ÎCCJ, Decizia nr. 77/2011

ÎCCJ, Decizia nr. 77/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Ședința publică de la 28 februarie 2011

Asupra

recursului de față;

Din

actele dosarului constată următoarele:

Prin sentința nr. 1726 din 26

octombrie 2009 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală,

a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petentul B.N., împotriva

rezoluției nr. 334/P/2006 din 30 iunie 2009 dată de Parchetul de pe lângă

Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de Urmărire Penală și

Criminalistică.

A fost menținută rezoluția

atacată, iar petentul obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Pentru a pronunța această

sentință prima instanță a reținut, în esență, că prin rezoluția nr. 334/P/2006 din

30 iunie 2009, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție, Secția de Urmărire Penală și Criminalistică, în temeiul

art. 228 alin. (6) și art. 10 lit. a) C. proc. pen., a dispus neînceperea

urmăririi penale față de N.M., procuror în cadrul Parchetului de pe lângă

Curtea de Apel Ploiești, pentru faptele prevăzute de art. 246 C. pen., art. 264

C. pen., art. 289 C. pen., art. 291 C. pen., întrucât faptele reclamate nu

există în materialitatea lor; M.A., procuror în cadrul Parchetului de pe lângă

Curtea de Apel Ploiești pentru faptele prevăzute de art. 246 C. pen., art. 264 C.

pen., art. 289 C. pen., art. 291 C. pen., întrucât faptele nu există în

materialitatea lor; B.G., procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de

Apel Ploiești (în prezent pensionar), pentru faptele prevăzute de art. 264 C.

pen., art. 263 C. pen., art. 246 C. pen. și art. 221 C. pen., întrucât faptele

nu există în materialitatea lor; C.D.M.R., procuror în cadrul Parchetului de pe

lângă Curtea de Apel Ploiești (în prezent pensionar), pentru faptele prevăzute

de art. 264 C. pen., art. 263 C. pen., art. 246 C. pen. și art. 221 C. pen.,

întrucât faptele nu există în materialitatea lor; B.F., chestor în cadrul Inspectoratului

General al Poliției Române, pentru faptele prevăzute de art. 263 C. pen., art.

264 C. pen., întrucât faptele nu există în materialitatea lor.

Pentru a dispune în acest sens,

procurorul – în urma efectuării actelor premergătoare a reținut următoarele:

În fapt, petentul B.N. a susținut

că în data de 29 august 2005, în jurul orelor 15

45

, aflându-se în

fața restaurantului „Prestige” din Ploiești, județul Prahova, a fost tâlhărit,

fiind deposedat - prin violență de autoturismul de teren marca Mitsubishi Pajero

în valoare de 24.000 Euro, suma de 20.000 Euro, o cameră video și mai multe

bunuri pe care le avea în mașină.

Soluțiile dispuse în urma

memoriilor și demersurilor efectuate de către organele competente l-au

nemulțumit pe petent, astfel că, prin plângerile care fac obiectul prezentei

cauze, s-a solicitat efectuarea de cercetări față de persoanele mai sus

menționate.

S-a apreciat că Parchetul de pe

lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de Urmărire Penală și

Criminalistică este competent a soluționa cauza cu privire la N.M. și M.A.,

procurori în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, B.G., C.D.M.R.,

foști procurori în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești (în

prezent pensionari) și chestorul B.F. din cadrul Inspectoratului General al

Poliției Române. De asemenea, s-a opinat că pentru restul persoanelor

reclamate, nu se va disjunge și declina cauza la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, respectiv Parchetului de pe lângă Curtea de

Apel Ploiești, întrucât pentru aceeași situație de fapt au fost efectuate

cercetări și dispuse soluții față de acestea în dosarele nr. 7/P/2006 al

Direcției Naționale Anticorupție - Serviciul Teritorial Ploiești, nr.

320/P/2007 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție,

Secția de Urmărire Penală și Criminalistică și nr. 361/P/2007 al Parchetului de

pe lângă Curtea de Apel Ploiești.

Astfel, s-a reținut că procurorul

N.M. din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești a soluționat

prin rezoluția nr. 165/P/2006 din 2 august 2006, plângerea formulată de B.N. la

data de 19 iulie 2006, împotriva numitei A.C., prim-procuror adjunct la Parchetul de pe lângă Judecătoria Ploiești, fiind nemulțumit de soluția adoptată în lucrarea

nr. 201/II-2/2006 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploiești, prin care i-a

fost respinsă petentului plângerea formulată împotriva ordonanței dispuse în

dosarul nr. 5991/P/2005 al aceleiași unități de parchet.

În urma verificărilor efectuate,

în temeiul dispozițiilor art. 228 alin. (4) C. proc. pen. raportat la art. 10

lit. d) C. proc. pen., procurorul N.M. a dispus neînceperea urmăririi penale

față de A.C., pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 289 C. pen.,

art. 291 C. pen., art. 246 C. pen. și art. 264 C. pen., nefiind întrunite

elementele constitutive ale acestor infracțiuni.

Referitor la procurorul M.A.,

acesta a soluționat prin ordonanța Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploiești

nr. 5991/P/2005 din 14 decembrie 2005, dosarul cu același număr, privind pe

învinuitul C.V.R., cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art.

208 alin. (1) C. pen., art. 209 alin. (1) lit. e) C. pen., constând în aceea

că, în data de 29 august 2005, i-a sustras părții vătămate B.N. autoturismul

Mitsubishi Pajero cu numărul de înmatriculare nr. , parcat lângă terasa

„Prestige” din Ploiești, cauză în care învinuitul a fost cercetat și sub

aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 215 alin. (1), (3) C. pen.,

art. 261 C. pen. și art. 261

1

C. pen.

În baza analizei materialului

probator administrat în cauză, procurorul M.A. a dispus scoaterea de sub

urmărire penală a învinuitului, considerând că nu sunt întrunite elementele

constitutive ale infracțiunilor prevăzute de art. 208 alin. (1) C. pen., art.

209 alin. (1) lit. e) C. pen. și neînceperea urmăririi penale față de aceeași

persoană pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 215 alin. (1), (3) C.

pen., considerând că nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestei

infracțiuni și, respectiv, pentru infracțiunile prevăzute de art. 261 C. pen.,

art. 261

1

C. pen., considerând că faptele sesizate nu există.

Procurorul B.G. din cadrul

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești (în prezent pensionar) a

soluționat prin rezoluția Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești nr.

197/P/2005 din 16 februarie 2006, plângerea formulată de B.N. împotriva

comisarilor șefi P.V., M.T. și a agentului E.M. din cadrul Inspectoratului de

Poliție al Județului Prahova, pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de

art. 246 C. pen. și art. 264 C. pen.. În temeiul dispozițiilor art. 228 alin.

(4) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., prin rezoluția mai

sus amintită s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de susnumiții,

apreciindu-se că faptele reclamate nu există.

Referitor la procurorul C.D.M.R.

din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești (în prezent

pensionar), s-a reținut că, după cum rezultă și din ordonanța Parchetului de pe

lângă Curtea de Apel Ploiești nr. 361/P/2007 din 19 decembrie 2008, aceasta a

asigurat în data de 26 decembrie 2005 serviciul de permanență la sediul

Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova, așa după cum acesta era reglementat

prin ordinul nr. 24 din 27 martie 2005 privind organizarea și desfășurarea

serviciului în afara programului de lucru la parchetele de pe lângă curțile de

apel, tribunale, judecătorii și la parchetele militare, al procurorului general

al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, încadrându-se

în atribuțiile conferite de lege magistratului procuror, fără a se circumscrie

ilicitului penal.

Fiind audiat de către procuror,

în data de 12 februarie 2009, chestorul B.F. a declarat că, în perioada august

– septembrie 2005, l-a primit în audiență pe numitul B.N., la sediul

Inspectoratului General al Poliției Române, iar după ce l-a ascultat, apreciind

că faptele descrise de către acesta erau de competența structurilor de

investigații criminale ale Inspectoratului de Poliție al Județului Prahova, a

luat legătura telefonic, în prezența numitului B.N., cu inspectorul șef al

Inspectoratului de Poliție al Județului Prahova, rugându-l să dea atenția

cuvenită instrumentării operative și legale a cazului respectiv. În continuare,

chestorul B.F. a declarat că știe despre faptul că plângerea numitului B.N. a

fost înregistrată la Inspectoratul de Poliție al Județului Prahova.

Procurorul a menționat că cele

mai sus expuse, în legătură cu chestorul B.F. din cadrul Inspectoratului

General al Poliției Române, sunt confirmate și prin ordonanța Parchetului de pe

lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de Urmărire Penală și

Criminalistică nr. 320/P/2007 din 12 iulie 2007, prin care s-a dispus

neînceperea urmăririi penale față de acesta pentru infracțiunile prevăzute de

art. 263 C. pen. și art. 264 C. pen.

S-a apreciat față de cele mai sus

expuse, că în cauză nu se poate reține săvârșirea vreunei infracțiuni de către

magistrații procurori N.M., M.A., B.G., C.D.M.R. și de către chestorul B.F. din

cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, întrucât, împrejurarea că

numitul B.N. este nemulțumit de soluțiile dispuse de către aceștia, nu poate

conduce la concluzia că susnumiții și-au încălcat atribuțiile de serviciu sau

au favorizat persoanele reclamate de către petent.

S-a menționat că în legislația

română verificarea legalității și temeiniciei soluțiilor dispuse de către

magistrații procurori se realizează prin intermediul căilor de atac prevăzute

de lege și nu prin reprezentarea lor în discuție în cadrul unui proces penal,

îndreptat împotriva acestora.

Plângerea petiționarului B.N.

împotriva acestei rezoluții a fost respinsă ca nefondată prin rezoluția nr.

8265/3949/II/2/2009 din 14 august 2009 a procurorului șef Secție Urmărire Penală și Criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție.

În temeiul art. 278

1

C.

proc. pen., petiționarul a formulat plângere la instanța competentă (filele

1-6).

Legal citat (fila 11),

petiționarul nu s-a prezentat la termenul judecării plângerii de către Înalta

Curte de Casație și Justiție.

Cu privire la plângerea adresată

instanței în care petiționarul a susținut, în esență, că rezoluțiile atacate

sunt emise de procurori slab pregătiți profesional, că nu au fost administrate

probe pentru soluționarea plângerii penale (respingându-i-se probele propuse)

și că nu a fost citat pentru a fi audiat, solicitând desființarea rezoluțiilor

și trimiterea cauzei unor procurori din Austria sau Germania pentru începerea

urmăririi penale prima instanță a apreciat că este nefondată.

Prima instanță a reținut că

plângerea este nefondată.

Astfel, s-a motivat că în vederea

eventualei începeri a urmăririi penale, procurorul – pentru stabilirea

aspectelor reclamate prin plângerea penală – a efectuat acte premergătoare în

condițiile art. 224 C. proc. pen., iar pentru soluționarea plângerii adresată

instanței, Ministerul Public a înaintat actele premergătoare efectuate, acte

existente în cele două volume (vol. 1-270 file, vol.2 -191 file).

Din examinarea acestor acte

premergătoare instanța a constatat că pentru soluționarea plângerii penale

formulată de petiționar procurorul a efectuat, conform art. 224 C. proc. pen.,

acte premergătoare (vol. 1-270 file, vol.2-191 file); care nu au confirmat

minime indicii ale existenței faptelor penale reclamate de petiționar, soluția

adoptată de procuror fiind întemeiată pe dispozițiile art. 10 lit. a) C. proc.

pen. „fapta nu există”.

Astfel, potrivit art. 228 alin.

(1) C. proc. pen., constatându-se existența unuia dintre cazurile de

împiedicare a punerii în mișcare a acțiunii penale prevăzute de art. 10 C.

proc. pen., legal și temeinic procurorul nu a dispus prin rezoluție începerea

urmăririi penale, ci dimpotrivă, potrivit art. 228 alin. (6) C. proc. pen., a

dispus prin rezoluție motivată neînceperea urmăririi penale; criticile

petiționarului legate de pretinsa slabă pregătire profesională a procurorilor

care au soluționat plângerile sale exced cadrului procedural al prezentei

cauze; nefiind întemeiate nici criticile petiționarului referitoare la

necitarea sa în vederea audierii și neadministrarea unor probe la cererea sa,

în condițiile în care nu a fost începută urmărirea penală, fiind efectuate acte

premergătoare, nu s-a procedat la chemarea petiționarului în vederea ascultării

ori în vederea propunerii unor probe (activități procesuale specifice doar

fazei urmăririi penale, deci posibile după începerea urmăririi penale prin

actul prevăzut de lege ).

S-a reținut că în raport cu specificarea

faptelor presupus a fi fost săvârșite de persoanele reclamate de către

petiționar (infracțiuni de serviciu sau în legătură cu serviciul) procurorul a

efectuat acte premergătoare, apreciate de Înalta Curte ca suficiente pentru

adoptarea unei soluții legale și temeinice, dosarul nr. 334/P/2006 cuprinzând,

în copie toate înscrisurile și actele procedurale aflate în legătură cu

aspectele reclamate de petiționar.

Prima instanță a concluzionat că,

potrivit art. 228 alin. (1) C. proc. pen., care reflectă, în mod specific,

prezumția de nevinovăție instituită, deopotrivă, de Constituția României [art.

23 alin. (11) și C. proc. pen. (art. 5

2

)], începerea urmăririi

penale față de o persoană este legal posibilă numai în măsura în care din actul

de sesizare ori din actele premergătoare efectuate nu rezultă vreunul din

cazurile de împiedicare a punerii în mișcare a acțiunii penale prevăzute de

art. 10 C. proc. pen., însă, în speță după cum corect a reținut procurorul și,

respectiv, procurorul șef secție, actele premergătoare efectuate nu au relevat

indicii ale săvârșirii infracțiunilor reclamate de petiționar, și nici indicii ale

săvârșirii altor fapte prevăzute de legea penală, astfel încât, fiind incident

cazul de împiedicare a punerii în mișcare a acțiunii penale prevăzut de art. 10

lit. a) C. proc. pen. (fapta nu există), consecința juridică este neînceperea

urmăririi penale.

Împotriva acestei sentințe, în

termen legal, a declarat recurs petentul, criticând-o, astfel după cum rezultă

din cererea de recurs (filele 2-3 dosar recurs) și concluziile scrise depuse la

dosar (filele 34-39) pentru caracter ilegal, abuziv, favorizându-se

făptuitorii, respingerea abuzivă și nemotivată a probelor de instanță și

procuror, cu încălcarea art. 62-65 C. proc. pen. și art. 67 C. proc. pen. și a

obligației de lămurire a cauzei sub toate aspectele, pe bază de probe,

neaudierea făptuitorilor și martorilor, necercetarea înscrisurilor depuse,

neaudierea petentului (art. 75 C. proc. pen., art. 76 C. proc. pen. și art. 77 C.

proc. pen.), necitarea făptuitorilor și petentului, de către instanță [cu

încălcarea art. 278

1

alin. (4) C. proc. pen.], ceea ce atrage

nulitatea sentinței, fiind incidente dispozițiile art. 385

9

pct. 21 C.

proc. pen., neprezentarea intimatului B.F. pentru audiere la procuror,

încălcarea de către procuror a dispozițiilor art. 91

3

C. proc. pen.,

art. 91

4

C. proc. pen., art. 91

5

C. proc. pen., art. 91

6

C. proc. pen. și art. 89

1

C. proc. pen. (prin respingerea probei cu

înregistrări audio și video), respingerea cererilor de probe, nepronunțarea

asupra unor fapte reținute prin actul de sesizare (art. 385

9

pct. 10

C. proc. pen.), încălcarea dispozițiilor art. 200 C. proc. pen. și art. 202 C.

proc. pen.

Analizând cauza prin prisma

criticilor invocate și sub toate aspectele, potrivit dispozițiilor art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen. se constată că recursul este nefondat și va fi respins,

pentru considerentele ce urmează.

Astfel după cum rezultă din

interpretarea dispozițiilor art. 228 C. proc. pen. începerea urmăririi penale presupune

neîndeplinirea, cumulativă, a unei condiții pozitive, privind existența de date

privind comiterea unor infracțiuni și a unei condiții negative, referitoare la

inexistența cazurilor de împiedicare a punerii în mișcare a acțiunii penale,

astfel după cum acestea sunt reglementate de art. 10 C. proc. pen.

În cauza dedusă judecății

petentul, nemulțumit fiind de soluțiile dispuse în exercițiul funcțiilor, de

către intimații procurori și ofițer de poliție și conferind relevanță penală

acestor acțiuni, a formulat plângere penală împotriva acestora.

Din verificarea actelor dosarului

se constată că în mod just, atât procurorul, cât și prima instanță au apreciat

că faptele reclamate nu există.

Activitatea magistraților

procurori, de soluționare, în baza legii și probelor, a cauzelor repartizate,

nu poate fi prin ea însăși infracțiune, după cum nici activitatea chestorului B.F.,

care s-a circumscris dispozițiilor legale, nu constituie o faptă din sfera

ilicitului penal.

Totodată, se impune a se constata

că nemulțumirea pur subiectivă și nedovedită a părții față de soluțiile dispuse

de către magistrații procurori nu constituie probă în sensul comiterii unor

infracțiuni, iar criticile formulate se impuneau a fi invocate pe calea

parcurgerii procedurii prevăzută de art. 278 și următoarele C. proc. pen., care

nu poate fi completată și nici înlocuită prin formularea de plângeri penale.

Criticile invocate în recurs sunt

nefondate.

Aspectele referitoare la

nerespectarea de procuror și instanță a prevederilor legale privind

administrarea probelor sunt nefondate și, totodată, exced obiectului cauzei. Se

reține, astfel, că dispozițiile art. 224 C. proc. pen. nu obligă organul de

urmărire să efectueze, în etapa actelor premergătoare, verificările apreciate

ca utile și/sau solicitate de părți, ci pe cele apte a fundamenta soluția ce se

va dispune. De asemenea, în procedura prevăzută de art. 278

1

C.

proc. pen., instanța nu are posibilitatea legală de a încuviința alte probe

decât pe cea cu înscrisuri, astfel după cum rezultă din interpretarea

dispozițiilor art. 278

1

alin. (7) C. proc. pen., normă respectată de

prima instanță.

Se impune a se constata,

totodată, referitor la critica petentului relativă la nelegala îndeplinire a

procedurii de citare că aceasta este nefondată; prima instanță a procedat la

soluționarea cauzei în condițiile în care părțile au fost legal citate, potrivit

art. 278

1

alin. (4) C. proc. pen., procedura de citare cu petentul

fiind îndeplinită prin afișare (fila 11 dosar fond), petentul având posibilitatea

reală și efectivă de a formula apărările apreciate ca fiind utile dovedirii

temeiniciei susținerilor sale.

Instanța, cu respectarea

dispozițiilor art. 278

1

alin. (7) C. proc. pen., și-a format

convingerea pe baza evaluării proprii juste a materialului dosarului, plângerii

petentului și rezoluției atacate, înscrisurile dosarului fiind suficiente

pentru a permite verificarea legalității și temeiniciei rezoluției atacate.

Așa fiind, se constată că în

cauză nu este incident cazul de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 10

C. proc. pen., instanța nefiind sesizată prin rechizitoriu și devoluând cauza

exclusiv sub aspectul verificării legalității temeiniciei soluției de

netrimitere în judecată dispusă de procuror, limite în care a pronunțat o

soluție legală, temeinică și corect motivată.

De asemenea nu este incident nici

cazul de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 21 C. proc. pen., în

cauză petentul neputând invoca eventuala neîndeplinire a procedurii de citare

cu o altă parte, iar critica privind încălcarea dispozițiilor art. 200 C. proc.

pen. și art. 202 C. proc. pen. excede obiectului cauzei, în speță dispunându-se

o soluție de neîncepere a urmăririi penale.

De altfel, nici criticile privind

încălcarea dispozițiilor art. 91

3

, art. 91

4

, art. 91

5

,

art. 91

6

și art. 89

1

nu se susțin, deoarece, după cum s-a

arătat și anterior, procurorul este singurul în măsură să aprecieze asupra

verificărilor necesare fundamentării soluției, acesta considerând că

înregistrările audio și video nu se impun.

Pentru considerentele ce preced, constatându-se

că hotărârea atacată este legală și temeinică, în temeiul dispozițiilor art.

385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen. recursul declarat va fi respins,

ca nefondat.

Văzând și dispozițiile art. 192

alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de petentul B.N. împotriva sentinței nr. 1726 din

26 octombrie 2009, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală,

în dosarul nr. 7294/1/2009.

Obligă recurentul

petent la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată,

în ședință publică, astăzi 28 februarie 2011.