ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2104/2009

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 2890 pronunțată în Dosarul nr. 5389/1285/2006 al Tribunalului Comercial Cluj s-a respins ca neîntemeiată cererea formulată de către reclamantul O.N.R.C. București reprezentată de către O.R.C. de pe lângă Tribunalul Cluj, împotriva pârâtei SC P. SRL. Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut următoarele: Lista de control emisă de către O.R.C. Cluj atestă că pârâta nu a înregistrat bilanțul anual aferent anului 2003. La cererea oricărei persoane interesate, precum și a O.N.R.C., tribunalul a pronunțat dizolvarea societății în cazurile în care societatea nu a depus, în cel mult șase luni de la expirarea termenelor legale, situațiile financiare anuale sau alte acte care, potrivit legii, se depun la oficiul registrului comerțului, conform dispozițiilor art. 237, alin. (1) din Legea nr. 31/1990.

Societățile comerciale au obligația să organizeze și să conducă contabilitatea proprie, respectiv contabilitatea financiară, potrivit legii, și contabilitatea de gestiune adaptată la specificul activității și au obligația să întocmească situații financiare anuale, în condițiile legii, potrivit dispozițiilor art. 1 coroborate cu dispozițiile art. 28 din Legea nr. 82/1991. Durata exercițiului financiar este de 12 luni și coincide cu anul calendaristic, astfel că în raport cu finele anului calendaristic se determină și termenul în care trebuia să fie înregistrate situațiile financiare anuale întocmite de către societatea comercială pârâtă. Asigurarea publicității situației reale a societăților comerciale viabile este un deziderat care nu poate fi realizat decât în condițiile aplicării stricte și consecvente a prevederilor Legii nr. 26/1990 și ale Legii nr. 31/1990.

Probațiunea administrată în cauză relevă asupra împrejurării că ulterior inițierii demersului judiciar pârâta a procedat la înregistrarea bilanțului contabil aferente exercițiilor financiare ale anului 2003. C azurile de dizolvare a societății comerciale reglementate de art. 237 din Legea nr. 31/1990 privesc anumite situații de fapt care induc ideea încetării activității societății. Dar, încetarea activității nu produce, de drept, dizolvarea societății, aceasta urmând a se pronunța prin hotărârea instanței judecătorești. Tribunalul investit cu soluționarea cererii are abilitarea de a se pronunța asupra oportunității încetării ființei societare în raport cu împrejurările care se află la originea neexecutării acestei obligații ori a neexecutării ei în termenul legal, pronunțarea dizolvării judiciare fiind facultativă.

Legea recunoaște legitimarea procesuală activă în a sesiza tribunalul cu acțiunea în pronunțarea dizolvări judiciare pe temeiul prevederilor art. 237, lit. b) din Legea nr. 31/1990 O.R.C., precum și oricărei persoane interesate, dizolvarea judiciară fiind facultativa atât pentru partea care are dreptul să o ceară, cât și pentru instanța de judecată, judecătorul fiind liber să aprecieze dacă dizolvarea sancțiune a societății este oportună sau nu. în situația în care considerente de fapt induc ideea că activitatea societății nu a încetat și că dizolvarea cu titlu de sancțiune a acesteia nu se impune pentru asigurarea asanării activității comerciale, cererea fundamentată pe prevederile art. 237, lit. b) din Legea nr. 31/1990 poate fi respinsă.

În speță, actul îndeplinit de către pârâtă în afara termenului se impune a fi validat, interesul menținerii ființei societare urmând să primeze, alături de ocrotirea acestuia, impunându-se ocrotirea deopotrivă și a restului subiectelor de drept cu care se presupune că aceasta a intrat în raporturi juridice, câtă vreme activitatea sa comercială nu a încetat. Împotriva acestei hotărâri a declarat apel pârâta SC T. SA solicitând admiterea apelului, iar în principal în temeiul dispozițiilor art. 297 alin. (2) C. proc. civ., raportat la art. 40 alin. (5) din același cod să se constate că sentința comercială nr. 2890/C/2007 este desființată de drept prin efectul admiterii cererii de strămutare formulată privitor la dosarul fondului iar în subsidiar în temeiul dispozițiilor art. 296 C. proc.

civ. se solicită să se schimbe în tot sentința atacată în sensul respingerii cererii de chemare în judecată și admiterii acțiunii reconvenționale. Apelanta arată că apreciază că sentința atacată este esențialmente nelegală și vădit netemeinică dată cu încălcarea flagrantă a legii și cu nesocotirea întregului ansamblu probatoriu administrat în cauză. Prima critică vizează aplicabilitatea dispozițiilor art. 40 alin. (5) C. proc. civ. întrucât orice altă interpretare decât aceea potrivit căreia urmează să se dea efect acestor dispoziții înseamnă o încălcare a încheierii Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin care s-a dispus strămutarea. Al doilea motiv de apel a fost circumscris de apelantă dispozițiilor art. 297 C. proc.

civ. și vizează lipsa oricărei motivări cu privire la petitele nr. 2 și 3 din cererea reconvențională formulată de apelantă. Instanța fondului nu a cercetat în integralitate cererea reconvențională omițând să ia în discuție petitele 2 și 3 ceea ce echivalează cu necercetarea în fond a acestor petite. Al treilea motiv de apel privește un aspect cumulativ de nelegalitate și netemeinicie și vizează contradicțiile vădite și repetate din hotărârea apelată. Prima instanță deși a cercetat cauza ilicită și a invocat dispozițiile art. 966, art. 968 în mod nelegal nu s-a pronunțat cu privire la cauza ilicită a contractului de vânzare-cumpărare ci doar cu privire la cauza falsă a acestuia astfel că deci a omis a se pronunța asupra caracterului licit sau ilicit al cauzei.

Considerentele care au stat la baza pronunțării hotărârii au reținut că SC N.S.C.M. SA nu și-a îndeplinit obligația de a notifica SC T. SA despre oferta SC V.P. SRL și despre prețul oferit în sensul art. 19 din contractul de închiriere, a reținut că aceste prevederi nu sunt caduce și cumpărătorul a cunoscut existența contractului de închiriere însă toate aceste elemente nu dovedesc o înțelegere între părți în sensul fraudării intereselor SC T. SA. Argumentele prezentate nu pot fi primite din perspectiva apelantei întrucât exercitarea dreptului de preemțiune al acesteia se putea realiza doar după ce pârâta SC N.S.C.M. SA notifica intenția de a vinde imobilul și prețul vânzării iar toate reținerile referitoare la derularea unei licitații publice nu pot fi primite ca reale având în vedere că din cuprinsul acestora lipsea un element esențial respectiv prețul.

Apelanta mai susține că societatea reclamantă a fost de totală rea-credință la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare întrucât cunoștea despre existența contractului de închiriere încheiat în anul 2003 și implicit și clauzele contractuale. Intimata SC N.S.C.M. SA prin întâmpinarea depusă la dosar solicită respingerea apelului ca nefondat cu menținerea hotărârii ca legală și temeinică (f. 7-12). Poziția procesuală adoptată a fost motivată arătându-se că instanța de fond cercetând fondul cererii reclamantei-intimate SC V.P. SRL coroborat cu cererea reconvențională a cercetat implicit toate capetele cererii reconvenționale acestea fiind dependente și în strânsă legătură unul cu altul.

Intimata SC N.S.C.M. SA a arătat „cauza actului juridic civil constă în scopul urmărit la încheierea lui iar ilicit poate fi doar scopul mediat care reprezintă acel element al cauzei care constă în motivul determinant al încheierii unui act juridic numit și scopul actului juridic", astfel că raportat la cauza de față scopul urmărit la încheierea contractului de vânzare-cumpărare atât cel imediat cât și cel mediat este evident unul legal realizat conform art. 35 din Decretul nr. 31/1954 în concordanță cu principiul „cel ce exercită dreptul său nu prejudiciază pe nimeni actele dosarului dovedind fără echivoc că sunt îndeplinite condițiile de valabilitate ale cauzei". Intimata a mai susținut că în raport de faptul că prima instanță a reținut ca motiv esențial al soluției date caracterul public al vânzării imobilului ceea ce face normal, logic și legal inoperante, lipsite de efecte juridice orice clauze de genul dreptului de preferință.

Analizând apelul în raport de motivele invocate, Curte de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal prin Decizia nr. 214 din 10 noiembrie 2008, l-a admis decizând: Admite apelul declarat de pârâta apelantă SC T. SA cu sediul în Cluj-Napoca, județul Cluj împotriva sentinței civile nr. 2890/C/2007 pronunțată în Dosarul nr. 5389/1285/2006 al Tribunalului Comercial Cluj pe care o schimbă în tot în sensul că: Respinge acțiunea formulată de reclamanta SC V.P. SRL cu sediul în Florești, județul Cluj împotriva pârâtei SC T. SA având ca obiect evacuare. Admite, în parte, cererea reconvențională formulată de reclamanta reconvențională SC T. SA împotriva pârâtelor reconvenționale SC V.P.

SRL și SC N.S.C.M. SA cu sediul în Cluj-Napoca județul Cluj și în consecință; Constată nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1165/1 iunie 2006 de către B.N.P.P.L. și a încheierii de CF nr. 20710 din 2 iunie 2006. Dispune radierea dreptului de proprietate înscris în CF 24607 Cluj în favoarea pârâtei SC V.P. SRL. Obligă pârâta SC N.S.C.M. SA, să vândă reclamantei reconvenționale imobilul situat în Cluj-Napoca, înscris în CF 24607 Cluj, în suprafață de 7652 m.p. contra unui preț de 250.000 Euro. Respinge petitul privind daunele cominatorii. Admite, în parte, cererea de chemare în garanție formulată de pârâta SC V.P. SRL împotriva SC N.S.C.M. SA și în consecință obligă SC N.S.C.M.

SA să restituie prețul plătit. Respinge celelalte petite ale cererii de chemare în garanție. Obligă intimatele să achite apelantei suma de 7509 RON cu titlu de cheltuieli de judecată. Împotriva acestei decizii, în termen legal au introdus recurs recurenta-reclamantă SC V.P. SRL Florești și pârâta SC N.S.C.M. SA Cluj-Napoca. Recurenta-reclamantă, invocând dispozițiile art. 304 pct. 7, 8, 9 C. proc. civ. a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate și rejudecând în fond recursul, admiterea acțiunii, respingerea cererii reconvenționale a pârâtei, iar în subsidiar casarea cu trimitere spre rejudecare.

În fapt, în susținerea motivelor de recurs, recurenta a formulat următoarele critici: - Din conținutul considerentelor, rezultă argumente contradictorii, de îndată ce se reține că instanța de fond apreciind corect starea de fapt, totuși s-a constatat că valențele juridice pe care le-a dat acestei stări de fapt au fost greșite, respectiv aprecierea că realizarea vânzării prin licitație publică a înlocuit îndeplinirea obligației de notificare și ca atare a exclus orice intenție de fraudare a intereselor pârâtei SC T. SA Cluj. Or, modalitatea de vânzare aleasă și anume licitația publică, constituie o modalitate obligatorie, imobilul respectiv făcând parte din fondul de comerț al vânzătoarei. - Instanța de apel, în mod greșit a reținut că prin scopul mediat al încheierii convenției de vânzare-cumpărare între SC N.S.C.M.

SA și SC V.P. SRL, se eludează dispozițiile din contractul de închiriere. Or, faptul că vânzarea s-a făcut prin licitație publică, licitație organizată prin publicarea în presă a intenției de vânzare, exclude orice intenție de fraudare a intereselor SC T. SA Cluj. Pactul de preferință nu transmite dreptul de proprietate și nu conferă dreptul de a intenta acțiune în revendicare sau nulitatea vânzării, decât atunci când se dovedește, că s-a făcut în frauda beneficiarului promisiunii, cu complicitatea la fraudă a terțului achizitor. Recurenta SC N.S.C.M. SA a precizat că decizia este afectată de motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 4, pct. 7, pct. 8 și pct. 9 C. proc.

civ., susținând în fapt următoarele critici: 1. Instanța depășindu-și atributele puterii judecătorești, deoarece instanța a pronunțat „o hotărâre care reprezintă o adevărată expropriere – confiscare a dreptului de proprietate”, de îndată de se ignoră un drept de proprietate asupra unui bun cumpărat prin licitație în favoarea interpretării transmiterii acestui drept în baza unui antecontract, așa cum a fost apreciat contractul de închiriere nr. 1382 din 6 mai 2003, situație în care nu putea fi obligată să vândă bunul reclamantei reconvenționale SC T. SA. 2. Decizia atacată nu cuprinde motivele pe care se sprijină, cuprinzând însă motive contradictorii.

Astfel instanța de apel reține faptul că: obligația notificării în scopul exercitării dreptului de preemțiune s-a realizat doar în ceea ce le privește pe Universitatea B.B., SC SCS CFR E. Cluj și nu și în ceea ce privește și pe SC T. SA, ignorând faptul că vânzarea la licitație publică s-a făcut după publicitatea făcută în ziare și deci și față de această societate. 3. Instanța de apel a nesocotit principiul prevăzut de art. 969 C. civ. potrivit căruia convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante, interpretând eronat, cu încălcarea voinței părților, contractul de închiriere nr. 1382 din 6 mai 2003. Procedând în acest mod instanța de apel a determinat schimbarea naturii juridice a contractului de închiriere, transformându-l în antecontract de vânzare-cumpărare.

4. Instanța de apel, nu a ținut seama de prevederile imperative ale contractului de închiriere, referitoare la încetarea de drept și la predarea imobilului în litigiu la cererea locatorului, așa cum este precizat în mod clar la art. 2 din contractul de închiriere, încălcând dispozițiile art. 969 C. civ. Analizând legalitatea recursului în raport de criticile formulate de recurenți Înalta Curte urmează a reține că decizia este afectată de motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., ca urmare a aplicării greșite a legii. Așa cum rezultă din considerentele deciziei, cererea reconvențională, a fost admisă, în sensul constatării nulității absolute a contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 1165 din 1 iunie 2006, reținându-se că acesta este lovită de nulitate absolută, pentru cauză ilicită, contractul fiind astfel lipsit de efecte juridice.

Instanța de apel, aplicând greșit dispozițiile legale ce reglementează nulitatea a reținut greșit că în cauză, acest contract este lovit de nulitate absolută. Este de principiu că încheierea unui act juridic trebuie să se realizeze cu respectarea normelor privind condițiile de validitate, a legilor imperative, aceasta constând una din premisele stabilității și siguranței circuitului civil. În cazul în care un act juridic se încheie cu încălcarea regulilor prevăzute de lege el este afectat de sancțiuni civile, care îl fac ineficient, una dintre acestea fiind nulitatea. Așa fiind ineficacitatea lipsește în totalitate sau în parte, temporar sau definitiv actul juridic de efectele urmărite de parte la încheierea sa.

Nulitatea ca sancțiune juridică propune o viziune procesuală în raport de care intervenția judecătorului pentru constatarea nulității este impusă în virtutea principiului că nimeni nu-și poate face singur dreptate. Soluția dată de instanța de apel, în sensul admiterii cererii reconvenționale este nelegală. Reclamanta-reconvențională, respectiv intimata SC T. SA, a fixat un cadru procesual clar cererii de constatarea nulității contractului în litigiu. În atare situație, instanța de fond a analizat, dacă acesta este lovit de nulitate absolută, pentru cauză ilicită, concluzionând că dreptul de preemțiune pentru cumpărarea imobilului instituit conform art. 19 din contract în favoarea intimatei, nu a fost încălcat prin vânzarea acestuia, după anunțul vânzării prin publicitate, nereținându-se o fraudare a acesteia.

Concluzia instanței de apel, potrivit căreia judecătorul fondului, a interpretat greșit dispozițiile referitoare la cauză, este greșită în raport de starea de fapt reținută, stabilind că aceasta este ilicită, de îndată ce clauza privind dreptul de preemțiune la cumpărarea imobilului, instituit în favoarea apelantei reclamante reconvențională SC T. SA, a fost încălcată prin convenția reclamantei cumpărătoare și pârâtei vânzătoare. Or instanța de apel, în cadrul procesual stabilit, și respectând principiul disponibilității, trebuia să stabilească dacă încălcarea acestui drept – dacă ea s-a realizat – reprezintă o încălcare a unei norme imperative, care are ca scop ocrotirea unor interese generale sau o încălcare a unei dispoziții care are ca scop ocrotirea unor interese personale.

Această cerință se impunea, de îndată ce cauzele nulității absolute, sunt acele împrejurări care învederează lipsa unui element structural al actului juridic sau încălcarea unei condiții de validitate. Așa fiind împrejurarea că bunul în litigiu ar fi fost vândut cu încălcarea unui drept de preemțiune, al unui terț nu afectează cu nulitatea absolută contractul de vânzare-cumpărare a bunului în litigiu, contract în care reclamanta reconvențională nu a fost parte, pe considerentul unei cauze ilicite, deoarece cauza are o dublă funcție: pe de o parte, ea este un mijloc de ocrotire a voinței părților din actul juridic, iar, pe de altă parte oferă un instrument eficace de apărare a ordinii de drept.

Or în cauză, reclamanta reconvențională nu este parte în convenție, pentru a invoca că i-a fost încălcarea libertății de voință și nu poate susține că vânzarea bunului în litigiu s-a făcut cu încălcarea interesului public. Așa fiind, în mod greșit s-a făcut o aplicarea greșită a dispozițiilor art. 966 și art. 968 C. civ., admițându-se nelegal apelul pârâtei reclamante SC T. SA, constatând nulitatea absolută a contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 1165 din 1 iunie 2006 și a încheierii de CF nr. 20710 din 2 iunie 2006, cu consecința reducerii dreptului de proprietate în favoarea recurentei SC V.P. SRL. În același context fără temei legal s-a dispus obligarea recurentei pârâte să vândă intimatei imobilul și admiterea cererii de chemare în garanție pentru restituirea prețului.

Pentru cele ce preced, în baza art. 312 C. proc. civ. urmează a se admite recursurile ca fondate, a se modifica decizia în sensul respingerii apelului formulat de pârâta SC T. SA Cluj-Napoca împotriva sentinței civile nr. 2890/C din 29 mai 2007 a Tribunalului Comercial Cluj. În baza art. 274 C. proc. civ. intimata-pârâtă urmează a fi obligată la plata sumei de 5000 lei reprezentând cheltuieli de judecată către reclamanta recurentă SC V.P. SRL și 6555 lei recurentei-pârâte SC N. SRL Cluj.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursurile declarate de reclamanta SC V.P. SRL Florești și pârâta SC N.S.C.M. SA Cluj-Napoca împotriva Deciziei civile nr. 214 din 10 noiembrie 2008 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția comercială de contencios administrativ și fiscal. Modifică decizia recurată în sensul că respinge apelul formulat de pârâta SC T. SA Cluj-Napoca împotriva sentinței civile nr. 2890/C din 29 mai 2007 a Tribunalului Comercial Cluj, pe care o menține. Obligă intimata-pârâtă SC T. SA Cluj-Napoca la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 5000 lei recurentei-reclamantă SC V.P. SRL Florești și 6555 lei recurentei-pârâtă SC N.S.C.M. Cluj-Napoca. Irevocabilă. Pronunțată, în ședința publică, astăzi 1 iulie 2009.