ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2372/2009

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Reclamanta SC M.G. SRL Cluj

Napoca a chemat-o în judecată pe pârâta SC M.G.T.G. SRL Cluj Napoca pentru ca

instanța prin hotărârea ce o va pronunța să constate nulitatea absolută a

promisiunii de vânzare-cumpărare nr. 006 din 27 septembrie 2006 încheiat între

reclamantă în calitate de vânzător și pârâtă în calitate cumpărător, obiectul

promisiunii de vânzare fiind imobilul atelier mecanic (reparații) situat pe

Platforma C.U.G. Cluj Napoca, cu cheltuieli de judecată reprezentând taxă

judiciară de timbru, timbru judiciar și onorariu de avocat.

A arătat că promisiunea de

vânzare-cumpărare a fost semnată din partea reclamantei de către numitul O.E.G.

în calitate de administrator al societății, fără a avea însă consimțământul și

aprobarea asociatului unic, depășind cu rea credință limitele mandatului dat de

către acesta în sensul că vânzarea s-a făcut cu încălcarea prevederilor exprese

din contractul de cesiune și actul adițional autentificat sub nr. 963 din 17

martie 2006 al B.N.P. Asociați S.C., contracte pentru care s-au îndeplinit

formalitățile de publicitate la O.R.C. de pe lângă Tribunalul Cluj și care

prevăd că societatea este administrată de către asociatul O.E.G., cu puteri

limitate pe durată nedeterminată, acesta neputând contracta credite și garanta

cu bunurile societății, neputând înstrăina sau achiziționa bunuri imobile decât

în baza unui proces-verbal al adunării generale a asociaților sau a unei

hotărâri a asociatului unic prezentată sub semnătură privată.

A mai arătat că

administratorul a procedat la încheierea promisiunii de vânzare-cumpărare

depășind cu rea credință conținutul mandatului său, în fapt, obligându-se la

vânzarea bunului altuia și a fost invocată reaua credință a părților

contractante actul juridic fiind fondat pe o cauză ilicită sau fraudă, vânzătorul

știind că vinde bunul altuia iar cumpărătorul încălcând obligația de a verifica

contractarea cu un verus dominus fiind încălcate astfel și dispozițiile art. 1080

C. civ. A mai arătat reclamanta că împotriva numitului O.E.G. a început

urmărirea penală pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 272 alin. (1)

pct. 2 din Legea nr. 31/1990 republicată.

Tribunalul Comercial Cluj a

respins, ca neîntemeiată, acțiunea și a obligat-o pe reclamantă la plata către

pârâtă sumei de 1.785 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, așa cum rezultă

din sentința nr. 974/2008 din 30 aprilie 2008.

Pentru a hotărî astfel,

instanța de fond a reținut că activul atelier mecanic de reparații Platforma C.U.G.,

nr. cadastral 8234/3 a fost dobândit de reclamantă ca urmare a licitației

organizată de lichidatorul judiciar în cadrul procedurii insolvenței deschise

față de SC C.U.G. SA, că imobilul a făcut obiectul unui antecontract de

vânzare-cumpărare încheiat între SC M.G. SRL Cluj Napoca și SC M.G.T.G. SRL

Cluj Napoca și că în conformitate cu art. 55 alin. (2) din Legea nr. 31/1990

limitările puterilor conferite administratorului nu sunt opozabile pârâtei,

reaua credință a promitentului cumpărător fiind exclusă față de împrejurarea că

acesta nu a cunoscut întinderea mandatului administratorului întrucât

reclamanta nu a înțeles să facă dovada împrejurării că a adus la cunoștința

părților limitarea puterilor conferite administratorului, limitări care nu sunt

evidențiate nici în registrul comerțului.

În ceea ce privește vânzarea

bunului altuia instanța a constatat că la momentul semnării promisiunii de

vânzare reclamanta era proprietara imobilului, aspect de care aceasta se și

prevalează în motivarea acțiunii, în speță fiind vorba nu de vânzarea bunului

altuia, ci, cel mult a unei vânzări cu depășirea limitelor mandatului iar

cumpărătorului nu-i poate fi imputată lipsa unei minime diligențe în

verificarea calității de verus dominus, obligația fiind de mijloace, în vreme

ce obligația vânzătorului de a aduce la cunoștința terților limitările aduse

puterilor administratorului este una de rezultat.

Apelul declarat de

reclamantă a fost respins, ca nefondat, de Curtea de Apel Cluj, secția comercială,

de contencios administrativ și fiscal, prin decizia civilă nr. 231/2008 din 9

decembrie 2008.

Instanța de apel a constatat

că din încheierile nr. 5140 din 21 aprilie 2006 și 6065 din 15 mai 2006 ale

judecătorului delegat la O.R.C. de pe lângă Tribunalul Cluj rezultă că printre

mențiunile cu privire la care se dispune înregistrarea în registrul comerțului

nu se numără și cele referitoare la limitarea puterilor conferite

administratorului și cum potrivit art. 6 din Legea nr. 26/1990 înregistrările

în registrul comerțului se fac pe baza unei încheieri a judecătorului delegat,

sau după caz, a unei hotărâri judecătorești definitive, numai mențiunile

cuprinse în încheierea judecătorului delegat sunt susceptibile de a deveni

opozabile părților, așa încât limitările puterilor aduse administratorului

societății reclamantei prin actele adiționale la actul constitutiv al

societății nr. 963 din 17 martie 2006 și 1418 din 9 mai 2006 nu sunt opozabile

terților și nici intimatei deoarece ele nu au fost publicate conform

prevederilor legale, ceea ce duce la ineficiența lor potrivit art. 50 alin. (1)

din Legea nr. 31/1990 și art. 5 alin. (1) din Legea nr. 26/1990.

A mai reținut instanța de

apel că promisiunea sinalagmatică de vânzare-cumpărare nu este prin definiție

un act translativ de proprietate neavând ca obiect obligația de a da, ci pe cea

de a face, nefiind condiționată de exprimarea consimțământului părților în

formă autentică, această condiție fiind prevăzută de art. 2 din titlu X al

Legii nr. 274/2005 și că nefiind dovedită reaua credință a promitentului

cumpărător, subzistă buna credință, art. 1899 C. civ., fiind aplicabil în acest

caz.

Împotriva acestei decizii

reclamanta a declarat recurs solicitând în principal casarea deciziei și

trimiterea cauzei spre rejudecarea Curții de Apel Cluj și, în subsidiar,

modificarea în tot a deciziei atacate în sensul admiterii apelului și pe fond

admiterea acțiunii introductive.

În drept a invocat

dispozițiile art. 299, 304, 312 C. proc. civ., și art. 948 și 953 C. civ.

Primul motiv de recurs prin

care recurenta a solicitat casarea deciziei atacate se referă la nulitatea

contractului determinată de prețul derizoriu convenit de părți, respingerea

motivului nulității invocate fiind făcută de instanță fără administrarea

expertizei judiciare de specialitate.

Referitor la cererea de

modificare în totalitate a deciziei atacate, în temeiul art. 304 pct. 9 C.

proc. civ., recurenta a susținut că decizia a fost dată cu aplicarea greșită a

legii raportată la situația de fapt, nefiind îndeplinite toate condițiile de

fond și de formă pentru valabilitatea promisiunii de vânzare-cumpărare, aceasta

fiind încheiată cu nesocotirea limitelor atribuțiilor administratorului

stabilite prin actele constitutive ale societății, că promisiunea de

vânzare-cumpărare este nulă absolut pentru cauză ilicită respectiv, vânzarea

bunului altuia și prin lipsa prețului real și serios din convenție, susținând

că cerința formei autentice de vânzare-cumpărare este impusă ad validitatem

deoarece prin promisiune vânzătorul își dă consimțământul la transferul

dreptului de proprietate, condițiile acestuia nefiind în totalitate convenite

de părți prin antecontract astfel că în mod greșit instanța de apel a apreciat

că pentru promisiunea de vânzare-cumpărare nu este cerută forma autentică a

actului și că nu se poate pronunța o hotărâre de către instanța de judecată care

să țină loc de act autentic în condițiile în care antecontractul nu este

încheiat în formă autentică.

Recursul este nefondat.

Este de reținut că toate

motivele invocate de recurentă în susținerea recursului se sprijină pe situația

de fapt având în vedere critici de netemeinicie și nu critici de nelegalitate

așa cum dispune art. 304 C. proc. civ., în sensul că: „modificarea sau casarea

unor hotărâri se poate cere .., numai pentru motivele de nelegalitate”.

Fiind invocate însă

dispozițiile art. 302 pct. 1 – 5 și 9 C. proc. civ., urmează a se analiza

hotărârea atacată raportată la dispozițiile legale mai sus menționate.

Primul motiv de recurs

referitor la casarea deciziei atacate, care nu a fost motivat în drept de către

recurentă, urmează a se respinge întrucât cazurile de casare prevăzute de art. 304

C. proc. civ., pct. 1 – 5 [(când instanța nu a fost alcătuită potrivit

dispozițiilor legale; când hotărârea s-a dat de alți judecători decât cei care

au luat parte la dezbaterea în fond a pricinii; când hotărârea s-a dat cu

încălcarea competenței altei instanțe; când instanța a depășit atribuțiile

puterii judecătorești; când instanța a încălcat formele de procedură prevăzute

sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2) C. proc. civ.)] nu pot fi

aplicate în cauză, motivul neadministrării probei expertizei judiciare de

specialitate neîncadrându-se în niciuna din situațiile prevăzute de textul de

lege menționat.

În ceea ce privește

solicitarea recurentei în subsidiar referitoare la modificarea în totalitate a deciziei

atacate întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Curtea

constată că hotărârea pronunțată a fost dată cu aplicarea corectă a legii,

nefiind încălcată nicio dispoziție legală, așa încât motivele de recurs astfel invocate

nu se încadrează în condițiile cerute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În mod corect instanța de

apel a analizat actele adiționale ale actului constitutiv al societății nr. 963

din 17 martie 2006 și 1418 din 9 mai 2006 precum și încheierile nr. 5140 din 21

aprilie 2006 și 6065 din 15 mai 2006 ale judecătorului delegat la O.R.C. de pe

lângă Tribunalul Cluj, în spiritul dispozițiilor art. 50 alin. (1) din Legea nr.

31/1990, și art. 5 alin. (1) din Legea nr. 26/1990, stabilind corect că

limitările puterilor aduse administratorului societății reclamantei prin actele

adiționale la actul constitutiv al societății nr. 963 din 17 martie 2006 și

1418 din 9 mai 2006 nu sunt opozabile terților și nici intimatei deoarece ele

nu au fost publicate conform prevederilor legale, că promisiunea sinalagmatică

de vânzare-cumpărare nu este prin definiție un act translativ de proprietate

astfel încât nu este necesară încheierea acesteia în forma autentică prevăzută

de art. 2 titlul X din Legea nr. 274/2005 și că reaua credință nu a fost dovedită

la încheierea antecontractului.

Față de considerentele de

mai sus, Curtea constată că motivele de recurs nu se încadrează în dispozițiile

art. 304 pct. 1 – 5 și 9 C. proc. civ. și conform art. 312 C. proc. civ.,

respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de reclamanta SC M.G. SRL Cluj Napoca împotriva deciziei civile nr. 231/2008

din 9 decembrie 2008 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios

administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 13 octombrie 2009.