ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3934/2010

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 3739 din 5 noiembrie 2009, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea formulată de reclamantul D.A., în contradictoriu cu pârâtul C.N.S.A.S., prin care solicita anularea deciziilor nr. 3350 din 09 octombrie 2007 și nr. 5752 din 22 noiembrie 2007 emise de Colegiul C.N.S.A.S., prin care a fost declarat colaborator al S.I. înainte de anul 1990. Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut, în esență, următoarele: Prin Decizia nr. 3350 din 09 octombrie 2007, emisă de Colegiului C.N.S.A.S., în temeiul Legii nr. 187/1999 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea poliției politice comuniste, modificată și completată prin O.U.G.

nr. 16/2006, s-a stabilit că reclamantul D.A. a fost colaborator al serviciilor de informații înainte de 1990. Împotriva acestei decizii reclamantul a formulat contestație, care a fost respinsă prin Decizia nr. 5752 din 22 noiembrie 2007 emisă de Colegiul C.N.S.A.S., reținându-se că nu au fost aduse elemente noi de natură să modifice decizia inițială. Ambele decizii adoptate de Colegiul C.N.S.A.S. au fost contestate de reclamant, în condițiile art. 16 din Legea nr. 187/1999, pe calea prezentei acțiuni, înregistrată inițial pe rolul Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal, sub nr. 222/36/2008. Ulterior, emiterii deciziilor de către Colegiul C.N.S.A.S., Curtea Constituțională a pronunțat Decizia nr. 51/2008 (M. Of., nr. 95/06.02.2008), prin care s-a constatat că Legea nr. 187/1999 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea poliției politice comuniste în ansamblul său este neconstituțională.

Având în vedere că, potrivit art. 147 alin. (1) din Constituție, dispozițiile declarate neconstituționale sunt suspendate de drept pe o perioadă de maxim 45 de zile de. la data declarării neconstituționalității lor, dată după care prevederile legii își încetează efectele juridice, a fost adoptată O.U.G. nr. 24/2008, (M. Of., nr. 182/10.03.2008), privind accesul la propriul dosar și deconspirarea securității. Prin acest act normativ s-a realizat o reconfigurare a C.N.S.A.S., ca autoritate administrativă autonomă, lipsită de atribuții jurisdicționale, ale cărui acte privind accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității sunt supuse controlului instanțelor de judecată. Totodată, s-a asigurat o continuare, într-un mecanism nou, a procesului de devoalare a activităților exercitate de regimul comunist.

Potrivit dispozițiilor tranzitorii cuprinse în art. 34 alin. (1) din O.U.G. nr. 24/2008, „cauzele aflate pe rolul secțiilor civile ale curților de apel, în calitate de instanțe de control judecătoresc, ca urmare a exercitării căii de atac prevăzute de art. 16 alin. (1) din Legea nr. 187/1999 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea poliției politice comuniste, cu modificările și completările ulterioare, împotriva deciziilor C.N.S.A.S., la data intrării în vigoare al prezentei ordonanțe de urgență, se transmit secției de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București, ca instanță de control judecătoresc. Aceasta, la primul termen de judecată, va continua judecarea cauzelor cu luarea în considerare a probelor admise și a actelor procesuale efectuate de instanța civilă”.

Instanța de fond a făcut aplicarea acestor din urmă dispoziții legale și a continuat judecata cauzei, cu examinarea legalității deciziilor contestate prin raportare la normele de drept substanțial cuprinse în art. 5 alin. (3) și art. 221 din Legea nr. 187/1999, în temeiul cărora deciziile au fost emise, potrivit principiului „tempus regiî actum”. Prima instanță nu a reținut critica invocată de reclamant, conform căreia deciziile emise de Colegiul C.N.S.A.S. sunt nelegale, pe motiv că au fost adoptate în baza unor acte normative declarate neconstituționale, având în vedere dispozițiile art. 147 alin. (4) din Constituția României potrivit cărora, deciziile Curții Constituționale sunt obligatorii și au putere numai pentru viitor.

În acest context, subliniază instanța de fond, reclamantul, în calitate de magistrat, face parte din categoria persoanelor în privința cărora, și în noua reglementare, este prevăzută verificarea calității de lucrător al Securității ori de colaborator al acesteia de către C.N.S.A.S. Potrivit dispozițiilor art. 5 alin. (1) din Legea nr. 187/1999, prin poliție politică se înțeleg acele activități ale securității statului sau ale altor structuri și instituții cu caracter represiv, care au vizat instaurarea și menținerea puterii totalitare comuniste, precum și suprimarea sau îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

În accepțiunea acestui act normativ, colaborator al poliției politice comuniste este persoana care a furnizat sau a înlesnit transmiterea de informații, indiferent sub ce formă, precum note și rapoarte scrise, relatări verbale consemnate de lucrătorii operativi, prin care se denunțau activitățile sau atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist, de natură să aducă atingere drepturilor și libertăților fundamentale ale omului [(art. 5 alin. (3) din Legea nr. 187/1999)]. Se arată în considerentele sentinței atacate că, în privința reclamantului, C.N.S.A.S. a efectuat verificări referitoare la apartenența sau colaborarea cu serviciile de informații înainte de anul 1990, la cererea C.S.M. nr. 883/2009, înregistrată la C.N.S.A.S.

sub nr. P200/06 din 02 februarie 2006, în condițiile art. 221 din Legea nr. 187/1999. Reține, prima instanță că, prin Decizia nr. 3350 din 09 octombrie 2007, emisă de Colegiul C.N.S.A.S., s-a reținut, în mod corect, calitatea reclamantului de colaborator al serviciilor de informații înainte de anul 1990, întrucât acesta a furnizat informații Securității, de natură să aducă atingere drepturilor și libertăților fundamentale ale omului. Astfel, arată instanța de fond, reclamantul a fost recrutat, în calitate de informator la data de 18 ianuarie 1972, de către I.J. Brăila, cu numele conspirativ <N.>, motivul recrutării reprezentându-l cunoașterea atitudinii și comportamentului elevilor de la liceul G.M.

din Brăila, constituiți în C.R.L.; la data de 18 ianuarie 1972, reclamantul a semnat cu numele real un angajament olograf. Colaborarea cu serviciile de informații înainte de anul 1990 s-a stabilit de Colegiul C.N.S.A.S. nu numai în considerarea acestui angajament scris și semnat de reclamant, ci și în baza notelor olografe semnate de acesta cu numele conspirativ <N.>, date anterior recrutării (28 decembrie 1971 și 05 ianuarie 1972), pe parcursul cunoașterii personale, dar și ulterior (1972 - 1975), al căror conținut nu a fost contestat. De asemenea, se arată în considerentele sentinței recurate, s-a avut în vedere Nota de analiză din 03 aprilie 1975, în care s-a consemnat motivul recrutării reclamantului și faptul că materialele furnizate au interesat organele de securitate și de miliție și s-au verificat iar elementele probatorii ce au stat la baza emiterii deciziilor contestate se circumscriu acestor prevederilor art. 22 alin. (5) din Legea nr. 187/1999.

Totodată, reține instanța de fond, probele nu conduc la concluzia că reclamantul a făcut obiectul unei anchete pentru motive politice într-o cauză în care ar fi fost cercetat, judecat sau condamnat, pentru a fi exclusă incidența dispozițiilor art. 221 din Legea nr. 187/1999, iar din documentația ce a stat la baza emiterii deciziilor contestate nu rezultă că angajamentul olograf ar fi fost dat de reclamant sub amenințare sau șantaj; faptul că angajamentul a fost dat la vârsta de 16 ani este lipsit de relevanță sub aspectul legalității deciziilor emise de C.N.S.A.S., întrucât dispozițiile Legii nr. 187/1999 nu cuprind precizări referitoare la acest aspect, iar reglementarea existentă în O.U.G.

nr. 24/2008 exclude persoanele care, la data colaborării cu Securitatea, nu împliniseră vârsta de 16 ani.

Or, în speță, se arată în considerentele sentinței atacate, colaborarea cu serviciile de informații nu s-a întemeiat numai pe angajamentul dat la vârsta de 16 ani (și nu înainte de împlinirea acesteia), dar și pe notele olografe date ulterior, până în anul 1975. Concluzionează instanța de fond că informațiile furnizate de reclamant organelor Securității, astfel cum acestea au fost reținute în deciziile contestate, au vizat îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, respectiv: dreptul la libertatea de exprimare și libertatea opiniilor (art. 28 din Constituția României din 1965), dreptul la liberă întrunire și asociere pașnică (art. 27 din Constituția României din 1965). Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul susținând că hotărârea atacată este nelegală și netemeinică pentru următoarele motive: - din punct de vedere procesual art. 11 din O.U.G.

nr. 24/2008 stabilește că C.N.S.A.S. are calitate de reclamant (calitate procesuală activă) în acțiunile în constatare, fapt ce nu a fost respectat de instanța de judecată, care a menținut calitatea părților din acțiunea inițială, pornită anterior adoptării acestui act normativ; - instanța de fond a restrâns nejustificat aplicarea prevederilor art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, în sensul că nu a analizat măsura în care sunt întrunite cumulativ condițiile prevăzute de textul de lege menționat. Astfel, a fost respinsă nemotivat proba testimonială propusă de reclamant pentru a dovedi condițiile în care a semnat angajamentul faptul că a fost supus unei anchete, precum și faptul că el însuși a fost urmărit informativ.

Totodată, instanța nu a avut în vedere, în suficientă măsură, vârsta extrem de tânără la care a fost contactat de securitate (anterior vârstei de 16 ani), precum și împrejurarea că, ulterior, aportul său a fost calificat ca „slab” de către securitate, renunțându-se la colaborarea cu el. Recurentul mai precizează că instanța nu a analizat conținutul informațiilor, care nu erau de natură să aducă atingere unor drepturi și libertăți fundamentale ale omului. Analizând actele și lucrările dosarului de fond, precum și motivele de recurs invocate, ce se încadrează în prevederile art. 304 pct. 5 și 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este întemeiat, însă numai pentru următoarele considerente: În mod greșit recurentul susține că după intrarea în vigoare a O.U.G.

nr. 24/2008, instanța de fond ar fi trebuit să procedeze la o inversare a calității procesuale a părților din prezenta cauză, norma tranzitorie consacrată de art. 34 din actul normativ menționat neprevăzând o astfel de măsură. Acest text de lege dispune doar că secția de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București, căreia i se transmit dosarele aflate pe rol „va continua judecarea cauzelor cu luarea în considerare a probelor admise și a actelor procesuale efectuate de instanța civilă”. Este întemeiat, însă, motivul de recurs ce vizează netemeinicia hotărârii, în sensul că instanța de fond a analizat unilateral probatoriul administrat în cauză, însușindu-și doar argumentele și probele administrate de C.N.S.A.S., fără a face referire la apărările și înscrisurile depuse de reclamant.

Astfel, din chiar cuprinsul angajamentului semnat de reclamant la vârsta de numai 16 ani, dar și din raportul întocmit la 15 ianuarie 1972 de ofițerul de securitate care îl ancheta pe acesta rezultă că organele de securitate l-au chemat pe reclamant anterior împlinirii acestei vârste, atenționându-l pentru fapta de a fi ascultat postul de radio E.L. (împreună cu alți colegi și făcând comentarii tendențioase la adresa regimului). Este evident că semnarea, în acest context, imediat după împlinirea vârstei de 16 ani, a unui angajament prin care reclamantul se obliga să divulge securității informații privind atitudinea și comportamentul unor elevi de la Liceul G.M. din Brăila, nu poate fi considerată expresia unui consimțământ neviciat, fiind rezultatul unor forme de șantaj, iar discernământul acestuia la o vârstă extrem de tânără, nu era suficient de dezvoltat pentru a face față presiunilor securității.

Se constată, totodată, că notele informative furnizate de reclamant nu se referă la atitudini sau activități potrivnice regimului totalitar comunist [(conform art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008)], ci la preocupările și dialogurile cotidiene ale unor elevi de liceu, colegi cu reclamantul, aceste note fiind date, de asemenea, la o vârstă foarte tânără. În raport de aceste elemente de fapt, instanța de fond ar fi trebuit să constate că în cauză nu sunt întrunite toate condițiile prevăzute de art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, ce definesc noțiunea de colaborator al Securității, simpla semnare a unui angajament urmată de furnizarea unor informații ce nu vizează activități sau atitudini potrivnice regimului comunist nefiind de natură a duce la stabilirea calității de colaborator.

Pentru considerentele menționate cu referire la art. 312 alin. (1), (2) și (3) coroborat cu art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul formulat de reclamant, modificând sentința în sensul admiterii acțiunii astfel cum a fost formulată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de D.A. împotriva sentinței nr. 3739 din 5 noiembrie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Modifică sentința atacată, în sensul că admite acțiunea formulată de reclamantul D.A. Dispune anularea deciziei nr. 3350 din 09 octombrie 2007 și a deciziei nr. 5752 din 22 noiembrie 2007 emise de C.C.N.S.A.S. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 septembrie 2010.