ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3352/2010

Asupra recursurilor

de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele

cauzei.

Obiectul acțiunii.

Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul C.N.S.A.S.

a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul I.E., să se constate calitatea de

colaborator al Securității în ceea ce îl privește pe pârât.

În motivarea

acțiunii, reclamantul a arătat faptul că în urma verificării pârâtului sub

aspectul colaborării cu Securitatea, s-a întocmit de către Direcția de

Investigații din cadrul autorității pârâte nota de constatare din 28 octombrie 2008

din cuprinsul căreia rezultă că pârâtul a fost recrutat în calitate de gazdă a

unei case de întâlniri în 29 iunie 1962, cu nume conspirativ, „în scopul

asigurării unei legături conspirative a organelor de securitate cu agentura și

pentru ca munca de conducere și educare a acesteia să se facă în bune condiții.

A mai arătat că

pârâtul a semnat un angajament prin care „a fost de acord” cu calitatea de

gazdă a unei case de întâlniri, apreciind că în cauă sunt îndeplinite cerințele

art. 2 lit. b), teza IV din O.U.G. nr. 24/2008 pentru constatarea calității de

colaborator al pârâtului.

Pârâtul a depus la

dosar întâmpinare prin care a invocat excepția tardivității formulării cererii,

iar pe fond a solicitat respingerea acțiunii, ca neîntemeiată.

Hotărârea instanței

de fond.

Prin sentința civilă nr.

4149 din 25 noiembrie 2009, Curtea de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal, a respins excepția tardivității acțiunii ca

neîntemeiată, a admis acțiunea formulată de reclamant și a constatat existența

calității de colaborator al Securității în ceea ce îl privește pe pârât.

Pentru a pronunța o astfel

de soluție, instanța de fond a reținut, în esență, următoarele:

Excepția tardivității

formulării acțiunii este neîntemeiată în raport de art. 37 alin. (1) din

Hotărârea C.N.S.A.S. din 2008, constatându-se că Regulamentul de organizare și

funcționare a autorității pârâte prevede introducerea acțiunii în constatare în

termen de 30 de zile lucrătoare de la data adoptării notei de constatare.

În cauză, nota de

constatare a fost adoptată la 2 iunie 2009, iar acțiunea a fost introdusă la 8

iulie 2009, deci în termenul de 30 de zile lucrătoare prevăzut de regulament.

Pe fondul cauzei, instanța

a reținut că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 2 lit. b) din O.U.G.

nr. 24/2008, potrivit cărora colaborator al securității este și persoana care a

înlesnit culegerea de informații de la alte persoane prin punerea la dispoziția

Securității a locuinței sale sau a altui spațiu pe care îl deținea.

Curtea de apel a

constatat că din actele dosarului rezultă că pârâtul a fost recrutat în

calitatea de gazdă-casă de întâlniri la data de 29 iunie 1962 când a scris și

semnat un angajament în fața organelor de Securitate, în sensul de a le sprijini,

punând la dispoziție apartamentul său în lipsa sa sau a familiei sale de acasă

și să păstreze în deplină conspirativitate organelor Ministerului

Administrației și Internelor față de prieteni și rude.

A mai reținut că

ulterior, după câteva luni, s-a renunțat la colaborarea cu pârâtul în calitatea

acestuia de gazdă - casă de întâlniri, din cauza faptului că la acesta a venit

aproape zilnic o mătușă a soției sale pentru a avea grijă de copilul său și din

acest motiv nu a mia putut fi folosit apartamentul, iar din referatul cu

propunerea de recrutare în calitatea sus menționată rezultă că respectivul

apartament a fost vizat de organele de securitate pentru că era corespunzător

scopului propus și după abandonarea relației de colaborare s-a consemnat în

actul întocmit la 2 decembrie 1963 că locuința a fost folosită în bune

condițiuni.

Concluzionând,

judecătorul fondului a apreciat că pârâtul a înlesnit culegerea de informații

de la alte persoane prin punerea la dispoziția Securității a locuinței sale,

neavând relevanță durata acestei colaborări în raport de dispozițiile sus

menționate.

Cererea de recurs.

Împotriva acestei sentințe

a declarat recurs pârâtul I.E., invocând prevederile art. 304 pct. 7 și pct. 9,

precum și 304

1

C. proc. civ.

În motivarea căii de

atac, recurentul - pârât susține următoarele:

Cu privire la primul

motiv de recurs întemeiat pe art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurentul-pârât

arată că nu sunt îndeplinite cele două condiții prevăzute de lege pentru a se

constata calitatea de colaborator al securității.

Astfel, susține că nu

a pus la dispoziția Securității imobilul închiriat în care locuia în mod

voluntar, ci a fost obligat, inițiativa aparținând organelor de securitate care

au invocat motive de securitate a clădirii care impun accesul în apartamentul

său. Iar date fiind condițiile de la acea vreme nu putea să aibă un răspuns

negativ.

A mai arătat că în

nota de constatare nu s-au precizat care au fost informațiile obținute din

folosirea imobilului, singura referire fiind făcută cu ocazia întocmirii

referatului cu „propunerea de abandonare a sa din calitatea de gazdă de

întâlniri în care se arată că, după recrutare, câteva luni de zile locuința a

fost folosită în bune condițiuni de către securitate”.

Totodată, a învederat

că nu cunoaște dacă apartamentul a fost folosit pentru obținerea de informații,

că nu s-a implicat în acțiunile organelor de securitate, astfel că nu se poate

vorbi de punerea la dispoziție a locuinței deținute și cu folosirea acesteia în

scopul menționat.

Din nota de

constatare reiese că în perioada în care se presupune că a fost folosită

locuința câteva luni nu a avut un caracter de continuitate, în locuință fiind

prezentă în permanență o mătușă a soției sale care avea grijă de copil așa cum

rezultă din actele dosarului.

În octombrie 1963

recurentul s-a mutat făcând un schimb de locuință și pentru a nu fi șantajat a

refuzat funcțiile de conducere, ocupându-se în totalitate de cercetare.

În legătură cu cel

de-al doilea motiv de recurs, întemeiat pe prevederile art. 304 pct. 7 C. proc.

civ., recurentul - pârât critică hotărârea instanței de fond, pentru că nu

cuprinde motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței.

Astfel, în

considerentele hotărârii se arată doar că pârâtul nu a dovedit că a fost

constrâns la un asemenea demers iar din celelalte acte ale dosarului nu rezultă

că s-a opus la solicitarea organelor de securitate, fiind preluate motivele din

acțiune, fără a se adăuga noi argumente, motiv pentru care consideră că

hotărârea este eronată și insuficient motivată.

Totodată, apreciază

că nu s-au analizat judicios nota de constatare și toate actele deținute de

intimatul-reclamant, pentru că din toate aceste înscrisuri nu reiese cu

exactitate că recurentul-pârât a avut cunoștință de folosirea efectivă a

locuinței, aportul său concret la presupusa colaborare. Mai mult, apartamentul

în discuție era în permanență locuit de familia sa.

Cu referire la art. 304

1

C. proc. civ., recurentul - pârât susține că nu a avut vreo intenție de a

colabora cu securitatea și nu reiese că ar fi înlesnit desfășurarea activității

de care s-a făcut vorbire, ori că a obținut sau oferit el însuși informații,

neexistând fapte de încălcare a drepturilor omului sau a libertăților fundamentale.

Arată că activitatea sa

a fost legată strict de munca desfășurată în domeniul științific, fără a avea

legături cu securitatea sau să ofere vreodată informații acesteia, în prezent

ocupându-se tot cu activitatea de cercetare.

Soluția și

considerentele instanței de recurs.

Examinând cauza prin

prisma motivelor de recurs, în raport cu prevederile art. 304 pct. 7, art. 304

pct. 9 și art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

În privința excepției

de tardivitate, Înalta Curte constată că în mod corect a fost respinsă, în cauză

aplicându-se dispozițiile O.U.G. nr. 24/2008, inclusiv în ceea ce privește

formularea acțiunii în constatarea calității de colaborator al Securității prevăzută

la art. 11 alin. (1), la instanța de contencios administrativ, respectiv Curtea

de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. În

cuprinsul actului normativ menționat nu este prevăzut un termen pentru

promovarea acțiunii prevăzute de articolului sus indicat.

Pe de altă parte, termenul

prevăzut în art. 37 alin. (1) din Regulamentul de organizare și funcționare al

C.N.S.A.S. adoptat prin Hotărârea din 18 decembrie 2008, potrivit cu care acțiunea

în constatare a calității de lucrător sau colaborator al Securității se

introduce în 30 de zile lucrătoare de la data adoptării notei de constatare.

În speță, nota de

constatare din 28 octombrie 2008 a fost adoptată la 2 iunie 2009, iar acțiunea

a fost introdusă la instanță la 8 iulie 2009, deci în termenul prevăzut de

regulament.

Pe

fondul cauzei, Înalta Curte constată că recursul este fondat.

Potrivit art.

2 lit. b) din OUG nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar și

deconspirarea Securității, modificată și completată, prin sintagma „colaborator

al Securității” se înțelege „

persoana care a furnizat informații, indiferent sub ce

formă, precum note și rapoarte scrise, relatări verbale consemnate de

lucrătorii Securității, prin care se denunțau activitățile sau atitudinile

potrivnice regimului totalitar comunist și care au vizat îngrădirea drepturilor

și libertăților fundamentale ale omului. Persoana care a furnizat informații

cuprinse în declarații, procesele - verbale de interogatoriu sau de

confruntare, date în timpul anchetei și procesului, în stare de libertate, de

reținere ori de arest, pentru motive politice privind cauza pentru care a fost

fie cercetată, fie judecată și condamnată, nu este considerată colaborator al

Securității, potrivit prezentei definiții, iar actele și documentele care

consemnau aceste informații sunt considerate parte a propriului dosar.

Persoanele care, la data colaborării cu Securitatea, nu împliniseră 16 ani, nu

sunt avute în vedere de prezenta definiție, în măsura în care se coroborează cu

alte probe. Colaborator al Securității este și persoana care a înlesnit

culegerea de informații de la alte persoane, prin punerea voluntară la

dispoziția Securității a locuinței sau a altui spațiu pe care îl deținea,

precum și cei care, având calitatea de rezidenți ai Securității, coordonau

activitatea informatorilor”.

Este

incontestabil că recurentul - pârât a pus, formal, locuința sa la dispoziția

Securității, abandonarea locuinței recurentului-pârât în momentul în care aceasta

nu a mai putut fi folosită de către Securitate dovedește că până la acel moment

a fost folosită de ofițerii de Securitate.

Însă,

nu este întrunită condiția suplimentară cerută de același text de lege pentru

calificarea unei persoane ca și „colaborator al Securității”, respectiv cea

referitoare la înlesnirea - ca urmare a punerii voluntare la dispoziția

Securității a locuinței - culegerii de informații de la alte persoane de către

lucrătorii Securității.

În

cauză nu s-a dovedit faptul că pe parcursul perioadei în care se susține că

pârâtul ar fi colaborat cu Securitatea în locuința acestuia s-ar fi desfășurat

activități de culegere de informații, respectiv dacă a fost organizată vreo

întâlnire sau alte activități finalizate în sensul obținerii de informații de

natură să suprime drepturi și libertăți fundamentale ale omului, intimatul -

reclamant nu a administrat nici un mijloc de probă din care să reiasă scopul

menționat prin punerea voluntară la dispoziție de către pârât a apartamentului

pe care îl deținea.

Or,

nu este suficientă simpla punere la dispoziția Securității a locuinței sau a

unui spațiu în mod voluntar pentru stabilirea calității de colaborator al

Securității, în condițiile în care dispozițiile legale impun ca această

permisiune să aibă ca scop înlesnirea activității de culegere de informații de la

rețeaua informativă, condiție care nu este îndeplinită.

În consecință, în

raport de cele reținute și față de dispozițiile art. 312 alin. (1) din C. proc.

civ., recursul va fi admis și sentința atacată va fi modificată în sensul

respingerii acțiunii ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat

de

I.E.

împotriva sentinței civile nr. 4149 din 25 noiembrie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Modifică în tot

sentința atacată în sensul că respinge acțiunea ca neîntemeiată.

Irevocabilă.

Pronunțată,

în ședință publică, astăzi 24 iunie 2010.