ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 511/2006

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a comercială, reclamanta A.F.P. București a solicitat instanței să se constate nulitatea de drept a mențiunii radierii din registrul comerțului a mai multor societăți comerciale, printre care și pârâta

SC F. SRL.

Acțiunea a fost întemeiată în drept, pe dispozițiile Legii nr. 314/2001, O.U.G. nr. 18/2001 și Legii nr. 428/2002. Față de acțiunea introductivă, au formulat cerere de intervenție accesorie, în interesul pârâtei, Ș.I. și L.I.M. Prin sentința comercială nr. 13043 din 30 noiembrie 2004, a fost respinsă excepția capacității procesuale de folosință a pârâtei și respinsă acțiunea formulată de reclamantă, admisă cererea de intervenție accesorie, motivat de faptul că în cauză nu s-a făcut proba incidenței Legii nr. 428/2002 și nu se justifică reținerea pentru care această lege prevede nulitatea mențiunii radierii. Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta, criticând sentința de fond pentru nelegalitate și netemeinicie.

Arată că pârâta figurează cu debite la bugetul de stat, așa cum rezultă din copia bilanțului contabil care reprezintă titlu de creanță. Susține, de asemenea, ca termenele de prescripție ale dreptului material la acțiune, au fost întrerupte prin apariția Legii nr. 314/2001 și Legii nr. 428/2002. Prin decizia comercială nr. 333 din 20 aprilie 2005, Curtea de apel București, secția a VI-a comercială, a admis apelul, a schimbat în parte sentința atacată, a constatat nulitatea de drept a radierii societăți pârâte și a respins cererea de intervenție accesorie. Pentru a stabili astfel, instanța de apel a stabilit că din probele administrate a reieșit că reclamanta a făcut dovada că pârâta avea datorii la bugetul de stat, la data când s-a dispus dizolvarea de drept a societății pârâte și în baza art. 5 alin. (4) din Legea nr. 314/2001 radierea este nulă de drept în toate cazurile în care societățile comerciale au datorii la bugetul de stat.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta SC F. SRL și intervenienții accesorii în interesul pârâtei Ș.I. și L.I.M., în raport de motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 9 și 10 C. proc. civ. În raport de primul motiv de recurs, arată că hotărârea este dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, întrucât prevederile art. 5 alin. (4) din Legea nr. 314/2001 nu sunt aplicabile în speța de față, întrucât la data de 26 martie 2002 era împlinit termenul de 9 luni în care va avea loc radierea pentru societățile ce nu intrau în legalitate. Judecătorul delegat a procedat conform legii la radierea din oficiu a societății, la data de 20 martie 2002 în temeiul art. 5 alin. (3) din Legea nr. 314/2001.

În ceea ce privește al doilea motiv de recurs, învederează că instanța a omis să se pronunțe asupra apărărilor pârâtei, respectiv lipsa capacității de folosință și neretroactivitatea dispozițiilor art. 5 alin. (4) din Legea nr. 314/2001. Înalta Curte, analizând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate, constată că recursul este nefondat. Examinând motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte nu poate reține criticile aduse, în sensul că prevederile art. 5 alin. (4) din Legea nr. 314/2001 nu sunt aplicabile în cauza de față, motivat de următoarele considerente: Prin art. 1 din Legea nr. 314/2001, pentru reglementarea situației juridice a unor societăți comerciale, s-a prevăzut ca societățile comerciale, care în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a legii, respectiv data de 26 iunie 2001, nu și-au majorat capitalul social la nivelul minim stabilit de Legea nr. 31/1990 sunt dizolvate de drept și intră în lichidare.

Prin O.U.G. nr. 181/2001, a fost modificată și completată Legea nr. 314/2001, introducându-se alin. (3) la articolul 5, care prevede că „pe data lichidării societăților comerciale prevăzute la art. 1, se radiază, din oficiu din registrul comerțului”. Legea nr. 428/2002, pentru aprobarea O.U.G. nr. 181/2001, introduce alin. (4) la art. 5, text care prevede nulitatea de drept a radierii societăților comerciale cu datorii la bugetul de stat, la bugetul asigurărilor sociale de stat, la datoria publică și alți creditori, care au litigii pe rolul instanțelor. În speța de față, situația de fapt a fost în mod corect reținută de instanța de apel. Astfel, cu adresa din 18 mai 2002, reclamanta este înștiințată de către O.R.C.

București, despre societățile comerciale, de pe raza sectorului 3, dizolvate conform art. 2 din Legea nr. 314/2001, între care figurează și societatea pârâtă. A fost anexată copie de pe încheierea din 8 mai 2002, pronunțată de judecătorul delegat la O.R.C. Reclamanta, a depus la dosarul cauzei, în aplicarea principiului de drept actori incumbit probatio, în copie conformă cu originalul, bilanțul contabil încheiat la data de 30 iunie 1998, din care rezultă că societatea pârâtă datorează la bugetul de stat, taxe și impozite. De asemenea, a depus titlul executoriu emis în baza art. 25 alin. (4) din O.G. nr. 11/1996, privind executarea creanțelor bugetare și somația de plată din 27 martie 2002. Concluzia reținută este că în mod corect a stabilit instanța de apel că la data de 8 mai 2002, data radierii din registrul comerțului, societatea pârâtă avea datorii la bugetul de stat.

Față de ipoteza sus menționată, susținerile pârâtei și ale intervenienților accesorii sunt nelegale, întrucât art. 5 alin. (4) din Legea nr. 314/2001, a reglementat un caz de nulitate, care operează de drept, pentru următoarea situație juridică: „Radierea este nulă de drept în toate cazurile privitoare la societățile comerciale cu datorii față de bugetul de stat….”. În ceea ce privește efectele acestei nulități, adică consecințele juridice ocazionate de aplicarea acestei sancțiuni, legea suprimă efectele produse de radierea din oficiu a societăților care se află în această situație, dispusă în baza art. 5 alin. (2) din Legea nr. 314/2001, ex nune și ex tune. Din examinarea celui de al doilea motiv de recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 10 C. proc.

civ., se reține că nu pot fi primite criticile recurentei, referitor la neretroactivitatea legii noi. Deși, se susține că dispozițiile amintite, încalcă unele prevederi ale legii fundamentale, ele sunt și rămân aplicabile cât timp nu sunt abrogate ori modificate, respectiv cât timp instanța constituțională sesizată potrivit legii, nu constată neconstituționalitatea. Pentru aceste motive problema retroactivității legii noi, respectiv a Legii nr. 428/2002, trebuie interpretată în sensul că ea va reglementa fapte care înainte de intrarea ei în vigoare au dat naștere unei anumite situații juridice. Examinând susținerile părților, referitor la lipsa capacității procesuale de folosință, se reține că cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe dispozițiile unei legi speciale, derogatorii de la dreptul comun, care îndrituiesc promovarea unei cereri în nulitatea unei radieri din oficiu.

Față de caracterul special al cererii și față de considerentele arătate anterior, în ceea ce privește înlăturarea efectelor radierii, pentru societățile comerciale cu datorii la bugetul de stat, având în vedere și necesitatea pronunțării hotărârii în contradictoriu cu societatea comercială în cauză, capacitatea procesuală de folosință a SC F. SRL a fost este în mod legal admisă. În considerarea celor ce preced, Înalta Curte constatând legalitatea deciziei atacate, în temeiul art. 312 C. proc. civ. va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta SC F. SRL București și de către intervenienții L.I.M. și Ș.I., împotriva deciziei comerciale nr. 333 din 20 aprilie 2005 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 februarie 2006.