ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 34/2015

Decizia nr. 34/2015

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei. Soluția primei instanțe;

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul B., constatarea calității acestuia de lucrător al Securității.

În argumentele prezentate în susținerea acțiunii, reclamantul a arătat că prin cererea din 25 ianuarie 2007, Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluționarilor din Decembrie 1989 a solicitat, în temeiul Legii nr. 187/1999 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea poliției politice comuniste, verificarea, sub aspectul constatării calității de agent sau colaborator al Securității, a persoanelor care dețin titlul de revoluționar, pârâtul fiind deținător al titlului de luptător pentru victoria Revoluției din Decembrie 1989.

Reclamantul a arătat, astfel cum rezultă din cuprinsul Notei de Constatare din 28 ianuarie 2009, că pârâtul a fost recrutat în calitate de colaborator în anul 1982, de către C. Timiș, „pentru supravegherea informativă în cadrul problemei legionare și pe linia problemei <x>”, iar potrivit Raportului privind modul în care s-a desfășurat recrutarea, pârâtul a semnat Angajament la data de 14 august 1982, preluând numele conspirativ <x>, acest Angajament nepăstrându-se la dosar.

Față de cele menționate, reclamantul a apreciat că în cauză sunt îndeplinite condițiile art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 293/2008.

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 4384 din 9 noiembrie 2010, a admis acțiunea formulată de reclamant, constatând calitatea pârâtului de colaborator al Securității.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut, în esență, că în cauză sunt îndeplinite condițiile art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, informațiile aduse de reclamant la cunoștința organelor de securitate privesc atitudini potrivnice regimului totalitar comunist - întreținerea de către o persoană de relații cu cetățeni români stabiliți în străinătate, respectiv manifestarea de păreri critice la adresa politicii interne și externe a statului comunist, și faptul că denunțarea acestei atitudini vizează în mod neechivoc îngrădirea dreptului la liberă exprimare a persoanelor denunțate, ducând la îngrădirea dreptului la viață privată a acestora.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul B., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând prevederile art. 304 pct. 5, 8 și 9, precum și art. 304

1

C. proc. civ.

În motivarea căii de atac, recurentul-reclamant a arătat că prima instanță a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității prevăzute de art. 105 alin. (2) C. proc. civ., prin nerespectarea dreptului la apărare, întrucât a fost citat la o adresă unde nu a avut niciodată domiciliul sau reședința, astfel cum rezultă din cartea de identitate, fiind incidente prevederile art. 304 pct. 5 C. proc. civ.

În concluzie, a arătat că nu a fost citat niciodată în timpul procesului și nu i s-au comunicat cererea de chemare în judecată, actele atașate și hotărârea recurată, iar pe fondul cauzei a susținut că hotărârea primei instanței a fost dată cu aplicarea greșită a prevederilor art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, întrucât nu a semnat niciodată vreun angajament, nu a avut calitatea de lucrător sau colaborator și nu a semnat vreodată un denunț sau un raport informativ, fiind incidente prevederile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.

Referitor la cererea de repunere în termenul de recurs a solicitat admiterea acesteia întrucât hotărârea atacată nu i-a fost comunicată niciodată, invocând prevederile art. 13 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Prin Decizia nr. 3503 din 19 martie 2013, Înalta Curte, secția de contencios administrativ și fiscal, a admis recursul declarat de B. împotriva sentinței nr. 4384 din 9 noiembrie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, și, în consecință, a casat sentința atacată și a trimis cauza spre rejudecare aceleași instanțe.

Examinând cauza prin prisma prevederilor art. 304

1

C. proc. civ. și a motivelor formulate de recurentul-pârât, Înalta Curte a constat că recurentul-reclamant nu a fost citat deloc în cauza de față s-au încălcat principiile contradictorialității și dreptului la apărare, care se realizează prin mai multe dispoziții procedurale, dintre care amintim art. 85, 112, 115, 132, 156 C. proc. civ., precum și prevederile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului privind respectarea dreptului la un proces echitabil, cu componenta sa dreptul la apărare.

Prin urmare, instanța de control judiciar a reținut că hotărârea atacată este nelegală, fiind pronunțată cu încălcarea formelor de procedură sancționate cu nulitatea hotărârii prevăzută de art. 105 alin. (2) C. proc. civ.

Reînvestită cu soluționarea cauzei, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 3249 din 25 octombrie 2013, a respins acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul B., ca neîntemeiată.

Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut că ca din Dosarul nr. x deschis la 16 august 1982 pe numele conspirativ „x” rezultă că pârâtul B. a fost recrutat de organele de securitate, semnând angajamentul la 14 august 1982 cu preluarea numelui „x”. Această situație de fapt rezultă din raportul asupra modului în care s-a desfășurat recrutarea pârâtului ca „informator în problema legionară”, acest act coroborându-se cu celelalte acte întocmite de organele de securitate (note - raport, note de analiză a activității, notă de instruire, rapoarte informative, de investigație) și cu notele consemnate în scris de ofițerii de securitate, necontestate de pârât.

Mai reține instanța, că din nota consemnată la 19 octombrie 1983 rezultă că pârâtul a informat organele de securitate despre activitățile lui x, arătând că acesta fusese cercetat de câteva ori de organele de securitate „prima dată din cauza unui prieten care se află plecat de mai multe ori în Canada și cu care întreținea legături prin corespondență și care l-a vizitat la Craiova cu ocazia unor vizite în România”. „Legat de aceasta, x a relatat sursei că și în prezent întreține corespondență cu prietenul său și că urmează ca acesta să vină din nou în vizită, deoarece nu l-a mai vizitat mulți ani.”

În concluzie, instanța a arătat că aceste sintagme aduc atingere unui element al dreptului la un proces echitabil, respectiv principiului egalități armelor.

A mai arătat ca,, persoana verificată, în privința căreia există la dosarul cauzei doar documente reprezentând relatări verbale consemnate de lucrătorii Securității, nu are beneficiul unei proceduri contradictorii în cazul în care se află in imposibilitatea obiectivă de a propune alte probe în apărarea sa.

În speță, informațiile furnizate de pârât, pe care se întemeiază cererea reclamantului sunt doar documente reprezentând relatări verbale consemnate de lucrătorii Securității.

De aceea, conchide instanța că în baza Deciziei nr. 672 din 26 iunie 2012 a Curții Constituționale, obligatorii, a constatat ca prima condiție nu este îndeplinită.

Așadar, conchide instanța, ca urmare a inexistentei unor informații care să se refere la activități sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist rezultă ca nu este îndeplinita nici a doua condiție stipulată de art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 293/2008.

Calea de atac exercitată în cauză;

Reclamantul A. a promovat recurs împotriva Sentinței civile nr. 3249 din 25 octombrie 2013 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, invocând în drept dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 304

1

C. proc. civ.

Reiterând apărările formulate la instanța de fond, în esență, recurentul a susținut că este îndeplinită prima condiție prevăzută de art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 pentru reținerea calității de colaborator.

S-a motivat că denunțarea faptului că o persoană făcea parte dintr-o organizație care avea drept principiu de bază în activitatea sa, potrivit denunțului intimatului, anticomunismul, nu poate reprezenta altceva decât denunțarea unei atitudini potrivnice regimului comunist.

În speță, este îndeplinită și a doua condiție care se referă la vizarea încălcării unor drepturi fundamentale și nu neapărat la încălcarea propriu-zisă a acestor drepturi, în sensul că intimatul putea și trebuia să conștientizeze posibilele urmări ale informației furnizate.

A precizat recurentul că, în cauză, cerința legiuitorului nu este doar îndeplinită, ci depășită, câtă vreme încălcarea unui drept fundamental nu este doar potențială, ci efectivă.

Chiar dacă s-ar presupune că Securitatea ar fi cunoscut aceste informații, aspectul nu ar fi relevant din perspectiva legiuitorului, deoarece cel verificat trebuia să fi avut o atitudine precaută, să ia în calcul ipoteza că Securitatea nu cunoștea respectivele informații și să menajeze persoana despre care deținea informațiile potențial periculoase, nedenunțându-le Securității

Apărările formulate în cauză;

Intimatul - pârât

B., prin întâmpinarea formulată (fila nr 156 dosar recurs) a solicitat respingerea recursului, ca nefondat cu consecința menținerii ca temeinică și legală a sentinței de fond. În esență, a arătat că nu a semnat nici un angajament astfel că nu există niciun act scris din care să rezulte că m-am angajat sa furnizez informații unor lucrători ai Securității.

Soluția și considerentele instanței de control judiciar;

Examinând sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurent, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc. civ., constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare.

Dispozițiile cuprinse în art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității definesc termenul de colaborator al Securității ca fiind

persoana care a furnizat informații, precum note și rapoarte scrise, prin care se denunțau activitățile sau atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist și care au vizat îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului. Persoana care a furnizat informații cuprinse în declarații, procesele-verbale de interogatoriu sau de confruntare, date în timpul anchetei și procesului, în stare de libertate, de reținere ori de arest, pentru motive politice privind cauza pentru care a fost fie cercetată, fie judecată și condamnată, nu este considerată colaborator al Securității, potrivit prezentei definiții, iar actele și documentele care consemnau aceste informații sunt considerate parte a propriului dosar. Persoanele care, la data colaborării cu Securitatea, nu împliniseră 16 ani, nu sunt avute în vedere de prezenta definiție, în măsura în care se coroborează cu alte probe. Colaborator al Securității este și persoana care a înlesnit culegerea de informații de la alte persoane, prin punerea voluntară la dispoziția Securității a locuinței sau a altui spațiu pe care îl deținea, precum și cei care, având calitatea de rezidenți ai Securității, coordonau activitatea informatorilor.

Rezultă din această definiție condițiile ce se impun a fi îndeplinite pentru a se constata calitatea de colaborator al Securității și anume persoana trebuia să fi furnizat informații sub orice formă prin care se denunțau atitudini și activități potrivnice regimului totalitar comunist și care au avut ca efect îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

Definiția conceptului juridic de colaborator al Securității prin textul de lege sus - menționat nu impune necesitatea existenței unui angajament scris de colaborare, nici dovada că activitatea a fost recompensată de organele de securitate ale statului și altor structuri și instituții cu caracter represiv.

Pentru constatarea calității de colaborator al Securității, în sensul dispozițiilor legale citate, se cere întrunirea a două condiții cumulative: pe de o parte, prin informațiile furnizate lucrătorilor securității să fie denunțate activități sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist și, pe de altă parte, aceste informații să fi vizat îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

Tot în acest sens, Decizia nr. 672 din data de 26 iunie 2012, Curtea Constituțională a admis, în parte, excepția de neconstituționalitate și a constatat că sintagmele „indiferent sub ce formă” și „relatări verbale consemnate de lucrătorii Securității” din cuprinsul art. 2 lit. b) teza I din O.U.G. nr. 24/2008, mai sus citate, sunt neconstituționale, aducând atingere dreptului la un proces echitabil, reglementat de art. 21 alin. (3) din Constituție, și dreptului la apărare prevăzut de art. 24 din Constituție, deoarece creează posibilitatea ca instanța judecătorească, în absența obiectivă a altor probe legale, verosimile, pertinente și concludente, să soluționeze acțiunea în constatare exclusiv pe baza relatărilor verbale consemnate de lucrătorii Securității.

În cauză, cum corect a reținut și instanța de fond, în raport cu decizia pronunțată de Curtea Constituțională, nu sunt îndeplinite cele două condiții cumulative expres prevăzute de lege pentru constatarea calității de colaborator al Securității în ceea ce îl privește pe intimat, întrucât probatoriul administrat constă exclusiv în note scrise și semnate de ofițerul de Securitate care, în lipsa altor probe cu care să fie coroborate, pot fi caracterizate de subiectivism, arbitrariu și chiar simulare.

Nu poate fi primită critica formulată de recurent, potrivit căreia instanța de fond trebuia să coroboreze notele informative întocmite de ofițerul de Securitate, depuse la dosarul cauzei, cu „recunoașterea” formulată de intimatul-pârât, întrucât niciuna din afirmațiile pârâtului, formulate pe această cale în fața primei instanțe, nu poate fi considerată o „recunoaștere” sau „mărturisire”, în sensul dispozițiilor art. 1204-1206 C. civ.

Altfel supus, legea nu stabilește o apropiere formalistă pentru calificarea colaboratorului nefiind nici obligatorie cum nici suficientă, dovada consemnării scrise pe calea unui angajament a manifestării de voință a unei persoane de a desfășura activitate de colaborare cu fosta securitate, dimpotrivă legea impunând un criteriu axat pe valoarea statului de drept, anume unul obiectiv, substanțial și nu unul formal.

Având în vedere considerentele expuse Înalta Curte în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. raportat la art. 316 din același cod, va respinge recursul ca nefondat și va menține soluția instanței de fond ca temeinică și legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 3249 din 25 octombrie 2013 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 14 ianuarie 2015.