ÎCCJ, Decizia nr. 210/2011

Ședința publică de la 28 martie 2011 Asupra recursurilor de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 827 din 13 mai 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. 10075/1/2009 a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petenții D.T., M.L.D., U.D. și B.D.A.R. împotriva rezoluției nr. 1823/P/2008 din 9 octombrie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția Urmărire Penală și Criminalistică, și s-a menținut rezoluția atacată, cu obligarea petenților la plata cheltuielilor judiciare către stat. Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut următoarele: Prin rezoluția nr. 1283/P/2008 din 9 octombrie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de urmărire penală și criminalistică, s-a dispus în baza dispozițiilor art. 228 alin. (6) raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) și d) C. proc.

pen. neînceperea urmăririi penale față de magistratul D.D. – procuror șef al Serviciului Teritorial Ploiești din cadrul D.I.I.C.O.T. , sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 246, art. 249, art. 250 alin. (1), art. 253, art. 266 alin. (2) și (3) C. pen. (întrucât faptele nu există) și art. 246 și art. 289 C. pen. (întrucât faptele nu întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii).

Î mpotriva acestei rezoluții, petenții au formulat plângere la procurorul șef al Secției de urmărire penală și criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, plângere care a fost respinsă prin rezoluția nr. 1135/5545/II-2/2009 din 2 decembrie 2009. Procurorii au reținut că faptele sesizate nu se circumscriu elementelor constitutive ale infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, că nu există nici un fel de indicii în sensul că magistratul ar fi folosit expresii jignitoare sau ar fi amenințat vreo persoană în cadrul anchetei desfășurate în dosarul nr. 26/D/P2008 al D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Ploiești și că nu există indicii privind întrebuințarea de către același magistrat de promisiuni, amenințări sau violențe față de persoanele cercetate în vederea obținerii de declarații.

În temeiul art. 278 1 alin. (1) C. proc. pen., petenții au formulat, în termen legal, plângere împotriva rezoluției nr.1283/P/2008 din 9 octombrie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de urmărire penală și criminalistică, plângere care a fost respinsă ca nefondată prin sentința nr. 827 din 13 mai 2010 a Secției Penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție, cu motivarea că actele premergătoare efectuate în cauză nu au confirmat existența unor indicii din care să rezulte săvârșirea infracțiunilor reclamate. Criticile petenților referitoare la modul de soluționare de către intimata procuror a unei cauze penale nu au putut fi primite, întrucât activitatea desfășurată de procuror, urmare unei sesizări, nu poate constitui prin ea însăși infracțiunea incriminată de legiuitor prin textul art. 246 C. pen.

Prima instanță a reținut că soluția de începere a urmăririi penale față de petenți este legală și temeinică, fiind dispusă pe baza probelor strânse în condițiile prevăzute de lege, din actele premergătoare nerezultând indicii că măsurile procesuale dispuse nu au fost în conformitate cu legea sau că declarațiile învinuiților au fost luate prin amenințări sau presiuni din partea procurorilor în cursul anchetei. Împotriva sentinței de respingere a plângerii, petenții D.T., M.L.D., U.D. și B.D.A.R. au declarat recurs. Examinând hotărârea atacată, potrivit art. 385 6 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursurile declarate de petenți nu sunt fondate. Din analiza actelor premergătoare efectuate nu a rezultat că intimata magistrat D.D.

, ar fi săvârșit acte cărora să le fie conferită semnificația juridică a infracțiunilor prevăzute de art. 246, art. 249, art. 250 alin. (1), art. 253, art. 266 alin. (2) și (3) și art. 289 C. pen. Analizând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte reține următoarele: Prin plângerea formulată la parchet, petenții au solicitat efectuarea de cercetări față de procurorul D.D., susținând că aceasta, având spre instrumentare dosarul nr. 26/D/P/2008 al D.I.I.C.O.T.

– Serviciul Teritorial Ploiești și-ar fi îndeplinit defectuos atribuțiile de serviciu, prejudiciindu-le interesele, prin următoarele: Actele de procedură efectuate în cauză au fost comunicate cu întârziere, fiind încălcat dreptul la apărare al petenților, învinuiți în cauza respectivă; s-au emis mai multe variante ale ordonanței de efectuare a expertizei, iar expertul desemnat nu figura pe lista transmisă de Biroul Local de Expertize de pe lângă Tribunalul Prahova; s-au efectuat percheziții fără autorizații de la instanța competentă, la mai multe locații simultan, învinuiții și apărătorii lor fiind în imposibilitate de a se prezenta; a avut loc o atitudine ireverențioasă, adresând, adresând expresii jignitoare și amenințări învinuiților, pentru obținerea declarațiilor care să susțină învinuirile; au fost favorizate anumite persoane, apropiați ai procurorului și s-a omis sesizarea organelor competente în legătură cu comiterea unor infracțiuni constate pe parcursul derulării procedurilor de anchetă.

În dosarul nr. 26/D/P/2008 al D.I.I.C.O.T. s-a dispus începerea urmăririi penale față de învinuiții D.T., M.L.D., U.D. și B.D.A.R. pentru săvârșirea mai multor infracțiuni, prin rezoluția din 28 ianuarie 2008. După ce li s-a adus la cunoștință învinuirea, învinuiții M.L.D. și D.T. au contestat măsura începerii urmării penale, plângerile acestora fiind respinse ca neîntemeiate. În ceea ce privește expertiza a rezultat că a fost desemnat ca expert o altă persoană decât cea recomandată de Biroul Local de Expertize, iar la data de28 iulie 2008 s-a dispus efectuarea expertizei și li s-a adus la cunoștință părților și experților obiectivele expertizei; la data de 10 septembrie 2009 s-a dispus numirea experților recomandați de părți care să participe la efectuarea expertizei.

Perchezițiile efectuate au fost autorizate prin încheierea nr. 27 din 29 august 2008 a Tribunalului Prahova. În ceea ce privește relațiile pe care procurorul intimat le-ar fi avut cu foștii acționari ai SC E.P. SA, a rezultat că magistratul intimat a participat împreună cu V.I.M. la întocmirea și prezentarea unei lucrări publicate de Editura Universității Naționale de Apărare „Carol I”, fiind doctorande la Academia Națională de Informații sub îndrumarea aceluiași profesor.

În cauza de față, magistratul intimat D.D., în calitate de procuror șef al Serviciului Teritorial Ploiești al D.I.I.C.O.T., și-a exercitat atribuțiile cu care a fost investit, analizând probele administrate în scopul aflării adevărului și dispunând soluții, conform convingerilor lui obiective și nepărtinitoare, astfel încât Înalta Curte apreciază că învinuirile aduse acestuia nu sunt întemeiate, simplele afirmații și aprecieri subiective ale petenților, nesusținute de probe, neafectând temeinicia soluțiilor pronunțate. În speță, magistratul procuror D.D. a emis soluții în concordanță cu probatoriile administrate, cu respectarea dispozițiilor legale referitoare la termenul de soluționare și temeiul juridic.

Emiterea de soluții nefavorabile petenților, nu conferă automat date sau indicii cu privire la săvârșirea unor fapte penale, având în vedere faptul că aceștia aveau posibilitatea exercitării căilor de control judecătoresc. Probatoriul administrat nu a evidențiat aspecte care să contureze favorizarea vreunei persoane în cauza instrumentată de magistratul individualizat în cuprinsul plângerilor petenților. De asemenea, nu există nici un fel de indicii în sensul că magistratul ar fi folosit expresii jignitoare sau ar fi amenințat vreo persoană în cadrul anchetei desfășurate, iar mențiunile cuprinse în adresa din 6 ianuarie 2009 a D.I.I.C.O.T., în sensul că verificările A.N.A.F. s-au realizat fără intervenția organelor de urmărire penală, reflectau realitatea.

Deoarece din actele premergătoare efectuate în cauză nu a rezultat că intimatul magistrat ar fi exercitat acte cărora să le fie conferită semnificația juridică a infracțiunilor prevăzute de art. 246, art. 249, art. 250 alin. (1), art. 253, art. 266 alin. (2) și (3) și art. 289 C. pen., în mod corect s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de aceasta. În consecință, soluția primei instanțe de respingere a plângerii petenților împotriva rezoluției nr.1283/P/2008 din 9 octombrie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de urmărire penală și criminalistică, este legală și temeinică. Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc.

pen., urmează a respinge, ca nefondat, recursul declarat de petenți împotriva sentinței nr. 827 din 13 mai 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. 10075/1/2009 Totodată, în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul petent va fi obligat la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de petenții D.T., M.L.D., U.D. și B.D.A.R. împotriva sentinței nr. 827 din 13 mai 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. 10075/1/2009. Obligă recurenții petenți la plata sumei de câte 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 28 martie 2011.