ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2104/2009

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2104/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 2890 pronunțată în Dosarul nr.

5389/1285/2006 al Tribunalului Comercial Cluj s-a respins ca neîntemeiată

cererea formulată de către reclamantul O.N.R.C. București reprezentată de către

O.R.C. de pe lângă Tribunalul Cluj, împotriva pârâtei SC P. SRL.

Pentru a hotărî astfel,

instanța a reținut următoarele:

Lista de control emisă de

către O.R.C. Cluj atestă că pârâta nu a înregistrat bilanțul anual aferent

anului 2003.

La cererea oricărei persoane

interesate, precum și a O.N.R.C., tribunalul a pronunțat dizolvarea societății

în cazurile în care societatea nu a depus, în cel mult șase luni de la

expirarea termenelor legale, situațiile financiare anuale sau alte acte care,

potrivit legii, se depun la oficiul registrului comerțului, conform dispozițiilor

art. 237, alin. (1) din Legea nr. 31/1990.

Societățile comerciale au

obligația să organizeze și să conducă contabilitatea proprie, respectiv

contabilitatea financiară, potrivit legii, și contabilitatea de gestiune

adaptată la specificul activității și au obligația să întocmească situații

financiare anuale,

în condițiile legii,

potrivit dispozițiilor art. 1 coroborate cu dispozițiile art. 28 din Legea nr.

82/1991.

Durata exercițiului financiar este de 12 luni și coincide cu anul

calendaristic, astfel că în raport cu finele anului calendaristic se determină

și termenul în care trebuia să fie înregistrate situațiile financiare anuale

întocmite de către societatea comercială pârâtă.

Asigurarea publicității

situației reale a societăților comerciale viabile este un deziderat care nu

poate fi realizat decât în condițiile aplicării stricte și consecvente a prevederilor

Legii nr. 26/1990 și ale Legii nr. 31/1990.

Probațiunea administrată în

cauză relevă asupra împrejurării că ulterior inițierii demersului judiciar pârâta

a procedat la înregistrarea bilanțului contabil aferente exercițiilor

financiare ale anului 2003.

C

azurile de dizolvare a

societății comerciale reglementate de art. 237 din Legea nr. 31/1990 privesc

anumite situații de fapt care induc ideea încetării activității societății.

Dar, încetarea activității nu produce, de drept, dizolvarea societății, aceasta

urmând a se pronunța prin hotărârea instanței judecătorești. Tribunalul

investit cu soluționarea cererii are abilitarea de a se pronunța asupra

oportunității încetării ființei societare în raport cu împrejurările care se

află la originea

neexecutării acestei

obligații

ori a neexecutării ei în termenul legal, pronunțarea

dizolvării judiciare fiind facultativă.

Legea recunoaște legitimarea

procesuală activă în a sesiza

tribunalul cu

acțiunea

în pronunțarea dizolvări judiciare pe temeiul prevederilor art.

237, lit. b) din Legea nr. 31/1990 O.R.C., precum și oricărei persoane

interesate, dizolvarea judiciară fiind facultativa atât pentru partea care are

dreptul să o ceară, cât și pentru instanța de judecată, judecătorul fiind liber

să aprecieze dacă dizolvarea sancțiune a societății este oportună sau nu. în

situația în care considerente de fapt induc ideea că activitatea societății nu

a încetat și că dizolvarea cu titlu de sancțiune a acesteia nu se impune pentru

asigurarea asanării activității comerciale, cererea fundamentată pe prevederile

art. 237, lit. b) din Legea nr. 31/1990 poate fi respinsă.

În speță, actul îndeplinit

de către pârâtă în afara termenului se impune a fi validat, interesul

menținerii ființei societare urmând să primeze, alături de ocrotirea acestuia,

impunându-se ocrotirea deopotrivă și a restului subiectelor de drept cu care se

presupune că aceasta a intrat în raporturi juridice, câtă vreme activitatea sa

comercială nu a încetat.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat apel pârâta SC T. SA solicitând admiterea apelului, iar în principal

în temeiul dispozițiilor art. 297 alin. (2) C. proc. civ., raportat la art. 40 alin.

(5) din același cod să se constate că sentința comercială nr. 2890/C/2007 este

desființată de drept prin efectul admiterii cererii de strămutare formulată

privitor la dosarul fondului iar în subsidiar în temeiul dispozițiilor art. 296

C. proc. civ. se solicită să se schimbe în tot sentința atacată în sensul

respingerii cererii de chemare în judecată și admiterii acțiunii

reconvenționale.

Apelanta arată că apreciază

că sentința atacată este esențialmente nelegală și vădit netemeinică dată cu

încălcarea flagrantă a legii și cu nesocotirea întregului ansamblu probatoriu

administrat în cauză.

Prima

critică vizează aplicabilitatea dispozițiilor art. 40 alin. (5) C. proc. civ.

întrucât orice altă

interpretare decât aceea potrivit căreia urmează să se dea efect acestor

dispoziții înseamnă o încălcare a încheierii Înaltei Curți de Casație și

Justiție, prin care s-a dispus strămutarea.

Al doilea motiv de apel a

fost circumscris de apelantă dispozițiilor art. 297 C. proc. civ. și vizează

lipsa oricărei motivări cu privire la petitele nr. 2 și 3 din cererea

reconvențională formulată de apelantă.

Instanța fondului nu a

cercetat în integralitate cererea reconvențională omițând să ia în discuție

petitele 2 și 3 ceea ce echivalează cu necercetarea în fond a acestor petite.

Al treilea motiv de apel

privește un aspect cumulativ de nelegalitate și

netemeinicie și vizează contradicțiile vădite și repetate din hotărârea

apelată.

Prima

instanță deși a cercetat cauza ilicită și a invocat dispozițiile art. 966, art.

968 în

mod

nelegal nu s-a pronunțat cu privire la cauza ilicită a contractului de

vânzare-cumpărare ci doar cu privire la cauza falsă a acestuia astfel că deci a

omis a se pronunța asupra caracterului licit sau ilicit al cauzei.

Considerentele care au stat

la baza pronunțării hotărârii au reținut că SC N.S.C.M. SA nu și-a îndeplinit

obligația de a notifica SC T. SA despre oferta SC V.P. SRL și despre prețul

oferit în sensul art. 19 din contractul de închiriere, a reținut că aceste

prevederi nu sunt caduce și cumpărătorul a cunoscut

existența contractului de închiriere însă toate aceste elemente nu

dovedesc o înțelegere

între părți în sensul fraudării intereselor SC T.

SA.

Argumentele prezentate nu

pot fi primite din perspectiva apelantei întrucât exercitarea dreptului de

preemțiune al acesteia se putea realiza doar după ce pârâta SC N.S.C.M. SA notifica

intenția de a vinde imobilul și prețul vânzării iar toate reținerile

referitoare la derularea unei licitații publice nu pot fi primite ca reale

având în vedere că din cuprinsul acestora lipsea un element esențial respectiv

prețul.

Apelanta mai susține că

societatea reclamantă a fost de totală rea-credință la data încheierii

contractului de vânzare-cumpărare întrucât cunoștea despre existența

contractului de închiriere încheiat în anul 2003 și implicit și clauzele

contractuale.

Intimata SC N.S.C.M. SA prin

întâmpinarea depusă la dosar solicită

respingerea

apelului ca nefondat cu menținerea hotărârii ca legală și temeinică (f. 7-12).

Poziția procesuală adoptată

a fost motivată arătându-se că instanța de fond cercetând fondul cererii

reclamantei-intimate SC V.P. SRL coroborat cu cererea reconvențională a

cercetat implicit toate capetele cererii reconvenționale acestea fiind

dependente și în strânsă legătură unul cu altul.

Intimata SC N.S.C.M. SA a

arătat „cauza actului juridic civil constă în scopul urmărit la încheierea lui

iar ilicit poate fi doar scopul mediat care reprezintă acel element al cauzei

care constă în motivul determinant al încheierii unui act juridic numit și

scopul actului juridic", astfel că raportat la cauza de față scopul

urmărit la încheierea contractului de vânzare-cumpărare atât cel imediat cât și

cel mediat este evident unul legal realizat conform art. 35 din Decretul nr. 31/1954

în concordanță cu principiul „cel

ce

exercită dreptul său nu prejudiciază pe nimeni actele dosarului dovedind fără

echivoc

că sunt îndeplinite condițiile de valabilitate ale cauzei".

Intimata a mai susținut că

în raport de faptul că prima instanță a reținut ca motiv esențial al soluției

date caracterul public al vânzării imobilului ceea ce face normal, logic și

legal inoperante, lipsite de efecte juridice orice clauze de genul dreptului de

preferință.

Analizând apelul în raport

de motivele invocate, Curte de Apel Cluj, secția comercială, de contencios

administrativ și fiscal prin Decizia nr. 214 din 10 noiembrie 2008, l-a admis

decizând:

Admite apelul declarat de

pârâta apelantă SC T. SA cu sediul în Cluj-Napoca, județul Cluj împotriva

sentinței civile nr. 2890/C/2007 pronunțată în Dosarul nr. 5389/1285/2006 al

Tribunalului Comercial Cluj pe care o schimbă în tot în sensul că:

Respinge acțiunea formulată

de reclamanta SC V.P. SRL cu sediul în Florești, județul Cluj împotriva pârâtei

SC T. SA având ca obiect evacuare.

Admite, în parte, cererea

reconvențională formulată de reclamanta reconvențională SC T. SA împotriva

pârâtelor reconvenționale SC V.P. SRL și SC N.S.C.M. SA cu sediul în

Cluj-Napoca județul Cluj și în consecință;

Constată nulitatea absolută

a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1165/1 iunie 2006 de

către B.N.P.P.L. și a încheierii de CF nr. 20710 din 2 iunie 2006.

Dispune radierea dreptului

de proprietate înscris în CF 24607 Cluj în favoarea pârâtei SC V.P. SRL.

Obligă pârâta SC N.S.C.M. SA,

să vândă reclamantei reconvenționale imobilul situat în Cluj-Napoca, înscris în

CF 24607 Cluj, în suprafață de 7652 m.p. contra unui preț de 250.000 Euro.

Respinge petitul privind

daunele cominatorii.

Admite, în parte, cererea de

chemare în garanție formulată de pârâta SC V.P. SRL împotriva SC N.S.C.M. SA și

în consecință obligă SC N.S.C.M. SA să restituie prețul plătit.

Respinge celelalte petite

ale cererii de chemare în garanție.

Obligă intimatele să achite

apelantei suma de 7509 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei decizii,

în termen legal au introdus recurs recurenta-reclamantă SC V.P. SRL Florești și

pârâta SC N.S.C.M. SA Cluj-Napoca.

Recurenta-reclamantă,

invocând dispozițiile art. 304 pct. 7, 8, 9 C. proc. civ. a solicitat admiterea

recursului, casarea deciziei recurate și rejudecând în fond recursul, admiterea

acțiunii, respingerea cererii reconvenționale a pârâtei, iar în subsidiar

casarea cu trimitere spre rejudecare.

În fapt, în susținerea

motivelor de recurs, recurenta a formulat următoarele critici:

- Din conținutul

considerentelor, rezultă argumente contradictorii, de îndată ce se reține că

instanța de fond apreciind corect starea de fapt, totuși s-a constatat că

valențele juridice pe care le-a dat acestei stări de fapt au fost greșite,

respectiv aprecierea că realizarea vânzării prin licitație publică a înlocuit

îndeplinirea obligației de notificare și ca atare a exclus orice intenție de

fraudare a intereselor pârâtei SC T. SA Cluj.

Or, modalitatea de vânzare

aleasă și anume licitația publică, constituie o modalitate obligatorie,

imobilul respectiv făcând parte din fondul de comerț al vânzătoarei.

- Instanța de apel, în mod

greșit a reținut că prin scopul mediat al încheierii convenției de

vânzare-cumpărare între SC N.S.C.M. SA și SC V.P. SRL, se eludează dispozițiile

din contractul de închiriere.

Or, faptul că vânzarea s-a

făcut prin licitație publică, licitație organizată prin publicarea în presă a

intenției de vânzare, exclude orice intenție de fraudare a intereselor SC T. SA

Cluj.

Pactul de preferință nu

transmite dreptul de proprietate și nu conferă dreptul de a intenta acțiune în

revendicare sau nulitatea vânzării, decât atunci când se dovedește, că s-a

făcut în frauda beneficiarului promisiunii, cu complicitatea la fraudă a

terțului achizitor.

Recurenta SC N.S.C.M. SA  a

precizat că decizia este afectată de motivele de nelegalitate prevăzute de art.

304 pct. 4, pct. 7, pct. 8 și pct. 9 C. proc. civ., susținând în fapt

următoarele critici:

atributele puterii judecătorești, deoarece instanța a pronunțat „o hotărâre

care reprezintă o adevărată expropriere – confiscare a dreptului de

proprietate”, de îndată de se ignoră un drept de proprietate asupra unui bun

cumpărat prin licitație în favoarea interpretării transmiterii acestui drept în

baza unui antecontract, așa cum a fost apreciat contractul de închiriere nr. 1382

din 6 mai 2003, situație în care nu putea fi obligată să vândă bunul

reclamantei reconvenționale SC T. SA.

cuprinde motivele pe care se sprijină, cuprinzând însă motive contradictorii.

Astfel instanța de apel

reține faptul că: obligația notificării în scopul exercitării dreptului de

preemțiune s-a realizat doar în ceea ce le privește pe Universitatea B.B., SC

SCS CFR E. Cluj și nu și în ceea ce privește și pe SC T. SA, ignorând faptul că

vânzarea la licitație publică s-a făcut după publicitatea făcută în ziare și

deci și față de această societate.

nesocotit principiul prevăzut de art. 969 C. civ. potrivit căruia convențiile legal

făcute au putere de lege între părțile contractante, interpretând eronat, cu

încălcarea voinței părților, contractul de închiriere nr. 1382 din 6 mai 2003.

Procedând în acest mod

instanța de apel a determinat schimbarea naturii juridice a contractului de

închiriere, transformându-l în antecontract de vânzare-cumpărare.

ținut seama de prevederile imperative ale contractului de închiriere,

referitoare la încetarea de drept și la predarea imobilului în litigiu la

cererea locatorului, așa cum este precizat în mod clar la art. 2 din contractul

de închiriere, încălcând dispozițiile art. 969 C. civ.

Analizând legalitatea

recursului în raport de criticile formulate de recurenți Înalta Curte urmează a

reține că decizia este afectată de motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304

pct. 9 C. proc. civ., ca urmare a aplicării greșite a legii.

Așa cum rezultă din

considerentele deciziei, cererea reconvențională, a fost admisă, în sensul

constatării nulității absolute a contractului de vânzare cumpărare autentificat

sub nr. 1165 din 1 iunie 2006, reținându-se că acesta este lovită de nulitate

absolută, pentru cauză ilicită, contractul fiind astfel lipsit de efecte

juridice.

Instanța de apel, aplicând

greșit dispozițiile legale ce reglementează nulitatea a reținut greșit că în

cauză, acest contract este lovit de nulitate absolută.

Este de principiu că

încheierea unui act juridic trebuie să se realizeze cu respectarea normelor

privind condițiile de validitate, a legilor imperative, aceasta constând una

din premisele stabilității și siguranței circuitului civil.

În cazul în care un act

juridic se încheie cu încălcarea regulilor prevăzute de lege el este afectat de

sancțiuni civile, care îl fac ineficient, una dintre acestea fiind nulitatea.

Așa fiind ineficacitatea

lipsește în totalitate sau în parte, temporar sau definitiv actul juridic de

efectele urmărite de parte la încheierea sa.

Nulitatea ca sancțiune

juridică propune o viziune procesuală în raport de care intervenția

judecătorului pentru constatarea nulității este impusă în virtutea principiului

că nimeni nu-și poate face singur dreptate.

Soluția dată de instanța de

apel, în sensul admiterii cererii reconvenționale este nelegală.

Reclamanta-reconvențională,

respectiv intimata SC T. SA, a fixat un cadru procesual clar cererii de

constatarea nulității contractului în litigiu.

În atare situație, instanța

de fond a analizat, dacă acesta este lovit de nulitate absolută, pentru cauză

ilicită, concluzionând că dreptul de preemțiune pentru cumpărarea imobilului

instituit conform art. 19 din contract în favoarea intimatei, nu a fost

încălcat prin vânzarea acestuia, după anunțul vânzării prin publicitate, nereținându-se

o fraudare a acesteia.

Concluzia instanței de apel,

potrivit căreia judecătorul fondului, a interpretat greșit dispozițiile

referitoare la cauză, este greșită în raport de starea de fapt reținută,

stabilind că aceasta este ilicită, de îndată ce clauza privind dreptul de

preemțiune la cumpărarea imobilului, instituit în favoarea apelantei reclamante

reconvențională SC T. SA, a fost încălcată prin convenția reclamantei

cumpărătoare și pârâtei vânzătoare.

Or instanța de apel, în

cadrul procesual stabilit, și respectând principiul disponibilității, trebuia

să stabilească dacă încălcarea acestui drept – dacă ea s-a realizat –

reprezintă o încălcare a unei norme imperative, care are ca scop ocrotirea unor

interese generale sau o încălcare a unei dispoziții care are ca scop ocrotirea

unor interese personale.

Această cerință se impunea,

de îndată ce cauzele nulității absolute, sunt acele împrejurări care

învederează lipsa unui element structural al actului juridic sau încălcarea

unei condiții de validitate.

Așa fiind împrejurarea că

bunul în litigiu ar fi fost vândut cu încălcarea unui drept de preemțiune, al

unui terț nu afectează cu nulitatea absolută contractul de vânzare-cumpărare a

bunului în litigiu, contract în care reclamanta reconvențională nu a fost

parte, pe considerentul unei cauze ilicite, deoarece cauza are o dublă funcție:

pe de o parte, ea este un mijloc de ocrotire a voinței părților din actul

juridic, iar, pe de altă parte oferă un instrument eficace de apărare a ordinii

de drept.

Or în cauză, reclamanta

reconvențională nu este parte în convenție, pentru a invoca că i-a fost

încălcarea libertății de voință și nu poate susține că vânzarea bunului în

litigiu s-a făcut cu încălcarea interesului public.

Așa fiind, în mod greșit s-a

făcut o aplicarea greșită a dispozițiilor art. 966 și art. 968 C. civ.,

admițându-se nelegal apelul pârâtei reclamante SC T. SA, constatând nulitatea

absolută a contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 1165 din 1

iunie 2006 și a încheierii de CF nr. 20710 din 2 iunie 2006, cu consecința

reducerii dreptului de proprietate în favoarea recurentei SC V.P. SRL.

În același context fără

temei legal s-a dispus obligarea recurentei pârâte să vândă intimatei imobilul

și admiterea cererii de chemare în garanție pentru restituirea prețului.

Pentru cele ce preced, în

baza art. 312 C. proc. civ. urmează a se admite recursurile ca fondate, a se

modifica decizia în sensul respingerii apelului formulat de pârâta SC T. SA

Cluj-Napoca împotriva sentinței civile nr. 2890/C din 29 mai 2007 a Tribunalului Comercial Cluj.

În baza art. 274 C. proc.

civ. intimata-pârâtă urmează a fi obligată la plata sumei de 5000 lei

reprezentând cheltuieli de judecată către reclamanta recurentă SC V.P. SRL și

6555 lei recurentei-pârâte SC N. SRL Cluj.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate

de reclamanta SC V.P. SRL Florești și pârâta SC N.S.C.M. SA Cluj-Napoca

împotriva Deciziei civile nr. 214 din 10 noiembrie 2008 pronunțată de Curtea de

Apel Cluj, secția comercială de contencios administrativ și fiscal.

Modifică decizia recurată în

sensul că respinge apelul formulat de pârâta SC T. SA Cluj-Napoca împotriva

sentinței civile nr. 2890/C din 29 mai 2007 a Tribunalului Comercial Cluj, pe care o menține.

Obligă intimata-pârâtă SC T.

SA Cluj-Napoca la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 5000 lei

recurentei-reclamantă SC V.P. SRL Florești și 6555 lei recurentei-pârâtă SC N.S.C.M.

Cluj-Napoca.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședința

publică, astăzi 1 iulie 2009.