ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1465/2011

Obiectul acțiunii. Prin acțiunea înregistrata pe rolul Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, sub nr. 8520/2/2006 reclamantul V.D. a chemat în judecată C.N.S.A.S., solicitând instanței anularea deciziei din 15 iunie 2006 emisă de Colegiul C.N.S.A.S. și a deciziei C.N.S.A.S. din 07 august 2006, prin care s-a respins contestația formulată împotriva deciziei din 15 iunie 2006.

Motivele de fapt și de drept care au stat la baza formulării cererii. În motivarea actiunii, reclamantul a aratat ca prin decizia din 15 iunie 2006 Colegiul C.N.S.A.S. a hotărât că reclamantul a fost colaborator al poliției politice comuniste, verificarea realizandu-se in temeiul Legii nr. 187/1999 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea poliției politice comuniste și la cererea reclamantului, ce fusese nominalizat de Biroul Politic al Partidului C. pentru funcția de vice-prim ministru al României. După emiterea deciziei inițiale, reclamantul a contestat actul în termenul prevăzut de Legea nr. 187/1999, Colegiul C.N.S.A.S. emițând decizia din 07 august 2006, prin care s-a respins această contestație. 2.1. În continuare, reclamantul a prezentat, pe larg, o serie de critici de nelegalitate ale celor două decizii, anume pe de-o parte invocând motive de nelegalitate externă (de formă și procedură), iar pe de altă parte, motive de nelegalitate internă. 2.1.1. Motive de nelegalitate externă - Cu privire la ambele decizii a) Reclamantul a susținut că C.N.S.A.S. a ajuns la concluzia întrunirii calității de colaborator al poliției politice comuniste a reclamatului în condițiile în care acesta făcuse obiectul verificării în temeiul Legii nr. 187/ 1999 anterior, constatându-se contrariul (Decizia C.N.S.A.S. din 11 noiembrie 2003 prin care s-a atestat că nu a fost agent/colaborator al securității ca poliție politică și s-a emis adeverința C.N.S.A.S. din 05 octombrie 2004 și decizia C.N.S.A.S. din 19 mai 2005, care a atestat, din nou, că reclamantul nu a fost colaborator al Securității). Or, a argumentat partea, deși C.N.S.A.S. iterează teza că noua decizie s-ar întemeia pe dovezi noi, aceste dovezi nu sunt numai neconcludente, dar existau deja în dosarele anterior cercetate. b) Procedura finalizată cu emiterea celor doua decizii s-a desfășurat cu încălcarea principiilor dreptului la apărare, prezumției de nevinovăție și a celui in dubio pro reo, de care reclamantul trebuia să beneficieze, prin aceea că C.N.S.A.S. a făcut o analiză unilaterală a probatoriului și, în plus, a refuzat accesul părții la probatorii. c) Ambele decizii au fost emise prin participarea la deliberare și chiar prin influențarea in mod semnificativ a votului unor membri ai C.N.S.A.S. de către un membru aflat în stare de incompatibilitate evidentă, anume M. Dinescu, stare de incompatibilitate relevată de împrejurarea ca sus numitul, membru al Colegiului C.N.S.A.S. s-a antepronunțat în multiple rânduri cu privire la soluția ce s-ar impune in cadrul dosarului ce-l privea pe reclamant și, deși reclamantul a solicitat in scris neparticiparea acestui membru la deliberări pe calea unor cereri de recuzare, acest demers a rămas fără rezultat. - Cu privire la decizia din 07 august 2006 a) Încălcarea normelor legale privind majoritatea necesară pentru adoptarea deciziei în cadrul ședinței Colegiului C.N.S.A.S. din 06 august 2006. În acest sens, s-a arătat că în cadrul ședinței din 07 august 2006 au fost prezenți 9 membri, dintre care s-au exprimat 3 voturi pentru admiterea contestației, 3 voturi pentru respingere și 3 abțineri, astfel că, față de prevederile art. 24 din Regulamentul de organizare și funcționare al C.N.S.A.S., aprobat prin Hotărârea nr. 17 din 16 mai 2000 a Parlamentului României, hotărârea nu a fost adoptată cu majoritatea cerută de lege, față de cvorumul de 9 membri prezenți. În privința prevederilor aceleiași norme - în sensul dublării votului președintelui in caz de balotaj ("În caz de egalitate de voturi decide votul președintelui care conduce ședința in momentul votării")-, Colegiul a aplicat regula votului hotărâtor al președintelui contrar Regulamentului, din moment ce nu se întrunise majoritatea absolută și, în plus, nici cu votul dublu al președintelui majoritatea regulamentară nu se întrunea, întrucât 3+1=4, care nu reprezintă jumătatea lui 9. b) Emiterea deciziei cu nerespectarea principiului motivării, cât timp nu s-au abordat punctual elementele de argumentare, concrete și numeroase, prezentate de reclamant în contestația împotriva deciziei din 15 iunie 2006. c) Încălcarea prevederilor art. 16 Legea nr. 187/1999 în privința termenului de soluționare a contestației formulate de reclamant împotriva deciziei din 15 iunie 2006. În acest sens, s-a arătat ca reclamantul a depus contestația la data de 4 iulie 2006, termenul legal împlinindu-se la data de 3 august 2006, iar contestația a fost soluționată după depășirea termenului legal, abia la data de 7 august 2006. 2.1.2. Motive de nelegalitate interna Aceste motive sunt axate pe susținerea greșitei aprecieri dată de C.N.S.A.S. elementelor de probă pe care și-a întemeiat deciziile, concluzia calității reclamantului de colaborator al fostei politii politice comuniste fiind forțată și tendențioasă. Astfel, reclamantul a susținut ca nu există nicio dovadă că a fost colaborator al poliției politice comuniste, cât timp: - nu există niciun angajament scris al reclamantului, prin care să-și asume colaborarea cu fosta poliție politică comunistă (Securitatea); - nu există nicio dovadă de recompensare; - nu există nicio notă informativă adresată vreunui ofițer de securitate; - lipsesc cu desăvârșire documente emanând de la acele structuri recunoscute unanim de specialiști ca fiind unitățile care făceau poliție politică, în primul rând structurile faimoasei direcții; există, în schimb, dovezi numeroase că reclamantul a fost urmărit de Securitate, dosarul de urmărire informativă abundând în delațiuni ale altora despre reclamant, filaje, interceptări telefonice timp de luni de zile, percheziții domiciliare disimulate, controlul corespondenței, existând note informative privindu-l pe reclamant, iscălite cu nume de cod de cel puțin 18 informatori. În aceeași ordine de idei, s-a arătat că Colegiul C.N.S.A.S. nu a observat că declarațiile și notele explicative care i s-au cerut reclamantului au fost, de multe ori, determinate de existența notelor informative, a adevăratelor delațiuni, ale altora împotriva sa; niciunul dintre cei 27 de ofițeri ale căror nume apar in dosarul speței nu se regăsește pe lista oficială a agenților de poliție politică, astfel că nu este posibil să se considere că un așa-zis colaborator a produs documente de poliție politică, fără ca ofițerii la care au ajuns documentele să fi făcut ei înșiși, poliție politică. Cu referire concretă la forța probatorie a înscrisurilor pe care pârâtul C.N.S.A.S. și-a întemeiat deciziile, reclamantul a susținut că acestea nu au aptitudinea de a configura calitatea sa de colaborator al fostei poliții politice comuniste, cat timp: - referitor la declarațiile în care reclamantul făcea referire la verișoarele sale (S.P. și K.M., fosta N.): înscrisul a fost adresat directorului unității, și nu Securității; a fost scris mult după plecarea rudei din țară, aproximativ 1 an; constituie o justificare personală, pe care era obligat să o facă; nu lezează cu nimic drepturile și libertățile cuiva; - referitor la notele de serviciu despre 2 parteneri străini ai V., acestea conțin generalități și au fost informații uzuale despre acei parteneri, dar fără a cuprinde nimic concret, care să fi putut atrage repercusiuni asupra unor persoane, inclusiv asupra celor 2 cetățeni străini. În plus, și aceste note au fost date tot conducerii unitații de comerț exterior, in cadrul raportului de serviciu, având un caracter privat. În aceeași ordine de idei, reclamantul a mai menționat că nu rezultă din niciun element (dată de primire, înregistrare, rezoluția ofițerului de legătură, rezoluție ierarhică, certificarea sursei) că ar fi fost predate unui ofițer de securitate, absența formulelor obligatorii de recepționare și prelucrare a unei note informative denotând că înscrisurile au ajuns la Securitate pe cale indirectă; conținutul lor vag, general și persoanele la care se referă (foști parteneri comerciali străini) nu corespund conținutului unor adevărate note informative; ambele înscrisuri au fost făcute în aceeași zi, 29 decembrie 1977, fără nici un semn de actualitate, referindu-se la un trecut îndepărtat; conținutul înscrisurilor nu se coroborează cu nimic acuzator; presupusul nume de cod "F." era abandonat de Securitate cu 4 ani înainte. S-a mai arătat ca deformat a fost interpretată și propoziția pe care a rostit-o reclamantul in timpul audierii din 13 iunie 2006, când, prezentându-i-se cele 2 înscrisuri iscălite "F.", a căror grafie a recunoscut-o, a exclamat cu surprindere și nedumerire: "F. sunt eu (...)", în sensul că scrisul pare al sau, in nici un caz propoziția neînsemnând recunoașterea faptului că ar fi folosit acel pseudonim ca nume de cod, cum se pretinde în decizia atacată. - cu referire la înscrisurile cuprinse în dosarul de rețea deschis pe numele presupusului colaborator "F.", reclamantul nu are nicio răspundere și nicio implicare reproșabilă pentru deschiderea acelui dosar, dosarul de rețea fiind opera unor ofițeri de securitate, eventual cu contribuția urmașilor lor de după Revoluție, iar din examinarea documentelor dosarului putându-se desprinde concluzia că s-a încercat recrutarea reclamantului drept colaborator cu numele de cod "F.", dar nu s-a reușit, existența unor rapoarte și propuneri ale ofițerilor exprimând, cel mult, intenția acestora, tendința de a-și justifica activitatea, nu și reușita. În acest sens, s-a susținut ca eșecul de recrutare este demonstrat și de rezoluțiile ritoase puse de șefii ierarhici pe propunerile făcute în legătură cu "F."; motivarea superfluă a închiderii dosarului de rețea imediat ce a fost deschis; "viața" incredibil de scurtă a "sursei" F. (o zi); - referitor la înscrisurile făcând referire la sursa "M.", nu există nicio dovadă concretă și plauzibilă că numele de cod respectiv ar avea vreo legătură cu persoana și activitatea reclamantului. În vederea argumentării acestei poziții, reclamantul a menționat că, ținând seama de metodele de acțiune ale Securității, este judicios ca actele produse de lucrătorii acesteia să nu poată fi acceptate ca probe în lipsa unor dovezi emanate și de la însăși persoanele verificate de C.N.S.A.S., întrucât actele proprii, interne ale Securității nu pot sta la baza unor acuzații intr-un stat de drept, acesta fiind și punctul de vedere al specialiștilor europeni in materie. Reclamantul a susținut ca ipoteza normei art. 5 alin. (3) Legea nr. 187/1999 nu este întrunită, întrucât, pe de-o parte, conținutul documentelor nu are caracter de denunț în înțelesul DEX (ce impune mai multe condiții cumulative: denunțul să privească fapte ori intenții concrete, determinate; fapta ori faptele să aibă caracter infracțional, în speță caracterul de infracțiuni contra regimului politic; să fie adresat unui organ jurisdicțional) și, pe de alta parte, așa-zisele informații nu aveau nicio legătură cu protecția regimului totalitar comunist, fiind vorba, în principal, de explicarea informațiilor care deja existau despre reclamant și despre relațiile cu cetățenii străini, informații deja deținute de către conducerea locului de muncă și de serviciul de cadre, după ce aflau din alte surse de acele întâlniri ale reclamantului cu cetățenii străini . De asemenea, nu ar fi îndeplinită nici condiția ca denunțul să fi fost de natură a aduce atingere drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, întrucât conținutul înscrisurilor nu vizează nicio persoană determinată, iar susținerea C.N.S.A.S. ca s-ar fi adus atingere "dreptului la libertate de exprimare, libertatea opiniilor" și a "dreptului de a circula liber și a alege locul de reședință, dreptul de a părăsi orice țară, chiar și propria țară" nu are suport probator și argumentativ. În acest sens, legat de declarațiile sale privind plecarea din țară a celor două verișoare, reclamantul a mai menționat că acele explicații au fost produse post-fatum, la intervale de peste un an de la fiecare plecare, ele nu aveau cum să împiedice părăsirea țării (demult produsă) nici stabilirea in țara străină (demult realizată), nu au cuprins decât materializarea inocenței reclamantului reale față de intenția și faptul plecării și nu au cuprins nici o referire care să limiteze, îngreuneze ori să sancționeze expatrierea acelor persoane. Tot în susținerea acestor elemente argumentative, reclamantul a iterat poziția verișoarei sale, S.P., care s-a prezentat din proprie inițiativa la C.N.S.A.S. și a fost audiată în ședința Colegiului C.N.S.A.S. din 25 iulie 2006, arătând că nu a suferit nici un prejudiciu. Raportat la argumentele prezentate, reclamantul a susținut că deciziile C.N.S.A.S. atacate reprezintă acte de răfuială politică, C.N.S.A.S. fiind folosit ca instrument al luptei politice, contrar atribuțiilor sale jurisdicționale, această concluzie decurgând din componența, modul de alcătuire a Colegiului (după criterii politice).

Apărările formulate de pârâtul C.N.S.A.S. Pârâtul C.N.S.A.S. a formulat întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii ca neîntemeiata, întrucât cele doua decizii au fost emise cu respectarea atât a cerințelor procedurale impuse de Legea nr. 187/1999, cat și in considerarea elementelor probatorii deținute și a prevederilor art. 5 din lege.

Excepția de neconstituționalitate. Ca urmare a invocării de câtre reclamant a excepției de neconstituționalitate cu privire la dispozițiile art. 31 alin. (9), art. 7 alin. (2), art. 8, art. 9 alin. (1), art. 11, art. 14 alin. (1) și (2), art. 15 alin. (5), art. 16 alin. (1) și (3), art. 221 alin. (1) și (2) Legea nr. 187/1999 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea poliției politice comuniste și a dispozițiilor art. II și ale art. V O.U.G. nr. 16/2006 pentru modificarea și completarea Legii nr. 187/1999, prin Decizia Curții Constituționale nr. 51 din 31 ianuarie 2008, publicată în M. Of. nr. 95/06.02.2009 Legea nr. 187/1999 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea poliției politice comuniste a fost declarată ca fiind neconstituțională în ansamblul său. Urmare a declarării neconstituționalității Legii nr. 187/1999, s-a adoptat O.U.G. nr. 24 din 05 martie 2008 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității, care a abrogat expres Legea nr. 187/1999. Întrucât competenta de judecare a cauzelor, inclusiv cele fondate pe dispozițiile art. 16 Legea nr. 187/1999 a fost stabilita ab initio în favoarea Tribunalului București, secția contencios administrativ, cauza a fost înaintata acestei instanțe, pe rolul căreia a fost înregistrata sub nr. 22502/3/2008. Ulterior, prin modificările aduse art. 34 O.U.G. nr. 24/2008, competenta materiala a fost stabilita în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, pe rolul careia cauza a fost înregistrata sub același număr 22502/3/2008.

Cereri de intervenție în dosar. În cauză au formulat cereri de interventie accesorie, în interesul paratului C.N.S.A.S., intervenientii S.P., S.V. și K.M.. Cererile de intervenție au fost încuviințate în principiu, în considerarea întrunirii cerințelor art. 49 alin. (3) C. proc. civ., întrucât, fără a antama fondul litigiului, s-a reținut că intervenienții justificau interesul de a susține apărările pârâtului C.N.S.A.S. în scopul respingerii acțiunii și menținerii calității de colaborator al fostei politii politice comuniste a reclamantului prin aceea ca erau persoane care apăreau în materialele din dosarele ce au fost cercetate de Colegiul C.N.S.A.S. cu ocazia emiterii celor doua decizii contestate.

Completarea motivelor de nelegalitate a deciziei contestate. Față de pronunțarea Deciziei nr. 51 din 31 ianuarie 2008 de către Curtea Constituțională și în raport cu evenimentul legislativ constând în adoptarea O.U.G. nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității - care a abrogat expres Legea nr. 187/1999 - reclamantul a înțeles să întregească motivarea acțiunii prin invocarea unui nou motiv de nelegalitate a celor două decizii contestate, în acest sens susținând că efectele Deciziei nr. 51/2008 impun instanței să constate nulitatea acestor decizii emise de C.N.S.A.S. în temeiul Legii nr. 187/1999. S-a susținut că, atât timp cât instanța a considerat ca admisibilă excepția de neconstituționalitate a prevederilor Legii nr. 187/1999 indicate de titularul excepției, însemna ca s-a stabilit înrâurirea asupra fondului cauzei a admiterii excepției, rațiunea suspendării de drept a cauzei atunci când se ridică o excepție de neconstituționalitate într-o cauză aflată pe rolul instanțelor de judecată fiind dată tocmai de scopul evitării pronunțării unei soluții în baza unei legi care ulterior se poate dovedi ca neconstituțională. Ca atare, judecătorul fondului nu poate să ignore soluția Curții Constituționale și decizia obligatorie prin care se constată nelegalitatea normelor de care depinde soluția ce se va pronunța în cauză. Pârâtul a combătut teza nulității absolute a deciziilor contestate ca efect al Deciziei Curții Constituționale nr. 51/2008, susținând că aceasta face total abstracție de prevederile art. 34 O.U.G. nr. 24/2008 și, pe de altă parte, nu trebuie omis faptul că însăși acțiunea promovată de reclamant are ca temei juridic art. 16 alin. (1) teza finală Legea nr. 187/1999 cu modificările ulterioare, astfel că interpretarea reclamantului ar lăsa acțiunea sa lipsită de temei.

Hotărârea instanței de fond. Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 671 din 5 februarie 2010, a respins acțiunea formulată de reclamantul V.D., în contradictoriu cu pârâtul C.N.S.A.S., ca neîntemeiată. A admis cererile de intervenție accesorie în interesul pârâtului C.N.S.A.S., formulate de intervenientii S.P., S.V. și K.M.. A respins ca inadmisibile cererile privind acordarea cheltuielilor de judecată formulate de intervenienți.

Motivele de fapt și de drept care au stat la baza formării convingerii primei instanțe. Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut următoarele considerente: 8.1. Cu privire la consecințele efectelor Deciziei nr. 51/2008 asupra actelor ce fac obiectul controlului de legalitate, Curtea a apreciat că abordarea acestei probleme de drept dedusă judecații trebuie să plece de la prevederile art. 147 alin. (4) Constituție și art. 11 alin. (3) teza a II-a și art. 31 alin. (3) Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, potrivit carora deciziile instantei de contencios constitutional își produc efectele ”numai pentru viitor”, deci nu și cu privire la acte emise anterior acestora. Astfel a reținut ca, așa cum s-a statuat in practica Curtii Constituționale, o lege declarata neconstituțională rămâne în legislație, dar aplicarea ei, fiind contrară supremației Constituției, încetează a-și mai produce efectele. Altfel spus, efectele erga omnes ale Deciziei nr. 51/2008 a Curtii Constituționale - cu atat mai mult inter partes litigantes - se produc numai pentru viitor, ca atare consecințele dispariției efectelor juridice produse de Legea nr. 187/1999, cu modificarile și completările ulterioare, se localizeaza incepand cu data publicarii în M. Of. a deciziei. Acest principiu constituțional nu poate conduce decat la concluzia că raporturile juridice și efectele juridice rezultate din aplicarea Legii nr. 187/1999, cu modificările și completările ulterioare, până la acest moment, rămân în ființă și produc consecințe pe plan juridic. Cu titlu de exemplu, prin Decizia nr. 838 din 27 mai 2009 Curtea Constituționala a precizat că "efectul ex nunc al actelor Curții Constituționale constituie o aplicare a principiului neretroactivității, garanție fundamentală a drepturilor constituționale de natură a asigura securitatea juridică și încrederea cetățenilor în sistemul de drept, o premisă a respectării separației puterilor în stat, contribuind în acest fel la consolidarea statului de drept. Pe cale de consecință, efectele deciziei Curții nu pot viza decât actele, acțiunile, inacțiunile sau operațiunile ce urmează a se înfăptui în viitor". Practic, declararea neconstituționalității este o formă de nulitate a actelor juridice normative ce pot face obiectul controlului de constituționalitate, o sancțiune pentru nerespectarea ierarhiei actelor normative, în cauza a supremației Constituției, cu excepția, față de principiile generale, a neretroactivității nulității, deoarece Constituția prevede expres că deciziile Curții Constituționale - inclusiv cele prin care o lege sau o ordonanța a Guvernului în vigoare este declarată neconstituțională produc efecte numai pentru viitor, de la data publicării lor oficiale. O aplicare a acestui principiu constituțional - al producerii ex nunc a efectelor deciziilor de declarare ca neconstituționale a unor legi/ordonanțe sau prevederi din acestea - este dată de însăși prevederile art. 32 și 33 O.U.G. nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității, cu modificările și completările ulterioare. Astfel, potrivit art. 32 „(1) În cazul în care, urmare a preluării prevăzute la art. 31, rezultă documente și informații noi și neprocesate cu privire la calitatea de lucrător al Securității sau de colaborator al acesteia a unei persoane pentru care a fost emisa anterior prezentei ordonanțe o decizie de neapartenența sau de necolaborare cu Securitatea, dacă persoana face parte din categoriile persoanelor verificate din oficiu, C.N.S.A.S. inițiază și aplică, în mod corespunzător, procedura cuprinsă în prezenta ordonanța de urgenta. (2) Verificările aflate în curs de desfășurare la C.N.S.A.S. la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență continua potrivit procedurii prevăzute de aceasta, iar potrivit art. 33 din aceeași ordonanță de urgenta: Actele și lucrările efectuate în cadrul C.N.S.A.S., altele decât cele supuse reexaminării potrivit prezentului capitol, până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe, rămân valabile. Prevederile sus-menționate au făcut în mai multe rânduri obiectul controlului de constituționalitate al Curții Constituționale, concluzia acestui for fiind aceea a compatibilității acestora cu Legea fundamentală (cu titlu exemplificativ: Decizia nr. 980 din 25 iunie 2009 publicată în M. Of. nr. 572/17.08.2009). Or, aceste prevederi fac tocmai aplicarea sus-precizatului principiu constituțional, în sensul că stabilesc validitatea actelor emise de C.N.S.A.S. în temeiul Legii nr. 187/1999, cu modificările și completările ulterioare. De la aceasta regulă, a păstrării valabilității actelor C.N.S.A.S. emise în temeiul Legii nr. 187/1999, există două excepții, însa numai aparente, și în niciun caz excepții de la principiul constituțional al producerii ex nunc a efectelor deciziilor de declarare ca neconstituționale a unor legi/ordonanțe sau prevederi din acestea: - excepția rezultată din art. 32 O.U.G. nr. 24/2008, în sensul ca respectivele acte (decizii de neapartenența sau necolaborare cu Securitatea, în cazul în care persoana face parte din categoriile celor verificate din oficiu) pot fi supuse reexaminării, sub condiția descoperirii unor documente și informații noi și neprocesate. Excepția este numai aparenta întrucât consecința reexaminării nu este aceea de a constata nulitatea absolută a deciziei reexaminate (pe calea noii proceduri, prevăzute de o nouă ordonanță de urgență), ci numai stabilirea unei nelegalități interne a actului - prin prisma stabilirii unei situații faptice greșite -, situația echivalând cu instituția solicitării instanței de contencios administrativ - pe calea acțiunii în constatare - a nulității implicite a propriului act administrativ al autoritarii publice de declarare ca neaparținând sau necolaborând cu Securitatea, potrivit Legii nr. 554/2004. Însa, nicidecum legiuitorul nu a stabilit de plano nulitatea tuturor deciziilor emise de C.N.S.A.S. prin efectul deciziei Curții Constituționale de declarare ca neconstituțională in întregime a Legii nr. 187/1999, cu modificările și completările ulterioare, dimpotrivă, prevăzând expressis verbis consolidarea, valabilitatea acestora, fie că sunt decizii de neapartenență sau necolaborare ce nu fac obiectul reexaminării art. 32, fie ca sunt alt gen de acte, inclusiv deciziile de apartenența sau colaborare cu fosta poliție politică (în accepțiunea legii anterioare) - art. 33, care nu au fost contestate de partea interesată, devenind definitive și intrând astfel în puterea deplină a lucrului judecat în conformitate cu prevederile art. 3 alin. (7) și art. 17 Legea nr. 187/1999); - excepția desprinsă din prevederile art. 34 O.U.G. nr. 34/2008, cu modificările și completările ulterioare, potrivit cărora: Cauzele aflate pe rolul secțiilor civile ale curților de apel, în calitate de instanțe de control judecătoresc, ca urmare a exercitării căii de atac prevăzute la art. 16 alin. (1) Legea nr. 187/1999 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea politiei politice comuniste, cu modificările și completările ulterioare, împotriva deciziilor C.N.S.A.S., la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgenta, se transmit Secției de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București, ca instanță de control judecătoresc. Aceasta, la primul termen de judecată, va continua judecarea cauzelor cu luarea în considerare a probelor admise și a actelor procesuale efectuate de instanța civilă”. Așadar, actele emise de C.N.S.A.S. - fie că sunt de apartenența/ colaborare sau, dimpotrivă, de neapartenența/ necolaborare - care au fost contestate de persoanele cu vocație procesuală prin prisma Legii nr. 187/1999 (art. 16 alin. (1)) înainte de intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 24/2008, așadar sub imperiul Legii nr. 187/1999, își vor păstra valabilitatea numai în raport de soluția pe care o va pronunța instanța de contencios administrativ competenta, Curtea de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal, această instanța fiind datoare să continue judecarea cauzelor și să-și exercite rol activ în vederea aflării adevărului în cauza, însemnând verificarea efectiva a legalității - interne și externe - a actelor emise de C.N.S.A.S. anterior intrării în vigoare a O.U.G. nr. 24/2008, și nu pronunțarea soluției de anulare a acestor acte în considerarea declarării ca neconstituționale a Legii nr. 187/1999, cu modificările și completările ulterioare. Se observă că aceasta excepție este numai una aparenta de la regula menținerii actelor emise de autorități publice (fie acestea asigurate cu atribuții jurisdicționale excepționale), întrucât stabilirea nelegalității și anularea acestora se realizează în urma examenului complet de nelegalitate ce încă nu fusese realizat de o instanță de judecată nici în temeiul Legii nr. 187/1999, și, in orice caz, nu reprezintă o excepție de la principiul constituțional al producerii ex nunc a efectelor deciziilor de declarare ca neconstituționale a unor legi/ ordonanțe sau prevederi din acestea. 8.2. Relativ la legea aplicabilă raportului juridic dedus judecății. Curtea a reținut că examenul de legalitate a deciziilor C.N.S.A.S. contestate trebuie să se realizeze prin raportare la normele de drept substanțial cuprinse în Legea nr. 187/1999, în temeiul căreia au fost emise, potrivit principiului tempus regit actum. Ca argument suplimentar, Curtea a evocat și poziția însăși a Curții Constituționale în aceasta problemă, în cuprinsul Deciziei nr. 1398 din 16 decembrie 2008, publicată în M. Of. nr. 79/11.12.2009 și pronunțata tocmai în cadrul prezentului litigiu ca urmare a excepției de neconstituționalitate a art. 34 O.U.G. nr. 24/2008 invocate de reclamantul V.D., fiind amintit principiul constituțional al neretroactivității legilor, menționându-se că "susținerile autorului excepției de neconstituționalitate sunt neîntemeiate, o eventuală extindere a incidentei actului normativ (n.n. O.U.G. nr. 24/2008) asupra unor situații din trecut - pe care critica sa o presupune - ar avea efect retroactiv și ar contraveni dispozițiilor art. 15 alin. (2) Constituție”. S-a făcut trimitere și la dispozițiile art. 52 Legea nr. 24/2000 privind tehnica legislativă (referitoare la dispozițiile tranzitorii), potrivit cărora: „(1) Dispozițiile tranzitorii cuprind măsurile ce se instituie cu privire la derularea raporturilor juridice născute în temeiul vechii reglementari care urmează să fie înlocuita de noul act normativ. (2) Dispozițiile tranzitorii trebuie sa asigure, pe o perioadă determinată, corelarea celor doua reglementari, astfel încât punerea în aplicare a noului act normativ să decurgă firesc și să evite retroactivitatea acestuia sau conflictul între norme succesive. Așadar, rolul prevederilor art. 34 O.U.G. nr. 24/2008 este doar acela de a reglementa situația cauzelor aflate deja pe rolul instanțelor civile la data intrării în vigoare a ordonanței, așadar de a asigura derularea raportului juridic de drept procesual dedus judecății. În schimb, raportul juridic de drept substanțial - ce face obiectul controlului instanței - s-a născut în temeiul Legii nr. 187/1999, cu modificările și completările ulterioare și și-a produs în totalitate efectele în mediul social, având un caracter instantaneu, efectul fiind acela al consemnării publice a reclamantului prin declararea (deconspirarea) drept colaborator al fostei poliții politice comuniste, situația juridică dedusa judecații fiind așadar definitiv constituita în speță și efectele deciziilor contestate fiind deja produse, astfel încât legea nouă (în speță, O.U.G. nr. 24/2008) nu are aplicabilitate. În consecință, verificarea legalității deciziilor din 2006 emise de C.N.S.A.S. se va realiza în considerarea prevederilor legii în temeiul căreia au fost emise, anume a Legii nr. 187/1999, cu modificările și completările ulterioare. 8.3. Cu privire la stabilirea incidenței în speță a înscrisurilor depuse de paratul C.N.S.A.S. la ultimul termen de judecată și, mai mult, a sferei de cuprindere a elementelor probatorii propuse de parat în susținerea menținerii deciziilor contestate, Curtea a conchis ca răspunsul nu poate fi decât în sensul obligativității instanței, sesizate ca urmare a exercitării caii de atac prevăzute de art. 16 alin. (1) Legea nr. 187/1999, să continue judecata, dar prin încuviințarea și administrarea probelor propuse de părți necesare în justa soluționare a cauzei și cu respectarea principiilor generale de drept mai sus reținute, însemnând că, în privința elementelor de proba pe care se poate baza C.N.S.A.S. în susținerea legalității deciziilor emise, nu pot fi reținute decât strict materialele in baza cărora s-a ajuns, în cuprinsul deciziilor, la concluzia existentei calității de colaborator al reclamantului (cele avute in vedere în emiterea primei decizii, respectiv cele avute în vedere în soluționarea contestației de către Colegiul C.N.S.A.S., dacă documentația a fost completată potrivit art. 16 alin. (3) Legea nr. 187/ 1999). O interpretare largă, extensiva, a normelor juridice în aceasta privință, ar însemna depășirea spiritului legii și chiar încălcarea unor drepturi fundamentale ale persoanei care a înțeles să conteste, în temeiul art. 16 alin. (1) Legea nr. 187/1999, cu modificările și completările ulterioare, decizii pronunțate în cadrul unor proceduri jurisdicționale (asupra naturii atribuțiilor C.N.S.A.S. de a decide cu privire la apartenența/ colaborare a persoanelor verificate, respectiv de a soluționa contestațiile împotriva acestor decizii pronunțându-se Curtea Constituționala prin Decizia nr. 51/2008). Ori, singura cale de atac în sistemul judecătoresc pusă la dispoziție de Legea nr. 187/1999 și dublată apoi prin O.U.G. nr. 24/2008 trebuie să asigure persoanei care a înțeles să atace deciziile C.N.S.A.S. emise în procedura jurisdicțională extraordinară ca instanța va verifica actele jurisdicționale extraordinare în considerarea exclusiv a documentației avute în vedere și a motivării reținute de C.N.S.A.S., fără posibilitatea ca instanța să extindă activitatea de colaborare prin reținerea altor aspecte de fapt decât cele statuate de C.N.S.A.S., tocmai în considerarea faptului ca actele C.N.S.A.S. au natura nu doar administrativă (spre a putea fi remediate sau completate, sub aspectul motivării în fapt), ci chiar jurisdicționala și ating elemente esențiale privind persoana vizata, și nu aspecte patrimoniale. Ca atare, a reținut prima instanța, a permite ca paratul sa propună oricând orice probă nouă sau reevaluarea în defavoarea reclamantului a unor materiale probatorii verificate de C.N.S.A.S. și considerate ca nerelevante în probarea calității de colaborator al Securității ar însemna acceptarea unui tratament discriminatoriu nejustificat obiectiv în raport cu persoane aflate în situație similară din punct de vedere procesual-juridic (cele a căror calitate de lucrător/ colaborator se dorește a fi realizata in temeiul noii legi), in sensul ca în situația celor care au contestat decizii de apartenența/colaborare emise in temeiul Legii nr. 187/1999 instanța de judecată ar avea o competenta mărita, putând stabili corectitudinea concluziei C.N.S.A.S. in considerarea unor probe ce nu au fost avute in vedere sau considerate nerelevante de câtre C.N.S.A.S., deși C.N.S.A.S. nu și-a exprimat, într-o forma legală, poziția în acest sens, dimpotrivă, în cazul celei de-a doua situații, statuând că respectivele înscrisuri nu probează calitatea respectivă. Or, o atare competență sporită nu este prevăzută expressis verbis în vreo normă legală. 8.4. Cu privire la legalitatea deciziilor contestate, Curtea a stabilit următoarele: 8.4.1. Astfel, sub aspectul criticilor de nelegalitate externă (de formă și procedură), instanța a apreciat ca argumentele prezentate de reclamant nu sunt suficiente a conchide că deciziile din 15 iunie 2006 emisă de Colegiul C.N.S.A.S. și din 07 august 2006, prin care s-a respins contestația formulată împotriva deciziei din 15 iunie 2006, sunt afectate de nelegalitate. Cu privire la nelegalitate celor două decizii prin prisma emiterii anterioare a deciziilor din 11 Noiembrie 2003 și deciziei din 19 mai 2005, fără ca actele ce fac obiectul controlului în prezentul litigiu să se întemeieze pe dovezi noi, Curtea a calificat această critică de nelegalitate că fundamentată pe dispozițiile art. 15 alin. (8) Legea nr. 187/1999 în vigoare la data emiterii Deciziilor din 2006 și din 2006, anume cu modificările aduse inclusiv prin O.U.G. nr. 16/2006. Potrivit acestor prevederi posibilitatea Colegiului Consiliului de a se pronunța din oficiu cu privire la activitatea de politie politica a unei persoane asupra căreia s-a pronunțat anterior este restrânsa doar la situația in care apar „probe noi”, numai în aceasta situație fiind posibilă reexaminarea situației unei persoane cu privire la care există deja emisă o decizie anterioară rămasă definitiva. Or, în speță, într-adevăr, cu privire la activitatea de poliție politică în sensul Legii nr. 187/1999, cu modificările și completările ulterioare, au fost emise nu una, ci chiar două astfel de decizii, rămase definitive conform art. 17 alin. (1) prima ipoteza din Legea nr. 187/1999, prin necontestare, anume: Decizia din 11 noiembrie 2003, prin care Colegiul C.N.S.A.S. a stabilit că reclamantul, verificat în virtutea calității de Președinte al Partidului U.R. la cererea Cotidianului „Z.” și în temeiul art. 21 Legea nr. 187/1999, nu a fost agent/colaborator al securității ca poliție politică: Decizia din 19 mai 2005, prin care Colegiul C.N.S.A.S. a stabilit că reclamantul, verificat din oficiu în considerarea statutului de candidat pentru demnitatea de senator din partea Uniunii Naționale PSD + PUR, nu a fost agent/colaborator al securității ca poliție politică. Curtea a apreciat că situația se regăsește în ipoteza normei art. 15 alin. (8) Legea nr. 187/1999, întrucât Colegiul C.N.S.A.S. s-a pronunțat „din oficiu”, în speță în considerarea prevederilor art. 3 1 alin. (1) din lege. În acest sens, instanța a reținut ca sintagma utilizata de legiuitor din oficiu nu trebuie înțeleasa ca desemnând aceeași expresie juridica folosita în art. 3 alin. (2) și art. 3 1 alin. (1) din lege, aceasta din urma spre a face distincție între modalitatea principală de sesizare a C.N.S.A.S. cu o verificare (anume la cererea unei persoane interesate, conform art. 2 alin. (1) din lege). Dimpotrivă, expresia utilizata în art. 15 alin. (8) trebuie înțeleasa într-un sens mai larg, acoperind toate modalitățile de sesizare, inclusiv sesizarea din oficiu, așadar din proprie inițiativa, în cazul primirii unor noi probe în custodia C.N.S.A.S.. În acest sens, trebuie a se da o interpretare funcțională și cu respectarea tuturor principiilor de drept aplicabile, scopul reglementării fiind acela de a exclude posibilitatea C.N.S.A.S. de a reexamina oricând o decizie anterioară a sa rămasă definitivă în lipsa unor elemente de probă noi, indiferent de modalitatea în care a fost sesizata cu reverificarea și indiferent dacă reverificarea se realizează în conformitate cu art. 3 1 alin. (1) din lege. Astfel, Curtea a avut în vedere practica Curții Europene a Drepturilor Omului, aceasta pronunțându-se constant în sensul că „nicio parte nu este îndreptățită la revizuirea unei decizii finale și executorii numai în scopul de a obține o reexaminare a cauzei și o nouă decizie”, iar desființarea unei decizii finale ar crea un climat de incertitudine juridică și ar reduce încrederea în statul de drept, având în vedere că unul dintre elementele fundamentale ale supremației dreptului este principiul securității raporturilor juridice (cu titlu de ex: cauza Raicu împotriva României, cauza Androne împotriva României). Așadar, în raport cu conținutul concret al normei art. 15 alin. (8) Legea nr. 187/1999, cererea de reexaminare a unei soluții pronunțate, rămasă definitivă, apare ca inadmisibilă numai dacă nu ar avea la bază probe noi care să nu fi fost analizate cu ocazia emiterii primei soluții, această instituție (reexaminarea în prezența unor probe noi) neîncălcând autoritatea de lucru judecat și fiind singura situație prevăzută de lege în care calitatea de colaborator/agent al securității, deja analizată, poate fi reanalizată. În acest sens, prima instanța a avut în vedere practica instanței supreme în materie (Decizia din 29 mai 2009 pronunțata de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal în Dosar nr. 1273/36/2008); A mai făcut precizarea că, deși prevederile art. 5 Legea nr. 187/ 1999 la momentul emiterii deciziilor anterioare avea o redactare ușor diferita de prevederile art. 5 din lege la momentul emiterii deciziilor din 2006 (în urma modificării prin O.U.G. nr. 16/2006), sfera de cuprindere a activităților considerate de colaborare cu organele de securitate, ca politie politica, in vechea forma era una mai larga și includea inclusiv tipul de activitate de colaborare reglementată prin forma de la data emiterii deciziilor contestate. În plus, însuși legiuitorul a considerat, prin introducerea fără distincții a art. 15 alin. (8) din lege (și apoi art. 32 O.U.G. nr. 24/2008, noua reglementare privind accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității), necesitatea respectării principiului securității raporturilor juridice rezolvate în mod definitiv și a principiului neretroactivității legii civile. Curtea a considerat că un înscris/altfel de dovada ce poate fi avut in vedere in stabilirea calității de agent sau colaborator al Securității, ca poliție politică comunistă, în sensul art. 15 alin. (5) Legea nr. 187/1999 republicată, este admisibil în reexaminarea unei decizii anterioare definitiva a Colegiului C.N.S.A.S. daca îmbracă un caracter de noutate, de principiu aceasta însemnând ca respectiva proba sa nu fi existat la dosarul in care a fost pronunțata decizia anterioara. Totuși, raportat la prevederile legale și prin abordarea unei interpretări logice, sistematice și teleologice a legii privind accesul la propriul dosar și deconspirarea poliției politice comuniste, dar și în considerarea principiilor de drept mai sus reținute, Curtea a apreciat că nu trebuie înțeles acest caracter de noutate într-un sens restrictiv, impunându-se ca acesta sa fie stabilit in concret în funcție de posibilitatea efectiva a C.N.S.A.S. de a examina o anumita proba în cadrul verificării calității de agent/ colaborator a unei persoane. De altfel, intenția legiuitorului de a fi data o interpretare larga interesului caracterului de noutate al probei reiese și din modalitatea de redactare a art. 32 din noua reglementare privind accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității, în art. 32 O.U.G. nr. 24/2008 prevăzându-se posibilitatea reexaminării unei decizii de neapartenență sau necolaborare emise in temeiul Legii nr. 187/1999 în cazul descoperirii unor documente și informații noi și neprocesate, așadar relevantă fiind informația în sens larg deținută de C.N.S.A.S.. Față de cele expuse, examinând în concret caracterul de noutate a probelor ce au stat efectiv la baza deciziei de colaborare cu fosta poliție politică comunistă (nota semnata olograf, sub nume nereal F., datata 29 decembrie 1977 și făcând referire la cetățeanul austriac de origine româna L.G; consemnările lt. M.P, datate 22 noiembrie 1970, cu privire la modul cum a decurs contactarea reclamantului, la acel moment translator de limba germana al echipei de hochei pe gheață a Norvegiei; declarația scrisă și semnată olograf cu nume real, datată iunie 1980; nota olografă, semnata cu numele real și datată 17 octombrie 1977, prin care informează conducerea întreprinderii V., la care era angajat, cu privire la cele doua rude ramase în străinătate), prima instanța a apreciat ca numai primele două înscrisuri imbrica un caracter de noutate în sensul legii, astfel încât numai acestea vor fi reținute și examinate, în schimb celelalte două, semnate cu numele real, nu vor fi avute în vedere prin prisma inadmisibilității emiterii unei decizii contrare celor anterioare in temeiul acelorași probe avute în vedere și cu ocazia deciziilor anterioare, rămase definitive. Curtea a considerat ca înscrisul reprezentat de nota semnata olograf, sub nume nereal F., datată 29 decembrie 1977 și făcând referire la cetățeanul austriac de origine romana L.G., poate fi calificată ca o proba noua, întrucât acesta nu a fost efectiv luat în considerare de către C.N.S.A.S. cu ocazia emiterii deciziilor anterioare definitive de necolaborare prin prisma imposibilității de stabilire a faptului ca a fost întocmit de către reclamant, in lipsa altor elemente de proba adjuvante și a împrejurării ca nici reclamantul nu și-a însușit aceste înscrisuri. Astfel, din actele dosarului (decizia din 2006, nota de constatare), rezultă că respectivul înscris a fost reanalizat prin coroborare „cu noile documente existente in dosarele menționate în preambul și cu recunoașterea de către domnul V.D. a faptului că respectivele note, semnate cu numele de cod F., au fost întocmite și furnizate organelor de securitate chiar de domnia sa”. Într-adevăr, din actele dosarului (transcrierea audierii reclamantului din ședințele din 13 iunie 2006), s-a reținut ca reclamantul a confirmat ca îi aparține scrisul și semnătura notei din 29 decembrie 1977, fără ca în acest moment al analizei instanța sa se aplece asupra modalității de însușire a numelui nereal F., sub acest aspect părțile prezentând poziții divergente. În acest context, Curtea a apreciat ca acest înscris are caracter de noutate in sensul art. 15 alin. (8) Legea nr. 187/1999 republicată, cât timp, deși existent în arhiva C.N.S.A.S. și la dosarele în care au fost emise deciziile anterioare definitive de necolaborare cu poliția politică comunistă, acesta nu a fost avut în vedere efectiv de către C.N.S.A.S. prin prisma faptului ca nu apărea semnat cu numele real și nici partea reclamanta nu a înțeles să-și însușească la acel moment documentul. Ori, cat timp probele noi (fișă personală, nedatată, emisă de direcția a III-a, prelucrată în evidența electronică la 21 ianuarie 1981, nesemnată, respectiv recunoașterea reclamantului ca este autorul notei) dau o nouă dimensiune probatorie respectivului înscris, dimensiune imposibil de stabilit în momentul emiterii deciziilor anterioare, Curtea a conchis ca aceasta nota are caracter de noutate in sensul Legii nr. 187/1999 republicată. În sfârșit, înscrisul reprezentat de consemnările lt. M.P, datat 22 noiembrie 1970, cu privire la modul cum a decurs contactarea reclamantului, la acel moment translator de limba germana al echipei de hochei pe gheață a Norvegiei, s-a apreciat că reprezintă fără echivoc o proba nouă, întrucât nu a fost deținut și cunoscut de către C.N.S.C. până în 06 iunie 2006, acesta fiind inserat în dosarul R144460, titular V.D.. Conform notei de constatare întocmite de C.N.S.A.S., acest dosar a fost deschis în vederea supravegherii informative a sportivilor români și străini, a activității coordonate de C.N.E.F.S. (Comitetul Național pentru Educație Fizică și Sport), unde titularul era colaborator extern și supravegherea informativă obiectivelor ,,V.R." și „C.", precum și a altor elemente suspecte din cadrul V., pentru perioada 1970-1975 și conține documente din două dosare de rețea cu cote cod distincte, dosare care au fost comasate: F.R. 101652, deschis de I.S.M.D. în 1970 (deducție pentru an) și F.R. 107272, deschis de Direcția a III-a în 1973. În consecință, cu privire la prima critica de nelegalitate susținută de reclamant prin prisma inadmisibilității reverificării calității sale de colaborator în baza unor probe ce nu au caracter de noutate fata de cele administrate in cadrul dosarelor anterioare, finalizate cu emiterea deciziilor definitive de necolaborare, Curtea a constatat-o ca fiind fondata doar în parte, cu efectul înlăturării din bagajul probator al paratului in emiterea deciziilor contestate a celor doua înscrisuri (nota olografa, semnata cu numele real și datata 17 octombrie 1977, prin care informează conducerea întreprinderii V., la care era angajat, cu privire la cele doua rude ramase in străinătate, respectiv declarația scrisă și semnată olograf cu nume real, datată iunie 1980), însă cu menținerea celorlalte doua înscrisuri, anume: nota semnată olograf, sub nume nereal F., datata 29 decembrie 1977 și făcând referire la cetățeanul austriac de origine romana L.G., respectiv consemnările lt. M.P, datate 22 noiembrie 1970, cu privire la modul cum a decurs contactarea reclamantului, la acel moment translator de limba germana al echipei de hochei pe gheata a Norvegiei. Referitor la critica de nelegalitate axata pe încălcarea dreptului său la apărare, al dreptului de a beneficia de prezumția de nevinovăție și de adagiul in dubio pro reo cu ocazia emiterii deciziei din 15 iunie 2006, respectiv cu ocazia reexaminării documentației în cadrul soluționării contestației împotriva acesteia, Curtea a apreciat că este nefondată. În privința invocării prezumției de nevinovate și a principiului in dubio pro reo, Curtea a constatat, în principal, că aceste principii intervin in materie sancționatorie-penală, în speță aflându-ne intr-un litigiu de drept public administrativ. Totuși, având în vedere natura litigiului și consecințele juridice ale celor doua decizii contestate (consemnarea publică prin publicarea în M. Of. și comunicarea deciziilor rămase definitive mijloacelor de informare în masă), cât și ținând seama de Rezoluția nr. 1096/96 a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei relativ la măsurile de demantelare a trecutului fostelor regimuri totalitare comuniste - care se refera nu numai la masurile de lustrație, cât și la cele mai generale, inclusiv de deconspirare a persoanelor care au colaborat cu organele de represiune ale fostelor regimuri totalitare comuniste -, Curtea a apreciat ca masurile luate de stat in atingerea acestui scop trebuie sa fie compatibile cu stat democratic, fiind in acest sens necesar sa fie respectate mai multe principii specifice statului de drept, intre care acela al garantării dreptului la apărare, la prezumția de nevinovatei pana la momentul in care culpabilitatea este probata, cât și cel al dreptului la un recurs judiciar împotriva deciziilor de natura administrativa sau analoage acestora. Așadar, procedura trebuie să fie una completă și echitabilă, însemnând garantarea următoarelor drepturi: de a beneficia de un avocat; de a avea acces la elementele reținute in cadrul deciziilor contrare acestuia și a avea posibilitatea de a le contesta; de a putea aduce propriile elemente de proba la dosar; de a beneficia de o audiență publică, la cererea sa; de a putea formula o cale de atac înaintea unei instanțe judiciare independente. Or, Curtea a observat că nu există elemente probatorii a conchide că reclamantului i-au fost încălcate atare principii, întrucât, din actele dosarului, rezultă că au fost respectate dispozițiile art. 15 alin. (6) și art. 16 alin. (3) teza finală Legea nr. 187/1999 rep., respectiv prevederile art. 39 și 42 alin. (3) din Regulamentul de organizare și funcționare a C.N.S.A.S., aprobat prin Hotărârea nr. 17/2000 a Parlamentului României, care stabilesc întinderea drepturilor persoanei verificate in cadrul procedurilor de funcționare a Colegiului C.N.S.A.S., atât în cadrul verificării inițiale și emiterii deciziei, cât și în cadrul reexaminării ca urmare a adresării unei contestații. Astfel, rezultă că dreptul de a fi ascultat a fost respectat și, de asemenea, nu sunt elemente probatorii a releva încălcarea dreptului reclamantului de a depune înscrisuri în susținerea contestației împotriva deciziei din 15 iunie 2006 și de a lua cunoștință de elementele de proba reținute de C.N.S.A.S. În plus, parte