ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5665/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată

pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal,

reclamantul C.N.S.A.S. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul N.O., să se constate

calitatea acestuia de colaborator al Securității.

În motivarea cererii,

reclamantul a arătat, în esență, că în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute

de art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, din actele dosarului rezultând că pârâtul

a fost recrutat de organele Securității la data de 20 martie 1981 și a fost de acord

să pună la dispoziția Securității încăperea în care își desfășura activitatea profesională.

Curtea de Apel București,

secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 3561 din 28

octombrie 2009, a respins acțiunea formulată de reclamantul C.N.S.A.S. în contradictoriu

cu pârâtul N.O., ca neîntemeiată.

de drept care au format convingerea primei instanțe

În considerentele hotărârii,

prima instanță a reținut că pârâtul este deținător al titlului de Luptător pentru

Victoria Revoluției din Decembrie 1989 și prin cererea adresată autorității reclamante

de către Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluționarilor din Decembrie

1989 s-a cerut verificarea pârâtului, sub aspectul stabilirii calității de lucrător

sau colaborator al Securității.

Urmare acestor verificări,

autoritatea publică reclamantă a întocmit nota de constatare din 02 septembrie 2008,

în conținutul căreia s-a reținut că pârâtul a fost recrutat, în calitate de în calitate

de gazdă a casei de întâlniri, la data de 20 martie 1965, cu numele conspirativ

„Depozitul”, „pentru organizarea conspirativității întâlnirilor cu rețeaua informativă

și a condițiilor de instruire și educare a acesteia”, recrutarea fiind confirmată

prin semnarea, la aceeași dată, a angajamentului olograf.

Prima instanță a reținut,

în esență, că în speță nu s-a dovedit, în niciun fel, îndeplinirea cel puțin a condiției

că punerea la dispoziție a spațiului de locuit, a fost de natură să aducă atingere

drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

Totodată, prima instanță

a reținut că, potrivit probelor administrate în cauză, în privința așa-ziselor persoane

colaboratoare introduse în casa „Depozitul”, nu s-a dovedit calitatea lor de colaboratori

în sensul dispozițiilor legale și, cu toate că s-a susținut faptul că în acea locație

au fost introduși mai mulți informatori, nu s-a dovedit activitatea acestora sub

aspectul vizării atingerii drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

de reclamant

Împotriva acestei soluții

a formulat recurs recurentul-reclamant, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie,

invocând prevederile art. 304

1

C. proc. civ.

Astfel, recurentul a arătat

că instanța de fond a interpretat și aplicat greșit dispozițiile art. 2 lit. b)

din O.U.G. nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității,

potrivit cărora „colaborator al Securității este și persoana care a înlesnit culegerea

de informații de la alte persoane, prin punerea voluntară la dispoziția Securității

a locuinței sau a altui spațiu pe care îl deținea”.

Recurentul-reclamant a

susținut, în esență, că dispozițiile legale incidente în cauză nu cer îndeplinirea

condițiilor reținute în mod greșit de instanța de fond și anume ca, în locuința

sau spațiul respectiv să fi avut loc o activitate efectivă de culegere de informații,

ca informațiile respective să se refere la activități potrivnice regimului comunist,

iar acestea să aducă atingere și să fi fost de natură să aducă atingere drepturilor

și libertăților fundamentale ale omului.

În concluzie, autoritatea

publică recurentă a solicitat modificarea sentinței atacate în sensul admiterii

acțiunii și constatarea calității de colaborator al fostei Securități în ceea ce-l

privește pe pârât.

Prin întâmpinarea formulată

în cauză, intimatul-pârât a combătut criticile din recurs și a susținut, în esență,

că soluția instanței de fond este legală și temeinică, solicitând respingerea recursului

ca nefondat.

II. Considerentele Înaltei

Curți asupra recursului

Examinând sentința atacată,

în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurent, precum

și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304

1

,

constată că recursul nu este fondat.

motivelor de recurs invocate

Potrivit art. 2 lit. b)

din O.U.G. nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității,

modificată și completată, prin sintagma „colaborator al Securității” se înțelege

„

persoana

care a furnizat informații, indiferent sub ce formă, precum note și rapoarte scrise,

relatări verbale consemnate de lucrătorii Securității, prin care se denunțau activitățile

sau atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist și care au vizat îngrădirea

drepturilor și libertăților fundamentale ale omului. Persoana care a furnizat informații

cuprinse în declarații, procesele-verbale de interogatoriu sau de confruntare, date

în timpul anchetei și procesului, în stare de libertate, de reținere ori de arest,

pentru motive politice privind cauza pentru care a fost fie cercetată, fie judecată

și condamnată, nu este considerată colaborator al Securității, potrivit prezentei

definiții, iar actele și documentele care consemnau aceste informații sunt considerate

parte a propriului dosar. Persoanele care, la data colaborării cu Securitatea, nu

împliniseră 16 ani, nu sunt avute în vedere de prezenta definiție, în măsura în

care se coroborează cu alte probe. Colaborator al Securității este și persoana care

a înlesnit culegerea de informații de la alte persoane, prin punerea voluntară la

dispoziția Securității a locuinței sau a altui spațiu pe care îl deținea, precum

și cei care, având calitatea de rezidenți ai Securității, coordonau activitatea

informatorilor”.

Este incontestabil că

intimatul-pârât a pus, formal, spațiul său la dispoziția Securității, reieșind că

acel birou în care își desfășura activitatea profesională a fost folosit de ofițerii

de Securitate.

Însă, nu este întrunită

condiția suplimentară cerută de același text de lege pentru calificarea unei persoane

ca și „colaborator al Securității”, respectiv cea referitoare la înlesnirea - ca

urmare a punerii voluntare la dispoziția Securității a locuinței - culegerii de

informații de la alte persoane de către lucrătorii Securității.

În speță, nu s-a dovedit

faptul că pe parcursul perioadei în care se susține că pârâtul ar fi colaborat cu

Securitatea în spațiul acestuia s-ar fi desfășurat activități de culegere de informații,

respectiv dacă a fost organizată vreo întâlnire sau alte activități finalizate în

sensul obținerii de informații de natură să suprime drepturi și libertăți fundamentale

ale omului, recurentul-reclamant nu a administrat niciun mijloc de probă din care

să reiasă scopul menționat prin punerea voluntară la dispoziție de către pârât a

apartamentului pe care îl deținea.

Or, nu este suficientă

simpla punere la dispoziția Securității a locuinței sau a unui spațiu în mod voluntar

pentru stabilirea calității de colaborator al Securității, în condițiile în care

dispozițiile legale impun ca această permisiune să aibă ca scop înlesnirea activității

de culegere de informații de la rețeaua informativă, condiție care nu este îndeplinită.

în recurs

Pentru considerentele

expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul

declarat ca nefondat, constatând că nu există motive de reformare a sentinței, potrivit

art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și art. 304

1

C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

recursul declarat de C.N.S.A.S.

împotriva sentinței nr. 3561 din 28 octombrie 2009 a Curții de Apel București, secția

a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 16 decembrie 2010.