ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3934/2010

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3934/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra

recursului de față:

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

sentința nr. 3739 din 5 noiembrie 2009, Curtea de Apel București, secția a

VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea formulată de

reclamantul D.A., în contradictoriu cu pârâtul C.N.S.A.S., prin care solicita

anularea deciziilor nr. 3350 din 09 octombrie 2007 și nr. 5752 din 22 noiembrie

2007 emise de Colegiul C.N.S.A.S., prin care a fost declarat colaborator al S.I.

înainte de anul 1990.

Pentru a

pronunța această sentință, instanța de fond a reținut, în esență, următoarele:

Prin

Decizia nr. 3350 din 09 octombrie 2007, emisă de Colegiului C.N.S.A.S., în

temeiul Legii nr. 187/1999 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea

poliției politice comuniste, modificată și completată prin O.U.G. nr. 16/2006,

s-a stabilit că reclamantul D.A. a fost colaborator al serviciilor de

informații înainte de 1990.

Împotriva

acestei decizii reclamantul a formulat contestație, care a fost respinsă prin

Decizia nr. 5752 din 22 noiembrie 2007 emisă de Colegiul C.N.S.A.S., reținându-se

că nu au fost aduse elemente noi de natură să modifice decizia inițială.

Ambele

decizii adoptate de Colegiul C.N.S.A.S. au fost contestate de reclamant, în

condițiile art. 16 din Legea nr. 187/1999, pe calea prezentei acțiuni,

înregistrată inițial pe rolul Curții de Apel Constanța, secția comercială,

maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal, sub nr. 222/36/2008.

Ulterior,

emiterii deciziilor de către Colegiul C.N.S.A.S., Curtea Constituțională a

pronunțat Decizia nr. 51/2008 (M. Of., nr. 95/06.02.2008), prin care s-a

constatat că Legea nr. 187/1999 privind accesul la propriul dosar și

deconspirarea poliției politice comuniste în ansamblul său este

neconstituțională.

Având în

vedere că, potrivit art. 147 alin. (1) din Constituție, dispozițiile declarate

neconstituționale sunt suspendate de drept pe o perioadă de maxim 45 de zile

de. la data declarării neconstituționalității lor, dată după care prevederile

legii își încetează efectele juridice, a fost adoptată O.U.G. nr. 24/2008, (M.

Of., nr. 182/10.03.2008), privind accesul la propriul dosar și deconspirarea

securității.

Prin

acest act normativ s-a realizat o reconfigurare a C.N.S.A.S., ca autoritate

administrativă autonomă, lipsită de atribuții jurisdicționale, ale cărui acte

privind accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității sunt supuse

controlului instanțelor de judecată.

Totodată,

s-a asigurat o continuare, într-un mecanism nou, a procesului de devoalare a

activităților exercitate de regimul comunist.

Potrivit

dispozițiilor tranzitorii cuprinse în art. 34 alin. (1) din O.U.G. nr. 24/2008,

„cauzele aflate pe rolul secțiilor civile ale curților de apel, în calitate de

instanțe de control judecătoresc, ca urmare a exercitării căii de atac

prevăzute de art. 16 alin. (1) din Legea nr. 187/1999 privind accesul la

propriul dosar și deconspirarea poliției politice comuniste, cu modificările și

completările ulterioare, împotriva deciziilor C.N.S.A.S., la data intrării în

vigoare al prezentei ordonanțe de urgență, se transmit secției de contencios

administrativ și fiscal a Curții de Apel București, ca instanță de control

judecătoresc. Aceasta, la primul termen de judecată, va continua judecarea

cauzelor cu luarea în considerare a probelor admise și a actelor procesuale

efectuate de instanța civilă”.

Instanța de

fond a făcut aplicarea acestor din urmă dispoziții legale și a continuat

judecata cauzei, cu examinarea legalității deciziilor contestate prin raportare

la normele de drept substanțial cuprinse în art. 5 alin. (3) și art. 221 din

Legea nr. 187/1999, în temeiul cărora deciziile au fost emise, potrivit

principiului „tempus regiî actum”.

Prima

instanță nu a reținut critica invocată de reclamant, conform căreia deciziile

emise de Colegiul C.N.S.A.S. sunt nelegale, pe motiv că au fost adoptate în

baza unor acte normative declarate neconstituționale, având în vedere dispozițiile

art. 147 alin. (4) din Constituția României potrivit cărora, deciziile Curții

Constituționale sunt obligatorii și au putere numai pentru viitor.

În

acest context, subliniază instanța de fond, reclamantul, în calitate de

magistrat, face parte din categoria persoanelor în privința cărora, și în noua

reglementare, este prevăzută verificarea calității de lucrător al Securității

ori de colaborator al acesteia de către C.N.S.A.S.

Potrivit dispozițiilor art.

5 alin. (1) din Legea nr. 187/1999, prin poliție politică se înțeleg acele

activități ale securității statului sau ale altor structuri și instituții cu

caracter represiv, care au vizat instaurarea și menținerea puterii totalitare

comuniste, precum și suprimarea sau îngrădirea drepturilor și libertăților

fundamentale ale omului.

În

accepțiunea acestui act normativ, colaborator al poliției politice comuniste

este persoana care a furnizat sau a înlesnit transmiterea de informații,

indiferent sub ce formă, precum note și rapoarte scrise, relatări verbale

consemnate de lucrătorii operativi, prin care se denunțau activitățile sau

atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist, de natură să aducă

atingere drepturilor și libertăților fundamentale ale omului [(art. 5 alin. (3)

din Legea nr. 187/1999)].

Se

arată în considerentele sentinței atacate că, în privința reclamantului,

C.N.S.A.S. a efectuat verificări referitoare la apartenența sau colaborarea cu

serviciile de informații înainte de anul 1990, la cererea C.S.M. nr. 883/2009,

înregistrată la C.N.S.A.S. sub nr. P200/06 din 02 februarie 2006, în condițiile

art. 221 din Legea nr. 187/1999.

Reține,

prima instanță că, prin Decizia nr. 3350 din 09 octombrie 2007, emisă de

Colegiul C.N.S.A.S., s-a reținut, în mod corect, calitatea reclamantului de

colaborator al serviciilor de informații înainte de anul 1990, întrucât acesta

a furnizat informații Securității, de natură să aducă atingere drepturilor și

libertăților fundamentale ale omului.

Astfel,

arată instanța de fond, reclamantul a fost recrutat, în calitate de informator

la data de 18 ianuarie 1972, de către I.J. Brăila, cu numele conspirativ <N.>,

motivul recrutării reprezentându-l cunoașterea atitudinii și comportamentului

elevilor de la liceul G.M. din Brăila, constituiți în C.R.L.; la data de 18

ianuarie 1972, reclamantul a semnat cu numele real un angajament olograf.

Colaborarea

cu serviciile de informații înainte de anul 1990 s-a stabilit de Colegiul

C.N.S.A.S. nu numai în considerarea acestui angajament scris și semnat de

reclamant, ci și în baza notelor olografe semnate de acesta cu numele

conspirativ <N.>, date anterior recrutării (28 decembrie 1971 și 05

ianuarie 1972), pe parcursul cunoașterii personale, dar și ulterior (1972 - 1975),

al căror conținut nu a fost contestat.

De

asemenea, se arată în considerentele sentinței recurate, s-a avut în vedere

Nota de analiză din 03 aprilie 1975, în care s-a consemnat motivul recrutării

reclamantului și faptul că materialele furnizate au interesat organele de

securitate și de miliție și s-au verificat iar elementele probatorii ce au stat

la baza emiterii deciziilor contestate se circumscriu acestor prevederilor art.

22 alin. (5) din Legea nr. 187/1999.

Totodată,

reține instanța de fond, probele nu conduc la concluzia că reclamantul a făcut

obiectul unei anchete pentru motive politice într-o cauză în care ar fi fost

cercetat, judecat sau condamnat, pentru a fi exclusă incidența dispozițiilor

art. 221 din Legea nr. 187/1999, iar din

documentația ce a stat la baza emiterii

deciziilor contestate nu rezultă

că angajamentul olograf ar fi fost dat de reclamant sub amenințare sau șantaj;

faptul că angajamentul a fost dat la vârsta de 16 ani este lipsit de relevanță

sub aspectul legalității deciziilor emise de C.N.S.A.S., întrucât dispozițiile

Legii nr. 187/1999 nu cuprind precizări referitoare la acest aspect, iar

reglementarea existentă în O.U.G. nr. 24/2008

exclude

persoanele care, la data colaborării cu Securitatea, nu împliniseră vârsta

de

16 ani.

Or, în

speță, se arată în considerentele sentinței atacate, colaborarea cu serviciile

de informații nu s-a întemeiat numai pe angajamentul dat la vârsta de 16 ani

(și nu înainte de împlinirea acesteia), dar și pe notele olografe date

ulterior, până în anul 1975.

Concluzionează

instanța de fond că informațiile furnizate de reclamant organelor Securității,

astfel cum acestea au fost reținute în deciziile contestate,

au vizat îngrădirea drepturilor și libertăților

fundamentale ale omului, respectiv: dreptul la libertatea de exprimare și

libertatea opiniilor (art. 28 din Constituția

României din 1965),

dreptul la liberă întrunire și asociere pașnică (art. 27 din Constituția

României din 1965).

Împotriva

acestei sentințe a declarat recurs reclamantul susținând că hotărârea atacată

este nelegală și netemeinică pentru următoarele motive:

- din

punct de vedere procesual art. 11 din O.U.G. nr. 24/2008 stabilește că C.N.S.A.S.

are calitate de reclamant (calitate procesuală activă) în acțiunile în

constatare, fapt ce nu a fost respectat de instanța de judecată, care a

menținut calitatea părților din acțiunea inițială, pornită anterior adoptării

acestui act normativ;

- instanța

de fond a restrâns nejustificat aplicarea prevederilor art. 2 lit. b) din O.U.G.

nr. 24/2008, în sensul că nu a analizat măsura în care sunt întrunite cumulativ

condițiile prevăzute de textul de lege menționat. Astfel, a fost respinsă

nemotivat proba testimonială propusă de reclamant pentru a dovedi condițiile în

care a semnat angajamentul faptul că a fost supus unei anchete, precum și

faptul că el însuși a fost urmărit informativ. Totodată, instanța nu a avut în

vedere, în suficientă măsură, vârsta extrem de tânără la care a fost contactat

de securitate (anterior vârstei de 16 ani), precum și împrejurarea că,

ulterior, aportul său a fost calificat ca „slab” de către securitate, renunțându-se

la colaborarea cu el. Recurentul mai precizează că instanța nu a analizat

conținutul informațiilor, care nu erau de natură să aducă atingere unor

drepturi și libertăți fundamentale ale omului.

Analizând

actele și lucrările dosarului de fond, precum și motivele de recurs invocate, ce

se încadrează în prevederile art. 304 pct. 5 și 304

1

C. proc. civ.,

Înalta Curte constată că recursul este întemeiat, însă numai pentru următoarele

considerente:

În

mod greșit recurentul susține că după intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 24/2008,

instanța de fond ar fi trebuit să procedeze la o inversare a calității

procesuale a părților din prezenta cauză, norma tranzitorie consacrată de art. 34

din actul normativ menționat neprevăzând o astfel de măsură. Acest text de lege

dispune doar că secția de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel

București, căreia i se transmit dosarele aflate pe rol „va continua judecarea

cauzelor cu luarea în considerare a probelor admise și a actelor procesuale

efectuate de instanța civilă”.

Este

întemeiat, însă, motivul de recurs ce vizează netemeinicia hotărârii, în sensul

că instanța de fond a analizat unilateral probatoriul administrat în cauză,

însușindu-și doar argumentele și probele administrate de C.N.S.A.S., fără a

face referire la apărările și înscrisurile depuse de reclamant.

Astfel,

din chiar cuprinsul angajamentului semnat de reclamant la vârsta de numai 16

ani, dar și din raportul întocmit la 15 ianuarie 1972 de ofițerul de securitate

care îl ancheta pe acesta rezultă că organele de securitate l-au chemat pe

reclamant anterior împlinirii acestei vârste, atenționându-l pentru fapta de a

fi ascultat postul de radio E.L. (împreună cu alți colegi și făcând comentarii

tendențioase la adresa regimului). Este evident că semnarea, în acest context, imediat

după împlinirea vârstei de 16 ani, a unui angajament prin care reclamantul se

obliga să divulge securității informații privind atitudinea și comportamentul

unor elevi de la Liceul G.M. din Brăila, nu poate fi considerată expresia unui

consimțământ neviciat, fiind rezultatul unor forme de șantaj, iar

discernământul acestuia la o vârstă extrem de tânără, nu era suficient de

dezvoltat pentru a face față presiunilor securității.

Se

constată, totodată, că notele informative furnizate de reclamant nu se referă

la atitudini sau activități potrivnice regimului totalitar comunist [(conform art.

2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008)], ci la preocupările și dialogurile cotidiene

ale unor elevi de liceu, colegi cu reclamantul, aceste note fiind date, de

asemenea, la o vârstă foarte tânără.

În

raport de aceste elemente de fapt, instanța de fond ar fi trebuit să constate

că în cauză nu sunt întrunite toate condițiile prevăzute de art. 2 lit. b) din

O.U.G. nr. 24/2008, ce definesc noțiunea de colaborator al Securității, simpla

semnare a unui angajament urmată de furnizarea unor informații ce nu vizează

activități sau atitudini potrivnice regimului comunist nefiind de natură a duce

la stabilirea calității de colaborator.

Pentru

considerentele menționate cu referire la art. 312 alin. (1), (2) și (3)

coroborat cu art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte va admite

recursul formulat de reclamant, modificând sentința în sensul admiterii

acțiunii astfel cum a fost formulată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite

recursul declarat de D.A. împotriva sentinței nr. 3739 din 5 noiembrie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Modifică sentința atacată, în sensul

că admite acțiunea formulată de reclamantul D.A.

Dispune anularea deciziei nr. 3350

din 09 octombrie 2007 și a deciziei nr. 5752 din 22 noiembrie 2007 emise de C.C.N.S.A.S.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 29 septembrie 2010.