temei.

de fond.

Curtea de Apel București,

secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 671 din 5

februarie 2010, a respins acțiunea formulată de reclamantul V.D., în contradictoriu

cu pârâtul C.N.S.A.S., ca neîntemeiată.

A admis cererile de intervenție

accesorie în interesul pârâtului C.N.S.A.S., formulate de intervenientii S.P., S.V.

și K.M..

A respins ca inadmisibile

cererile privind acordarea cheltuielilor de judecată formulate de intervenienți.

de drept care au stat la baza formării

convingerii primei instanțe.

Pentru a hotărî astfel

prima instanță a reținut următoarele considerente:

8.1. Cu privire la consecințele

efectelor Deciziei nr. 51/2008 asupra actelor ce fac obiectul controlului de legalitate,

Curtea a apreciat că abordarea acestei probleme de drept dedusă judecații trebuie

să plece de la prevederile art. 147 alin. (4) Constituție și art. 11 alin. (3) teza

a II-a și art. 31 alin. (3) Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea

Curții Constituționale, potrivit carora deciziile instantei de contencios constitutional

își produc efectele ”numai pentru viitor”, deci nu și cu privire la acte emise anterior

acestora.

Astfel a reținut ca, așa

cum s-a statuat in practica Curtii Constituționale, o lege declarata neconstituțională

rămâne în legislație, dar aplicarea ei, fiind contrară supremației Constituției,

încetează a-și mai produce efectele. Altfel spus, efectele erga omnes ale Deciziei

nr. 51/2008 a Curtii Constituționale - cu atat mai mult inter partes litigantes

- se produc numai pentru viitor, ca atare consecințele dispariției efectelor juridice

produse de Legea nr. 187/1999, cu modificarile și completările ulterioare, se localizeaza

incepand cu data publicarii în M. Of. a deciziei. Acest principiu constituțional

nu poate conduce decat la concluzia că raporturile juridice și efectele juridice

rezultate din aplicarea Legii nr. 187/1999, cu modificările și completările ulterioare,

până la acest moment, rămân în ființă și produc consecințe pe plan juridic. Cu titlu

de exemplu, prin Decizia nr. 838 din 27 mai 2009 Curtea Constituționala a precizat

că "efectul ex nunc al actelor Curții Constituționale constituie o aplicare

a principiului neretroactivității, garanție fundamentală a drepturilor constituționale

de natură a asigura securitatea juridică și încrederea cetățenilor în sistemul de

drept, o premisă a respectării separației puterilor în stat, contribuind în acest

fel la consolidarea statului de drept. Pe cale de consecință, efectele deciziei

Curții nu pot viza decât actele, acțiunile, inacțiunile sau operațiunile ce urmează

a se înfăptui în viitor".

Practic, declararea neconstituționalității

este o formă de nulitate a actelor juridice normative ce pot face obiectul controlului

de constituționalitate, o sancțiune pentru nerespectarea ierarhiei actelor normative,

în cauza a supremației Constituției, cu excepția, față de principiile generale,

a neretroactivității nulității, deoarece Constituția prevede expres că deciziile

Curții Constituționale - inclusiv cele prin care o lege sau o ordonanța a Guvernului

în vigoare este declarată neconstituțională produc efecte numai pentru viitor, de

la data publicării lor oficiale.

O aplicare a acestui principiu

constituțional - al producerii ex nunc a efectelor deciziilor de declarare ca neconstituționale

a unor legi/ordonanțe sau prevederi din acestea - este dată de însăși prevederile

art. 32 și 33 O.U.G. nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea

Securității, cu modificările și completările ulterioare.

Astfel, potrivit art.

32 „(1) În cazul în care, urmare a preluării prevăzute la art. 31, rezultă documente

și informații noi și neprocesate cu privire la calitatea de lucrător al Securității

sau de colaborator al acesteia a unei persoane pentru care a fost emisa anterior

prezentei ordonanțe o decizie de neapartenența sau de necolaborare cu Securitatea,

dacă persoana face parte din categoriile persoanelor verificate din oficiu, C.N.S.A.S.

inițiază și aplică, în mod corespunzător, procedura cuprinsă în prezenta ordonanța

de urgenta. (2) Verificările aflate în curs de desfășurare la C.N.S.A.S. la data

intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență continua potrivit procedurii

prevăzute de aceasta, iar potrivit art. 33 din aceeași ordonanță de urgenta: Actele

și lucrările efectuate în cadrul C.N.S.A.S., altele decât cele supuse reexaminării

potrivit prezentului capitol, până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe,

rămân valabile.

Prevederile sus-menționate

au făcut în mai multe rânduri obiectul controlului de constituționalitate al Curții

Constituționale, concluzia acestui for fiind aceea a compatibilității acestora cu

Legea fundamentală (cu titlu exemplificativ: Decizia nr. 980 din 25 iunie 2009 publicată

în M. Of. nr. 572/17.08.2009).

Or, aceste prevederi fac

tocmai aplicarea sus-precizatului principiu constituțional, în sensul că stabilesc

validitatea actelor emise de C.N.S.A.S. în temeiul Legii nr. 187/1999, cu modificările

și completările ulterioare. De la aceasta regulă, a păstrării valabilității actelor

C.N.S.A.S. emise în temeiul Legii nr. 187/1999, există două excepții, însa numai

aparente, și în niciun caz excepții de la principiul constituțional al producerii

ex nunc a efectelor deciziilor de declarare ca neconstituționale a unor legi/ordonanțe

sau prevederi din acestea:

- excepția rezultată din

art. 32 O.U.G. nr. 24/2008, în sensul ca respectivele acte (decizii de neapartenența

sau necolaborare cu Securitatea, în cazul în care persoana face parte din categoriile

celor verificate din oficiu) pot fi supuse reexaminării, sub condiția descoperirii

unor documente și informații noi și neprocesate. Excepția este numai aparenta întrucât

consecința reexaminării nu este aceea de a constata nulitatea absolută a deciziei

reexaminate (pe calea noii proceduri, prevăzute de o nouă ordonanță de urgență),

ci numai stabilirea unei nelegalități interne a actului - prin prisma stabilirii

unei situații faptice greșite -, situația echivalând cu instituția solicitării instanței

de contencios administrativ - pe calea acțiunii în constatare - a nulității implicite

a propriului act administrativ al autoritarii publice de declarare ca neaparținând

sau necolaborând cu Securitatea, potrivit Legii nr. 554/2004. Însa, nicidecum legiuitorul

nu a stabilit de plano nulitatea tuturor deciziilor emise de C.N.S.A.S. prin efectul

deciziei Curții Constituționale de declarare ca neconstituțională in întregime a

Legii nr. 187/1999, cu modificările și completările ulterioare, dimpotrivă, prevăzând

expressis verbis consolidarea, valabilitatea acestora, fie că sunt decizii de neapartenență

sau necolaborare ce nu fac obiectul reexaminării art. 32, fie ca sunt alt gen de

acte, inclusiv deciziile de apartenența sau colaborare cu fosta poliție politică

(în accepțiunea legii anterioare) - art. 33, care nu au fost contestate de partea

interesată, devenind definitive și intrând astfel în puterea deplină a lucrului

judecat în conformitate cu prevederile art. 3 alin. (7) și art. 17 Legea nr. 187/1999);

- excepția desprinsă din

prevederile art. 34 O.U.G. nr. 34/2008, cu modificările și completările ulterioare,

potrivit cărora: Cauzele aflate pe rolul secțiilor civile ale curților de apel,

în calitate de instanțe de control judecătoresc, ca urmare a exercitării căii de

atac prevăzute la art. 16 alin. (1) Legea nr. 187/1999 privind accesul la propriul

dosar și deconspirarea politiei politice comuniste, cu modificările și completările

ulterioare, împotriva deciziilor C.N.S.A.S., la data intrării în vigoare a prezentei

ordonanțe de urgenta, se transmit Secției de contencios administrativ și fiscal

a Curții de Apel București, ca instanță de control judecătoresc. Aceasta, la primul

termen de judecată, va continua judecarea cauzelor cu luarea în considerare a probelor

admise și a actelor procesuale efectuate de instanța civilă”.

Așadar, actele emise de

C.N.S.A.S. - fie că sunt de apartenența/ colaborare sau, dimpotrivă, de neapartenența/

necolaborare - care au fost contestate de persoanele cu vocație procesuală prin

prisma Legii nr. 187/1999 (art. 16 alin. (1)) înainte de intrarea în vigoare a O.U.G.

nr. 24/2008, așadar sub imperiul Legii nr. 187/1999, își vor păstra valabilitatea

numai în raport de soluția pe care o va pronunța instanța de contencios administrativ

competenta, Curtea de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal,

această instanța fiind datoare să continue judecarea cauzelor și să-și exercite

rol activ în vederea aflării adevărului în cauza, însemnând verificarea efectiva

a legalității - interne și externe - a actelor emise de C.N.S.A.S. anterior intrării

în vigoare a O.U.G. nr. 24/2008, și nu pronunțarea soluției de anulare a acestor

acte în considerarea declarării ca neconstituționale a Legii nr. 187/1999, cu modificările

și completările ulterioare. Se observă că aceasta excepție este numai una aparenta

de la regula menținerii actelor emise de autorități publice (fie acestea asigurate

cu atribuții jurisdicționale excepționale), întrucât stabilirea nelegalității și

anularea acestora se realizează în urma examenului complet de nelegalitate ce încă

nu fusese realizat de o instanță de judecată nici în temeiul Legii nr. 187/1999,

și, in orice caz, nu reprezintă o excepție de la principiul constituțional al producerii

ex nunc a efectelor deciziilor de declarare ca neconstituționale a unor legi/ ordonanțe

sau prevederi din acestea.

8.2. Relativ la legea

aplicabilă raportului juridic dedus judecății.

Curtea a reținut că examenul

de legalitate a deciziilor C.N.S.A.S. contestate trebuie să se realizeze prin raportare

la normele de drept substanțial cuprinse în Legea nr. 187/1999, în temeiul căreia

au fost emise, potrivit principiului tempus regit actum.

Ca argument suplimentar,

Curtea a evocat și poziția însăși a Curții Constituționale în aceasta problemă,

în cuprinsul Deciziei nr. 1398 din 16 decembrie 2008, publicată în M. Of. nr. 79/11.12.2009

și pronunțata tocmai în cadrul prezentului litigiu ca urmare a excepției de neconstituționalitate

a art. 34 O.U.G. nr. 24/2008 invocate de reclamantul V.D., fiind amintit principiul

constituțional al neretroactivității legilor, menționându-se că "susținerile

autorului excepției de neconstituționalitate sunt neîntemeiate, o eventuală extindere

a incidentei actului normativ (n.n. O.U.G. nr. 24/2008) asupra unor situații din

trecut - pe care critica sa o presupune - ar avea efect retroactiv și ar contraveni

dispozițiilor art. 15 alin. (2) Constituție”.

S-a făcut trimitere și

la dispozițiile art. 52 Legea nr. 24/2000 privind tehnica legislativă (referitoare

la dispozițiile tranzitorii), potrivit cărora: „(1) Dispozițiile tranzitorii cuprind

măsurile ce se instituie cu privire la derularea raporturilor juridice născute în

temeiul vechii reglementari care urmează să fie înlocuita de noul act normativ.

(2) Dispozițiile tranzitorii trebuie sa asigure, pe o perioadă determinată, corelarea

celor doua reglementari, astfel încât punerea în aplicare a noului act normativ

să decurgă firesc și să evite retroactivitatea acestuia sau conflictul între norme

succesive.

Așadar, rolul prevederilor

art. 34 O.U.G. nr. 24/2008 este doar acela de a reglementa situația cauzelor aflate

deja pe rolul instanțelor civile la data intrării în vigoare a ordonanței, așadar

de a asigura derularea raportului juridic de drept procesual dedus judecății. În

schimb, raportul juridic de drept substanțial - ce face obiectul controlului instanței

- s-a născut în temeiul Legii nr. 187/1999, cu modificările și completările ulterioare

și și-a produs în totalitate efectele în mediul social, având un caracter instantaneu,

efectul fiind acela al consemnării publice a reclamantului prin declararea (deconspirarea)

drept colaborator al fostei poliții politice comuniste, situația juridică dedusa

judecații fiind așadar definitiv constituita în speță și efectele deciziilor contestate

fiind deja produse, astfel încât legea nouă (în speță, O.U.G. nr. 24/2008) nu are

aplicabilitate.

În consecință, verificarea

legalității deciziilor din 2006 emise de C.N.S.A.S. se va realiza în considerarea

prevederilor legii în temeiul căreia au fost emise, anume a Legii nr. 187/1999,

cu modificările și completările ulterioare.

8.3. Cu privire la stabilirea

incidenței în speță a înscrisurilor depuse de paratul C.N.S.A.S. la ultimul termen

de judecată și, mai mult, a sferei de cuprindere a elementelor probatorii propuse

de parat în susținerea menținerii deciziilor contestate, Curtea a conchis ca răspunsul

nu poate fi decât în sensul obligativității instanței, sesizate ca urmare a exercitării

caii de atac prevăzute de art. 16 alin. (1) Legea nr. 187/1999, să continue judecata,

dar prin încuviințarea și administrarea probelor propuse de părți necesare în justa

soluționare a cauzei și cu respectarea principiilor generale de drept mai sus reținute,

însemnând că, în privința elementelor de proba pe care se poate baza C.N.S.A.S.

în susținerea legalității deciziilor emise, nu pot fi reținute decât strict materialele

in baza cărora s-a ajuns, în cuprinsul deciziilor, la concluzia existentei calității

de colaborator al reclamantului (cele avute in vedere în emiterea primei decizii,

respectiv cele avute în vedere în soluționarea contestației de către Colegiul C.N.S.A.S.,

dacă documentația a fost completată potrivit art. 16 alin. (3) Legea nr. 187/ 1999).

O interpretare largă, extensiva, a normelor juridice în aceasta privință, ar însemna

depășirea spiritului legii și chiar încălcarea unor drepturi fundamentale ale persoanei

care a înțeles să conteste, în temeiul art. 16 alin. (1) Legea nr. 187/1999, cu

modificările și completările ulterioare, decizii pronunțate în cadrul unor proceduri

jurisdicționale (asupra naturii atribuțiilor C.N.S.A.S. de a decide cu privire la

apartenența/ colaborare a persoanelor verificate, respectiv de a soluționa contestațiile

împotriva acestor decizii pronunțându-se Curtea Constituționala prin Decizia

nr. 51/2008). Ori, singura cale de atac în sistemul judecătoresc pusă la dispoziție

de Legea nr. 187/1999 și dublată apoi prin O.U.G. nr. 24/2008 trebuie să asigure

persoanei care a înțeles să atace deciziile C.N.S.A.S. emise în procedura jurisdicțională

extraordinară ca instanța va verifica actele jurisdicționale extraordinare în considerarea

exclusiv a documentației avute în vedere și a motivării reținute de C.N.S.A.S.,

fără posibilitatea ca instanța să extindă activitatea de colaborare prin reținerea

altor aspecte de fapt decât cele statuate de C.N.S.A.S., tocmai în considerarea

faptului ca actele C.N.S.A.S. au natura nu doar administrativă (spre a putea fi

remediate sau completate, sub aspectul motivării în fapt), ci chiar jurisdicționala

și ating elemente esențiale privind persoana vizata, și nu aspecte patrimoniale.

Ca atare, a reținut prima

instanța, a permite ca paratul sa propună oricând orice probă nouă sau reevaluarea

în defavoarea reclamantului a unor materiale probatorii verificate de C.N.S.A.S.

și considerate ca nerelevante în probarea calității de colaborator al Securității

ar însemna acceptarea unui tratament discriminatoriu nejustificat obiectiv în raport

cu persoane aflate în situație similară din punct de vedere procesual-juridic (cele

a căror calitate de lucrător/ colaborator se dorește a fi realizata in temeiul noii

legi), in sensul ca în situația celor care au contestat decizii de apartenența/colaborare

emise in temeiul Legii nr. 187/1999 instanța de judecată ar avea o competenta mărita,

putând stabili corectitudinea concluziei C.N.S.A.S. in considerarea unor probe ce

nu au fost avute in vedere sau considerate nerelevante de câtre C.N.S.A.S., deși

C.N.S.A.S. nu și-a exprimat, într-o forma legală, poziția în acest sens, dimpotrivă,

în cazul celei de-a doua situații, statuând că respectivele înscrisuri nu probează

calitatea respectivă. Or, o atare competență sporită nu este prevăzută expressis

verbis în vreo normă legală.

8.4. Cu privire la legalitatea

deciziilor contestate, Curtea a stabilit următoarele:

8.4.1. Astfel, sub aspectul

criticilor de nelegalitate externă (de formă și procedură), instanța a apreciat

ca argumentele prezentate de reclamant nu sunt suficiente a conchide că deciziile

din 15 iunie 2006 emisă de Colegiul C.N.S.A.S. și din 07 august 2006, prin care

s-a respins contestația formulată împotriva deciziei din 15 iunie 2006, sunt afectate

de nelegalitate.

Cu privire la nelegalitate

celor două decizii prin prisma emiterii anterioare a deciziilor din 11

Noiembrie 2003 și deciziei din 19 mai 2005, fără ca actele ce fac obiectul controlului

în prezentul litigiu să se întemeieze pe dovezi noi, Curtea a calificat această

critică de nelegalitate că fundamentată pe dispozițiile art. 15 alin. (8) Legea

nr. 187/1999 în vigoare la data emiterii Deciziilor din 2006 și din  2006, anume

cu modificările aduse inclusiv prin O.U.G. nr. 16/2006. Potrivit acestor prevederi

posibilitatea Colegiului Consiliului de a se pronunța din oficiu cu privire la activitatea

de politie politica a unei persoane asupra căreia s-a pronunțat anterior este restrânsa

doar la situația in care apar „probe noi”, numai în aceasta situație fiind posibilă

reexaminarea situației unei persoane cu privire la care există deja emisă o decizie

anterioară rămasă definitiva. Or, în speță, într-adevăr, cu privire la activitatea

de poliție politică în sensul Legii nr. 187/1999, cu modificările și completările

ulterioare, au fost emise nu una, ci chiar două astfel de decizii, rămase definitive

conform art. 17 alin. (1) prima ipoteza din Legea nr. 187/1999, prin necontestare,

anume:

Decizia din 11

noiembrie 2003, prin care Colegiul C.N.S.A.S. a stabilit că reclamantul, verificat

în virtutea calității de Președinte al Partidului U.R. la cererea Cotidianului „Z.”

și în temeiul art. 21 Legea nr. 187/1999, nu a fost agent/colaborator al securității

ca poliție politică: Decizia din 19 mai 2005, prin care Colegiul C.N.S.A.S. a stabilit

că reclamantul, verificat din oficiu în considerarea statutului de candidat pentru

demnitatea de senator din partea Uniunii Naționale PSD + PUR, nu a fost agent/colaborator

al securității ca poliție politică.

Curtea a apreciat că situația

se regăsește în ipoteza normei art. 15 alin. (8) Legea nr. 187/1999, întrucât Colegiul

C.N.S.A.S. s-a pronunțat „din oficiu”, în speță în considerarea prevederilor

art. 3

1

alin. (1) din lege. În acest sens, instanța a reținut ca sintagma

utilizata de legiuitor din oficiu nu trebuie înțeleasa ca desemnând aceeași expresie

juridica folosita în art. 3 alin. (2) și art. 3

1

alin. (1) din lege,

aceasta din urma spre a face distincție între modalitatea principală de sesizare

a C.N.S.A.S. cu o verificare (anume la cererea unei persoane interesate, conform

art. 2 alin. (1) din lege). Dimpotrivă, expresia utilizata în art. 15 alin. (8)

trebuie înțeleasa într-un sens mai larg, acoperind toate modalitățile de sesizare,

inclusiv sesizarea din oficiu, așadar din proprie inițiativa, în cazul primirii

unor noi probe în custodia C.N.S.A.S.. În acest sens, trebuie a se da o interpretare

funcțională și cu respectarea tuturor principiilor de drept aplicabile, scopul reglementării

fiind acela de a exclude posibilitatea C.N.S.A.S. de a reexamina oricând o decizie

anterioară a sa rămasă definitivă în lipsa unor elemente de probă noi, indiferent

de modalitatea în care a fost sesizata cu reverificarea și indiferent dacă reverificarea

se realizează în conformitate cu art. 3

1

alin. (1) din lege.

Astfel, Curtea a avut

în vedere practica Curții Europene a Drepturilor Omului, aceasta pronunțându-se

constant în sensul că „nicio parte nu este îndreptățită la revizuirea unei decizii

finale și executorii numai în scopul de a obține o reexaminare a cauzei și o nouă

decizie”, iar desființarea unei decizii finale ar crea un climat de incertitudine

juridică și ar reduce încrederea în statul de drept, având în vedere că unul dintre

elementele fundamentale ale supremației dreptului este principiul securității raporturilor

juridice (cu titlu de ex: cauza Raicu împotriva României, cauza Androne împotriva

României).

Așadar, în raport cu conținutul

concret al normei art. 15 alin. (8) Legea nr. 187/1999, cererea de reexaminare a

unei soluții pronunțate, rămasă definitivă, apare ca inadmisibilă numai dacă nu

ar avea la bază probe noi care să nu fi fost analizate cu ocazia emiterii primei

soluții, această instituție (reexaminarea în prezența unor probe noi) neîncălcând

autoritatea de lucru judecat și fiind singura situație prevăzută de lege în care

calitatea de colaborator/agent al securității, deja analizată, poate fi reanalizată.

În acest sens, prima instanța a avut în vedere practica instanței supreme în materie

(Decizia din 29 mai 2009 pronunțata de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția

contencios administrativ și fiscal în Dosar nr. 1273/36/2008);

A mai făcut precizarea

că, deși prevederile art. 5 Legea nr. 187/ 1999 la momentul emiterii deciziilor

anterioare avea o redactare ușor diferita de prevederile art. 5 din lege la momentul

emiterii deciziilor din 2006 (în urma modificării prin O.U.G. nr. 16/2006), sfera

de cuprindere a activităților considerate de colaborare cu organele de securitate,

ca politie politica, in vechea forma era una mai larga și includea inclusiv tipul

de activitate de colaborare reglementată prin forma de la data emiterii deciziilor

contestate. În plus, însuși legiuitorul a considerat, prin introducerea fără distincții

a art. 15 alin. (8) din lege (și apoi art. 32 O.U.G. nr. 24/2008, noua reglementare

privind accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității), necesitatea respectării

principiului securității raporturilor juridice rezolvate în mod definitiv și a principiului

neretroactivității legii civile.

Curtea a considerat că

un înscris/altfel de dovada ce poate fi avut in vedere in stabilirea calității de

agent sau colaborator al Securității, ca poliție politică comunistă, în sensul

art. 15 alin. (5) Legea nr. 187/1999 republicată, este admisibil în reexaminarea

unei decizii anterioare definitiva a Colegiului C.N.S.A.S. daca îmbracă un caracter

de noutate, de principiu aceasta însemnând ca respectiva proba sa nu fi existat

la dosarul in care a fost pronunțata decizia anterioara. Totuși, raportat la prevederile

legale și prin abordarea unei interpretări logice, sistematice și teleologice a

legii privind accesul la propriul dosar și deconspirarea poliției politice comuniste,

dar și în considerarea principiilor de drept mai sus reținute, Curtea a apreciat

că nu trebuie înțeles acest caracter de noutate într-un sens restrictiv, impunându-se

ca acesta sa fie stabilit in concret în funcție de posibilitatea efectiva a C.N.S.A.S.

de a examina o anumita proba în cadrul verificării calității de agent/ colaborator

a unei persoane.

De altfel, intenția legiuitorului

de a fi data o interpretare larga interesului caracterului de noutate al probei

reiese și din modalitatea de redactare a art. 32 din noua reglementare privind accesul

la propriul dosar și deconspirarea Securității, în art. 32 O.U.G. nr. 24/2008 prevăzându-se

posibilitatea reexaminării unei decizii de neapartenență sau necolaborare emise

in temeiul Legii nr. 187/1999 în cazul descoperirii unor documente și informații

noi și neprocesate, așadar relevantă fiind informația în sens larg deținută de C.N.S.A.S..

Față de cele expuse, examinând

în concret caracterul de noutate a probelor ce au stat efectiv la baza deciziei

de colaborare cu fosta poliție politică comunistă (nota semnata olograf, sub nume nereal F., datata 29

decembrie 1977 și făcând referire la cetățeanul austriac de origine româna L.G;

consemnările lt. M.P, datate 22 noiembrie 1970, cu privire la modul cum a decurs

contactarea reclamantului, la acel moment translator de limba germana al echipei

de hochei pe gheață a Norvegiei; declarația scrisă și semnată olograf cu nume real,

datată iunie 1980; nota olografă, semnata cu numele real și datată 17 octombrie

1977, prin care informează conducerea întreprinderii V., la care era angajat, cu

privire la cele doua rude ramase în străinătate), prima instanța a apreciat

ca numai primele două înscrisuri imbrica un caracter de noutate în sensul legii,

astfel încât numai acestea vor fi reținute și examinate, în schimb celelalte două,

semnate cu numele real, nu vor fi avute în vedere prin prisma inadmisibilității

emiterii unei decizii contrare celor anterioare in temeiul acelorași probe avute

în vedere și cu ocazia deciziilor anterioare, rămase definitive.

Curtea a considerat ca

înscrisul reprezentat de nota semnata olograf, sub nume nereal F., datată 29

decembrie 1977 și făcând referire la cetățeanul austriac de origine romana L.G.,

poate fi calificată ca o proba noua, întrucât acesta nu a fost efectiv luat în considerare

de către C.N.S.A.S. cu ocazia emiterii deciziilor anterioare definitive de necolaborare

prin prisma imposibilității de stabilire a faptului ca a fost întocmit de către

reclamant, in lipsa altor elemente de proba adjuvante și a împrejurării ca nici

reclamantul nu și-a însușit aceste înscrisuri. Astfel, din actele dosarului (decizia

din 2006, nota de constatare), rezultă că respectivul înscris a fost reanalizat

prin coroborare „cu noile documente existente in dosarele menționate în preambul

și cu recunoașterea de către domnul V.D. a faptului că respectivele note, semnate

cu numele de cod F., au fost întocmite și furnizate organelor de securitate chiar

de domnia sa”.

Într-adevăr, din actele

dosarului (transcrierea audierii reclamantului din ședințele din 13 iunie 2006),

s-a reținut ca reclamantul a confirmat ca îi aparține scrisul și semnătura notei

din 29 decembrie 1977, fără ca în acest moment al analizei instanța sa se aplece

asupra modalității de însușire a numelui nereal F., sub acest aspect părțile prezentând

poziții divergente.

În acest context, Curtea

a apreciat ca acest înscris are caracter de noutate in sensul art. 15 alin. (8)

Legea nr. 187/1999 republicată, cât timp, deși existent în arhiva C.N.S.A.S. și

la dosarele în care au fost emise deciziile anterioare definitive de necolaborare

cu poliția politică comunistă, acesta nu a fost avut în vedere efectiv de către

C.N.S.A.S. prin prisma faptului ca nu apărea semnat cu numele real și nici partea

reclamanta nu a înțeles să-și însușească la acel moment documentul. Ori, cat timp

probele noi (fișă personală, nedatată, emisă de direcția a III-a, prelucrată în

evidența electronică la 21 ianuarie 1981, nesemnată, respectiv recunoașterea reclamantului

ca este autorul notei) dau o nouă dimensiune probatorie respectivului înscris, dimensiune

imposibil de stabilit în momentul emiterii deciziilor anterioare, Curtea a conchis

ca aceasta nota are caracter de noutate in sensul Legii nr. 187/1999 republicată.

În sfârșit, înscrisul

reprezentat de consemnările lt. M.P,

datat 22 noiembrie 1970, cu privire la modul cum a decurs contactarea reclamantului,

la acel moment translator de limba germana al echipei de hochei pe gheață a Norvegiei,

s-a apreciat că reprezintă fără echivoc o proba nouă, întrucât nu a fost deținut

și cunoscut de către C.N.S.C. până în 06 iunie 2006, acesta fiind inserat în dosarul

R144460, titular V.D.. Conform notei de constatare întocmite de C.N.S.A.S., acest

dosar a fost deschis în vederea supravegherii informative a sportivilor români și

străini, a activității coordonate de C.N.E.F.S. (Comitetul Național pentru Educație

Fizică și Sport), unde titularul era colaborator extern și supravegherea informativă

obiectivelor ,,V.R." și „C.", precum și a altor elemente suspecte din

cadrul V., pentru perioada 1970-1975 și conține documente din două dosare de rețea

cu cote cod distincte, dosare care au fost comasate: F.R. 101652, deschis de I.S.M.D.

în 1970 (deducție pentru an) și F.R. 107272, deschis de Direcția a III-a în 1973.

În consecință, cu privire

la prima critica de nelegalitate susținută de reclamant prin prisma inadmisibilității

reverificării calității sale de colaborator în baza unor probe ce nu au caracter

de noutate fata de cele administrate in cadrul dosarelor anterioare, finalizate

cu emiterea deciziilor definitive de necolaborare, Curtea a constatat-o ca fiind

fondata doar în parte, cu efectul înlăturării din bagajul probator al paratului

in emiterea deciziilor contestate a celor doua înscrisuri (nota olografa, semnata

cu numele real și datata 17 octombrie 1977, prin care informează conducerea întreprinderii

V., la care era angajat, cu privire la cele doua rude ramase in străinătate, respectiv

declarația scrisă și semnată olograf cu nume real, datată iunie 1980), însă cu menținerea

celorlalte doua înscrisuri, anume: nota

semnată olograf, sub nume nereal F., datata 29 decembrie 1977 și făcând referire

la cetățeanul austriac de origine romana L.G., respectiv consemnările lt. M.P, datate

22 noiembrie 1970, cu privire la modul cum a decurs contactarea reclamantului, la

acel moment translator de limba germana al echipei de hochei pe gheata a Norvegiei.

Referitor la critica de nelegalitate axata pe încălcarea dreptului său la apărare,

al dreptului de a beneficia de prezumția de nevinovăție și de adagiul in dubio pro

reo cu ocazia emiterii deciziei din 15 iunie 2006, respectiv cu ocazia reexaminării

documentației în cadrul soluționării contestației împotriva acesteia, Curtea a apreciat

că este nefondată.

În privința invocării

prezumției de nevinovate și a principiului in dubio pro reo, Curtea a constatat,

în principal, că aceste principii intervin in materie sancționatorie-penală, în

speță aflându-ne intr-un litigiu de drept public administrativ. Totuși, având în

vedere natura litigiului și consecințele juridice ale celor doua decizii contestate

(consemnarea publică prin publicarea în M. Of. și comunicarea deciziilor rămase

definitive mijloacelor de informare în masă), cât și ținând seama de Rezoluția

nr. 1096/96 a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei relativ la măsurile de

demantelare a trecutului fostelor regimuri totalitare comuniste - care se refera

nu numai la masurile de lustrație, cât și la cele mai generale, inclusiv de deconspirare

a persoanelor care au colaborat cu organele de represiune ale fostelor regimuri

totalitare comuniste -, Curtea a apreciat ca masurile luate de stat in atingerea

acestui scop trebuie sa fie compatibile cu stat democratic, fiind in acest sens

necesar sa fie respectate mai multe principii specifice statului de drept, intre

care acela al garantării dreptului la apărare, la prezumția de nevinovatei pana

la momentul in care culpabilitatea este probata, cât și cel al dreptului la un recurs

judiciar împotriva deciziilor de natura administrativa sau analoage acestora.

Așadar, procedura trebuie

să fie una completă și echitabilă, însemnând garantarea următoarelor drepturi: de

a beneficia de un avocat; de a avea acces la elementele reținute in cadrul deciziilor

contrare acestuia și a avea posibilitatea de a le contesta; de a putea aduce propriile

elemente de proba la dosar; de a beneficia de o audiență publică, la cererea sa;

de a putea formula o cale de atac înaintea unei instanțe judiciare independente.

Or, Curtea a observat că nu există elemente probatorii a conchide că reclamantului

i-au fost încălcate atare principii, întrucât, din actele dosarului, rezultă că

au fost respectate dispozițiile art. 15 alin. (6) și art. 16 alin. (3) teza finală

Legea nr. 187/1999 rep., respectiv prevederile art. 39 și 42 alin. (3) din Regulamentul

de organizare și funcționare a C.N.S.A.S., aprobat prin Hotărârea nr. 17/2000 a

Parlamentului României, care stabilesc întinderea drepturilor persoanei verificate

in cadrul procedurilor de funcționare a Colegiului C.N.S.A.S., atât în cadrul verificării

inițiale și emiterii deciziei, cât și în cadrul reexaminării ca urmare a adresării

unei contestații. Astfel, rezultă că dreptul de a fi ascultat a fost respectat și,

de asemenea, nu sunt elemente probatorii a releva încălcarea dreptului reclamantului

de a depune înscrisuri în susținerea contestației împotriva deciziei din 15

iunie 2006 și de a lua cunoștință de elementele de proba reținute de C.N.S.A.S.

În plus, parte