ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2372/2009

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamanta SC M.G. SRL Cluj Napoca a chemat-o în judecată pe pârâta SC M.G.T.G. SRL Cluj Napoca pentru ca instanța prin hotărârea ce o va pronunța să constate nulitatea absolută a promisiunii de vânzare-cumpărare nr. 006 din 27 septembrie 2006 încheiat între reclamantă în calitate de vânzător și pârâtă în calitate cumpărător, obiectul promisiunii de vânzare fiind imobilul atelier mecanic (reparații) situat pe Platforma C.U.G. Cluj Napoca, cu cheltuieli de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru, timbru judiciar și onorariu de avocat. A arătat că promisiunea de vânzare-cumpărare a fost semnată din partea reclamantei de către numitul O.E.G.

în calitate de administrator al societății, fără a avea însă consimțământul și aprobarea asociatului unic, depășind cu rea credință limitele mandatului dat de către acesta în sensul că vânzarea s-a făcut cu încălcarea prevederilor exprese din contractul de cesiune și actul adițional autentificat sub nr. 963 din 17 martie 2006 al B.N.P. Asociați S.C., contracte pentru care s-au îndeplinit formalitățile de publicitate la O.R.C. de pe lângă Tribunalul Cluj și care prevăd că societatea este administrată de către asociatul O.E.G., cu puteri limitate pe durată nedeterminată, acesta neputând contracta credite și garanta cu bunurile societății, neputând înstrăina sau achiziționa bunuri imobile decât în baza unui proces-verbal al adunării generale a asociaților sau a unei hotărâri a asociatului unic prezentată sub semnătură privată.

A mai arătat că administratorul a procedat la încheierea promisiunii de vânzare-cumpărare depășind cu rea credință conținutul mandatului său, în fapt, obligându-se la vânzarea bunului altuia și a fost invocată reaua credință a părților contractante actul juridic fiind fondat pe o cauză ilicită sau fraudă, vânzătorul știind că vinde bunul altuia iar cumpărătorul încălcând obligația de a verifica contractarea cu un verus dominus fiind încălcate astfel și dispozițiile art. 1080 C. civ. A mai arătat reclamanta că împotriva numitului O.E.G. a început urmărirea penală pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 272 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 31/1990 republicată.

Tribunalul Comercial Cluj a respins, ca neîntemeiată, acțiunea și a obligat-o pe reclamantă la plata către pârâtă sumei de 1.785 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, așa cum rezultă din sentința nr. 974/2008 din 30 aprilie 2008. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că activul atelier mecanic de reparații Platforma C.U.G., nr. cadastral 8234/3 a fost dobândit de reclamantă ca urmare a licitației organizată de lichidatorul judiciar în cadrul procedurii insolvenței deschise față de SC C.U.G. SA, că imobilul a făcut obiectul unui antecontract de vânzare-cumpărare încheiat între SC M.G. SRL Cluj Napoca și SC M.G.T.G.

SRL Cluj Napoca și că în conformitate cu art. 55 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 limitările puterilor conferite administratorului nu sunt opozabile pârâtei, reaua credință a promitentului cumpărător fiind exclusă față de împrejurarea că acesta nu a cunoscut întinderea mandatului administratorului întrucât reclamanta nu a înțeles să facă dovada împrejurării că a adus la cunoștința părților limitarea puterilor conferite administratorului, limitări care nu sunt evidențiate nici în registrul comerțului.

În ceea ce privește vânzarea bunului altuia instanța a constatat că la momentul semnării promisiunii de vânzare reclamanta era proprietara imobilului, aspect de care aceasta se și prevalează în motivarea acțiunii, în speță fiind vorba nu de vânzarea bunului altuia, ci, cel mult a unei vânzări cu depășirea limitelor mandatului iar cumpărătorului nu-i poate fi imputată lipsa unei minime diligențe în verificarea calității de verus dominus, obligația fiind de mijloace, în vreme ce obligația vânzătorului de a aduce la cunoștința terților limitările aduse puterilor administratorului este una de rezultat. Apelul declarat de reclamantă a fost respins, ca nefondat, de Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, prin decizia civilă nr. 231/2008 din 9 decembrie 2008. Instanța de apel a constatat că din încheierile nr. 5140 din 21 aprilie 2006 și 6065 din 15 mai 2006 ale judecătorului delegat la O.R.C.

de pe lângă Tribunalul Cluj rezultă că printre mențiunile cu privire la care se dispune înregistrarea în registrul comerțului nu se numără și cele referitoare la limitarea puterilor conferite administratorului și cum potrivit art. 6 din Legea nr. 26/1990 înregistrările în registrul comerțului se fac pe baza unei încheieri a judecătorului delegat, sau după caz, a unei hotărâri judecătorești definitive, numai mențiunile cuprinse în încheierea judecătorului delegat sunt susceptibile de a deveni opozabile părților, așa încât limitările puterilor aduse administratorului societății reclamantei prin actele adiționale la actul constitutiv al societății nr. 963 din 17 martie 2006 și 1418 din 9 mai 2006 nu sunt opozabile terților și nici intimatei deoarece ele nu au fost publicate conform prevederilor legale, ceea ce duce la ineficiența lor potrivit art. 50 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 și art. 5 alin. (1) din Legea nr. 26/1990.

A mai reținut instanța de apel că promisiunea sinalagmatică de vânzare-cumpărare nu este prin definiție un act translativ de proprietate neavând ca obiect obligația de a da, ci pe cea de a face, nefiind condiționată de exprimarea consimțământului părților în formă autentică, această condiție fiind prevăzută de art. 2 din titlu X al Legii nr. 274/2005 și că nefiind dovedită reaua credință a promitentului cumpărător, subzistă buna credință, art. 1899 C. civ., fiind aplicabil în acest caz. Împotriva acestei decizii reclamanta a declarat recurs solicitând în principal casarea deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecarea Curții de Apel Cluj și, în subsidiar, modificarea în tot a deciziei atacate în sensul admiterii apelului și pe fond admiterea acțiunii introductive.

În drept a invocat dispozițiile art. 299, 304, 312 C. proc. civ., și art. 948 și 953 C. civ. Primul motiv de recurs prin care recurenta a solicitat casarea deciziei atacate se referă la nulitatea contractului determinată de prețul derizoriu convenit de părți, respingerea motivului nulității invocate fiind făcută de instanță fără administrarea expertizei judiciare de specialitate. Referitor la cererea de modificare în totalitate a deciziei atacate, în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., recurenta a susținut că decizia a fost dată cu aplicarea greșită a legii raportată la situația de fapt, nefiind îndeplinite toate condițiile de fond și de formă pentru valabilitatea promisiunii de vânzare-cumpărare, aceasta fiind încheiată cu nesocotirea limitelor atribuțiilor administratorului stabilite prin actele constitutive ale societății, că promisiunea de vânzare-cumpărare este nulă absolut pentru cauză ilicită respectiv, vânzarea bunului altuia și prin lipsa prețului real și serios din convenție, susținând că cerința formei autentice de vânzare-cumpărare este impusă ad validitatem deoarece prin promisiune vânzătorul își dă consimțământul la transferul dreptului de proprietate, condițiile acestuia nefiind în totalitate convenite de părți prin antecontract astfel că în mod greșit instanța de apel a apreciat că pentru promisiunea de vânzare-cumpărare nu este cerută forma autentică a actului și că nu se poate pronunța o hotărâre de către instanța de judecată care să țină loc de act autentic în condițiile în care antecontractul nu este încheiat în formă autentică.

Recursul este nefondat. Este de reținut că toate motivele invocate de recurentă în susținerea recursului se sprijină pe situația de fapt având în vedere critici de netemeinicie și nu critici de nelegalitate așa cum dispune art. 304 C. proc. civ., în sensul că: „modificarea sau casarea unor hotărâri se poate cere .., numai pentru motivele de nelegalitate”. Fiind invocate însă dispozițiile art. 302 pct. 1 – 5 și 9 C. proc. civ., urmează a se analiza hotărârea atacată raportată la dispozițiile legale mai sus menționate. Primul motiv de recurs referitor la casarea deciziei atacate, care nu a fost motivat în drept de către recurentă, urmează a se respinge întrucât cazurile de casare prevăzute de art. 304 C. proc.

civ., pct. 1 – 5 [(când instanța nu a fost alcătuită potrivit dispozițiilor legale; când hotărârea s-a dat de alți judecători decât cei care au luat parte la dezbaterea în fond a pricinii; când hotărârea s-a dat cu încălcarea competenței altei instanțe; când instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești; când instanța a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2) C. proc. civ.)] nu pot fi aplicate în cauză, motivul neadministrării probei expertizei judiciare de specialitate neîncadrându-se în niciuna din situațiile prevăzute de textul de lege menționat. În ceea ce privește solicitarea recurentei în subsidiar referitoare la modificarea în totalitate a deciziei atacate întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., Curtea constată că hotărârea pronunțată a fost dată cu aplicarea corectă a legii, nefiind încălcată nicio dispoziție legală, așa încât motivele de recurs astfel invocate nu se încadrează în condițiile cerute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. În mod corect instanța de apel a analizat actele adiționale ale actului constitutiv al societății nr. 963 din 17 martie 2006 și 1418 din 9 mai 2006 precum și încheierile nr. 5140 din 21 aprilie 2006 și 6065 din 15 mai 2006 ale judecătorului delegat la O.R.C.

de pe lângă Tribunalul Cluj, în spiritul dispozițiilor art. 50 alin. (1) din Legea nr. 31/1990, și art. 5 alin. (1) din Legea nr. 26/1990, stabilind corect că limitările puterilor aduse administratorului societății reclamantei prin actele adiționale la actul constitutiv al societății nr. 963 din 17 martie 2006 și 1418 din 9 mai 2006 nu sunt opozabile terților și nici intimatei deoarece ele nu au fost publicate conform prevederilor legale, că promisiunea sinalagmatică de vânzare-cumpărare nu este prin definiție un act translativ de proprietate astfel încât nu este necesară încheierea acesteia în forma autentică prevăzută de art. 2 titlul X din Legea nr. 274/2005 și că reaua credință nu a fost dovedită la încheierea antecontractului.

Față de considerentele de mai sus, Curtea constată că motivele de recurs nu se încadrează în dispozițiile art. 304 pct. 1 – 5 și 9 C. proc. civ. și conform art. 312 C. proc. civ., respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta SC M.G. SRL Cluj Napoca împotriva deciziei civile nr. 231/2008 din 9 decembrie 2008 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 octombrie 2009.