ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 367/2017

Decizia nr. 367/2017

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei;

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, la data de 13 ianuarie 2012, reclamantul A. a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâtul B., să aprecieze asupra calității de colaborator al Securității, în privința pârâtului.

În motivarea acțiunii, s-a arătat că prin cererea din 25 mai 2010, adresată A. de către Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluționarilor din Decembrie 1989, se solicita verificarea pârâtului, în calitate de deținător al titlului de luptător pentru victoria revoluției din decembrie 1989.Așa cum rezultă din cuprinsul Notei de Constatare din 17 iunie 2011 și din înscrisurile atașate acțiunii, pârâtul a fost recrutat, în calitate de gazdă a casei de întâlniri, la data de 21 martie 1953 sub numele conspirativ „x”, pentru asigurarea conspirativității întâlnirilor cu persoanele din rețeaua informativă, fiind întrunite condițiile prevăzute de dispozițiile art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008.

Prin sentința civilă nr. 3189 din 15 mai 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a fost admisă acțiunea reclamantului A., în contradictoriu cu pârâtul B. și a fost constatată calitatea de colaborator al securității în privința pârâtului.

Instanța de fond a reținut faptul că în cauză sunt întrunite condițiile reglementate de art. 2 lit. b) teza a IV-a din O.U.G. nr. 24/2008, pentru a se putea constata calitatea de colaborator al securității a pârâtului, arătând că nu este nicio îndoială cu privire la persoana vizată de reclamant, chiar dacă din eroare apare consemnat și numele de C.

Prin Decizia nr. 2252 din data de 15 mai 2014 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a fost admis recursul formulat de pârâtul B. împotriva sentinței civile nr. 3189 din 15 mai 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, și a fost casată sentința atacată cu trimitere spre rejudecare la aceeași instanță.

Instanța de trimitere a reținut că, în analiza acțiunii introductive, instanța de fond s-a raportat exclusiv la documentele și susținerile reclamantului, fiind ignorate apărările formulate de pârât prin întâmpinare, motiv pentru care, pentru respectarea dreptului la apărare și pentru clarificarea neconcordanțelor existente în documentele prezentate de reclamant, a fost trimisă cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Prin sentința civilă nr. 2777 din 28 septembrie 2016 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a fost admisă acțiunea reclamantului A., în contradictoriu cu pârâtul B. și a fost constatată calitatea de colaborator al securității în privința pârâtului.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de primă jurisdicție a reținut că, așa cum rezultă din probele administrate în cauză, sunt îndeplinite condițiile reglementate de art. 2 lit. b) teza a IV-a din O.U.G. nr. 24/2008 pentru a se constata calitatea pârâtului de colaborator al securității.

A reținut instanța că, din expertiza grafologică efectuată în cauză, a rezultat fără nici un dubiu că aparține pârâtului semnătura aplicată pe declarația olografă din data de 18 ianuarie 1954, prin care se precizează că a fost pusă la dispoziția ofițerului de contrainformații camera din Făgăraș, de bună voie, pentru a-și face interesul statul.

De asemenea, instanța de primă jurisdicție a reținut și faptul că apărarea pârâtului, pe parcursul desfășurării procesului, a fost una evolutivă, întrucât dacă inițial, în primul ciclu procesual, pârâtul a afirmat că nu a semnat nici un angajament, documentele depuse vizând o altă persoană, ulterior, începând cu ciclul al doilea procesual, după administrarea probei cu expertiză, pârâtul susține că nu sunt întrunite condițiile prevăzute de textul de lege vizat, întrucât nu reiese din probele administrate că ar fi oferit informații organelor securității statului.

Instanța de fond reține că, așa cum rezultă din interpretarea dispoziției art. 2 lit. b) teza a IV-a din O.U.G. nr. 24/2008, pentru a se reține calitatea unei persoane de colaborator al securității în această formă specifică nu este necesară dovedirea titlului pe care îl deține persoana pentru spațiul respectiv și nici a informațiilor efectiv culese sau a consecințelor acestei activități.

Prin motivele de recurs formulate, pârâtul B. a criticat sentința pronunțată de instanța de fond, arătând că cel mai surprinzător lucru din hotărârea atacată este acela că prezumția de nevinovăție consfințită de mii de ani în teoria și practica penală este înlocuită cu prezumția relativă de veridicitate a susținerilor din dosar, întrucât acestea au fost făcute de ofițeri de securitate, care se bucură de conformitatea relatărilor lor.

De asemenea, se arată că este surprinzătoare și concluzia instanței de fond că sunt nesemnificative discrepanțele între cele două note informative aflate la dosar, cu referire la perioada anilor 1941-1944. Se susține că întreaga motivare a hotărârii instanței de fond se referă la faptul că recurentul-pârât s-a oferit să pună la dispoziția securității locuința sa, deși a demonstrat, prin probele administrate, că a dovedit contrariul, în sensul că în fapt spațiul respectiv nu l-a deținut nici un moment.

Prin întâmpinarea depusă la dosarul de recurs, intimatul-reclamant a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

II. Decizia instanței de recurs;

Înalta Curte de Casație și Justiție sesizată cu soluționarea recursului declarat, analizând motivele de recurs formulate în raport cu hotărârea atacată, materialul probator și dispozițiile legale incidente în cauză, va respinge recursul, ca nefondat, pentru considerentele ce urmează:

Intimatul-reclamantul a învestit instanța de contencios administrativ competentă, în temeiul art. 11 alin. (1) din O.U.G. nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității, cu o acțiune având ca obiect constatarea calității de colaborator al Securității a recurentului-pârât B.

Potrivit art. 2 lit. b) ultima teză din O.U.G. nr. 24/2008, „Colaborator al Securității este și persoana care a înlesnit culegerea de informații de la alte persoane, prin punerea voluntară la dispoziția Securității a locuinței sau a altui spațiu pe care îl deținea, precum și cei care, având calitatea de rezidenței ai Securității, coordonau activitatea informatorilor”.

Din interpretarea dispoziției legale anterior citate, rezultă faptul că, pentru reținerea calității de colaborator al Securității, este necesar ca înlesnirea activității de culegere de informații de la rețeaua informativă să se facă prin punerea la dispoziția Securității a locuinței sau a altui spațiu deținut în mod voluntar.

Rezultă din aceste prevederi legale că, pe de o parte, legiuitorul a înțeles să acorde forță probantă consemnărilor lucrătorilor de securitate, iar pe de altă parte, în ipoteza reglementată de teza finală a textului, pentru a se reține calitatea de colaborator este necesară doar îndeplinirea condiției privind înlesnirea activității de culegere de informații prin punerea în mod voluntar la dispoziția Securității a spațiului deținut.

Din actele dosarului rezultă că recurentul-pârât este titularul Dosarului având cota A. x, fiind recrutat în anul 1953 în calitate de gazdă casă de întâlniri. Această casă conspirativă a fost folosită la întâlnirile cu informatorii de la data de 23 martie 1953 până la data de 1 decembrie 1953.

Prin angajamentul olograf redactat de recurentul-pârât, acesta s-a angajat ca „ începând de azi, 21 martie 1953, voi pune la dispoziția Organelor Securității Statului locuința ce o ocup în Făgăraș, pentru a fi folosită în interesul asigurării Securității Statului„.

Înalta Curte reține că prima instanță a examinat apărările pârâtului, pe care le-a înlăturat motivat, pe de o parte, pentru că nu sunt susținute de probe, iar, pe de altă parte, pentru că documentele prezentate de reclamant fac, fără echivoc, dovada colaborării pârâtului cu Securitatea, în modalitatea arătată și pe o perioadă îndelungată.

Inadvertențele strecurate în unele documente ale dosarului de rețea doar în privința prenumelui persoanei vizate, nu sunt de natură a impune o altă concluzie în cauză, în condițiile în care toate celelalte date de identificare a acestuia sunt corecte.

Așa cum rezultă din expertiza efectuată în cauză nu există nici un dubiu cu privire la faptul că recurentul-pârât este cel care a semnat declarația olografă din data de 18 ianuarie 1954, prin care se precizează că a fost pusă la dispoziția ofițerului de contrainformații camera din str. 13 decembrie nr. 38, Făgăraș, de bună voie, pentru a-și face interesul statul.

Înalta Curte constată nefondate criticile recurentului-pârât, rezultând fără putință de tăgadă din documentele aflate la dosar că sunt menționate aceleași date de identificare ale persoanei - nume, prenume, data și locul nașterii, numele și ocupația părinților, numele surorii și al soțului acesteia și apartenența politică, rezultând că înscrisurile se referă la recurentul-pârât, unele neconcordanțe existente cu privire la perioada 1941-1944 putând fi cauzate de o documentare necorespunzătoare făcută de cei care au întocmit cele două materiale și nu de faptul că acestea ar viza două persoane diferite.

Înalta Curte apreciază că, spre deosebire de prima teză a art. 2 lit. b) din ordonanța aflată în discuție, care se referă la persoanele care au sprijinit fosta Securitate prin oferirea de informații, situație în care acele informații trebuie să îndeplinească două condiții (cu privire la conținut și la posibilele efecte) pentru a se putea reține calitatea de colaborator al Securității, în ipoteza dedusă judecății în prezenta cauză, aceea a punerii la dispoziția Securității a unui anumit spațiu, legiuitorul nu a mai considerat necesară întrunirea altor condiții pentru reținerea acestei calități.

Ca atare, din formularea textului legal rezultă în mod vădit faptul că legiuitorul a tratat două situații diferite, cu referire la două categorii distincte de colaboratori ai Securității - colaboratorul care oferea informații, pe de o parte, respectiv colaboratorul care punea un imobil sau o încăpere la dispoziția Securității, pe de altă parte.

În consecință, instanța de control judiciar apreciază că judecătorul fondului a făcut o interpretare corectă a normei anterior individualizate, întrucât recurentul a pus în mod voluntar la dispoziția organelor de Securitate spațiul anterior descris.

Pentru

considerentele expuse,

în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat, constatând că nu există motive de reformare a sentinței atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâtul B.

împotriva sentinței civile nr. 2777 din 28 septembrie

2016

a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 08 februarie 2017.