ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3642/2010

Obiectul acțiunii. Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului București, reclamantul C.N.S.A.S. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul B.V., constatarea calității de colaborator al Securității în privința acestuia. În motivarea cererii sale, reclamantul a arătat că prin cererile din 21 septembrie 2006, din 02 noiembrie 2006 și din 18 mai 2006 s-a solicitat verificarea pârâtului sub aspectul calității de colaborator al Securității. A mai arătat reclamantul că sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, având în vedere existența atât a unui angajament de colaborare semnat de pârât la data de 29 ianuarie 1987 cât și a unui număr de 7 note informative furnizate de către acesta despre elemente fost legionare și despre unele stări de spirit din comună. Prin întâmpinare, pârâtul a solicitat respingerea acțiunii, precizând că prin Decizia nr. 4869 din 08 noiembrie 2007 emisă de C.N.S.A.S. a fost constatată lipsa calității sale de colaborator. Prin încheierea de ședință din 5 decembrie 2008, Tribunalul București, față de dispozițiile art. 34 din O.U.G. nr. 24/2008, a dispus înaintarea cauzei spre competentă soluționare la Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Hotărârea instanței de fond. Prin sentința nr. 4413 din 10 decembrie 2009, Curtea de Apel București, a respins acțiunea formulată de reclamantul C.N.S.A.S. în contradictoriu cu pârâtul B.V., ca neîntemeiată.

Motivele de fapt și de drept care au stat la baza formării convingerii instanței. Instanța de fond a reținut că prin Decizia nr. 4869 din 08 noiembrie 2007 emisă Colegiul C.N.S.A.S. s-a stabilit că pârâtul B.V. nu a fost colaborator al poliției politice comuniste, decizie ce a fost emisă pe baza materialului probator avut la dispoziție până la data 8 noiembrie 2006. S-a arătat în considerentele sentinței atacate că, dat fiind faptul că procedura de soluționare a contestației formulate împotriva acestei decizii nu a fost finalizată urmare a constatării neconstituționalității Legii nr. 187/1999, instanța de fond a analizat totuși existența calității de colaborator al securității, deși probele invocate în susținerea acțiunii în constatare sunt cele avute în vedere la emiterea deciziei menționate. Astfel, din analiza actelor depuse la dosar, instanța de fond a constatat că nu sunt întrunite cerințele impuse de art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, informațiile furnizate de pârât Securității nefiind în legătură cu activități sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist și nici nu vizează îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, iar semnarea angajamentului de colaborare în data de 29 ianuarie 1987 nu este suficientă pentru a se retine temeinicia acțiunii în constatare.

Recursul formulat de reclamantul C.N.S.A.S. Motive de recurs întemeiate pe dispozițiile art. 304 1 C. proc. civ. 4.1. Este demonstrată prima condiție impusă de prevederile art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, furnizarea de informații despre atitudini sau acțiuni potrivnice regimului comunist. Din Notele-raport privind activitatea desfășurată de informatorul „R.” rezultă că intimatul „a furnizat un număr de 7 note informative despre elementele legionare, cât și despre unele stări de spirit din comună și unele nereguli din cadrul C.A.P. Starchiojd”. Urmărirea „elementelor fost legionare” avut aceeași motivație ca și urmărirea foștilor membri ai partidelor istorice democratice, respectiv faptul că erau opozanți ai regimului comunist. 4.2. Și cea de-a doua condiție, ce vizează încălcarea unor drepturi fundamentale este îndeplinită. Intimatul ar fi trebuit să conștientizeze posibilele urmări ale informațiilor furnizate. 4.3. Legiuitorul instituie o prezumție relativă de veridicitate cu privire la conținutul materialelor întocmite de foștii ofițeri de Securitate în legătură cu relatările primite de la informatori. În speță, prezumția relativă cu privire la realitatea celor susținute de intimat nu a fost răsturnată prin administrarea altui mijloc de probă, ci doar pe eroarea neglijabilă a ofițerului de Securitate, ca și pe lipsa datării documentului. 4.4. Pentru reținerea calității de colaborator al Securității este suficientă și o singură informație furnizată de către persoana verificată, care să îndeplinească cerințele definiției legale. II. Considerentele instanței de recurs. 1. Recursul este nefondat. 2. Potrivit art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 aprobată prin Legea nr. 293/2008 este „colaborator al Securității persoana care a furnizat informații, indiferent sub ce formă, precum și note și rapoarte scrise, relatări verbale consemnate de lucrătorii Securității, prin care se denunțau activitățile sau atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist și care au vizat îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului”. 3. Din cuprinsul notei-raport aflată la fila 30 în Dosarul nr. 23611/CA/3/2008 al Tribunalului București, secția contencios administrativ și fiscal, ar rezulta că intimatul-pârât a furnizat un număr de 7 note informative atât despre elemente fost legionare, cât și despre unele stări de spirit din comună și unele nereguli din cadrul C.A.P. Starchiojd”. 4. Analizându-se prevederile art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 se constată că notele și rapoartele se prezintă sub formă scrisă, iar relatările sunt verbale și sunt consemnate de către lucrătorii Securității.

Deoarece intimatul-pârât a furnizat „7 note informative” era obligatoriu ca recurentul să depună aceste înscrisuri la dosar. Numai prin lecturarea lor se poate stabili dacă sunt îndeplinite condițiile impuse de lege pentru combaterea calității de colaborator al securității. Doar enunțarea celor 7 note informative este insuficientă pentru a se stabili dacă intimatul a denunțat activități/ atitudini potrivnice regimului totalitar comunist și care să vizeze îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale unor persoane individualizate și identificate.

Prezumția relativă despre care face vorbire recurentul în motivele de recurs se aplică numai în situația unor relatări verbale făcute de informator, ceea ce nu este cazul în speță.

Recurentul nu a demonstrat că intimatul a furnizat chiar și o singură informație care să îndeplinească cerințele definiției legale. Cele relatate de ofițerul de securitate în nota-raport sunt insuficiente pentru a se putea stabili ce activități în concret a denunțat intimatul și împotriva cărei/căror persoane au fost îndreptate, astfel încât acestea să fie apte să producă îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale persoanei/ persoanelor respective.

Eroare materială existentă în cuprinsul notei-raport deși nu conduce prin ea însăși la adoptarea soluției în prezenta cauză, reprezintă un element care, coroborat cu lipsa notelor informative, să demonstreze lipsa de temeinicie a cererii formulate de recurentul-reclamant.

Față de acestea, urmează ca în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, modificată și completată, să se constate neîntrunirea motivelor de recurs și să se respingă recursul ca nefondat.