ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5665/2010

Obiectul acțiunii Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul C.N.S.A.S. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul N.O., să se constate calitatea acestuia de colaborator al Securității. În motivarea cererii, reclamantul a arătat, în esență, că în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, din actele dosarului rezultând că pârâtul a fost recrutat de organele Securității la data de 20 martie 1981 și a fost de acord să pună la dispoziția Securității încăperea în care își desfășura activitatea profesională.

Hotărârea primei instanțe Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 3561 din 28 octombrie 2009, a respins acțiunea formulată de reclamantul C.N.S.A.S. în contradictoriu cu pârâtul N.O., ca neîntemeiată.

Motivele de fapt și de drept care au format convingerea primei instanțe În considerentele hotărârii, prima instanță a reținut că pârâtul este deținător al titlului de Luptător pentru Victoria Revoluției din Decembrie 1989 și prin cererea adresată autorității reclamante de către Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluționarilor din Decembrie 1989 s-a cerut verificarea pârâtului, sub aspectul stabilirii calității de lucrător sau colaborator al Securității. Urmare acestor verificări, autoritatea publică reclamantă a întocmit nota de constatare din 02 septembrie 2008, în conținutul căreia s-a reținut că pârâtul a fost recrutat, în calitate de în calitate de gazdă a casei de întâlniri, la data de 20 martie 1965, cu numele conspirativ „Depozitul”, „pentru organizarea conspirativității întâlnirilor cu rețeaua informativă și a condițiilor de instruire și educare a acesteia”, recrutarea fiind confirmată prin semnarea, la aceeași dată, a angajamentului olograf. Prima instanță a reținut, în esență, că în speță nu s-a dovedit, în niciun fel, îndeplinirea cel puțin a condiției că punerea la dispoziție a spațiului de locuit, a fost de natură să aducă atingere drepturilor și libertăților fundamentale ale omului. Totodată, prima instanță a reținut că, potrivit probelor administrate în cauză, în privința așa-ziselor persoane colaboratoare introduse în casa „Depozitul”, nu s-a dovedit calitatea lor de colaboratori în sensul dispozițiilor legale și, cu toate că s-a susținut faptul că în acea locație au fost introduși mai mulți informatori, nu s-a dovedit activitatea acestora sub aspectul vizării atingerii drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

Recursul exercitat de reclamant Împotriva acestei soluții a formulat recurs recurentul-reclamant, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând prevederile art. 304 1 C. proc. civ. Astfel, recurentul a arătat că instanța de fond a interpretat și aplicat greșit dispozițiile art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității, potrivit cărora „colaborator al Securității este și persoana care a înlesnit culegerea de informații de la alte persoane, prin punerea voluntară la dispoziția Securității a locuinței sau a altui spațiu pe care îl deținea”. Recurentul-reclamant a susținut, în esență, că dispozițiile legale incidente în cauză nu cer îndeplinirea condițiilor reținute în mod greșit de instanța de fond și anume ca, în locuința sau spațiul respectiv să fi avut loc o activitate efectivă de culegere de informații, ca informațiile respective să se refere la activități potrivnice regimului comunist, iar acestea să aducă atingere și să fi fost de natură să aducă atingere drepturilor și libertăților fundamentale ale omului. În concluzie, autoritatea publică recurentă a solicitat modificarea sentinței atacate în sensul admiterii acțiunii și constatarea calității de colaborator al fostei Securități în ceea ce-l privește pe pârât.

Apărarea intimatului-pârât Prin întâmpinarea formulată în cauză, intimatul-pârât a combătut criticile din recurs și a susținut, în esență, că soluția instanței de fond este legală și temeinică, solicitând respingerea recursului ca nefondat. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurent, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304 1 , constată că recursul nu este fondat. 1. Argumentele corespunzătoare motivelor de recurs invocate Potrivit art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității, modificată și completată, prin sintagma „colaborator al Securității” se înțelege „ persoana care a furnizat informații, indiferent sub ce formă, precum note și rapoarte scrise, relatări verbale consemnate de lucrătorii Securității, prin care se denunțau activitățile sau atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist și care au vizat îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului. Persoana care a furnizat informații cuprinse în declarații, procesele-verbale de interogatoriu sau de confruntare, date în timpul anchetei și procesului, în stare de libertate, de reținere ori de arest, pentru motive politice privind cauza pentru care a fost fie cercetată, fie judecată și condamnată, nu este considerată colaborator al Securității, potrivit prezentei definiții, iar actele și documentele care consemnau aceste informații sunt considerate parte a propriului dosar. Persoanele care, la data colaborării cu Securitatea, nu împliniseră 16 ani, nu sunt avute în vedere de prezenta definiție, în măsura în care se coroborează cu alte probe. Colaborator al Securității este și persoana care a înlesnit culegerea de informații de la alte persoane, prin punerea voluntară la dispoziția Securității a locuinței sau a altui spațiu pe care îl deținea, precum și cei care, având calitatea de rezidenți ai Securității, coordonau activitatea informatorilor”. Este incontestabil că intimatul-pârât a pus, formal, spațiul său la dispoziția Securității, reieșind că acel birou în care își desfășura activitatea profesională a fost folosit de ofițerii de Securitate. Însă, nu este întrunită condiția suplimentară cerută de același text de lege pentru calificarea unei persoane ca și „colaborator al Securității”, respectiv cea referitoare la înlesnirea - ca urmare a punerii voluntare la dispoziția Securității a locuinței - culegerii de informații de la alte persoane de către lucrătorii Securității. În speță, nu s-a dovedit faptul că pe parcursul perioadei în care se susține că pârâtul ar fi colaborat cu Securitatea în spațiul acestuia s-ar fi desfășurat activități de culegere de informații, respectiv dacă a fost organizată vreo întâlnire sau alte activități finalizate în sensul obținerii de informații de natură să suprime drepturi și libertăți fundamentale ale omului, recurentul-reclamant nu a administrat niciun mijloc de probă din care să reiasă scopul menționat prin punerea voluntară la dispoziție de către pârât a apartamentului pe care îl deținea. Or, nu este suficientă simpla punere la dispoziția Securității a locuinței sau a unui spațiu în mod voluntar pentru stabilirea calității de colaborator al Securității, în condițiile în care dispozițiile legale impun ca această permisiune să aibă ca scop înlesnirea activității de culegere de informații de la rețeaua informativă, condiție care nu este îndeplinită. 2. Soluția pronunțată în recurs Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat ca nefondat, constatând că nu există motive de reformare a sentinței, potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și art. 304 1 C. proc. civ.