ÎCCJ, Decizia nr. 266/2011

Ședința publică de la 27 aprilie 2011

Asupra recursului de

față;

Din actele dosarului

constată următoarele:

Prin sentința nr. 241

din 17 februarie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția

penală, a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petentul V.E.S.

împotriva rezoluției nr. 1317/P/2009 din 22 octombrie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de Urmărire Penală și

Criminalistică. A fost menținută rezoluția atacată, iar petentul obligat la

plata cheltuielilor judiciare statului.

Pentru a pronunța

această soluție instanța a reținut, în esență, că prin plângerea înregistrată la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, petiționarul V.S. a solicitat tragerea la

răspundere penală a procurorilor M.D. și R.C. pentru săvârșirea infracțiunilor

prevăzute de art. 246 C. pen., art. 248 C. pen. și art. 268 C. pen., pretins a

fi fost săvârșite în dosarul nr. 460/P/2006 al Parchetului de pe lângă

Judecătoria Moreni.

Prin rezoluția nr.

1317/P/2009 din 22 octombrie 2009 dată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție, Secția de Urmărire Penală și Criminalistică, în temeiul

dispozițiilor art. 228 alin. (6) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., s-a

dispus neînceperea urmăririi penale față de magistrații procurori M.D. și R.C.

În esență, s-a

reținut că în dosarul nr. 460/P/2006 al Parchetului de pe lângă Judecătoria

Moreni, magistratul procuror R.C. a confirmat începerea urmăririi penale, iar

rechizitoriul prin care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului V.S.

pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 271 C. pen. a fost întocmit de

prim procurorul M.D. În instrumentarea acestui dosar, s-a constatat ca fiind

respectate dispozițiile legale acordându-se părților toate garanțiile

procesuale.

Prin rezoluția nr.

11189/5583/II/2/2009 dată la 23 noiembrie 2009 de procurorul șef al Secției de

Urmărire Penală și Criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție, s-a dispus respingerea, ca neîntemeiată, a

plângerii formulate de petiționarul V.S. împotriva soluției dată în dosarul nr.

1317/P/2009.

Împotriva rezoluțiilor

procurorului, în temeiul dispozițiilor art. 278

1

C. proc. pen.,

petiționarul V.S. a formulat plângere la instanță solicitând admiterea acesteia,

desființarea rezoluției și reținerea cauzei pentru judecare conform art. 278

1

alin. (8) lit. c) C. proc. pen.; petiționarul a arătat că faptele magistratului

procuror R.C. au fost săvârșite în legătură cu dosarul nr. 561/P/2001 al

Parchetului de pe lângă Judecătoria Moreni și nu în dosarul nr. 460/P/2005 care

a fost soluționat de magistratul procuror M.D., considerându-se că aceștia și-au

exercitat în mod abuziv atribuțiile de serviciu.

Prima instanță,

examinând plângerea formulată de petiționarul V.S., în conformitate cu

dispozițiile art. 278

1

alin. (7) C. proc. pen., pe baza lucrărilor

și a materialului din dosarul cauzei, a constatat că aceasta este nefondată.

S-a reținut că din

actele pregătitoare dispuse și efectuate în cauză rezultă că prin rechizitoriul

Parchetului de pe lângă Judecătoria Moreni nr. 460/P/2006, întocmit de

magistratul procuror M.D., s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului V.S.

pentru săvârșirea infracțiunii de nerespectare a hotărârilor judecătorești

prevăzută de art. 271 alin. (2)C. pen., constând în aceea că din luna decembrie

2004 acesta a împiedicat-o pe partea vătămată S.O. să folosească locuința

situată în Municipiul Moreni, deținută în baza unei hotărâri judecătorești.

Prin rezoluția nr.

466/P/2005 din 14 septembrie 2005 magistratul procuror R.C., în temeiul

dispozițiilor art. 228 alin. (3) C. proc. pen., a dispus confirmarea rezoluției

de începere a urmăririi penale împotriva învinuitului V.S.

Prin sentința penală

nr. 1250 din 24 octombrie 2006 pronunțată în dosarul nr. 1705/2006 al

Judecătoriei Moreni, definitivă prin decizia penală nr. 542 din 20 iunie 2007 a Curții de Apel Ploiești (dosar nr. 1152/42/2007) s-a dispus condamnarea inculpatului V.S. la

pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art.

271 alin. (2) C. pen., din motivarea hotărârii rezultând că, anterior, prin

sentința penală nr. 561/2002 a Judecătoriei Moreni, pronunțată în dosarul nr.

646/2002 s-a aplicat aceluiași inculpat pedeapsa amenzii de 5.000.000 lei,

reținându-se în sarcina acestuia săvârșirea infracțiunii de nerespectare a

hotărârilor judecătorești prevăzută de art. 271 alin. (2) C. pen. Prin aceeași

sentință, instanța a dispus repunerea părților în situația anterioară,

inculpatul fiind obligat să lase părții vătămate în deplină proprietate și

posesie acest imobil.

Având în vedere

starea de fapt rezultată din actele premergătoare administrate, prima instanță

a constatat criticile formulate de petiționar ca fiind nefondate, magistrații

procurori care au supravegheat cercetarea penală și care au dispus, ulterior,

trimiterea sa în judecată, exercitându-și atribuțiile de serviciu în

conformitate cu dispozițiile legale, în faza de urmărire penală cât și în

cursul judecății dispunându-se administrarea probelor necesare stabilirii

adevărului, probe pe care s-a fundamentat hotărârea de condamnare, în cadrul

procedurii instituite prin dispozițiile art. 278

1

C. proc. pen.,

neputând fi invocate aspecte care țin de judecarea unei cauze soluționate

printr-o hotărâre definitivă, intrată în puterea lucrului judecat.

Nulitatea actelor de

urmărire penală, dacă aceasta exista, probatoriul incomplet sau încălcarea unor

norme de procedură în faza de urmărire penală se impuneau a fi invocate în

cursul judecării cauzei în fond și ulterior în căile de atac prevăzute de lege.

S-a concluzionat că,

în cauză, nu există indicii care să contureze săvârșirea de către magistrații

procurori a unei fapte penale, rezoluția dată de procuror fiind legală și

temeinică.

Împotriva acestei

sentințe, în termen legal, a declarat recurs petentul, criticând-o, astfel cum

rezultă din cuprinsul cererii de recurs (fila 3 dosar recurs) pentru

nelegalitate, netemeinicie, neefectuarea de cercetări sub aspectul comiterii de

către intimați a infracțiunii prevăzută de art. 268 C. pen., necercetarea de

către instanță a locului pretinsei comiteri a faptei și a împrejurărilor

săvârșirii acesteia.

Analizând cauza prin

prisma criticilor invocate și sub toate aspectele, potrivit dispozițiilor art.

385

6

alin. (3) C. proc. pen. se constată că recursul este nefondat

și va fi respins, pentru considerentele ce urmează.

Astfel, după cum

rezultă din interpretarea dispozițiilor art. 228 C. proc. pen. începerea

urmăririi penale presupune îndeplinirea, cumulativă, a unei condiții pozitive,

a existenței de date referitoare la comiterea unei infracțiuni și a unei

condiții negative, a inexistenței cazurilor de împiedicare a punerii în mișcare

a acțiunii penale, prevăzute de art. 10 C. proc. pen., cu distincțiile arătate

de norma precitată.

În cauza dedusă

judecății petentul, nemulțumit de modul de soluționare a unui dosar penal în

care a fost parte, a atribuit conotații penale legalei derulări a urmăririi

penale de către procurori.

Din verificarea

actelor dosarului se constată, însă, că aceștia și-au exercitat legal

prerogativele funcției deținute, administrarea de probe, interpretarea și

aplicarea legii precum și dispunerea unei soluții într-o cauză supusă

instrumentării constituind exercițiul normal al funcției cu care intimații

procurori au fost învestiți neputând constitui, prin ele însele, infracțiuni,

spre a fi angajată răspunderea penală a acestora, după cum sugerează petentul.

Așadar, în mod

întemeiat procurorul, sesizat prin plângerea petentului, a constatat în baza

actelor premergătoare efectuate potrivit dispozițiilor art. 224 C. proc. pen.,

că faptele reclamate nu există în materialitatea lor, soluția de neîncepere a

urmăririi penale dispusă față de intimați fiind legală și temeinică.

Nemulțumirile

petentului față de soluția dispusă într-o cauză în care a fost parte puteau fi

eventual invocate în cursul procedurii judiciare respective, prin formularea

apărărilor în fața instanței și exercitarea căilor de atac prevăzute de lege,

procedură a cărei parcurgere nu poate fi substituită și nici completată de

formularea plângerii penale, această instituție juridică având o altă

finalitate.

Așa fiind, se

constată că în mod corect prima instanță, dând o evaluare proprie justă,

potrivit art. 278

1

alin. (7) C. proc. pen., materialului dosarului,

plângerii petentului și rezoluției atacate a menținut soluția dispusă de către

procuror, hotărârea astfel pronunțată fiind legală, temeinică și riguros

argumentată.

Criticile invocate în

recurs sunt nefondate.

Motivul referitor la

neefectuarea de cercetări referitoare la comiterea de către intimați a

infracțiunii prevăzute de art. 268 C. pen. este neîntemeiat deoarece prima

instanță a verificat rezoluția atacată sub aspectul legalității și temeiniciei în

ceea ce privește soluția de netrimitere în judecată dispusă față de intimați în

legătură cu infracțiunile prevăzute de art. 246 C. pen., art. 248 C. pen. și

art. 268 C. pen., verificările dispuse de procuror în etapa actelor

premergătoare fundamentând soluția dispusă, procurorul neavând obligația

efectuării actelor premergătoare apreciate ca utile de parte, ci pe cele

necesare dispunerii unei soluții, ceea ce în cauză s-a realizat.

Critica referitoare

la neadministrarea unor probe de către instanță și nereținerea cauzei în

vederea judecării fondului nu este susținută, deoarece, pe de-o parte,

probatoriul administrat într-o cauză distinctă nu poate fi completat în maniera

sugerată de petent, prin formularea plângerii penale și parcurgerea procedurii

prevăzute de art. 278

1

C. proc. pen., iar pe de altă parte, prima

instanță a apreciat motivat că soluția de neîncepere a urmăririi penale dispusă

de procuror este legală și temeinică.

Pentru considerentele

ce preced, în temeiul dispozițiilor art. 385

15

pct. 1 lit. b) C.

proc. pen., recursul declarat va fi respins, ca nefondat.

Văzând și

dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de petentul V.E.S. împotriva sentinței nr. 241 din

17 februarie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală,

în dosarul nr. 9728/1/2009.

Obligă recurentul

petent la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată,

în ședință publică, astăzi 27 aprilie 2011.